KorAP: Find »[drukola/base=soldat & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...53 54 55 ...1150 >

28,739 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325

du-le În camera mea. Apoi Îi conduse pe ofițeri pe după colțul sălii de așteptare și dispărură din vedere. Ninici se holbă după ei până când șoferul Îi strigă: — Nu pot s-aștept toată ziua aicea, În mașină! Fuga marș! Voi, soldații, nu prea sunteți obișnuiți să puneți mâna. Începu să scoată lăzile din mașină, dezvăluind pe rând conținutul fiecăreia: — O jumătate de ladă de șampanie. O rață rece. Fructe. Două sticle de sherry. Cârnați. Biscuiți șprițați. Salată. Măsline. — Ehei, făcu prietenul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
și-l urmări cu privirea, dar când el se Întoarse din Încăperea maiorului, unde masa era deja așternută și ofițerii făceau progrese cu băutul vinului, ea plecase deja. Îi lăsase prânzul pe marginea drumului. Unde este? Îl Întrebă pe celălalt soldat. — A vorbit cu șoferul și apoi s-a Întors la cazarmă. Părea foarte agitată de ceva. Ninici simți un puseu de dezamăgire. Abia aștepta să-i spună soției sale povestea venirii colonelului Hartep, iar acum șoferul i-o luase Înainte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
s-a Întors la cazarmă. Părea foarte agitată de ceva. Ninici simți un puseu de dezamăgire. Abia aștepta să-i spună soției sale povestea venirii colonelului Hartep, iar acum șoferul i-o luase Înainte. Întotdeauna se Întâmpla așa. Viața unui soldat e viață de câine. Civilii erau aceia care luau salarii mari, Îi jefuiau pe soldați la cărți, Îi insultau și chiar se băgau Între un soldat și soția lui. Dar frustrarea sa nu dură mult. Mai existau secrete pe care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
dezamăgire. Abia aștepta să-i spună soției sale povestea venirii colonelului Hartep, iar acum șoferul i-o luase Înainte. Întotdeauna se Întâmpla așa. Viața unui soldat e viață de câine. Civilii erau aceia care luau salarii mari, Îi jefuiau pe soldați la cărți, Îi insultau și chiar se băgau Între un soldat și soția lui. Dar frustrarea sa nu dură mult. Mai existau secrete pe care le putea descoperi pentru soția lui dacă-și ținea ochii și urechile deschise. Așteptă o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Hartep, iar acum șoferul i-o luase Înainte. Întotdeauna se Întâmpla așa. Viața unui soldat e viață de câine. Civilii erau aceia care luau salarii mari, Îi jefuiau pe soldați la cărți, Îi insultau și chiar se băgau Între un soldat și soția lui. Dar frustrarea sa nu dură mult. Mai existau secrete pe care le putea descoperi pentru soția lui dacă-și ținea ochii și urechile deschise. Așteptă o vreme Înainte de a duce ultima ladă În Încăperea maiorului. De-acum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
și aburul propriilor respirații. Dr. Czinner Îi putea număra ridurile feței, putea spune ce culoare au ochii lui și-i examina cu scurt interes profesional o inflamație de pe obraz. Dar de fiecare dată țăranii erau mânați Înapoi de cei doi soldați, care-i loveau cu paturile armelor. Țăranii dădură Înapoi și trecură iar dincolo de linii, dar reveniră fără veste, Încăpățânați, stupizi și incorigibili. În sala de așteptare tăcere dura de destulă vreme. Dr. Czinner se Întorsese la sobă. Fata stătea cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Globii ochilor Îi clipeau, gata să se ridice la cel mai mic zgomot nefamiliar. Era obișnuit să se odihnească În locuri bizare și să profite de orice răgaz. Când ușa se deschise, ochii lui se deschiseră imediat, alerți. Intră un soldat care le făcu semn cu mâna și strigă În direcția lor. Dr. Czinner repetă În englezește ce spusese acesta: — Trebuie să ieșim. Zăpada se năpusti asupra ușii deschise, desenând pe prag o urmă cenușie ca un val. Îi văzură pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
val. Îi văzură pe țărani Îngrămădiți pe linie. Josef Grünlich se ridică În picioare, Își netezi vesta și-l Împunse cu cotul pe doctorul Czinner: — Dar dac-o luăm la fugă, eh, prin zăpadă, toți deodată? — Vor trage, spuse Czinner. Soldatul strigă din nou și făcu un gest cu mâna. Dar vor trage oricum, eh? De ce ne scot afară? Dr. Czinner se Întoarse spre Coral Musker: — Nu cred că există motive să ne temem. Vii? — Sigur că da. Apoi Îl imploră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
de foarfece, se puse În genunchi și pescui batista de sub bancă. Stângăcia lui o făcu să zîmbească. Uită de neîncrederea ei și-i mulțumi cu exagerată recunoștință. Ieșind, el păși cu capul aplecat, ca să evite zăpada, zâmbind singur. Unul din soldați Îi conducea și celălalt mergea În urmă, cu pușca scoasă de pe umăr și baioneta pusă. Vorbeau Între ei peste capetele prizonierilor, Într-o limbă pe care ea n-o Înțelegea, și se văzu dusă undeva, dar nu-și dădu seama

