KorAP: Find »[drukola/base=sintactic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...53 54 55 ...204 >

5,099 matches

Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644

-se-m) citii citisem imperfectiv: cit-ea-(m) Distinct de categoria gramaticală a timpului, dezvoltând un plan semantic propriu, aspectul obiectiv se manifestă în mod autonom în planul expresiei, prin prefixe și, mai ales, prin verbe semiauxiliare sau prin mijloace lexicale și sintactice: verbe de aspect și adverbe. Prefixele realizează și marchează opoziția singularitate/pluralitate. Este cvasi-generalizată întrebuințarea prefixului repentru exprimarea sensului frecventativ, iterativ ® pluralitatea acțiunii: a vedea/a revedea, a calcula/a recalcula, a scrie/a rescrie, a veni/a reveni etc.

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
a începe, a prinde, a continua, a termina etc.: Începe (prinde)/continuă să ploaie. Adverbele realizează și exprimă diferite sensuri aspectuale ca modalizatori: tot: Și tot cântă. mai: Nu mai cântă. iar: Iar cântă. sau ca unități lexicale cu funcție sintactică: din nou: A venit din nou. mereu: Vine mereu. MODULtc "MODUL" Dacă aspectul (varianta subiectivă) modalizează direct planul semantic al categoriei gramaticale a timpului, categoria gramaticală a modului modalizează planul semantic al verbului înscris într-o perspectivă temporală. Modul este

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
modului modalizează planul semantic al verbului înscris într-o perspectivă temporală. Modul este o categorie prin care se exprimă implicarea subiectului vorbitor în desfășurarea raportului semantic dintre verb (realitate lingvistică) și o acțiune (stare etc.) (realitate extralingvistică), interpretată prin enunțul sintactic - obiect al procesului de comunicare. Situat în centrul actului lingvistic, ca nucleu și condiție esențială a comunicării, verbului îi sunt imanente predicativitatea și temporalitatea. Pe de o parte, activitatea lingvistică înseamnă raportarea, prin intermediul limbii, la o realitate extralingvistică, pe de

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
opozițiilor temporale din perspectiva variantelor modale: prezent indicativ, prezent conjunctiv, prezent imperativ - perfect (compus) indicativ, perfect conjunctiv etc. Categorie de esență deictică, expresie a atitudinii subiectului vorbitor față de conținutul mesajului, modul este, chiar mai mult decât timpul, și o categorie sintactică; o anumită variantă modală nu mai intervine în structura enunțului ca expresie a atitudinii subiectului vorbitor, ci impusă de exigențe ale sintaxei limbii române; subiectul vorbitor nu mai are libertate de alegere. Verbul a trebui, de exemplu, impune modul conjunctiv

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
alta, instrument gramatical. Este categorie gramaticală, cu identitate proprie, întrucât există și funcționează prin relațiile de opoziție care-i caracterizează structura specifică, atât în plan semantic, cât și în planul expresiei. Este instrument gramatical, întrucât exprimă, alături de alte instrumente/mijloace (sintactice, lexicale, precum verbele de mod, verbele semiauxiliare de modalitate, adverbele modale etc.) - categoria sintactică mai largă a modalității circumscrisă actului de comunicare. * * * Prin specificitatea combinării trăsăturilor semantice modale în structura planului său semantic și prin organizarea planului expresiei într-o

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
relațiile de opoziție care-i caracterizează structura specifică, atât în plan semantic, cât și în planul expresiei. Este instrument gramatical, întrucât exprimă, alături de alte instrumente/mijloace (sintactice, lexicale, precum verbele de mod, verbele semiauxiliare de modalitate, adverbele modale etc.) - categoria sintactică mai largă a modalității circumscrisă actului de comunicare. * * * Prin specificitatea combinării trăsăturilor semantice modale în structura planului său semantic și prin organizarea planului expresiei într-o relativă corespondență, verbul românesc dezvoltă cinci termeni corelativi ai categoriei gramaticale a modului: indicativ

