2,599 matches
-
studii, am uitat cum Îl cheamă, academicianul român, și lui, când ți-a telefonat, i-ai promis să faci călătoria! Nu ai venit să te sfătuiești cu mine Înainte să iei decizia! Niciodată n-o faci! Tu ești un lup singuratic, pe toate le hotărăști de unul singur și pe urmă mă inviți, foarte politicos, să mă supun deciziei tale... Iartă-mă, dragul meu, dar nu am nici un chef să mai văd o dată ceea ce a trebuit să văd din copilărie... Crezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
într-o mișcare nesigură, într-un joc nesfârșit al iluziei, al văzutului și nevăzutului. Pădurea trăia într-un timp al ei, un timp blând și ademenitor, frate geamăn cu visul. Deasupra ciorchinilor de căline roșii creșteau deodată coarnele vreunui cerb singuratic. Ochiul unui animal nevăzut cerceta o clipă cuprinsul pădurii, ca să dispară apoi fără urmă. Când și când, puzderii de gâze, șerpi lunecoși, iezi rătăciți și iepuri fugari se ițeau din iarba înaltă și piereau dintr-odată, ca mistuiți de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
abis orizontal din care ar fi fost surprinzător ca cineva, nu contează cine, să scape cu viață. Gacel reușise. De două ori. Dar tuaregi ca el nu erau mulți, și de aceea „Poporul Vălului“ îl respecta pe Gacel Vânătorul, inmouchar singuratic ce stăpânea pământuri pe care nimeni altcineva nu râvnise vreodată să le stăpânească. Apărură în fața jaimei sale într-o dimineață. Bătrânul era în pragul morții, iar tânărul care îl purtase în spate ultimele două zile abia izbuti să murmure câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
soarele părea că se oprește să se odihnească puțin în așternutul de coroane ale palmierilor ce alcătuiau unicul orizont în El-Akab, înainte de a se ascunde de tot în spatele minaretului moscheii, putea fi considerată un adevărat paradis. Jos, sub balcoane, în singuratica grădină care, după cum spuneau legendele, fusese proiectată chiar de colonelul Duperay când ordonase să se construiască palatul, straturile de trandafiri și garoafe își disputau solul cu meri și lămâi, la umbra înalților chiparoși în ramurile cărora gângureau mii de turturele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
Obiectele fuseseră întotdeauna dușmanii săi, le detesta, și viața lui de nomad se reducea la maximum două duzini din cele mai indispensabile, dar chiar și așa le respingea în mod instinctiv și lui, ca om liber ce era și vânător singuratic, îi ajungeau armele sale, gerba cu apă și harnașamentul cămilei. Zilele petrecute în El-Akab, așteptând momentul potrivit ca să pună mâna pe guvernatorul Ben-Koufra, îl puseseră dintr-o dată în fața unui univers deconcertant, unde tuaregi autentici, la fel de austeri ca el în trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
prezente și compun versuri despre vin, paharnici, cârciumă, iubită; asemenea lui, Îi pun la Îndoială pe falșii cucernici. Atunci când, În unele catrene, Omar vorbește despre sine, mi se Întâmplă să cred că pe mine mă zugrăvește: Un om am văzut, singuratic, Într-un loc sărac. Nu era / Nici eretic, nici musulman. N-avea bogății, nici Dumnezeu, / Nici convingeri, nici adevăr. N-avea nici lege, nici principii. / În lumea asta sau cealaltă, un așa curaj cine l-a avut? Spunând acestea, Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
se făcuseră nevăzuți, parcă intraseră în pământ. După ce a plecat poliția, au apărut iarăși. S-au găsit și urmele de aterizare. Apoi există perechea aceea, el negru, ea albă, care au fost răpiți din mașina lor noaptea, pe un drum singuratic, de niște ființe ciudate. Ele au vorbit telepatic cu ei - prin transmitere de gânduri, adică - și cei doi nu și-au putut aminti decât sub hipnoză că fuseseră supuși unor examinări medicale. Dimineața s-au trezit din somn la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
eu mi-o ascundeam, ca și cum ar fi fost furată, iar aici, masa ei acoperită de caiete, răsfoiesc paginile cu o curiozitate îngrozitoare, nu știu exact ce anume caut, ceva ce a devenit deodată foarte presant, toate sunt aproape goale, propoziții singuratice întemnițate în primele pagini, iar după ele, o singurătate albă, îngrijorătoare. Urmăresc pustietatea aceea încremenită în urma plecării ei, hainele împrăștiate pe covor, mâneci cu gurile deschise ca și când ar fi fost dezbrăcate exact în clipa aceea, purtând încă urma trupului ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
