1,618 matches
-
de lumină Sursa de lumină trebuie să fie o lampă incandescentă cu o temperatură de culoare în intervalul 2 800ș - 3 250ș K. 3.4. Receptorul 3.4.1. Receptorul constă într-o celulă fotoelectrică având o curbă de răspuns spectral similară curbei fotopice a ochiului uman (răspunsul maxim în intervalul 550/570 nm; mai puțin de 4% din acel răspuns maxim sub 430 nm și peste 680 nm). 3.4.2. Construcția circuitului electric, incluzând acul indicator, trebuie să fie
jrc155as1972 by Guvernul României () [Corola-website/Law/85290_a_86077]
-
lumină în câmpul gravitațional al Soarelui. Aceasta a confirmat, cu o precizie de 10 % efectul Einstein și, o dată cu aceasta, a dovedit experimental justețea teoriei lui Einstein. O altă confirmare o constiuie deplasarea spre roșu (către frecvențe mai joase) a liniilor spectrale emise de atomi într-un câmp gravitațional intens: "efectul Einstein", similar efectului Doppler. Universul configurat de teoriile lui Einstein nu mai este unul cu o metrică euclidiană. Semnificația devierii razelor de lumină în câmpuri gravitaționale intense constă în acel nou
Albert Einstein () [Corola-website/Science/296781_a_298110]
-
sincroniză răspunsul indicat cu o precizie bine determinată în timp. Subiecții au fost rugați să-și imagineze ori mișcarea mâinii drepte, ori mișcarea mâinii ștăngi, alternativ, în corelație cu un timp predictibil de comandă. Preprocesarea datelor a constat în analiza spectrala, filtrarea Laplaciană, filtrarea trece bandă, transformată wavelet. S-a obținut o mai bună localizare a activității cerebrale în situația filtrării de suprafață (o sincronizare mai pronunțată). Datele EEG filtrate Laplacian au fost apoi filtrate trece-bandă în bandă 8-12Hz, folosind un
METODE DE PREPROCESARE ALE SEMNALELOR EEG by Mirela Spanu, Ana-Maria Corduneanu () [Corola-other/Science/84380_a_85705]
-
litosferei" este controlată într-o mare măsură de "grosimea" acelei părți din ea care poate susține eforturile (tensiunile) elastice pe perioade lungi. În general grosimea sa este estimată folosind "corelația dintre gravitație și topografie", pentru stabilirea căreia se folosesc "metode spectrale" ( Dorman and ( Lewis 1970, ( McKenzie și ( Bowin 1976, ( Banks 1977, ( Forsyth 1985, sau prin ( Gunn 1943, Walcott 1970 și 1976, ( Watts și ( Cochran 1974, ( Watts 1978 și 1980). Stare ideală de echilibru spre care tinde sistemul format din straturile superioare
Izostazie () [Corola-website/Science/298556_a_299885]
-
și intensități, adică, echivalent, o suprapunere de radiații monocromatice. O caracterizare completă a luminii se poate face doar prin exprimarea puterii radiate pe fiecare lungime de undă (sau, echivalent, pe fiecare frecvență). Această caracterizare este dată de o funcție de distribuție spectrală a puterii (engl. "Spectral Power Distribution" — "SPD"). De remarcat că, de fapt, puterea radiată "exact" pe o anumită lungime de undă este nulă; ceea ce specifică funcția de distribuție spectrală a puterii este puterea radiată într-un interval de lungimi de
Culoare () [Corola-website/Science/299728_a_301057]
-
o suprapunere de radiații monocromatice. O caracterizare completă a luminii se poate face doar prin exprimarea puterii radiate pe fiecare lungime de undă (sau, echivalent, pe fiecare frecvență). Această caracterizare este dată de o funcție de distribuție spectrală a puterii (engl. "Spectral Power Distribution" — "SPD"). De remarcat că, de fapt, puterea radiată "exact" pe o anumită lungime de undă este nulă; ceea ce specifică funcția de distribuție spectrală a puterii este puterea radiată într-un interval de lungimi de undă sau de frecvențe
Culoare () [Corola-website/Science/299728_a_301057]
-
