7,229 matches
-
2000, exclude partizanatul. Lărgind perioada, îi include și pe autorii bătăioaselor curente mai-sus amintite. Cu teama judecăților definitive, ce subminează taxonomia istoriilor literare, cum singur a afirmat, Testa nu s-a referit la filoane, ci doar la continuități tematice sau stilistice ori a trasat parabole emblematice. Unele dintre acestea au scos la iveală fracturi temporare, încheiate cu reveniri la pozițiile anterioare, după neașteptata paranteză. Deloc surprinzător, antologatorii, ei înșiși poeți (din cei patru citați, doar Pontiggia nu s-a consacrat genului
Contra curentului? by Doina Condrea Derer () [Corola-journal/Journalistic/3930_a_5255]
-
prin inițiative de autopromovare (întărite în plan teoretic de Umberto Eco, membru al grupului), pe atît de scurt i-a fost dat să fie vioara întîi. Dialectic, reacția a dus la soluții contrare, restituindu-le deplina importanță discursului literar, valorilor stilistice, retoricii. Fără să se repete pe ei înșiși din anii de demult, maeștrii au reintrat în matca discursului elevat, cu un lexic specializat, inclusiv filosofic, revizitînd temele majore: Luzi, Caproni, Zanzotto, Franco Fortini ș.a. Generalizatul vers liber le-a făcut
Contra curentului? by Doina Condrea Derer () [Corola-journal/Journalistic/3930_a_5255]
-
în versuri dosofteiană reprezintă o prelucrare asumată. Cantitatea de poeticitate nouă adusă de scriitorul român covîrșește uneori textul-bază. În variantă originală, Psaltirea lui David reprezenta o suită de paragrafe redactate în proză poetică, adică într-o proză cu cîteva trăsături stilistice marcate: repetiții anaforice și epiforice, ritm de diferite facturi, revenirea unor cuvinte-cheie, interogații și exclamații retorice etc. Versificîndu-l, Dosoftei aduce poemul sacru la o formă inedită. În varianta poetului român se află imbricate trei categorii diferite de texte: traduceri în
Apariția poeziei românești culte: Dosoftei (1623-1692) by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4307_a_5632]
-
traduceri în versuri ale psalmilor; comentarii și glose ale lui Dosoftei pe marginea acestora; în fine, versuri originale semnalate ca atare de autorul însuși. Stilul personal, puternic și inspirat, unește cele trei specii de text într-un șuvoi continuu, unitar stilistic; doar o examinare erudită și atentă la nuanțele fiecărei strofe mai poate identifica astăzi cele trei straturi care compun poezia lui Dosoftei. Opera primului nostru poet cult a avut șansa de a se fi aplecat asupra sa un exeget excepțional
Apariția poeziei românești culte: Dosoftei (1623-1692) by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4307_a_5632]
-
asupra sa un exeget excepțional, Mihai Dinu. Acesta se ocupase de versificația dosofteiană încă din prima monografie monumentală închinată prozodiei românești (Ritm și rimă în poezia românească, 1986), pentru ca, în „Bătrînul poet dintîi” (2007), să întreprindă cea mai completă analiză stilistică a unui poet român dinainte de epoca romantică. Datorită acestei monografii avem acum identificate cu precizie cele trei tipuri de vers din Psaltire (traducerile, comentariile amplificatoare, versurile originale), specificul lor stilistic - totul însoțit de analiza minuțioasă a fiecărui psalm. Doar după
Apariția poeziei românești culte: Dosoftei (1623-1692) by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4307_a_5632]
-
Bătrînul poet dintîi” (2007), să întreprindă cea mai completă analiză stilistică a unui poet român dinainte de epoca romantică. Datorită acestei monografii avem acum identificate cu precizie cele trei tipuri de vers din Psaltire (traducerile, comentariile amplificatoare, versurile originale), specificul lor stilistic - totul însoțit de analiza minuțioasă a fiecărui psalm. Doar după efectuarea unei asemenea operațiuni de „împărțire a apelor” comentariile asupra Psaltirii în versuri au șansa de a ieși din zodia amatorismului și a impresionismului facil. Doar după apariția cărții lui
