1,822 matches
-
compoziție muzicală executată la un instrument sau la un grup restrâns de instrumente ("da sonare"), în opoziție cu ""cantata"" (din latină: "cantare"), care indică o bucată muzicală interpretată de vocea omenească ("da cantare"). Sonata nu trebuie confundată cu "forma de sonată", care se referă la o modalitate particulară de organizare a materialului muzical în interiorul unei părți componente (de obicei, dar nu totdeauna, prima mișcare) a unei sonate, unei simfonii, unui concert, unui cvartet sau altei compoziții de muzică de cameră. Sensul
Sonată () [Corola-website/Science/313117_a_314446]
-
muzicală interpretată de vocea omenească ("da cantare"). Sonata nu trebuie confundată cu "forma de sonată", care se referă la o modalitate particulară de organizare a materialului muzical în interiorul unei părți componente (de obicei, dar nu totdeauna, prima mișcare) a unei sonate, unei simfonii, unui concert, unui cvartet sau altei compoziții de muzică de cameră. Sensul termenului de sonată a evoluat în cursul istoriei muzicii europene, desemnând o diversitate de forme muzicale ce au precedat era clasică. În perioada barocă, termenul de
Sonată () [Corola-website/Science/313117_a_314446]
-
referă la o modalitate particulară de organizare a materialului muzical în interiorul unei părți componente (de obicei, dar nu totdeauna, prima mișcare) a unei sonate, unei simfonii, unui concert, unui cvartet sau altei compoziții de muzică de cameră. Sensul termenului de sonată a evoluat în cursul istoriei muzicii europene, desemnând o diversitate de forme muzicale ce au precedat era clasică. În perioada barocă, termenul de "sonată" se aplica la o varietate de opere, cuprinzând chiar și solo-uri pentru instrumente de percuție
Sonată () [Corola-website/Science/313117_a_314446]
-
unei simfonii, unui concert, unui cvartet sau altei compoziții de muzică de cameră. Sensul termenului de sonată a evoluat în cursul istoriei muzicii europene, desemnând o diversitate de forme muzicale ce au precedat era clasică. În perioada barocă, termenul de "sonată" se aplica la o varietate de opere, cuprinzând chiar și solo-uri pentru instrumente de percuție sau pentru mici ansambluri instrumentale. Odată cu trecerea la perioada clasică, sonata suferă o serie de modificări structurale, aplicate la diverse tipuri de mici opere
Sonată () [Corola-website/Science/313117_a_314446]
-
de forme muzicale ce au precedat era clasică. În perioada barocă, termenul de "sonată" se aplica la o varietate de opere, cuprinzând chiar și solo-uri pentru instrumente de percuție sau pentru mici ansambluri instrumentale. Odată cu trecerea la perioada clasică, sonata suferă o serie de modificări structurale, aplicate la diverse tipuri de mici opere instrumentale cu utilizare în muzica de cameră, fie sub forma instrumentelor soliste, fie cu acompaniament de pian. O dată cu începutul secolului al XIX-lea, termenul se referă la
Sonată () [Corola-website/Science/313117_a_314446]
-
cu acompaniament de pian. O dată cu începutul secolului al XIX-lea, termenul se referă la o formă muzicală de largă difuziune, propagată de marii compozitori, în special ai școlii vieneze, căpătând semnificația actuală din muzicologie. Primele opere muzicale cu denumirea de "sonată" aparțin compozitorilor italieni Marco Fabrizio Caroso (1581) și Giovanni Gabrieli (1597, 1615), odată cu dezvoltarea impetuoasă a muzicii instrumentale în secolul al XVI-lea și începutul secolului al XVII-lea. Structura proprie a sonatei comporta mai multe părți clar delimitate, prezentând
Sonată () [Corola-website/Science/313117_a_314446]
-