pe fiecare frecvență). Această caracterizare este dată de o funcție de distribuție spectrală a puterii (engl. "Spectral Power Distribution" — "SPD"). De remarcat că, de fapt, puterea radiată "exact" pe o anumită lungime de undă este nulă; ceea ce specifică funcția de distribuție spectrală a puterii este puterea radiată într-un interval de lungimi de undă sau de frecvențe, raportată la lățimea intervalului. Ca atare, distribuția spectrală a puterii luminoase poate fi dată sub două forme, după lungimea de undă, formula 2, sau după frecvență
Culoare () [Corola-website/Science/299728_a_301057]
-
fapt, puterea radiată "exact" pe o anumită lungime de undă este nulă; ceea ce specifică funcția de distribuție spectrală a puterii este puterea radiată într-un interval de lungimi de undă sau de frecvențe, raportată la lățimea intervalului. Ca atare, distribuția spectrală a puterii luminoase poate fi dată sub două forme, după lungimea de undă, formula 2, sau după frecvență, formula 3. Între cele două exprimări există relația: formula 4. Descompunerea spectrală a luminii constă în izolarea radiațiilor de diferite lungimi de undă, adică separarea
Culoare () [Corola-website/Science/299728_a_301057]
-
lungimi de undă sau de frecvențe, raportată la lățimea intervalului. Ca atare, distribuția spectrală a puterii luminoase poate fi dată sub două forme, după lungimea de undă, formula 2, sau după frecvență, formula 3. Între cele două exprimări există relația: formula 4. Descompunerea spectrală a luminii constă în izolarea radiațiilor de diferite lungimi de undă, adică separarea individuală a fiecărei componente monocromatice. Descompunerea spectrală poate fi realizată: Rezultatul acestei descompuneri este spectrul, numit astfel de către Isaac Newton de la cuvântul latin pentru "apariție". O suprafață
Culoare () [Corola-website/Science/299728_a_301057]
-
sub două forme, după lungimea de undă, formula 2, sau după frecvență, formula 3. Între cele două exprimări există relația: formula 4. Descompunerea spectrală a luminii constă în izolarea radiațiilor de diferite lungimi de undă, adică separarea individuală a fiecărei componente monocromatice. Descompunerea spectrală poate fi realizată: Rezultatul acestei descompuneri este spectrul, numit astfel de către Isaac Newton de la cuvântul latin pentru "apariție". O suprafață care reflectă lumina reflectă independent fiecare componentă spectrală (fiecare frecvență sau, echivalent, fiecare lungime de undă). Astfel, caracterizarea fizică a
Culoare () [Corola-website/Science/299728_a_301057]
-
diferite lungimi de undă, adică separarea individuală a fiecărei componente monocromatice. Descompunerea spectrală poate fi realizată: Rezultatul acestei descompuneri este spectrul, numit astfel de către Isaac Newton de la cuvântul latin pentru "apariție". O suprafață care reflectă lumina reflectă independent fiecare componentă spectrală (fiecare frecvență sau, echivalent, fiecare lungime de undă). Astfel, caracterizarea fizică a culorii unui obiect se face printr-o funcție care dă, pentru fiecare lungime de undă (sau frecvență), raportul dintre puterea radiației reflectate și puterea radiației incidente. Astfel, dacă
Culoare () [Corola-website/Science/299728_a_301057]
-
fiecare lungime de undă). Astfel, caracterizarea fizică a culorii unui obiect se face printr-o funcție care dă, pentru fiecare lungime de undă (sau frecvență), raportul dintre puterea radiației reflectate și puterea radiației incidente. Astfel, dacă radiația incidentă are distribuția spectrală a puterii formula 5 și suprafața are funcția coeficient de reflexie pe lungime de undă formula 6, lumina reflectată va avea distribuția spectrală a puterii dată de formula 7. O suprafață care reflectă difuz toate lungimile de undă în mod egal este percepută
Culoare () [Corola-website/Science/299728_a_301057]
-