Apariția poeziei românești culte: Dosoftei (1623-1692) by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4307_a_5632]
-
amatorismului și a impresionismului facil. Doar după apariția cărții lui Mihai Dinu știm ce analizăm în realitate atunci cînd întreprindem examinarea cunoscutelor versuri dosofteiene. Dacă măcar cîțiva dintre marii noștri poeți ar fi beneficiat de contribuții comparabile, apariția unei istorii stilistice a literaturii române nu ar fi întîrziat așa de mult. Viziunea ingenioasă propusă de exegetul lui Dosoftei fixează o perspectivă fermă: pentru Mihai Dinu, explicația ultimă a acestei poezii rămîne de natură prozodică. Prozodia nu se limitează la condiționarea tehnică
Apariția poeziei românești culte: Dosoftei (1623-1692) by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4307_a_5632]
-
în general edițiile critice, Ion Bogdan Lefter reușește să confere necesarei, totuși, rigori academice o remarcabilă suplețe. Respectând cronologia, el nu-i dă, totuși, acesteia o importanță exagerată. Dimov a debutat fără incidente adolescentine, la patruzeci de ani, așa încât partițiile stilistice atât de dragi istoricilor de modă veche nu-și au, în cazul lui, rostul. Dacă se poate vorbi, totuși, despre anumite praguri, acestea nu pot fi decelate decât cu mari precauții (etapele fiind, cu cuvintele criticului, trei, corespunzând celor trei
Măștile lui L.D. by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4318_a_5643]
-
unora de a publica rapid, fără prea multe calcule auctoriale. Lui Radu Nițescu, apărut nu demult cu volumul Gringo, i s-a alăturat foarte recent alt poet precoce, Alex Văsieș, cu Lovitura de cap. Oricine ar încerca să stabilească asemănări stilistice între cei doi poeți de douăzeci de ani ar exagera. Există, însă, un „aer de familie” menit să diferențieze experiența lor de cea douămiistă. Față de „predecesori”, Nițescu sau Văsieș sunt vădit mai relaxați în ce privește mizele literaturii. Lipsește, din versurile lor
Schimb de experiență by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4322_a_5647]
-
adevăr critic și de farmec livresc”. De altfel, eseistul - care e și poet, și prozator - redă, în multe locuri, cu plasticitate, această dublă calitate a criticului optzecist: pe de o parte, acuratețea metodologică, „tehnicismul”, iar pe de alta „jovialitatea” lui stilistică, marca stilistică inconfundabilă (și mască, ne spune Cosmin Perța, a unei melancolii de profunzime). Despre Istoria tragică și grotescă a întunecatului deceniu literar nouă - căreia eseistul îi dedică cel mai amplu capitol, „Tragica istorie și avatarurile ei” - el scrie, punând
Radu G. Țeposu, un portret empatic by Adina Dinițoiu () [Corola-journal/Journalistic/4332_a_5657]
-
și de farmec livresc”. De altfel, eseistul - care e și poet, și prozator - redă, în multe locuri, cu plasticitate, această dublă calitate a criticului optzecist: pe de o parte, acuratețea metodologică, „tehnicismul”, iar pe de alta „jovialitatea” lui stilistică, marca stilistică inconfundabilă (și mască, ne spune Cosmin Perța, a unei melancolii de profunzime). Despre Istoria tragică și grotescă a întunecatului deceniu literar nouă - căreia eseistul îi dedică cel mai amplu capitol, „Tragica istorie și avatarurile ei” - el scrie, punând în perspectivă
Radu G. Țeposu, un portret empatic by Adina Dinițoiu () [Corola-journal/Journalistic/4332_a_5657]
-