muzicologie. Primele opere muzicale cu denumirea de "sonată" aparțin compozitorilor italieni Marco Fabrizio Caroso (1581) și Giovanni Gabrieli (1597, 1615), odată cu dezvoltarea impetuoasă a muzicii instrumentale în secolul al XVI-lea și începutul secolului al XVII-lea. Structura proprie a sonatei comporta mai multe părți clar delimitate, prezentând "tempo"-uri, mișcări și caractere contrastante: de exemplu, un dans putea să fie urmat de o melodie lentă cu acompaniament, după care urma o mișcare rapidă. Cu toate acestea, compozițiile de acest tip
Sonată () [Corola-website/Science/313117_a_314446]
-
-uri, mișcări și caractere contrastante: de exemplu, un dans putea să fie urmat de o melodie lentă cu acompaniament, după care urma o mișcare rapidă. Cu toate acestea, compozițiile de acest tip erau mai adesea denumite ""ricercare"" sau ""canzona"" decât sonate. Începând cu anii 1630, numărul părților componente diminuă la trei sau patru, fiecare într-o alcătuire distinctă. Structura lor formală devine mai complexă, cu tendința stabilirii unei corespondențe între ritm, armonie și melodie. Încep să se deosebească ""Solosonate"" (pentru un
Sonată () [Corola-website/Science/313117_a_314446]
-
și melodie. Încep să se deosebească ""Solosonate"" (pentru un singur instrument, de obicei vioară) și ""Triosonate"" (două instrumente soliste și un "basso continuo"). În special datorită compozițiilor lui Arcangelo Corelli (1653-1713), în această perioadă se delimitează două tipuri polifonice de sonată: ""sonata da chiesa"" (bisericească) și ""sonata da camera"" (de cameră, laică). "Sonata da chiesa", piesă gravă, constituită din patru mișcări sub forma "lentă-rapidă-lentă-rapidă", relua complexitatea contrapunctică a vechilor ""ricercare"" sau ""canzona"". Acest model a rămas valabil pentru mulți compozitori, ca
Sonată () [Corola-website/Science/313117_a_314446]
-
melodie. Încep să se deosebească ""Solosonate"" (pentru un singur instrument, de obicei vioară) și ""Triosonate"" (două instrumente soliste și un "basso continuo"). În special datorită compozițiilor lui Arcangelo Corelli (1653-1713), în această perioadă se delimitează două tipuri polifonice de sonată: ""sonata da chiesa"" (bisericească) și ""sonata da camera"" (de cameră, laică). "Sonata da chiesa", piesă gravă, constituită din patru mișcări sub forma "lentă-rapidă-lentă-rapidă", relua complexitatea contrapunctică a vechilor ""ricercare"" sau ""canzona"". Acest model a rămas valabil pentru mulți compozitori, ca Antonio
Sonată () [Corola-website/Science/313117_a_314446]
-
Solosonate"" (pentru un singur instrument, de obicei vioară) și ""Triosonate"" (două instrumente soliste și un "basso continuo"). În special datorită compozițiilor lui Arcangelo Corelli (1653-1713), în această perioadă se delimitează două tipuri polifonice de sonată: ""sonata da chiesa"" (bisericească) și ""sonata da camera"" (de cameră, laică). "Sonata da chiesa", piesă gravă, constituită din patru mișcări sub forma "lentă-rapidă-lentă-rapidă", relua complexitatea contrapunctică a vechilor ""ricercare"" sau ""canzona"". Acest model a rămas valabil pentru mulți compozitori, ca Antonio Caldara, Antonio Vivaldi, Giuseppe Martini
Sonată () [Corola-website/Science/313117_a_314446]
-
obicei vioară) și ""Triosonate"" (două instrumente soliste și un "basso continuo"). În special datorită compozițiilor lui Arcangelo Corelli (1653-1713), în această perioadă se delimitează două tipuri polifonice de sonată: ""sonata da chiesa"" (bisericească) și ""sonata da camera"" (de cameră, laică). "Sonata da chiesa", piesă gravă, constituită din patru mișcări sub forma "lentă-rapidă-lentă-rapidă", relua complexitatea contrapunctică a vechilor ""ricercare"" sau ""canzona"". Acest model a rămas valabil pentru mulți compozitori, ca Antonio Caldara, Antonio Vivaldi, Giuseppe Martini, Francesco Geminiani, Henry Purcell, François Couperin
Sonată () [Corola-website/Science/313117_a_314446]
-
