1,465 matches
-
lui era regretabilă, dar cădea bine. Peste cîteva zile zgîrieturile de pe gîtul lui vor dispărea și totul va fi ca mai Înainte. Yves deschise fereastra largă ce dădea spre terasă și Își admiră, În depărtare, vila agățată de un promontoriu stîncos. Linii pure, fațade din sticlă, piscină cu deversare. Un imn Înălțat mării. O recunoștință meritată a lucrurilor, cînd se gîndea că din mare Își scotea tot ce era esențial pentru modul lui de viață. Aruncă o privire spre un teren
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
privind cum cerul se întunecă treptat și ascultând tăcerea. În primele zile când venise aici, îndată după terminarea războiului, tăcerea aceasta îi păruse chinuitoare. Ceruse un post în orășelul de la poalele munților care despart deșertul de podișurile înalte. Acolo, pereții stâncoși, verzi și negri către miazănoapte, trandafirii sau violeți spre miazăzi, se înălțau la hotarul veșnicei veri. Îl numiseră într-un post aflat mai la nord, chiar pe podiș. La început îndurase cu greu pustietatea și tăcerea acestor pământuri sterpe, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
acestui râu, unde oamenii n-au umbră la amiază, ar fi o mare întinsă cu apă dulce; dar cine putea ști dacă era adevărat sau nu... Localnicii din Ta Kemet ziceau că Hapi vine de foarte departe, din niște munți stâncoși și pustii, păziți de un șoim și un uliu. Într-o peșteră de sub munte șade veșnic zeul Hapi, vărsând fără întrerupere din două ulcioare apa dătătoare de viață, care se scurge la vale prin gura îngustă a peșterii, strecurîndu-se între
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Vulturilor, așezat în partea cea mai de miazănoapte a Atlantidei, într-un șir de nouă munți, dintre care acesta era cel mai înalt. La stânga Muntelui Vulturilor, peste o vale nu prea adâncă era altul, înfățișîndu-se pe alocuri verde, pe alocuri stâncos. Pieziș, către jumătatea arcului dintre miazănoapte și răsărit, se zărea aburind un munte rotund și pieptos, mai puțin înalt, iar departe spre zarea răsăriteană se contopea cu albăstrimile cerești al treilea munte, lung și crestat ca un pieptene. Mai spre
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cârmaciul străin și Auta intrară în luntrea mică. După un zbor scurt se roteau deasupra limanului Marelui Oraș. Corabia mare a regelui atlant se afla mai departe de celelalte, într-o scobitură deosebită a țărmului, unde se săpase în malul stâncos și înalt o uriașă firidă. Din fericire, corabia era afară și pe puntea ei se aflau câțiva corăbieri. - Să cobori deasupra firidei, zise Auta. Hor însă nu încuviință. - Atunci am să fac altfel! și Auta îl rugă pe cârmaci să
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ostrov de la răsărit, dintre cele nouă care păstrau amintirea lanțului de munți, mai adăposti câtva timp niște oameni. După liniștirea apelor, ieși din peșteri o ceată de păstori atlanți, goi și flămânzi. Marea le înghițise turmele. Insula lor era goală, stâncoasă, fără vietăți, fără copaci, fără ierburi. Numai un izvor avea. Câteva tufe sărace mai creșteau printre pietre și oamenii mâncară frunzele. Apoi din crengile tufelor își făcură undițe, înnodînd la capăt fire împletite din părul femeilor. Aprinseră câteva focuri cu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de pânză și mânată de valuri în voia lor. Numai din întîmplare ajunsese la mal. Pe plută ședea un om și curăța solzii unui pește, care se zbătea încă în mâinile lui. Oprindu-și cu greu pluta într-o scobitură stâncoasă, omul ieși pe țărm. Avea o singură vâslă, care era și lopată și cârmă și undiță. Omul era scund, istovit și gol; pielea lui era stacojie sau aproape vânătă. Își aruncă vâsla pe stânci și se uită la păstori. Păstorii
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cam dificil de ajuns, dar frumos acolo jos. Scoatem funia și coborâm pe rând? În acel loc era într-adevăr frumos. Pace, răcoare, viață. Mai târziu cu câteva minute, au pornit iar să se forțeze, să sudeze, să urce munții stâncoși, sub dogoritorul și arzătorul soare de amiază. Erau considerați niște aventurieri, niște căutători de aur. Erau doi străini, și erau și unul pentru celălalt. Bineînțeles că nu aveau încredere unul în altul, nici măcar nu-și vorbeau mult. Nu erau retrași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
