11,560 matches
-
fost s-o las pe aia să-mi scape; știam că voi nu mai sînteți prieteni, nevastă-mea era la maternitate, eu singur cu ea; am amăgit-o să vină acasă la mine, nu la cabinet..." Și, aia s-a speriat, s-a zbătut, a fugit de sub el și n-a mai revenit s-o chireteze, iar eu duc povara... A, tăticu', surîde malițios Lazăr, privindu-l cum tremură de-a binelea și mă vrei pe mine ca mînă de lemn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
de ce nu mi-ai spus pînă acum, de ce?! Ai lăsat-o pe fiică-ta să-și bată joc de mine. Atunci, în '54, mi-a arătat actul de naștere al fetiței, zicînd că-i a mea, iar eu m-am speriat de moarte... De ce-a făcut-o?! Pentru că i-ai întors spatele după ce ți-ai bătut joc de ea ripostează cu fermitate bătrîna, dar profesorul continuă să țipe: Ba mi-a reținut, la agenție, și bilet lîngă tine, scorpie! strînge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
mereu. Ajunsă jos, cățelușa o zbughește înnebunită spre ușă, dar pe la jumătatea drumului se întoarce la bătrînă, își înfinge colții în poala paltonului cu care e îmbrăcată stăpîna și trage în direcția ușii. Bărbate, ai dreptate, se întîmplă ceva! se sperie țăranca, sărind în picioare, strîngîndu-și sumanul la piept, amintindu-și că, în '40, așa s-a zbătut cîinele lor în lanț, l-a rupt și a sărit în coșul căruței, a tras de ei pînă au sărit amîndoi jos să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
cît mai multe femei și-n fiecare zi, la plecare, brațele tale să ostenească ducînd acasă buchete mari de flori... Orașul întreg va zice: o floare duce alte flori... Pe sală se aud vocile unor asistente. Maria tresare și privește speriată spre ușă. "Să i-o iau înainte!" își zice Mihai și face un pas înapoi, răsucind ușor, fără zgomot, yala de la ușă, punînd-i piedica. Maria... se precipită el, să nu dea timp de reacție femeii ascultă ce-ți spun; o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
sătura să le asculte țipetele... Ea, care-i pasa imediat asistentei... Și-i luceau ochii!... Pariez că acum, de cînd cu viscolul ăsta nebun, tovarășul Săteanu s-a făcut un domn cuminte și doarme noaptea acasă! Doctore... tresare Lazăr, uitîndu-se speriat în jur. Hai, măi Lazăre, ce naiba! Poate să-ți confirme și scriitorul arată doctorul Runca înspre Mihai -, cel mai greu îi este să descrie o femeie care... Crezi că le lucesc ochii pentru orice fleac?... Astea-s povești: cu haine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
un gest nervos, să-l liniștească. Potolește-te, dragă! o roagă soțul. Vezi că ți-l dau și pe ăsta acuși! spune femeia nervoasă, continuîndu-și drumul. Țăranul și țăranca pleacă spre gară, să ia, mai departe, trenul. Dorin se uită speriat la o femeie în doliu, aflată pe peron, se apropie de ea, își dă seama că nu e din familia lui și plecă spre spital. Abătut, arhitectul pornește către cartierul de lîngă gară, sprijinindu-se în baston, bombănind ceva la adresa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
de ten. — A, acea aniversare... Dan se pricepea mai bine - se înroșise ca o sfeclă. Desigur, după cum știm, bravada lui de macho, „urcatul la bord“ și furiile lui de bețiv nu erau decât de fațadă. De fapt, toate acestea îl speriau de moarte. Se temea că e incapabil să satisfacă o femeie. De fiecare dată când se urcase la bord, o penetrase și apoi terminase într-o pată umedă, își dăduse seama, stând întins alături de ea și simțindu-i atingerea coapselor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
cu ajutorul berii Lamot, el reușise să le atenueze și apoi să le smulgă din sine. Dintotdeauna, comportamentul sexual al lui Dan fusese vulnerabil, infantil și sentimental. Acuplarea aceea de pomină, când o râcâise pe Carol până ajunsese la orgasm, îl speriase teribil. Beat fiind, gemetele și țipetele ei îl șocaseră, făcându-l să creadă că acele trei mișcări o răniseră, că îi vătămaseră interiorul moale. Senzația aceasta se acutizase și se asociase impresiei că micul său penis e un instrument contondent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
