55,270 matches
-
amorțit degetele, despre care am vorbit, care mi-a uscat lacrimile. Mișcările actriței, chiar dacă nu ample, ispita dinamizării acestei apariții a atenuat, după părerea mea, ceva din emoția confesiunii. Ciudat, acum am simțit că textul ar fi trebuit periat puțin, spectacolul strîns. Ce spun sînt nuanțe, pentru că am cu ce să compar. Forță ei, care duce un text împovărător, si sensibilitatea specială ale acestei actrițe se citesc din plin, iar reacțiile publicului îi întorc bucuria cu care li se dăruiește în
Într-o mansardă din Varșovia by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12243_a_13568]
-
dinspre București spre Iași. O echipă cât se poate de neobișnuită pentru România. Să-i vezi, în același microbuz, pe H.-R. Patapievici alături de Adriana Babeți și de leadership-ul Microsoft Romania, Silviu Hotăran și Paula Apreutesei, e, în sine, un spectacol. Pentru că e vorba de oameni uniți de o idee care, de exact un an, începe să prindă nu doar contur, ci și consistență. În decembrie 2003, inauguram la Timișoara o aventură intelectuală, de cunoaștere și comunicare, a cărei anvergură o
Conferințele Microsoft by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12250_a_13575]
-
atât mai provocatoare, cu cât Valentin Tașcu pune semnul de egalitate între marii artiști și marii penibili, singurii care ajung la o înaltă conștiință estetică a penibilului asumat, garant al celebrității postume. Penibilul de succes trebuie regizat, nevoia lui de spectacol fiind pe deplin satisfăcută prin atingere cu tragicomicul. Alături de arta paradoxului și sublimarea aforistică din primele trei capitole, Elogiul impotenței (maestoso) dă la iveală, stilistic vorbind, oralitatea speculativă, polisemia termenilor și dublul registru al argumentării, grav și totodată ironic, prefăcut
Criticul, eseist și poet by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/12254_a_13579]
-
a faptului literar." Definirea romanului, mimetismul, speciile liricului și epicizarea teatrului sunt chestiuni urmărite cu aceeași acribie. Odată încheiată expunerea teoretică, urmează drept studiu de caz Anatomia dramaticului, unde Antoaneta Tănăsescu discută pe larg alte două interesante chestiuni: teatrul ca spectacol între a arăta, a ascunde și a sugera și teatrul ca literatură sau formă artistică distinctă ce interacționează cu matematica, oratoria și... sportul. Lumea curentului literar urmează același scenariu. Curent, perioadă, epocă literară, școală, grupare, devin elementele cheie ale privirii
Despre comportamentul literaturii by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12274_a_13599]
-
de la Nietzsche la Bergson, el a trecut, de asemenea, cum menționeză biografii, prin operele multor autori "fin de sičcle", estetizanți crepusculari și iubitori de artificii. În spate cu prestigioasa tradiție barocă a Spaniei, marcată de sentimentul precarității tuturor lucrurilor, al spectacolului mereu schimbător al lumii prinse într-o necontenită metamorfoză, Gómez de la Serna s-a putut întâlni în chip semnificativ și fertil și cu cultul suprarealist al visului, cu a sa viziune a relației dintre eu și lume ca vase comunicante
Ramon Goméz de la Serena în româneste by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/12246_a_13571]
-
absurdă, cu structuri dereglate sau ușor dereglabile, dezorientat și "pierdut" în labirintul universal, apăsat, în fond, de perspectiva morții. Dar și cu ferestre pe care le poate deschide către miracol. Căci pe acest parcurs ne întâmpină la fiecare pas un spectacol de sclipitoare fantezie și inteligență, prin care Ramón Gómez de la Serna propune o suită nesfârșită de situații, scene, dialoguri, personaje de comedie absurdă, obiecte însuflețite de o viață secretă, peisaje impregnate de neliniște și melancolie... Într-un asemenea peisaj se
Ramon Goméz de la Serena în româneste by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/12246_a_13571]
-
instructivă lectură psihanalitică ne oferă, în final, d-na Vera Șandor, într-o Scurtă notă empatică de acompaniere terapeutică), ci și o scenă cu spectaculoase desfășurări de roluri, într-o regie mereu inventivă, ingenioasă în soluțiile ei. Și un fascinant spectacol lingvistic, un joc de registre stilistice de mare varietate, care va fi dat destulă bătaie de cap traducătorului, Radu Niciporuc. Mai ales din pricina numeroaselor cuvinte combinate, un fel de cuvinte-valiză, ca la un Lewis Carrol, ori inventate, sub impulsurile capricioase
Ramon Goméz de la Serena în româneste by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/12246_a_13571]
-
au câștigat dreptul să vorbească). VZ: În exerga românului citim: "Celor învinși". Despre asta vorbesc cei doi: se pare ca Papă "a dat Imprimatur (sau undă verde) protestanților englezi", după cum spun cronicile italiene. Ca să o demonstreze, Monaldi & Sorți montează un spectacol de șase sute de pagini: baroc, bogat, ca veacul pe care ni-l desfășoară.
