1,592 matches
-
de unul singur. Am încercat să învăț singur ce e autodisciplina. Și totuși, nu reușesc să merg până la capăt cu ea (nu e prea distractivă autodisciplina) și mai totdeauna povestea se termină ca un chef pe cinste. Am auzit țârâitul soneriei de la intrare și m-am ridicat în picioare, cu mâinile înfundate în buzunarul cu bani. — Ți-ai mai tras-o în ultima vreme? În fine, seara a ajuns la momentul promis, la faza pentru care era destinată. Tocmai ne întorseserăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
mai târziu sau poate or fi fost douăzeci, stăteam holbându-mă la cușca liftului: la împletitura bombată din bare metalice, la ușile glisante. Când mai drept, când mai ocolit, am reușit să ajung la capătul unui coridor. Am sunat la sonerie. E adevărat că eram beat, dar eram în curs de revenire. Așa se întâmplă cu băutura: unii o suportă, alții nu. Dați-mi mie acum câteva pahare și voi fi limpede ca apa de izvor. Mi-am îndreptat nodul cravatei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
mirosi, lipsa de feminitate, acreala, hormonii neamestecați. Slavă Domnului, vizita mea aici se apropia de sfârșit. Curând voi fi iar afară cu banii și cu femeile mele. În timp ce mă apropiam de masa lui Alec, a explodat țârâitul strident al unei sonerii. M-am oprit. Îmi observă ușurarea de pe față și se învioră. Mă privi fix, cu vechiul lui spirit de contrazicere. — Contractul pentru lichidarea ta. — A, da, am răspuns eu cu răceală. Angajamentul de cincizeci de sterline. Într-o bună zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
ața încât am dedus că mă potriveam decorului. Am dat peste o procesiune magnifică de lumini verzi, suspendate, apoi am zbughit-o din taxiul galben. Ca într-o curte de școală de corecție, în sălile interioare sunau clopoțeii și bâzâiau soneriile și nu se vedea țipenie de om, în afară de o gagică agitată care ne-a gonit drept în stal. Deoarece întârziaserăm la uvertură, ne-am croit drumul, împiedicându-ne, și izbindu-ne, până la culoarul central, chiar când marea roșie a cortinei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
prietenia mea. Era recunoscătoare pentru ceea ce numea ea dezinteresul meu. A apreciat discreția mea bărbătească față de rolul jucat de Selina în toată povestea. Mi-a zis că a simțit că-mi poate spune toate aceste lucruri (sunau primii clopoței, bâzâiau soneriile, costume și rochii se îngrămădeau repede pe lângă noi), pentru că și-a dat seama, din felul în care mă așezasem acolo lângă ea, că și eu sunt mișcat și sufăr din pricina durerii foarte speciale a celui înșelat, tăcerea suferinței... Da, înțelegi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Street puțin după ora opt. Apoi... în fine, serile au ajuns să fie uniforme acum, și seara asta a fost la fel ca toate celelalte. Intru în casă cu propriile mele chei (da, chiar cu ale mele), apăsând discret pe sonerie doar ca să arăt că am venit. Îl ciupesc pe istericul Shadow și îi sărut stăpâna pe gâtul uscățiv și delicat. Fac un duș. Mă schimb. Ies pe terasă cu un pahar de vin alb în mână. Îi povestesc Martinei cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
fi tradus în cuvinte: N-aveți decât, boboacelor! După o vreme, fetele renunțară să mai cronometreze timpul irosit în această anticameră. Numărară florile din glastră, creioanele de pe birou, ciucurii de la perdele, tablourile, absolut totul, când, într-un târziu, se auzi soneria. Secretara deschise ușa cu precauție și fetele auziră: - Să vină cele două... Iată că acum nu aveau nici nume. Erau cele două... - Intrați, le îndemnă funcționara. Acum, Ina și Olga, mai că ar fi renunțat, dar de această întâlnire cu
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
și incertitudinile ce-l încercau. În ziua aceea, n-a știut dacă răsărise soarele, dacă mâncase sau nu. În pragul serii se afla la casa prietenului lui. N-a fost nevoie să bată la ușă sau să apeleze la butonul soneriei, ușa era deschisă. Jan stătea relaxat într-un fotoliu, de parcă ar fi așteptat de mult un partener de discuție. De cum îl văzu pe Alex, Jan se ridică și îl Întâmpină bucuros că un musafir drag îi pășea peste prag, mai
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