exact opusul ideii de om conștiincios. De fapt, nu era nimic. Alan îi invidia detașarea ironică și își dorise deseori să poată avea cinismul lui. Nu își imaginase niciodată că Naipaul ar fi marcat de obsesia morală tolstoiană care îl speriase atât de tare pe Alan până atunci. În viața sa Î.B. (Înainte de Bull). Iar acum? Ei bine, Naipaul ar fi fost surprins să afle despre noua orientare a lui Alan. În trecut, Alan acesta îi refuzase politicos invitațiile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
să atace. Dar fără ordinul comandantului, nu puteau face acest lucru. Văzând că armata inamică nu răspunde la provocare, comandantul armatei statului Qi a dat ordin să se bată pentru a treia oară toba. Crezând că armata statului Lu era speriată, oștenii statului Qi au pornit atacul. În acest moment, Cao Gui i-a spus regelui statului Lu: "Acum este timpul să contraatacăm!" Apoi, armata statului Lu a început să bată toba și s-a năpustit ca un leu asupra inamicilor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
dat ciupercile pentru a-și salva soțul. Xu Xian a reînviat și ca să-l lecuiască de spaimă, Bai a atârnat pe grindă o eșarfă albă lungă ca un șarpe și l-a chemat pe Xu să vadă ce l-a speriat de fapt. Lui Xu i-a trecut bănuiala și cei doi soți s-au împăcat. Călugărul nu s-a lăsat bătut, iar când Xu Xian s-a dus la templul Jinshan, Fa nu l-a mai lăsat să plece. Bai
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
porcografia - publicațiile „lu’ Dinescu” sunt pline de simboluri antisecuriste: mătărângi, păsărici cu aripile desfăcute, buci la scenă deschisă -, cultivatorul de conștiințe al României a băgat definitiv, în ceea ce mă privește, plugul în bălegar. Cum zicea deunăzi președintele Gigi Becali: „Mă sperie atracția pentru partidul nostru, care o are la lume”. Și pe mine. Patinatorii politicitc "Patinatorii politici" Unul dintre cele mai greu suportabile spectacole ale acestei lumi este strădania unei cocote ieșite de pe afiș de a mai stârni interesul masculilor. Mișcările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
kilometru cub... Suntem o mână de oameni...” Dintr-o dată privirea lui ațintită spre nicăieri și spre mine m-a copleșit. Vorbea ca o zeitate apotropaică a Asiei extreme, acele întruchipări care arată groaznic și sunt puse în poarta templelor ca să sperie răul. Am rămas încremenit minute în șir, fără să-l mai aud, ca la un film cu sonorul tăiat. Nici acum nu pot să spun exact ce s-a petrecut cu mine. Am vrut să-l iau în brațe pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
avem noi chef acum, să intre să ne deranjeze să ne încremenească, ușcheala jigodie, e destul c-am apărut eu pe aici nebărbierit cu pixul în mână în capitolul cinci, gata să te trezesc, Matei, sau mai rău, să te sperii, tu, Bau-Baule, unde crezi că mai încapi, fă pași, lasă-ne singuri, e musai să fac asta, să iau pacostea de pe capul nostru, să rămânem singuri unul cu altul, eu aici și tu acolo, împreună de parcă așa ar fi de când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
chip), iar băiatul ăla (care fuma întruna și nu prea ridica ochii din asfalt) mai umbla și șchiop de câteva zile, după ce-i cursese acid sulfuric pe piciorul stâng. Pe stadion, la startul unei probe de semifond, ea s-a speriat și a țipat tare, tare de tot, fiindcă n-a priceput cine și de ce trage cu pistolul. Lumea din jur a râs în hohote, iar primul episod al serialului (nu o telenovelă, nu un sitcom, nici o soap-opera) s-a încheiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
să intru repede și să nu las ușa deschisă, ca să nu năvălească țânțarii. Și țânțarii nu s-au năpustit înăuntru, în schimb era ceva sub dulap, un animăluț care scâncea, chițăia, scheuna, râcâia, nu știu ce sunete mai scotea, dar m-a speriat groaznic. M-am urcat pe masă și m-am uitat aproape un minut la podea, mă gândeam c-o fi un șobolan sau un dihor, până când a ieșit un pui de câine cât un borcan, puțin mai închis la culoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
alte mămici. Nu știu care să fi fost motivele ei, dar mama nu se bucura atât de tare ca mine. Și cred că nici Mircea. Care, în felul lui, ținea morțiș să ne arate asta. Cu o forță și o energie de speriat, se vedea de pe atunci că va fi un mare alpinist, se cățăra pe plasa metalică a pătuțului, se apuca cu mâinile de bara de sus și pornea să salte zdravăn cu picioarele, ore și ore în șir, pe saltea, până ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