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
oarecum de prisos opoziția -Ø (pentru indicativ)/să (pentru conjunctiv): cânt-ă/să cânt-e. PERSOANA ȘI NUMĂRULTC "PERSOANA {I NUM|RUL" Categoriile gramaticale de persoană și număr introduc în planul semantic al verbului, trecut din sistemul lexical al limbii în structura sintactică a textului, o altă componentă cu originea în raportarea protagoniștilor acțiunii verbale la protagoniștii actului lingvistic. Descrise în gramatica tradițională ca două categorii autonome, persoana și numărul sunt, în limba română - ca și în celelate limbi flexionare - solidare; sensurile de

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
reflectă dependența categoriei de persoană de desfășurarea dialogului. Dar problema persoanei a III-a poate fi pusă și în alt mod, pentru limba română (și, în general, pentru limbile indo-europene). Având în vedere (1) actul lingvistic și totodată (2) enunțul sintactic, ideea de non-persoană poate sta în legătură cu dialogul, formă fundamentală, originară, a actului comunicării: numai persoanele I și a II-a, corespunzătoare locutorului și interlocutorului, sunt implicate în dialog și implică dialogul. Persoana a III-a se definește atunci (la verb

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
teamă etc. Verbele impersonale relative care (când) nu trimit la protagoniștii comunicării pot fi asimilate, din punctul de vedere al opoziției categoriale, verbelor impersonale absolute și considerate în afara persoanei, deci apersonale, chiar dacă nu sunt ca și acestea incompatibile cu funcția sintactică de subiect: Trebuie să crezi în adevăr. Verbele impersonale relative care trimit la protagoniștii actului vorbirii fără ca aceștia să devină și protagoniști ai acțiunii/stării reprezentând conținutul lor semantic, pot fi considerate defective de persoanele I și a II-a

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
zboară/zboară; călătorește/călătoresc În plan semantic, spre deosebire de substantiv și de pronume, numărul nu are la verb un conținut propriu, nu corespunde unei opoziții din lumea extralingvistică, precum student (sg.)/studenți (pl.), el/ei, ci își are originea în raportul sintactic verb (predicat) - nume/pronume (subiect). Opoziția verbală singular-plural își are, de fapt, originea în opoziția singular-plural, impusă de raportul dintre protagoniștii actului de comunicare și protagoniștii acțiunii, exprimată prin verbul-predicat. La persoana a III-a, opoziția rămâne în plan semantic-sintactic

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
persoana a III-a, opoziția rămâne în plan semantic-sintactic; protagonistul acțiunii verbale se înscrie semantic în opoziția singular/plural: el (acesta, copilul) -sg./ ei (aceștia, copiii) -pl., verbul-predicat, în relație de interdependență cu subiectul (el/ei), se înscrie în opoziția sintactică singular/plural, datorită legii acordului: El (acesta, copilul) vine -sg./ Ei (aceștia, copiii) vin -pl. La persoanele I și a II-a, opoziția implică și dezvoltarea unor distincții impuse de componenta deictică. La persoana I, pluralul poate reprezenta pluralitatea protagonistului

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
din primul moment.” În acest sens s-ar putea vorbi de verbe pluralia tantum 22 - verbe a căror acțiune implică săvârșirea (repetarea) ei, concomitent, de către doi agenți diferiți; aceste verbe dezvoltă (uneori cu obligativitate) diateza reciprocă sau impun dezvoltarea funcției sintactice de complement sociativ sau de complement de reciprocitate: Ei se duelează. Eu stau de vorbă cu tine. Tu te-ai întâlnit cu Maria. Corespunzător planului semantic, unde opoziția de număr se desfășoară în solidaritate cu opoziția de persoană (persoana I

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
să mă duc zilele astea pe la gară să vedem cum îi fac rost de niște seceri...” (M. Preda) GENULtc "GENUL" Opozițiile interne ale categoriei gramaticale de gen, dezvoltate numai în planul expresiei, cu originea în plan deictic și în plan sintactic, caracterizează verbul la diateza pasivă. La persoanele I și a II-a, opozițiile de gen corespund unei opoziții referențiale, la nivelul subiectului gramatical, prin raportare - extralingvistică - la locutor/interlocutor. șEu, Mihai,ț am fost trimis la Sinaia. șEu, Mihaela,ț