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Cum fumau și beau Împreună, Într-o strânsă Înțelegere, deveniră intoleranți unul cu celălalt. — Mă jigniți, excelența voastră. Sunt un artist. — Optzeci și șapte de parale. Ultimul preț. Cei trei ofițeri ședeau În jurul mesei, de pe care fuseseră luate paharele. Doi soldați erau postați În fața ușii, cu baionetele la arme. Dr. Czinner Îl urmărea pe colonelul Hartep din priviri, cu curiozitate: ultima oară Îl văzuse la procesul Kamnetz, manevrând martorii mincinoși cu grațios dezinteres pentru dreptate. Aceasta se Întâmpla cu cinci ani

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
căruța și pe omul acela scos din minți de spaimă. — Condu mai Încet, icni Myatt, dar șoferul se Întoarse și rânji În direcția lui, făcându-i semn cu o mână care nu tremura câtuși de puțin. Ofițerii Înșirați la masă, soldații de la ușă, doctorul răspunzând la Întrebare după Întrebare, toate se retraseră undeva departe. Coral Musker adormi. Noaptea o epuizase. Nu putea Înțelege un cuvânt din ce se vorbea, nu știa de ce se află acolo, era speriată și Începea s-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
pe masă. În opinia curții, aceasta ajunge pentru o condamnare. Avea aerul unuia care dorește politicos, dar ferm, să pună capăt discuției. Am dreptul, presupun, să cer ca ea să fie citită și să-l supun unui interogatoriu Încrucișat pe soldatul care a ridicat-o? — Fără Îndoială, spuse zelos maiorul Petkovici. Dr. Czinner zâmbi: — N-o să vă fac probleme. Voi pleda vinovat. Dar dacă acesta ar fi fost un tribunal din Belgrad, Își spuse el În gând, cu jurnaliștii luându-și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
câine de pază furios În jurul clădirilor gării. A fost un interval scurt, doar atât cât să scrie colonelul Hartep câteva propoziții pe o coală de hârtie și s-o Împingă peste masă tovarășilor lui, ca s-o semneze. Cei doi soldați se relaxară puțin din poziția lor de drepți. — Curtea Îl găsește pe arestat vinovat, citi colonelul Hartep. Arestatul Josef Grünlich e condamnat la o lună de Închisoare, după care va fi repatriat. Arestata Coral Musker este condamnată la douăzeci și patru de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
fără cuvinte. Își mișcă privirile neliniștit dintr-un loc În altul, de la harta de pe perete la micul raft de sub ceas, plin de cărți de strategie și istorie militară, cu copertele jerpelite. Într-un sfârșit, privirile Îi poposiră asupra celor doi soldați de pază. Unul se uita undeva peste el, fără să-i dea nici o atenție, concentrat să aibă privirile fixe și arma În poziția corectă. Celălalt Îl privea cu ochi mari, nătângi și triști. Fața aceea se adăugă tristului cortegiu din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
câinelui un șut Între coaste și spuse: — Marș afară! Totdeauna pretinzi să ți se acorde atenție. Căpitanul Alexici se trezi și spuse pe un ton de mare ușurare: — Ei, gata deci. Doctorul Czinner privi În podele, la cinci metri În stânga soldatului de pază, și spuse Încet: — Acesta n-a fost un proces. M-au condamnat la moarte Încă Înainte de-a Începe. Nu uitați, eu mor ca să vă arăt calea. Nu-mi pasă dacă mor. Viața n-a fost cine știe ce. Cred

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
intimidați de omul cel educat, de doctor, de cel aproape domn. Apoi, cu o voce ceva mai Înaltă, el cântă partea fetei. Glasul Îi era mai puțin aspru și s-ar fi putut să fi fost cândva frumos. Unul din soldații de pază veni la fereastră și privi Înăuntru, iar Josef Grünlich Începu să plângă Într-un mod absurd, teutonic, gândindu-se la orfanii din zăpadă și prințesele cu inima de gheață și nici o clipă la Herr Kolber, al cărui trup