Die Blumensphynx). Alte vecinătăți sînt: două ilustrații de Marcel Iancu, un poem de Ion Vinea („Alții“, datat 1920) și un poem de Ilarie Voronca („futuristul” „Cloroform“: „În suburbie cinematograf și bordel iată/geometria orașului logaritm stelar vals/ Pe fire electrice soneria Europei țipînd fals/ Luntre și pasăre de azur viziune descuiată”). În consonanță cu Marcel Iancu, dar mult mai confuz, autorul articolului stabilește o genealogie a „stilului nou” de la Cubism, trecînd prin Dadaism, către stația terminus: Constructivism. Din talmeș-balmeșul stîngaci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
textului: „Și viața pulsează analogă și aproape simultană: în cîmpuri au ieșit plugurile de lemn din Rusia și autotractoarele gigantice din America. Fumul șantierelor din Nagasaki, al turnătoriilor din Essen și al uzinelor de la Bilbao. Edițiile speciale, escadrele, pavilioanele consulatelor, soneria cinematografelor, erupția sondelor, activitatea băncilor, consiliile de stat, parlamentele și cele cîteva familii regale cu coroana pe ismene...” În fapt, proza „spînzură” între viziunea expresionistă și cea futuristă. Nu mai avem de-a face cu o sinucidere teatrală, ci cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
materiile grele care își închipuiau că le secătuiau toată vlaga, energia, tinerețea și eliberați de coșmarul clipei simțeau cum își luau zborul liberi spre viață. Deseori legau prietenii în urma acestor dansuri preludiu din recreații. Nu sunase sau nu se auzi soneria de sfârșitul pauzei era zarvă mare, chiote, veselie imensă în clasă fiind ultima oră. Se zbenguiau printre bănci, pe culoare și s-a lovit de cineva o colegă, a presupus imediat simțind corpul moale. I s-a părut o adiere
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
de dramă... Alergici la calm... Cu unghiile ei negre, Mona apucă paharul gol de vin, cu buza mânjită de rujul roz al lui Helen, și se duce desculță în bucătărie, îmbrăcată într-un halat de baie alb, flaușat. Se aude soneria. Mona se întoarce, traversând salonul. Așezând un alt pahar de vin roșu pe consolă, zice: — Nu mă face de râs de față cu ceilalți vrăjitori! Și deschide ușa. În prag stă o femeie scundă, care poartă ochelari cu ramă groasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Vrabie dă din cap. Și Mona zice: — Și șefa mea... — Șinșila, zice Helen. Cuptorul cu microunde începe să țiuie, și Mona o conduce pe Vrabie în bucătărie. Helen se duce la consolă și ia o gură de vin. Se aude soneria. Și Mona ne strigă din bucătărie să deschidem noi. Acum e un puști cu plete blonde și cu țăcălie roșcată, care poartă pantaloni gri de trening și tricou. Are o oală sub presiune cu capac de sticlă. Peste buză a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
publice. Poate că putem să le dăm de urmă și să eliminăm pagina 27 și în timpul ăsta să căutăm și sursa originală. — Cartea umbrelor, zice Helen. Ceaslovul, cum îi spun vrăjitoarele. Cartea de vrăji. Toate puterile de pe lume. Se aude soneria, și apare încă un bărbat care își dă jos pantalonii rufoși, se dezbracă de tricou și ne spune că-l cheamă Arici. În legătură cu Arici, detaliile ar fi că-i tremură pielea care-i atârnă pe brațe, pe piept și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
se înșiruia vreo duzină de uși, mânjite cu vopsea cafenie. În fața ultimei uși, pe care se putea distinge, la lumina chioară a unui bec spânzurat în tavan, o plăcuță cu un vag număr, ceasornicarul se opri și apăsă pe butonul soneriei. Hm, e cam neplăcut pe aici..., remarcă Stelian, privind în jur și așteptând împreună cu ceasornicarul ca ușa locuinței să se deschidă. Dar, după o așteptare lungă și zadarnică, ușa rămase mai departe închisă și nici un zgomot de pași nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
așteptând împreună cu ceasornicarul ca ușa locuinței să se deschidă. Dar, după o așteptare lungă și zadarnică, ușa rămase mai departe închisă și nici un zgomot de pași nu se auzi din dosul ei. Răbdător, Mișu Leibovici apăsă din nou pe butonul soneriei. Soneria zbârnâi prelung, dar răspunsul fu iarăși aceeași tăcere ciudată. Atunci Mișu Leibovici, chibzuind puțin, mormăi în barbă că, pesemne, fiul său încă dormea și începu să bată tare în ușă. Bătăile insistente răsunară în tot coridorul, amplificate de ecou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
împreună cu ceasornicarul ca ușa locuinței să se deschidă. Dar, după o așteptare lungă și zadarnică, ușa rămase mai departe închisă și nici un zgomot de pași nu se auzi din dosul ei. Răbdător, Mișu Leibovici apăsă din nou pe butonul soneriei. Soneria zbârnâi prelung, dar răspunsul fu iarăși aceeași tăcere ciudată. Atunci Mișu Leibovici, chibzuind puțin, mormăi în barbă că, pesemne, fiul său încă dormea și începu să bată tare în ușă. Bătăile insistente răsunară în tot coridorul, amplificate de ecou, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