Un român care a facut vâlvă by Michaela Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/12268_a_13593]
-
Delia Voicu Nu cunosc parcursul lui Andriy Zholdak, dar, încă de la primele spectacole văzute, am avut sentimentul că mă aflu în fața unei lumi în plin proces de fisiune și a unui artist ce-și asumă riscuri enorme. De unde vine? Nu știu decât puține lucruri despre el... Aparținând culturii ucrainene, fost elev al lui
Zholdak, un suprarealist neîmblânzit – eseu de George Banu by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/12590_a_13915]
-
împreună titlul unui tablou deja terminat. Scopul era de a mări distanța dintre cele două, menținând totodată o anumită tensiune între ele. În același spirit, Zholdak mizează pe conflictul dintre "ancorarea" produsă de titlul unor piese - Hamlet, Pescărușul, Othello - și spectacolul eliberat de responsabilitățile implicate de tratarea acestora. Textele vechi sau autorii cunoscuți presupun întotdeauna un prealabil admis căruia Zholdak îi contestă orice autoritate. El îl agresează, îl deturnează, îl face țăndări, dar, în același timp, pentru a instaura un climat
Zholdak, un suprarealist neîmblânzit – eseu de George Banu by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/12590_a_13915]
-
Altfel, s-ar vedea lipsit tocmai de acea necesară încărcătură explozivă ce reprezintă pentru el un punct de pornire. De aceea, Zholdak nu alege decât piese clasice, opere de repertoriu față de care travaliul scenic își proclamă o libertate necondiționată. În spectacolele sale, cu totul ieșite din comun, Zholdak dezvoltă o estetică a șuvoiului de imagini. Izvorând fără întrerupere, niciodată supuse vreunei selecții, ele se succed, țâșnesc pe neașteptate, variază, refractare celui mai elementar principiu de economie. Puterea de a le genera
Zholdak, un suprarealist neîmblânzit – eseu de George Banu by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/12590_a_13915]
-
imagini surprind prin năvala lor masivă, inepuizabilă, constantă. Abundența lor poate deveni uneori agasantă căci, așa cum abuzul de metafore face ca textul unui scriitor să pară "împănat ca o tartă cu prune" - ca să-l cităm pe Lawrence Durrell - tot astfel spectacolul sfârșește prin a fi lipsit de orice arhitectură. Puțin îi pasă însă de asta lui Zholdak, dușman declarat al oricărei ordini care ar putea îndigui șuvoiul. Nestăvilită, zbuciumată, impetuoasă, dinamica lui se dovedește incompatibilă cu structurarea unui ansamblu al imaginilor
Zholdak, un suprarealist neîmblânzit – eseu de George Banu by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/12590_a_13915]
-
ar putea dura la infinit: nimic din desfășurarea lor nu reclamă sau nu anunță încheierea care ar urma firesc unei dezvoltări. Zholdak lucrează prin acumulare. Această energie debordantă e totuși odihnitoare, în măsura în care ne îngăduie să păstrăm o oarecare independență în raport cu spectacolul și să ni-l asumăm ca pe un act continuu în mișcare. Nu e nici o nenorocire dacă unele detalii ne scapă; asta nu ne face să ratăm esența. Confruntat cu înlănțuirea neîntreruptă a imaginilor, spectatorul are de ales între a
Zholdak, un suprarealist neîmblânzit – eseu de George Banu by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/12590_a_13915]
-
de ultimă oră, ci pe resursele străvechi și artizanale ale teatrului. Puternicul lor efect poetic se datorează permanentei deturnări de la întrebuințarea știută, consacrată a resurselor scenei. Zholdak procedează ca un "autor de platou". Zholdak nu pune în scenă, el semnează spectacole de autor, pe care nu intenționează, deocamdată, să le prezinte ca atare, deși totul confirmă acest lucru. E limpede însă că, treptat, semnătura sa capătă tot mai multă greutate. Am descoperit-o în Taras Bulba de Gogol, unde scena nu