de undă (sau frecvență), raportul dintre puterea radiației reflectate și puterea radiației incidente. Astfel, dacă radiația incidentă are distribuția spectrală a puterii formula 5 și suprafața are funcția coeficient de reflexie pe lungime de undă formula 6, lumina reflectată va avea distribuția spectrală a puterii dată de formula 7. O suprafață care reflectă difuz toate lungimile de undă în mod egal este percepută ca albă, în timp ce una neagră absoarbe toate lungimile de undă, fără a reflecta nici una. Similar, se poate caracteriza culoarea în transparență
Culoare () [Corola-website/Science/299728_a_301057]
-
undă, fără a reflecta nici una. Similar, se poate caracteriza culoarea în transparență a unui corp printr-o funcție care asociază fiecărei lungimi de undă un coeficient de transmisie. Ochiul nu distinge, ca având culori diferite, orice surse luminoase cu distribuții spectrale diferite. Explicația este că pe retină se găsesc trei tipuri de receptori, receptorii din fiecare tip fiind sensibili în mod diferit la diferitele componente din spectrul luminii. Răspunsul fiecărui senzor este un nivel de excitație, care poate fi reprezentat ca
Culoare () [Corola-website/Science/299728_a_301057]
-
ca un număr real. Două culori sunt percepute identic dacă oricare dintre ele declanșează același răspuns din partea fiecărui tip de receptor. Matematic, cele de mai sus se formalizează astfel. Fiecare tip de celule se caracterizează printr-o "curbă de sensibilitate spectrală" — o funcție definită pe intervalul de lungimi de undă ale luminii vizibile și cu valori reale pozitive. Răspunsul fiecărui tip de receptor este dat de produsul scalar al distribuției spectrale a luminii incidente cu curba de sensibilitate a receptorului respectiv
Culoare () [Corola-website/Science/299728_a_301057]
-
tip de celule se caracterizează printr-o "curbă de sensibilitate spectrală" — o funcție definită pe intervalul de lungimi de undă ale luminii vizibile și cu valori reale pozitive. Răspunsul fiecărui tip de receptor este dat de produsul scalar al distribuției spectrale a luminii incidente cu curba de sensibilitate a receptorului respectiv: formula 8 formula 9 formula 10 unde "I" este intervalul de lungimi de undă ale luminii vizibile, formula 11 este distribuția spectrală a puterii luminii incidente, iar formula 12, formula 13 și formula 14 sunt curbele de
Culoare () [Corola-website/Science/299728_a_301057]
-
Răspunsul fiecărui tip de receptor este dat de produsul scalar al distribuției spectrale a luminii incidente cu curba de sensibilitate a receptorului respectiv: formula 8 formula 9 formula 10 unde "I" este intervalul de lungimi de undă ale luminii vizibile, formula 11 este distribuția spectrală a puterii luminii incidente, iar formula 12, formula 13 și formula 14 sunt curbele de sensibilitate ale celor trei tipuri de receptori, reprezentate în figura alăturată. Două culori sunt percepute identic dacă răspunsul la ele, pentru fiecare tip de receptori, (r, r și
Culoare () [Corola-website/Science/299728_a_301057]
-
din mediu. Astfel, o coală albă (care reflectă în mod egal toate culorile spectrului) apare albă și dacă este iluminată cu lumină galbenă (de la un bec electric cu incandescență), și dacă este iluminată cu lumină albă (de la Soare), deși distribuția spectrală a puterii luminii reflectate în cele două cazuri este diferită. Acest lucru se întâmplă deoarece creierul „compensează” culoarea luminii primite de ochi dinspre coala de hârtie, „calibrându-se” după culorile luminii ambiante. Invers, aceeași culoare văzută în condiții diferite este
Culoare () [Corola-website/Science/299728_a_301057]
-
cele mai multe fiind bazat pe standardul de reprezentare "XYZ" definit de Commission internationale de l'éclairage în 1931. Reprezentarea "XYZ" constă în trei numere reale pozitive, notațe "X", "Y" și "Z", fiecare dintre ei fiind definit ca produsul scalar dintre distribuția spectrală a puterii luminii și o „curba de sensibilitate” standardizată: formula 15 formula 16 formula 17 unde "I" este intervalul lungimilor de undă vizibile (400 nm - 700 nm), formula 11 este funcția de distribuție spectrală a puterii luminii incidente, iar formula 19, formula 20 și formula 21 sunt