relua complexitatea contrapunctică a vechilor ""ricercare"" sau ""canzona"". Acest model a rămas valabil pentru mulți compozitori, ca Antonio Caldara, Antonio Vivaldi, Giuseppe Martini, Francesco Geminiani, Henry Purcell, François Couperin, Jean-Marie Leclair, Georg Philipp Telemann, până la începuturile secolului al XVIII-lea. "Sonata da camera", compusă de obicei sub formă de "trio" pentru două instrumente melodice (mai ales viori) acompaniate "basso continuo", instrument armonic, executând o melodie fundamentală cu tonalitate joasă. "Sonata da camera" cuprindea o introducere lentă, un "allegro" în formă de
Sonată () [Corola-website/Science/313117_a_314446]
-
Jean-Marie Leclair, Georg Philipp Telemann, până la începuturile secolului al XVIII-lea. "Sonata da camera", compusă de obicei sub formă de "trio" pentru două instrumente melodice (mai ales viori) acompaniate "basso continuo", instrument armonic, executând o melodie fundamentală cu tonalitate joasă. "Sonata da camera" cuprindea o introducere lentă, un "allegro" în formă de fugă, o mișcare lentă cantabilă și un final rapid, care sugera afinitatea cu părțile dansante din suite și era compusă aproape în întregime din elemente scurte, derivate din piese
Sonată () [Corola-website/Science/313117_a_314446]
-
o introducere lentă, un "allegro" în formă de fugă, o mișcare lentă cantabilă și un final rapid, care sugera afinitatea cu părțile dansante din suite și era compusă aproape în întregime din elemente scurte, derivate din piese de dans. Maestrul sonatei în formă de trio (""Triosonate"") în secolul al XVII-lea a fost incontestabil compozitorul și violonistul italian Arcangelo Corelli, care a compus în egală măsură sonate pentru mici formații instrumentale și pentru instrumente soliste. Alți compozitori importanți de sonate "da
Sonată () [Corola-website/Science/313117_a_314446]
-
Maestrul sonatei în formă de trio (""Triosonate"") în secolul al XVII-lea a fost incontestabil compozitorul și violonistul italian Arcangelo Corelli, care a compus în egală măsură sonate pentru mici formații instrumentale și pentru instrumente soliste. Alți compozitori importanți de sonate "da camera" în secolul al XVII-lea au fost Maurizio Cazzati, Giovanni Legrenzi, Giuseppe Torelli. În aceeași direcție se încadrează compozițiile lui Johann Sebastian Bach (sonate și partite pentru vioară solo sau pentru violoncel, sonate pentru ""viola da gamba"", sonate
Sonată () [Corola-website/Science/313117_a_314446]
-
măsură sonate pentru mici formații instrumentale și pentru instrumente soliste. Alți compozitori importanți de sonate "da camera" în secolul al XVII-lea au fost Maurizio Cazzati, Giovanni Legrenzi, Giuseppe Torelli. În aceeași direcție se încadrează compozițiile lui Johann Sebastian Bach (sonate și partite pentru vioară solo sau pentru violoncel, sonate pentru ""viola da gamba"", sonate pentru orgă) sau Johann Kuhnau (sonate pentru pian). În epoca respectivă s-au compus și sonate pentru un instrument melodic sau continu, cum sunt sonatele pentru
Sonată () [Corola-website/Science/313117_a_314446]
-
În aceeași direcție se încadrează compozițiile lui Johann Sebastian Bach (sonate și partite pentru vioară solo sau pentru violoncel, sonate pentru ""viola da gamba"", sonate pentru orgă) sau Johann Kuhnau (sonate pentru pian). În epoca respectivă s-au compus și sonate pentru un instrument melodic sau continu, cum sunt sonatele pentru vioară ale compozitorului austriac Heinrich von Biber. Termenul de "sonată" a fost atribuit de Domenico Scarlatti la peste 500 de opere pentru ""clavicembalo"", piese formate dintr-o singură mișcare, cuprinzând
Sonată () [Corola-website/Science/313117_a_314446]
-