Zholdak, un suprarealist neîmblânzit – eseu de George Banu by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/12590_a_13915]
-
și relația, tipic rusească, cu "duhul pământului". Au urmat Hamlet, la Kiev, Othello, la Sibiu, iar limbajul lui Zholdak s-a îmbogățit continuu, surprinzându-ne prin forța de necontrolat a acestui inepuizabil zăcământ din adâncuri. Creația lui Zholdak e vulcanică. Spectacolul său genial, O lună la țară, punea în lumină apropieri evidente cu Privirea surdului al lui Wilson, pe care Zholdak afirmă că nu-l cunoaște. N-are a face, filiația e vizibilă și înrudirea flagrantă. Mi-am dat seama de
Zholdak, un suprarealist neîmblânzit – eseu de George Banu by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/12590_a_13915]
-
apropieri evidente cu Privirea surdului al lui Wilson, pe care Zholdak afirmă că nu-l cunoaște. N-are a face, filiația e vizibilă și înrudirea flagrantă. Mi-am dat seama de asta pe când mă aflam sub vraja hipnotică a acestui spectacol ale cărui secvențe se succedau după logica proprie visului. La capătul fiecăreia, un soi de pleoapă sau, dacă vreți, de diafragmă, se închidea pregătind trecerea la următoarea, într-o mișcare onirică ale cărei efecte le resimțeam vertiginos. Mișcare ce te
Zholdak, un suprarealist neîmblânzit – eseu de George Banu by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/12590_a_13915]
-
un soi de pleoapă sau, dacă vreți, de diafragmă, se închidea pregătind trecerea la următoarea, într-o mișcare onirică ale cărei efecte le resimțeam vertiginos. Mișcare ce te poartă pe căi neștiute, instituie relații bizare și schimbă deseori tonalitatea. Secvențele spectacolului erau una mai melancolică, alta mai puțin melancolică, una mai luminoasă, alta mai întunecată. Ritmul lent, lungit, ritm fantasmatic! Am avut atunci impresia că Zholdak îi permite spectatorului de astăzi să retrăiască aventura Privirii surdului, pe care Aragon a numit
Zholdak, un suprarealist neîmblânzit – eseu de George Banu by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/12590_a_13915]
-
Ritmul lent, lungit, ritm fantasmatic! Am avut atunci impresia că Zholdak îi permite spectatorului de astăzi să retrăiască aventura Privirii surdului, pe care Aragon a numit-o "cel mai frumos teatru din lume". În sala Casei Sindicatelor de la Sibiu, urmărind spectacolul lui Zholdak, ghemuit în fotoliul meu, m-am lăsat cuprins până la amețeală de fascinația acestei aventuri. Blestemam pauzele care întrerupeau brutal fluiditatea operei scenice. Și, ca orice om robit visului, pierdut în mulțimea din foaier, nu așteptam decât să-l
Zholdak, un suprarealist neîmblânzit – eseu de George Banu by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/12590_a_13915]
-
visului, pierdut în mulțimea din foaier, nu așteptam decât să-l reiau. N-am mai avut atunci nici o îndoială că Zholdak reușise de data asta să se apropie mai mult ca oricând de ceea ce constituie esența identității sale, iar acest spectacol, atât de diferit de celelalte, mi-a apărut ca fiind rodul scrierii automate teoretizate de Breton. La Zholdak, scrierea automată se descoperă în act, derutantă și captivantă, așa cum fusese ea la începuturile lui Wilson. Zholdak e singurul suprarealist din zilele
Zholdak, un suprarealist neîmblânzit – eseu de George Banu by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/12590_a_13915]
-