văd că broscărimea sălta pe pereții umezi și împodobiți cu mușchi. Nu m-am putut abține să nu comentez: Ciudat, foarte ciudat... Am încercat să-mi distrag atenția de la ființele ce mi stârneau disprețul și am apăsat lung pe butonul soneriei vechi și ruginite. În ciuda insistențelor mele, nu a răspuns nimeni, deși poarta era deschisă și se zărea un cap pe fereastră. Iar ascultă muzică simfonică, am mormăit eu, îndreptându-mă către ușa casei. În cele din urmă, văzându-mă, bătrâna
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
muzică, deoarece știam că măcar așa voi mai scăpa de câteva emoții. La liceu toată lumea făcea parte din câte un grup, însă eram și mai șocată de faptul că toți elevii veneau la școală cu propria mașină. Deodată a sunat soneria, trebuia să merg la ore. Ajunsă în clasă, doamna Parker, profesoara de biologie m-a prezentat elevilor. Să vedea că nu erau prea încântați să mă aibă ca și colegă, dar am ignorat acest amănunt și m am așezat în
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Nu te neliniști, spuse el cu căldură. Marinarii se Întorc mereu la portul de baștină. Marie dădu mașinal din cap și plecă, după ce Îngînase ceva ce aducea a scuză, În vreme ce apăsa febril tastele mobilului căutînd numărul lui Christian. Se auzi soneria, apoi mobilul Îi dădu căsuța vocală. Mesajul pe care Îl lăsă Marie era scurt. „Sună-mă repede. Te iubesc“. Urmări din ochi goeleta care se Îndepărta spre apus, de unde venea furtuna. Și dacă nu se va mai Întoarce? Primele picături
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
că era tulburat gîndindu-se la ea. Cu pragmatism, Încercă să analizeze de ce: să fi fost de vină căutătura directă a ochilor ei verzi, modul ei de a-i ține piept, firea ei afurisită? Nu, era ceva greu de definit, era... Soneria telefonului Îl salvă de o visare care devenea primejdioasă. Se mulțumi să-și asculte interlocutorul și Închise. - Morineau! Mutra tînărului sergent se ivi În ușa Întredeschisă. - Am primit un telefon de la SRPJ, vor veni să-l preia pe Yves Pérec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ivărului se lăsă Încet În jos, iar ușa se Întredeschise. Chipul Mariei abia se vedea printre șuvițele de păr pe care sudoarea i le lipise de față. Cuplul dormea Îmbrățișat, lumina zorilor pătrundea slab prin ușa de la balcon rămasă Întredeschisă. Soneria bruscă și stridentă a telefonului avu efectul unui șoc electric. Marie țîșni din pat și din reflex ridică receptorul. O voce striga În aparat. Chipul Mariei, marcat Încă de somn, se contractă. - Calmează-te, Stéphane, nu mai zbiera așa... Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Dumnezeule! Imaginile dispăreau una după alta. Se repezi la monitoare și Învîrti butoanele. În van. Unul cîte unul, ecranele se Întunecară. În clipa următoare, părăsea jandarmeria pustie și sărea În mașina de teren. Cu căștile bine fixate pe urechi, ascultă soneria telefonului răsunînd și numără În minte pînă la șapte Înainte ca Morineau să răspundă. Era vizibil smuls cu forța din brațele lui Morfeu. - Se petrece o chestie ciudată la sit. SÎnt pe drum. - Și Îmi Închipui că vreți să vin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
se auzea decât zgomotul ciocanelor și al ferăstrăului mecanic. - Bine, spuse Lassalle, când o să vă treacă să-mi trimiteți vorbă prin Ballester. Și ieși cu pași liniștiți. O clipă mai târziu, în ciuda zgomotului din atelier, se auzi de două ori soneria. Ballester, care tocmai se așezase și dădea să-și răsucească o țigară, se ridică greoi și porni către ușa din fund. După plecarea lui, loviturile de ciocan slăbiră; unul dintre muncitori chiar se oprise, când Ballester se ivi din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
somnul seamănă cu moartea. Avea dreptate băiatul lui când voia să se facă învățător, cei care țin discursuri despre munca manuală nu știu ce spun. Când Yvars se îndreptă din șale, ca să mai răsufle puțin și să-și mai alunge gândurile negre, soneria se auzi din nou. Suna prelung, dar într-un chip atât de ciudat, cu pauze scurte și cu reluări poruncitoare, încât muncitorii se opriră din lucru. Ballester o ascultă, surprins, apoi se hotărî și porni încet către ușă. Plecase de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]