Din cauza aceasta, toate obiceiurile legate de înmormântare s-au schimbat după plecarea în exil, abia atunci au început să creadă în învierea morților, și mă târăsc în urma lui în peșterile reci și adânci, în dreptul fiecărui mormânt veghează câte o lumină singuratică, nefăcând decât să scoată în evidență întunecimea din jur, ca niște veioze pentru citit la căpătâiul fiecărui mort. La intrare ne întâmpină o fetiță care a murit la vârsta de nouă ani și șase luni, nu scrie de ce, împietresc de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
melancolici, plopii care dansează ca niște tineri emoționați, cu puțin înainte de răsăritul soarelui, întunericul se retrage, mai trage cu ochiul doar dinăuntrul caselor, dindărătul ferestrelor întunecate, învăluind somnul greu al oamenilor ca niște petice negre. Ridic ochii spre est, nori singuratici flutură asemenea unor brațe scufundate în marea de aer palid, pe acoperișuri sunt risipite cu generozitate antenele ca niște cruci tremurânde, dominând regatul acesta adormit din beton, iar între ele stă captivă luna, un balon albicios, a cărui lumină abisală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
au înălțat atât de mult cu noile lor saloane și povești, încât este imposibil să mai recunoști vreun loc, doar căsuța noastră a rămas la fel de modestă și bătrânicioasă. Iată ce a mai rămas din micuța noastră grădină, doar un copac singuratic înfipt în mijlocul ei, pom de zi de naștere, cum îl botezasem eu, pentru că în jurul său alergasem în ziua în care împlinisem șase ani, mă agăț de tulpina lui grunjoasă și dansez până când capul începe să mi se învârtă, până ce toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
toți trei o privim concentrați, fără rușine, ca la teatru, atunci când nu încercăm să ne ascundem privirile, ci, din contră, să le nuanțăm, iar ea stă pe scena de pe canapea asemenea unei amazoane, cu decolteul rochiei adunat, dezgolind un sân singuratic și ferm, cu privirea ațintită asupra guriței copilului și fruntea umezită de sudoare. Sigur îți este sete, spun eu și îi întind o cană cu apă rece, ea bea cu înghițituri mari, iar mie îmi este milă de ea, cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
o tuse seacă, nu este problema mea, este problema lor. Ai zis ceva, întreabă el, iar eu șoptesc, nimic, să ai drum bun, îi mângâi în grabă obrazul, un parfum ușor de praf răzbate dinspre el, de deșert pârjolit și singuratic, își îmbrățișează plasa, îmi trimite un zâmbet strâmb, iar în timp ce îl privesc coborând scările, mă gândesc, cum este posibil ca toată viața doi oameni să fie legați între ei doar de o continuă luptă, iar în clipa în care unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
existență rămăsese de atunci în suspensie, ca într-o moarte fără sfârșit. Ies din mașină și îmi ridic privirile spre acoperișul clădirii, iată și fereastra aceea blestemată care îmi dezvelise goliciunea, rușinea, o lumină intensă pornește de acolo, o rază singuratică de soare se reflectă în ea, lungă și subțire asemenea tăișului unei săbii, privesc șocată în sus, ce anume se putea vedea din stradă, doar o siluetă încețoșată, doar membre imposibil de recunoscut, ce a văzut el oare în dimineața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
în stare. — Lasă că îi arătăm noi! zice Finn. De ce folosești pluralul, față palidă? îl iau eu la rost. Davey începe să chicotească. —Care-i treaba? întreabă Finn. Îi spui tu sau îi spun eu? îl întreb. —Tonto și Călărețul Singuratic străbat preria, începe Davey, când ajung la o intersecție... —La o intersecție? Unde, într-o prerie? — Mă rog, o tentativă, continuă Davey contrariat, și își dau seama că sunt înconjurați. Călărețul Singuratic se uită la zecile de indieni... Piei-roșii, intervin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
îi spun eu? îl întreb. —Tonto și Călărețul Singuratic străbat preria, începe Davey, când ajung la o intersecție... —La o intersecție? Unde, într-o prerie? — Mă rog, o tentativă, continuă Davey contrariat, și își dau seama că sunt înconjurați. Călărețul Singuratic se uită la zecile de indieni... Piei-roșii, intervin eu. —Bine... Așadar, se uită cu spaimă la zecile de piei-roșii și spune: „La naiba, Tonto! Suntem într-un mare...“, iar Tonto răspunde... De ce folosești pluralul, față palidă? strigăm în cor. Davey
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
tot greul pământului. Harapnicul pocni meschin și înfiorător, se lovise pe sine ca în noaptea dintre ani. Din gura sa umedă se prelinseră două limbi de foc. Una se lovi intangibil în neant, iar cealaltă scrijeli rănind undeva un plop singuratic. Lângă doi ochi triști, un copac rostește-n gând o rugăciune. Se sprijină dezmembrat pe furia ierbii. Un vânt de la miazăzi își mână hoardele ce foșnesc amenințătoare. Caii lor înspumați cenușii se aud horcăind de dincolo de zările risipite-n întuneric