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
bătrână ieși În goană dintr-o colibă și strigă ceva În urma lor. — Ce spunea? Șoferul Îi adresă un rânjet peste umăr. — Evreu Împuțit. Acul vitezometrului oscilă și Începu să coboare: șaptezeci de kilometri, șaizeci de kilometri, cincizeci de kilometri, patruzeci. — Soldați pe-aproape, spuse omul. — Vrei să spui că există o limită de viteză? — Nu, nu! Blestemații ăștia de soldați, dacă văd o mașină bună, o rechiziționează. Tot așa-i și cu caii. Arătă spre câmpuri, prin zăpada care se Întețea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
peste umăr. — Evreu Împuțit. Acul vitezometrului oscilă și Începu să coboare: șaptezeci de kilometri, șaizeci de kilometri, cincizeci de kilometri, patruzeci. — Soldați pe-aproape, spuse omul. — Vrei să spui că există o limită de viteză? — Nu, nu! Blestemații ăștia de soldați, dacă văd o mașină bună, o rechiziționează. Tot așa-i și cu caii. Arătă spre câmpuri, prin zăpada care se Întețea: — Țăranii mor cu toții de foame. Am lucrat cândva aici, dar m-am gândit: nu, prefer orașul, acesta-i de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
zăpadă. Trecu pe lângă două santinele din fața unei clădiri și le Întrebă pe unde putea ajunge la sala de așteptare. Una din ele Îi spuse că acum nu mai exista sală de așteptare. — Unde pot primi informații? Cel mai Înalt dintre soldați Îi sugeră că la șeful gării. — Și unde-i biroul lui? Soldatul arătă spre o a doua clădire, dar adăugă cu blândețe că șeful de gară lipsea: era la Belgrad. Myatt Își ținu În frâu nerăbdarea. Omul era evident bine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
unde putea ajunge la sala de așteptare. Una din ele Îi spuse că acum nu mai exista sală de așteptare. — Unde pot primi informații? Cel mai Înalt dintre soldați Îi sugeră că la șeful gării. — Și unde-i biroul lui? Soldatul arătă spre o a doua clădire, dar adăugă cu blândețe că șeful de gară lipsea: era la Belgrad. Myatt Își ținu În frâu nerăbdarea. Omul era evident bine intenționat. Tovarășul lui scuipă ca să-și arate disprețul și murmură printre dinți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
ca să-și arate disprețul și murmură printre dinți ceva despre evrei. Unde pot cere câteva informații? — Este domnul maior, spuse omul cu Îndoială. Sau funcționarul de la biroul șefului de gară. — Nu puteți vorbi cu maiorul. E la cazarmă, spuse celălalt soldat. Myatt, fără să se gândească, se dădu mai aproape de ușă: auzise Înăuntru un murmur slab de voci. Soldatul cel ursuz deveni brusc nervos și brutal. Bătu cu patul armei la picioarele lui Myatt: — Pleacă! Nu ne trebuie spioni pe-aici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
maior, spuse omul cu Îndoială. Sau funcționarul de la biroul șefului de gară. — Nu puteți vorbi cu maiorul. E la cazarmă, spuse celălalt soldat. Myatt, fără să se gândească, se dădu mai aproape de ușă: auzise Înăuntru un murmur slab de voci. Soldatul cel ursuz deveni brusc nervos și brutal. Bătu cu patul armei la picioarele lui Myatt: — Pleacă! Nu ne trebuie spioni pe-aici. Pleacă de-aici, evreule! Myatt se Îndepărtă cu calmul rasei sale. Era un calm de suprafață de care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Pleacă de-aici, evreule! Myatt se Îndepărtă cu calmul rasei sale. Era un calm de suprafață de care nu era conștient, ca o trăsătură moștenită. Sub el simți resentimentul cuiva tânăr și conștient de propria-i importanță. Se aplecă spre soldat, cu intenția de a zice În fața inflamată animalului câteva vorbe de să le țină minte, dar se opri la timp, conștient cu uimire și spaimă de prezența pericolului. În ochii mici și flămânzi strălucea ura și dorința de a ucide

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
ucide. Era ca și cum toate prigonirile, pogromurile, lanțurile, invidia și superstițiile care le-au provocate ar fi fost concentrate Într-o hazna Întunecată a pământului, iar el se uita acum la ele de pe margine. Făcu câțiva pași Înapoi, cu ochii la soldat, În timp ce degetele acestuia se strângeau pe trăgaci. Mă duc să-l văd pe funcționarul de la gară, spuse el, dar instinctul Îi spuse să se Întoarcă la mașină și apoi Înapoi la tren. — Nu pe acolo, spuse santinela cea prietenoasă În urma

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
se Întoarcă la mașină și apoi Înapoi la tren. — Nu pe acolo, spuse santinela cea prietenoasă În urma lui. În cealaltă parte. Peste linii. Myatt Îi era recunoscător furtunii care urla și se strecura În rafale Între el și cei doi soldați. Unde stătea el nu bătea vântul, pentru că se canaliza În intervalele dintre clădiri și era trimis În vârtejuri pe după colțuri, În direcția opusă. Se minună el Însuși de propria-i insistență de-a mai rămâne În gara goală și periculoasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]