aceleiași familii. Nu ne rămâne decât să sperăm că activitatea onirică își va păstra la Zholdak spontaneitatea care la Wilson s-a pierdut. Zholdak adoptă logica asociativă a suprarealiștilor și, din momentul în care admitem această absență a oricărei îngrădiri, spectacolele lui ne apar ca niște opere în mișcare, roade ale universului unui artist care asumă artificiul și deplina-i libertate. "Creez ca și cum abia m-aș fi născut. Nu țin seama de ceea ce a fost desemnat până acum ca fiind teatru
Zholdak, un suprarealist neîmblânzit – eseu de George Banu by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/12590_a_13915]
-
politici al căror cimitir a fost Siberia stalinistă. Ea se continuă, recent, cu O zi din viața lui Ivan Denisovici, unde regăsim experiența concentraționară cu tot ceea ce aceasta comportă ca distrugere a ființei. Regret nespus că nu am văzut aceste spectacole care ne dezvăluie un alt Zholdak, artist marcat de teroarea exercitată de-a lungul secolului trecut de puterea totalitară sovietică. Zholdak nu poate uita cumplitul martiriu. S-ar părea că astăzi regizorul șovăie între cele două căi. Pe care dintre
Zholdak, un suprarealist neîmblânzit – eseu de George Banu by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/12590_a_13915]
-
e doar efervescența poetică. Creează ceva misterios, ceva ilizibil, ceva ce pe unii îi revoltă tot atât de mult pe cât îi seduce pe alții. Reacție de o extremă ambivalență, produsă de acest teatru situat dincolo de norme. Zholdak vrea să fie prezent în spectacolele lui, prezent cu tot ceea ce îl constituie, fără restricție, nici selecție. El personalizează la maximum creația și, dacă ne exasperează, e tocmai din pricina acestei subiectivități pe care unii o socotesc străină teatrului. Zholdak însă nu capitulează și vrea să-și
Zholdak, un suprarealist neîmblânzit – eseu de George Banu by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/12590_a_13915]
-
în felul în care o va face și cu "obscuritățile" argheziene. Nu e nimic totuși hermetic în Lamento, considerată cap de serie pentru poezia postbelică a lui Vinea: Ploi de martie, tragedie citadină, arborii își fac semn ca surdomuții. Pentru spectacolul de adio, plîngeți lacrămi de făină, printre sonerii, lumină, de Sfîntul Bartolomeu al afișelor Nici în Ev, pe care C. Emilian a declarat-o ininteligibilă: Pîclă și brumă. Jertfa hornurilor nu mai e primită. Lumini zgîriate pe cer nord-sud-est-vest vibrări
Avangarda și politizarea literaturii by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/12607_a_13932]
-
șocante, promisiuni deșuchiate, exhibarea părților cândva apetisante, dar azi flasce. Căzuți de pe capră, Năstase și ai săi alergă bezmetici în urma căruței, cu părul vâlvoi, hainele în dezordine și privirile îngrozite că vor scăpa dintre fălci oasele grase ale guvernării. Dinafară, spectacolul e amuzant-respingător. Dinăuntru, presupun că seamănă cu grozăviile dintr-un abator în care măcelarii și animalele de sacrificiu se înjunghie reciproc. Ce mize or fi în joc, ce sume și ce grade de paranoia - doar ei știu... Adrian Năstase a
Adriano Furioaso by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12654_a_13979]
-
amuzant-respingător. Dinăuntru, presupun că seamănă cu grozăviile dintr-un abator în care măcelarii și animalele de sacrificiu se înjunghie reciproc. Ce mize or fi în joc, ce sume și ce grade de paranoia - doar ei știu... Adrian Năstase a provocat spectacolul declasării partidului din disperare, dar și din instinct. Ca în "Aria calomniei", el știe că din zbaterile sale tot va rămâne ceva: imaginea unui lider dinamic, a unui brigand care joacă totul pe o singură carte. În faza actuală, nici
Adriano Furioaso by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12654_a_13979]