Prin urmele noptilor ude de primavara. In: FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Coman Octavian () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2333]
-
-uri, dintr-o curticică, de pe stânga, într-o fâșie de lumină, s-a strecurat pe poartă un iepure mare, alb. Alb, complet. Griș cu lapte. Vreau să zic, că a deschis ditamai poarta de fier, cu laba și a pășit singuratic și liniștit, pe trotuar. Acolo s-a și oprit, de-al dracului, ca să se uite la mine! Hm! Palpitant... Asta e una dintre cimiliturile tale? Nici pomeneală! Te-nțeleg, îmi dau seama cum sună, dar ascultă-mă! Era o lună
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
scâncească. Sau să moară. În schimb, aude mantra, rostită neobișnuit de pătrunzător și, preț de o clipă nesfârșit de lungă, curtea enormă a țintirimului, cu porțile, cu aleile și cu parcelele sale, cu bisericuța-capelă, cu gropnițele, cu sepulcrele, cu monumentele singuratice, cu movilele, copacii, crucile și mausoleurile, este nimbată darnic de o aură cerească clară, dulce, caldă și sublimă, ca mierea de lotus! Se instaurează o liniște... O încremenire divinatorie... O armonie de dincolo de contingent! Ca un lințoliu ud, din cețuri
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
lui Rogojinaru cu o curiozitate plină de admirație. Tânărul, de când plecase conductorul, se uita pe fereastra vagonului, în care apăruse silueta capitalei. De-a lungul liniei răsăreau și piereau table cu reclame pe stâlpi anume, ori pe calcane de case singuratice. Perechile de șine se multiplicau, se apropiau, se întretăiau. Roțile pocneau tot mai des peste încrucișări, treceau de pe o linie pe alta, cu o siguranță mașinală. Pe urmă se iviră suburbiile murdare, case dărăpănate, ulițe desfundate, contrastând violent cu sclipirile
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Petre, coborând ochii spre genunchi, la șapca pe care o mototolise cumplit. Plecând, Titu dădu mâna pe rând cu toți. Mâna lui Petre era grea, și aspră, și reavănă ca pământul. Capitolul II PĂMÎNTURILE 1 În gara Burdea, posomorâtă și singuratică în mijlocul câmpiei, pe linia Costești-Roșiori, aștepta brișcă galbenă, cunoscută, de la Amara. Când opri trenul, un băiețandru se repezi la vagonul în ușa căruia se arătase Grigore Iuga, strânse bagajele și le duse la trăsură. Vizitiul Ichim, bătrân și sfătos, ținea
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
că el e popular și iubit. În centrul interesului general continuă să rămâie aventura Nadinei, constituind, de altfel, și un subiect la care putea participa toată lumea cu deplină competență. Însuși Ioniță Rotompan, o fire mai închisă, și chiar ursuz, trăind singuratic la moșia-i Goia de când și-a măritat fata, îi puse câteva întrebări și dădu din cap ocrotitor. Colonelul pensionar Ștefănescu, arendașul moșiei Vlăduța, își adusese toate trei fetele, deopotrivă de drăgălașe, în speranța că Nadina, cu relațiile ei în
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
făcu gros și ursuz Trifon Guju. ― De ce să ne lăsăm?... Să nu ne lăsăm!... Că nu suntem cîini! izbucniră de-a valma mai mulți. ― Mai bine le dăm foc, să se aleagă scrum și cenușă din tot neamul lor! răcni singuratic un glas subțire ca un fir roșu și atât de limpede, parc-ar fi coborât din văzduh. Toți se întoarseră spre Melinte Heruvimu, care ținea capul sus, să arate că nu se ascunde de ce a spus. În aceeași clipă însă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
în fundul casei la orașele-dormitor, este o întreagă istorie a civilizațiilor - dar și a „civilizării”, vorba lui Norbert Elias. Construit în jurul patului, dormitorul reproduce și orchestrează astfel această dilemă perenă a intimității : voluptate sau asceză ? întîlnire intimă cu celălalt sau retragere singuratică din lume ? Eroul lui Huysmans din A rebours o rezumă astfel : După el, nu erau decît două modalități de a și amenaja dormitorul : fie să faci din el un alcov excitant, un loc de delicii nocturne ; fie să dai naștere
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
O să mă opresc doar la o mică problemă de vocabular pe care am constatat-o de curînd : frecvența acuzației de „abureală”. „Totul e abureală de intelectual !”, spune un forumist. „știu că cenzurați, căci așa fac slugile acestui așa-zis lup singuratic cum spune alt aburit”, mai comentează un altul, în cu totul alt context. Referindu-se la Cristian Diaconescu, cineva continuă în același ton : „Dacă îl punem pe dungă dispare ca aburul, nu are nici substanță, nici măcar umor, debitează la nesfîrșit
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]