o corectase. Ai temperatură? Nu chiar... Nu e nimic. Sunt sigură de un lucru. Nu ai nevoie de un medic, ci de o vacanță. Au sunat soții Nori și ți-au lăsat un mesaj. Dacă vrei să mergi în Munții Stâncoși la cabana lor, te așteaptă. Vor sta acolo doar ei câteva zile. Mersi că mi-ai spus. Ei, și nu te duci? -Nu cred... E timpul să plec. Îmi pare rău că nu accepți nici un fel de ajutor. Sincer. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
varsă una câte una. Coboară și se ascund în fundul mării, vrând să își îngroape durerea. Ele cântă de acolo, ciocnindu-se de valuri. În urma ei, Veneția petrece, cântând. · · · · Cupele de șampanie sunt așezate pe vârful muntelui cel mai înalt și stâncos. Abrupt și pe care nu trăiește nimic. Acel munte urcă până dincolo de nori. Coroana cerului îi e largă, el vrea raze de soare să-l mângâie pe crestele-i golașe. Acolo va crește tandrețe. Multă tandrețe și bunătate. Razele își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
delecteze cu încercările lui Vultur-în-Zbor de a o rezolva. Iată elementele ghicitorii: Un loc numit Abisinia. Caracteristicile lui veneau din numele pe care gorful îl luase din mintea lui Vultur-în-Zbor. Era un abis uriaș, un canion îngust ai cărui pereți stâncoși ajungeau până la cer. Și, tocmai pentru ca să adauge un factor temporal problematic, acesta se îngusta treptat. Stâncile se îngroșau pe ambele părți și păreau chiar să se unească deasupra, astfel încât, în timp, urmau să formeze un mormânt de piatră. La baza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
ochii) s-au trezit pe un munte Calf preschimbat într-un mod ciudat, un munte Calf pe care Virgil, Liv, casa lui Liv, ba chiar și măgarul lui Liv erau reduse la dimensiunea unei fărămițe spectrale, pe care rămăseseră promontoriul stâncos și pădurea, ambele părând diferite, deși arătau la fel. Probabil că schimbarea cea mai șocantă, mai greu de acceptat chiar decât stafiile lui Virgil și Liv, se afla deasupra lor. Norii dispăruseră de pe vârful muntelui. Vultur-în-Zbor a fost surprins să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
copacul-mamă care ține cerurile laolaltă. Și-atunci întrebă ce fel de monștri îl rodeau la rădăcină. Alt șoc. Vultur-în-Zbor avea o amintire clară a pantelor superioare de pe muntele Calf. Fuseseră abrupte, mai solicitante chiar decât urcușul din K până la promontoriul stâncos și bogat împădurite. Avusese rețineri serioase față de escaladarea acelor înălțimi fără echipamentul adecvat. Prin urmare, a rămas uimit când a văzut înaintea lui un coridor bine curățat care mergea în susul muntelui, un șir întreg de trepte înguste de piatră ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
sunetul vremurilor când eram noi. Îmi amintesc cât de mult Îi iubeam trupul, dar și mai mult felul În care-mi simțeam trupul În raport cu al lui - pentru fiecare muchie dreaptă, una curbă; vertebrele coborând pe spatele lui ca niște trepte stâncoase care duc la peștera plăcerilor. Ziua ne plimbam cu bicicletele de-a lungul și de-a latul regiunii Fens, strigând „deal!“ la fiecare pantă cât de mică, iar noaptea exploram alte teritorii. Când eu și Rich am Început să dormim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
molatec se-nmormăntă În a Dunării lungi valuri ce vuiesc și se frământă, Trece-un pod, un gând de piatră repezit din arc în arc; Valurile-nfuriate ridic frunțile răstite Și isbind cu repejune arcurile neclintite Gem, picioarele le scaldă la stâncosul lor monarc. {EminescuOpIV 134} Peste pod cu mii de coifuri trece-a Romei grea mărire. Soarele orbește-n ceruri de a armelor lucire, Scuturi ard, carăle treer și vuiesc asurzitor; Iar Saturn cu fruntea ninsă stând pe steaua-i alburie
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
surprindă. CÎndva post de garnizoană și bază navală, era un oraș de frontieră, un Macao sau un Juárez care se hotărîse să profite la maximum de sfîrșitul secolului douăzeci. La prima vedere arăta a stațiune maritimă transportată dintr-un golf stîncos și Înălțată la porțile Mediteranei, dar adevăratele sale afaceri În mod cert n-aveau nimic În comun cu pacea, ordinea și disciplina valurilor Maiestății Sale. Ca În orice oraș de frontieră, principala activitate din Gibraltar era, bănuiam, contrabanda. Pe cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
unui turn de veghe maur, se opri lîngă țărmul pe care se risipeau valurile, iar lumina farurilor i se topi Încet În beznă. Spărgînd valurile, iahtul dădea roată resturilor plutitoare ale șalupei. Bănuiam că hoțul se Îndrepta Înot către malul stîncos de la poalele turnului de veghe, unde urma să-și dea Întîlnire cu femeia care-l aștepta cum Își așteaptă un șofer vedeta să iasă prin spatele scenei la finalul spectacolului de seară. 13 Vedere de pe cornișa superioară Crima devenise spectacol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