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
a lăudat. - El a fost lăudat. Trebuia să-l fi lăudat. - Trebuia să fi fost lăudat. L-ar fi lăudat. - Ar fi fost lăudat. Direcția înglobării sensurilor în plan semantic gramatical trece de la primul nivel, diateza, cu caracter prin excelență sintactic, la celelalte, nivele, sintactic-morfologice: mod-timp-aspect; persoană-număr-gen. Sensurile gramaticale categoriale se actualizează, în text, prin desfășurarea flexiunii verbale, care le generează și le exprimă, la nivel morfologic, la nivel sintactic sau în interdependență morfologie-sintaxă. Prin complementaritatea sistem lexical - sistem gramatical, unitățile

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
semantic gramatical trece de la primul nivel, diateza, cu caracter prin excelență sintactic, la celelalte, nivele, sintactic-morfologice: mod-timp-aspect; persoană-număr-gen. Sensurile gramaticale categoriale se actualizează, în text, prin desfășurarea flexiunii verbale, care le generează și le exprimă, la nivel morfologic, la nivel sintactic sau în interdependență morfologie-sintaxă. Prin complementaritatea sistem lexical - sistem gramatical, unitățile lexicale primesc, în actul lingvistic concret, o componentă gramaticală în interiorul opozițiilor categoriale în care intră, în funcție de structura sintactică a textului, realitatea extralingvistică pe care categoria o interpretează sau de

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
care le generează și le exprimă, la nivel morfologic, la nivel sintactic sau în interdependență morfologie-sintaxă. Prin complementaritatea sistem lexical - sistem gramatical, unitățile lexicale primesc, în actul lingvistic concret, o componentă gramaticală în interiorul opozițiilor categoriale în care intră, în funcție de structura sintactică a textului, realitatea extralingvistică pe care categoria o interpretează sau de raportul pe care îl stabilește locutorul, între realitatea extralingvistică și interpretarea ei lingvistică. Concomitent cu componenta semantică lexico-gramaticală (genul, la substantive, tranzitivitatea, la verbe etc.), unitățile lexicale poartă în

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
extralingvistic este interpretată lexical de pe o anumită poziție în sistemul opozițiilor gramaticale categoriale; „obiectele” sunt reprezentate în sistemul lexical prin substantive la singular: student; “însușirile”, prin adjective la gradul pozitiv: inteligent etc. Unele sensuri categoriale, cele cu originea în structura sintactică a enunțului, pot interveni numai odată cu intrarea unității lexicale într-o relație sintactică; substantivul este la genitiv, dacă determină un alt substantiv, de exemplu: plecarea cocorilor. În organizarea opoziției interne a categoriei caz se poate vorbi de un termen neutru

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
obiectele” sunt reprezentate în sistemul lexical prin substantive la singular: student; “însușirile”, prin adjective la gradul pozitiv: inteligent etc. Unele sensuri categoriale, cele cu originea în structura sintactică a enunțului, pot interveni numai odată cu intrarea unității lexicale într-o relație sintactică; substantivul este la genitiv, dacă determină un alt substantiv, de exemplu: plecarea cocorilor. În organizarea opoziției interne a categoriei caz se poate vorbi de un termen neutru, acauzal: cocor. Prin extrapolare, se poate vorbi de un termen neutru și în

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
interne a categoriei caz se poate vorbi de un termen neutru, acauzal: cocor. Prin extrapolare, se poate vorbi de un termen neutru și în funcționarea celorlalte categorii, dar, cum acestea (numărul, la substantive, intensitatea, la adjective etc.) nu sunt condiționate sintactic, termenul neutru al opoziției înscris în sistemul lexical, este omonim cu unul din termenii corelativi (termenul primar, în raport cu care ceilalți sunt termeni derivați) proprii înscrierii în sistemul gramatical. student - termen neutru (în sistemul lexical) - singular (în sistemul gramatical) inteligent - termen