decît atunci cînd a fost prea tîrziu. Probabil că ușa nu fusese Închisă cu yala, fiindcă a apărut din senin În prag, respirînd precipitat, cu o pungă cu cumpărături Într-o mînă și cheia de la cameră În cealaltă. M-am speriat foarte rău. CÎt despre el, a fost atît de uimit că a rămas pur și simplu unde era fără să se clintească, cu cheia Îndreptată spre mine, asemeni unui pistol. Dat fiind că, să zic așa, fusesem prins În flagrant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
și faptul că nevastă-mea ținea cîțiva papagali... — Ești Însurat? — Pe soția mea am omorît-o... Lui Rowe Îi venea greu să reconstituie evenimentele În succesiunea lor reală. Ce rost aveau Întrebările astea inutile. De altfel, nu voia să-l mai sperie pe domnul Rennit. — Nu te frămînta, poliția e la curent! — Ai fost achitat? — M-au condamnat la Închisoare pe termen nedeterminat, la voia Majestății Sale. Dar nu m-au ținut mult. Nu sînt nebun, pe cît vezi, așa că trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
atît de clar cînd ne deșteptăm, Încît le prelungim cu bună-știință, adormind la loc, pentru a ne trezi iarăși și a relua apoi din nou firul visului ce se deapănă fără Întrerupere, cu o logică străină viselor obișnuite. Rowe era speriat și sleit de puteri: cutreierase jumătate din Londra, În toiul obișnuitului bombardament nocturn. Era o Londră pustie, În care din cînd În cînd tăcerea era sfîșiată de zgomote și de alte semne ale unei activități omenești. În colțul străzii Oxford
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
obișnuita să li se trimită castelanilor o somație să se predea. — Taci, te rog! șopti ea. Ne ascultă... M-am plictisit de jocul ăsta de-a șoarecele și pisica. Nici măcar nu știm dacă e cineva În bucătărie. Încearcă să ne sperie cu zgomote de uși ce scîrțîie pe Întuneric. Și strigă, cu glas ațîțat: — Intră o dată, omule! Nu te mai osteni să bați la ușă! Neprimind, Însă, nici un răspuns, adăugă cu furie: Se Înșală amarnic! Își Închipuie că pot obține totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
grăbit spre iaz Împreună cu Poole. Întîlnirea cu Poole Îl tulburase pe Digby: deși omul nu-i părea cunoscut, Îi răscolise atît de adînc trecutul, Încît simțea că din apa lui neagră ar putea țîșni o lumină. Reacționase violent pentru că se speriase, iar acum se temea că pe fișa lui va apare o notă proastă... De ce oare trebuia să-i fie frică să-și amintească de trecut? La urma urmelor, nu sînt un criminal! Își spuse el, În șoaptă. 6 La intrare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
i-am zărit... Nu pot fi lăsați așa, să-și facă de cap. Nemții nu-și pierd vremea degeaba. Așa că m-am strecurat În această aripă a clădirii, pînă În odaia lui Poole... — Și?... N-aveam de gînd să-i sperii, voiam doar să le explic despre ce este vorba. — Să-i sperii? Pe cine anume? — Doctorul era acolo, cu Poole, nu știu ce trebăluiau pe Întuneric... Vocea lui Stone se frînse - era Îngrozitor să auzi un om În toată firea suspinînd Înapoia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
cap. Nemții nu-și pierd vremea degeaba. Așa că m-am strecurat În această aripă a clădirii, pînă În odaia lui Poole... — Și?... N-aveam de gînd să-i sperii, voiam doar să le explic despre ce este vorba. — Să-i sperii? Pe cine anume? — Doctorul era acolo, cu Poole, nu știu ce trebăluiau pe Întuneric... Vocea lui Stone se frînse - era Îngrozitor să auzi un om În toată firea suspinînd Înapoia unei uși Încuiate! — Dar ce săpau oamenii ăia? Îl iscodi Digby. Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
problemă frumoasă. Aproape că am putea s-o exprimăm În termeni algebrici. Povestește-mi tot ce i-ai spus lui Graves. Rowe repetă tot ce-și amintea - Îi vorbi de Încăperea aceea ticsită, de luminile stinse, de vocea care-l speriase atîta... — Graves nu a apreciat, cred, toate aceste detalii, Îl Întrerupse domnul Prentice Împreunîndu-și mîinile pe genunchii osoși și legănîndu-se ușor. Bietul Graves! Crimele pasionale ale hamalilor din gări, iată sfera lui de preocupări! În sectorul meu, cazurile sînt, firește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]