Culoare () [Corola-website/Science/299728_a_301057]
-
fiecare dintre ei fiind definit ca produsul scalar dintre distribuția spectrală a puterii luminii și o „curba de sensibilitate” standardizată: formula 15 formula 16 formula 17 unde "I" este intervalul lungimilor de undă vizibile (400 nm - 700 nm), formula 11 este funcția de distribuție spectrală a puterii luminii incidente, iar formula 19, formula 20 și formula 21 sunt curbele de sensibilitate ale receptorilor din ochi, reprezentate grafic în figura alăturată. Dacă se dorește separarea intensității luminii de culoarea ei, intensitatea este reprezentată de componenta "Y", iar culoarea se
Culoare () [Corola-website/Science/299728_a_301057]
-
fixate, numite "culori primare". Sinteza aditivă se realizează, de exemplu, în tuburile catodice ale televizoarelor și monitoarelor de calculator, precum și în monitoarele TFT și în videoproiectoare. În cadrul sintezei aditive, intensitatea fiecărei surse individuale poate fi variată, astfel că distribuția sa spectrală a puterii se înmulțește cu un factor, iar distribuția spectrală a puterii luminii rezultate este suma funcțiilor de distribuție spectrală a puterii ale surselor individuale. Sinteza aditivă este deci un proces liniar. De exemplu, culoarea rezultată prin sinteză aditivă din
Culoare () [Corola-website/Science/299728_a_301057]
-
în tuburile catodice ale televizoarelor și monitoarelor de calculator, precum și în monitoarele TFT și în videoproiectoare. În cadrul sintezei aditive, intensitatea fiecărei surse individuale poate fi variată, astfel că distribuția sa spectrală a puterii se înmulțește cu un factor, iar distribuția spectrală a puterii luminii rezultate este suma funcțiilor de distribuție spectrală a puterii ale surselor individuale. Sinteza aditivă este deci un proces liniar. De exemplu, culoarea rezultată prin sinteză aditivă din roșu, verde și albastru într-un tub catodic este caracterizată
Culoare () [Corola-website/Science/299728_a_301057]
-
în monitoarele TFT și în videoproiectoare. În cadrul sintezei aditive, intensitatea fiecărei surse individuale poate fi variată, astfel că distribuția sa spectrală a puterii se înmulțește cu un factor, iar distribuția spectrală a puterii luminii rezultate este suma funcțiilor de distribuție spectrală a puterii ale surselor individuale. Sinteza aditivă este deci un proces liniar. De exemplu, culoarea rezultată prin sinteză aditivă din roșu, verde și albastru într-un tub catodic este caracterizată de valorile "XYZ": formula 30 "R", "G" și "B" fiind intensitățile
Culoare () [Corola-website/Science/299728_a_301057]
-
fizice ale obiectelor; una din barierele fizice este „quantumul de acțiune” sau așa-numita "Constantă a lui Planck" = 6,62 10 Joule secundă, care reprezintă cea mai mică dintre cantitățile de energie existente în lumea noastră fizică, adică limita divizibilității spectrale și, prin aceasta, limita extremă a oricărei divizibilități. Prin analogie există o „lungime ultimă” numită și „Lungimea lui Planck”, precum și „Timpul lui Planck”, care este cea mai mică unitate de timp posibilă teoretic. Există fizicieni și matematicieni care, pe baza
Big Bang () [Corola-website/Science/299086_a_300415]
-
faptul că metale diferite încep să emită fotoelectroni de la frecvențe diferite. Dintre metale, cele alcaline au pragul de energie cel mai coborât, motiv pentru care se utilizează, adesea în amestec, în fotomultiplicatoare și alte aplicații unde este necesară o sensibilitate spectrală extinsă până în infraroșu. Energia unui foton poate fi transferată unui singur electron. Astfel, dacă energia fotonului este sub pragul de extragere a electronului din cristal, mărirea numărului de fotoni (intensificarea fluxului de lumină) nu poate ajuta la declanșarea efectului fotoelectric
Efect fotoelectric () [Corola-website/Science/299848_a_301177]