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
prin aceste categorii din momentul trecerii infinitivului din sistemul lexical în sistemul gramatical. Însăși intrarea infinitivului în opoziții categoriale (de timp și de diateză, sau de persoană și număr) este în esență rezultatul intrării verbului - unitate lexicală într-o relație sintactică. Dintre categoriile gramaticale ale verbului, doar diateza poate fi interpretată ca având și un termen neutru, complementar infinitivului: diateza activă; în sistemul lexical, verbul este reprezentat de infinitivul activ. Fac excepție verbele pronominale: a se uita (infinitiv activ), a se

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
între verb (unitate lexicală cu o identitate marcată prin excelență de raportul cu situația de comunicare) și nume (unitate lexicală cu o identitate marcată prin independență față de situația de comunicare). Trăsătura comună a acestor variante lexico-gramaticale ale verbului este condiționarea sintactică a funcționării lor. MODURILE VERBULUI ROMÂNESCTC "MODURILE VERBULUI ROMÂNESC" Conținutul categorial al modului se organizează în cinci termeni corelativi: Indicativ, Conjunctiv, Potențial-Optativ, Imperativ, Prezumtiv, care dezvoltă, în strânsă interdepedență cu variantele temporale pe care le modalizează, opoziții semantice care nu

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
fi, vei fi etc.... (a)t(s) voi fi cânt-at să fi cânt-at aș fi cânt-at va fi cânt-at Cu alte moduri verbale, indicativul intră în opoziție, în planul expresiei, prin structura fonetică-prozodică a formelor sale sau prin condiționarea lor sintactică. Astfel, în opoziție cu imperativul, mod verbal marcat de o intonație particulară (determinată de semnificația sa), prezentul indicativ este un timp nemarcat fonetic: (tu) taci/taci! (tu). Opoziția dintre cele două forme de timp-mod se extinde și la structura lor

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
două forme de timp-mod se extinde și la structura lor morfologică, prin realizarea concretă a dezinențelor personale -i, la prezent indicativ, -ă sau -e, în funcție de tipul de flexiune al verbului, la imperativ afirmativ: (tu) cânți/cântă!; străbați/străbate! La nivelul sintactic, indicativul caracterizează verbe-predicat în enunțuri asertive, cu nuclee predicaționale bimembre (cu excepția verbelor impersonale), imperativul instituie nuclee predicaționale monomembre: Eu cânt/Tu cânți etc. - indicativ Cântă! (tu) - imperativ Indicativul nu se diferențiază în funcție de opoziția afirmativ/negativ: Eu (nu) cânt. Tu (nu

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
afirmativ/negativ: Eu (nu) cânt. Tu (nu) cânți. Voi (nu) cântați. Imperativul prezintă aceleași structuri la plural: Nu) cântați! dar structuri diferite la singular: Cânt-ă! (R + dezinența -ă) Nu cânt-a! (R + sufix de infinitiv -a) De natură prozodică și sintactică este și opoziția din planul expresiei dintre viitorul II al indicativului și perfectul prezumtiv: voi fi cântat/voi fi cântat?/ (voi fi cântat...). Prezumtivul perfect este însoțit de o anumită intonație, în timp ce viitorul indicativ rămâne o formă neutră, sub acest

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
expresiei dintre viitorul II al indicativului și perfectul prezumtiv: voi fi cântat/voi fi cântat?/ (voi fi cântat...). Prezumtivul perfect este însoțit de o anumită intonație, în timp ce viitorul indicativ rămâne o formă neutră, sub acest aspect. Din punct de vedere sintactic, viitorul II este un timp de relație, în timp ce prezumtivul perfect este un timp absolut. Timpurile indicativuluitc "Timpurile indicativului" Sensurile temporale ale indicativului se întâlnesc, în realizarea lor, cu componente semantice ale aspectului verbal. La prezent și viitor, „opoziția” de aspect

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]