efortul depus În urmărirea lui Crawford, m-am așezat pe o bancă de lemn dintr-o stație de autobuz și am stat acolo uitîndu-mă la automobilul jumulit. La cîțiva metri de mine, o scară de piatră urca dealul către culmea stîncoasă de deasupra casei Hollinger. Coincidență sau nu, Crawford abandonase Saabul aproape În același loc În care fusese găsit Jaguarul lui Frank cu tot cu sticla incriminatoare, conținînd amestecul de eter și benzină. Mă trăsni ideea că incendiatorul ajunsese În livada de lămîi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
pe o tricicletă. Pe atunci, bătrânul pasdar se credea un rich-e sefid pentru tot cartierul, dar acum se modernizase: locuiau într-o vilă împrejmuită, iar din dormitorul de sus vedeai Turnul Milad, ca Eiffel-ul, când erai la Paris, și versanți stâncoși din munții Alborz, ca-ntr-o ilustrată. Nu se mai visa patriarh, înțelept al comunității martire „care a înfăptuit Revoluția“, ci un boss influent și temut, cu conturi în bancă. — Ce-i lipsește fiică-mii, spune? se trezea mormăind și
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
război cu sfârșit cel puțin nesigur, sultanul nu dădea dovadă de o ușurință criminală. Urmarea evenimentelor avea să le dea dreptate: castilienii ripostară punând stăpânire pe cea mai puternică fortăreață din partea dinspre apus a regatului, Alhama, înălțată pe un pinten stâncos. Iar strădaniile disperate ale sultanului de a o recuceri se dovediră zadarnice. A început astfel un mare război, un război pe care musulmanii nu-l puteau câștiga, dar pe care l-ar fi putut, dacă nu evita, măcar amâna. Avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Viatka și Perm, dincolo de lanțul uscățiv al Uralilor până la Iakuțk și Verknie Kolimsk, de la Verknie Kolimsk, unde și-a pierdut o coadă, spre frumoasa Insulă St. Lawrence, de-a curmezișul Alaskăi la Dawson și spre sud de-a curmezișul Munților Stâncoși - pentru a fi În cele din urmă ajuns și capturat, după o cursă ce a durat patruzeci de ani, pe o păpădie imigrantă de sub un plop endemic de munte de lângă Boulder. Într-o scrisoare adresată de domnul Brune domnului Rawlins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
stând pe un drum de călăreți calcaros lângă albia calcaroasă a unui râu, În care peste pietrele ovale șerpuiau niște firișoare de apă - iată-mă acolo, ținând În mână o scrisoare de la Tamara. Priveam abrupții munți Iaila, acoperiți până la culmile stâncoase cu pini taurini Întunecați ca o blană de karakul; priveam fâșia de vegetație perenă, de maquis, dintre munte și mare; priveam cerul roz translucid, pe care strălucea un sfios crai nou, alături de care era o singură stea jilavă; și toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
linie moartă. La Praga, unde ne-am dus ca să i-l arătăm mamei pe copilul nostru, În primăvara anului 1937, era parcul Stromovka, unde dincolo de arborii Îngrijiți de om, era o atmosferă de sălbăticie unduitoare. Îți amintești desigur și grădinile stâncoase cu plante alpine - sedum și saxifraga - care ne-au escortat - ca să zicem așa - În Alpii din Savoia, Însoțindu-ne Într-o vacanță (plătită din ceea ce reușiseră să vândă traducătorii mei) și apoi ne-au urmat Înapoi până În orașele de la șes
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
să rămînă acolo, naufragiat voluntar și pustnic fără credință, să conviețuiască pentru totdeauna cu focile, albatroșii și șopîrlele. Iar acum, patru ani mai tîrziu, se putea așeza În tihnă, la ceasul amurgului, să-și contemple regatul: o insulă vulcanică mică, stîncoasă și pustie, fără un copac care să dea o umbră cît de cît decentă, fără izvoare de apă dulce sau fîntîni; loc de Împerechere și cuib scandalos al tuturor păsărilor marine din Pacific, alcov al lupilor-de-mare care-și făceau siesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Înainteze, Înspăimîntător de tăcut deocamdată, spre insulă. Îl Încununa, ca un coif semeț, o creastă gigantică de spumă, care se Încovoia foarte Încet, acumulînd forță; o forță de neconceput, titanică, Înrobitoare, capabilă poate să șteargă de pe fața mării mărunta insulă stîncoasă. Înțelese că nu avea vreme decît să ajungă pe culme pentru a Încerca să se salveze În interiorul insulei, și se cocoță cu disperare, uitînd de pietrele care cădeau, agățîndu-se, ca și cum degetele lui s-ar fi preschimbat În gheare, de protuberanțele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]