Bach (sonate și partite pentru vioară solo sau pentru violoncel, sonate pentru ""viola da gamba"", sonate pentru orgă) sau Johann Kuhnau (sonate pentru pian). În epoca respectivă s-au compus și sonate pentru un instrument melodic sau continu, cum sunt sonatele pentru vioară ale compozitorului austriac Heinrich von Biber. Termenul de "sonată" a fost atribuit de Domenico Scarlatti la peste 500 de opere pentru ""clavicembalo"", piese formate dintr-o singură mișcare, cuprinzând două părți cu același material tematic, piese de mare
Sonată () [Corola-website/Science/313117_a_314446]
-
pentru ""viola da gamba"", sonate pentru orgă) sau Johann Kuhnau (sonate pentru pian). În epoca respectivă s-au compus și sonate pentru un instrument melodic sau continu, cum sunt sonatele pentru vioară ale compozitorului austriac Heinrich von Biber. Termenul de "sonată" a fost atribuit de Domenico Scarlatti la peste 500 de opere pentru ""clavicembalo"", piese formate dintr-o singură mișcare, cuprinzând două părți cu același material tematic, piese de mare virtuozitate, executate și admirate și astăzi pentru varietatea lor inventivă. Sonatele
Sonată () [Corola-website/Science/313117_a_314446]
-
sonată" a fost atribuit de Domenico Scarlatti la peste 500 de opere pentru ""clavicembalo"", piese formate dintr-o singură mișcare, cuprinzând două părți cu același material tematic, piese de mare virtuozitate, executate și admirate și astăzi pentru varietatea lor inventivă. Sonatele lui Domenico Paradisi sunt opere melodice de acest tip, cuprinzând o a doua mișcare, scurtă și grațioasă. Acest stil este prezent și în operele altor compozitori, prima mișcare având un caracter uniform și rapid, ca în cele mai reușite creații
Sonată () [Corola-website/Science/313117_a_314446]
-
formă fundamentală de organizare a unor compoziții de mare anvergură. În epoca de tranziție către perioada clasică multe denumiri diverse se refereau la opere cu una sau mai multe mișcări, de exemplu ""divertimento"", ""serenata"", ""partita"", regrupate sub termenul general de ""sonată"". În 1771, Joseph Haydn folosește pentru prima dată denumirea de "sonată" pentru compoziția care va fi catalogată mai târziu ca "Sonata nr. 1 pentru pian". La început, structura cea mai obișnuită a unei sonate era: În primii ani ai perioadei
Sonată () [Corola-website/Science/313117_a_314446]
-
epoca de tranziție către perioada clasică multe denumiri diverse se refereau la opere cu una sau mai multe mișcări, de exemplu ""divertimento"", ""serenata"", ""partita"", regrupate sub termenul general de ""sonată"". În 1771, Joseph Haydn folosește pentru prima dată denumirea de "sonată" pentru compoziția care va fi catalogată mai târziu ca "Sonata nr. 1 pentru pian". La început, structura cea mai obișnuită a unei sonate era: În primii ani ai perioadei clasice, au fost compuse și sonate în două părți, cu o
Sonată () [Corola-website/Science/313117_a_314446]
-
refereau la opere cu una sau mai multe mișcări, de exemplu ""divertimento"", ""serenata"", ""partita"", regrupate sub termenul general de ""sonată"". În 1771, Joseph Haydn folosește pentru prima dată denumirea de "sonată" pentru compoziția care va fi catalogată mai târziu ca "Sonata nr. 1 pentru pian". La început, structura cea mai obișnuită a unei sonate era: În primii ani ai perioadei clasice, au fost compuse și sonate în două părți, cu o mișcare dansantă inserată înainte de partea lentă, ca în sonatele pentru
Sonată () [Corola-website/Science/313117_a_314446]
-
partita"", regrupate sub termenul general de ""sonată"". În 1771, Joseph Haydn folosește pentru prima dată denumirea de "sonată" pentru compoziția care va fi catalogată mai târziu ca "Sonata nr. 1 pentru pian". La început, structura cea mai obișnuită a unei sonate era: În primii ani ai perioadei clasice, au fost compuse și sonate în două părți, cu o mișcare dansantă inserată înainte de partea lentă, ca în sonatele pentru pian nr. 6 și 7 ale lui Joseph Haydn. Sonatele lui Wolfgang Amadeus
Sonată () [Corola-website/Science/313117_a_314446]