zdrobitoare coincidențe, Editura Humanitas a preferat să disloce sintagma printr-un chiasm. De aceea nu trebuie să contrarieze prezența, în articolul meu, a ambelor variante. Am recurs la acest compromis din motive de precizie istorico-literară, dar și, uneori, din pricini stilistice. Din copilărie. Amintiri și Amintiri din copilărie sunt una și aceeași carte. Aici, însă, Rosetti se dovedește mai degrabă pios decât clevetitor. E, cel mai probabil, o pioșenie rezultată din neștiință. Despre proprii părinți avem mai puține detalii decât despre
O generație pierdută by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4333_a_5658]
-
de la capăt. Când aroma donquijotismului agreat pălește, el scoate armura intransigenței, detonează, argumentează tonic, apoi lansează artificii virulente - asigurate de rating-ul social - ce vor stabili verdictele. Amare, indestructibile, hilare. Nu umori. Chipuri. Căci dușmanii lui vor purta chipul jocurilor stilistice. Iată arma lui Andrei Pleșu: capacitatea de a situa adversarul într-un decor rizibil al măștilor de cuvinte. O închisoare imposibilă. O etichetă infernală. Față către față este un manual despre trăirea eficace, despre cum se fructifică, mai ales în
Portretul din portrete by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/4337_a_5662]
-
misterului marelui scriitor american. Ca și cum intuițiile, ideile originale ale lui M. Mihăieș, sufocate de vasta bibliografie și de ideile „tari” ale celorlalți critici, ar trece în zona inefabilului, a metaforicului, într- o zonă ne-demarcată ferm, teoretic, ideologic, ci doar stilistic. Spre exemplu, discutând „complicata relație a lui Faulkner cu modernitatea”, dată de „tensiunea” dintre tematica rurală și modalitățile experimentale, inovatoare la nivelul discursului - și care generează „enigma insolvabilă” a scrisului faulknerian -, Mircea Mihăieș citează, pe post de argumente, opinii critice
Ce rămâne? by Raluca Dună () [Corola-journal/Journalistic/4209_a_5534]
-
cai putere, ci în gadget-urile pe care le oferă unui milionar excentric care dorește să-și aprindă țigara direct de la carburator. Trebuie spus că, indiferent cât de performantă este această mașină de ucis, ea trebuie să respecte un protocol stilistic, să reflecte spiritul britanic care a dat mai multe întruchipări aristocratice precum Sherlock Holmes. James Bond, varianta Daniel Craig, este un gentleman, însă pe măsura eficienței sale în acțiune stă si conversația. De data aceasta, cei cinci scenariști par să
Resurecția lui Bond by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4212_a_5537]
-
Nici un animal nu mi se pare mai hidos, mai respingător, mai inutil. Sunt urîți și răi, lacomi și sîngeroși, o combinație terifiantă de tîrîre și atac. Cum să-i socotești o «creație» a bunului Dumnezeu? Ce motivații subtile, ce criterii «stilistice», ce calcule ambientale pot îndreptăți producerea unui asemenea monstru? Or, iată că o știre exotică vine să-mi dinamiteze idiosincrasia. Un pescar din Costa Rica, pe nume Chito, găsește un crocodil rănit la un ochi de glonțul unui vânător. I se
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/4261_a_5586]
-
un pacient și nu-i găsea/ nici o rudă), i-am spus, în gînd, ce trebuia” (p. 42). Deziluzia e asumată rece, nu atinge niciodată incandescența depresiei, care ar polua poezia, interferând neavenit alte niveluri emoționale decât cele strict necesare. Nici măcar stilistic, pe Dan Sociu, anormalitatea nu-l interesează. Ieșirea din cele firești este, pentru el, o formă de spectacol. Pe care n-o acceptă. Un poem se numește Arta moartă a comparației (probabil ca o trimitere la Instituția moartă a poștei
Naivii și sentimentalul by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4264_a_5589]
-
pură metafizică. Lucrurile se schimbă însă radical odată cu cel de-al doilea volum, recent apărut, Dispars. În primul rând, pentru că poetul face dovada unei extraordinare libertăți de expresie, de nu chiar de viziune. Cum altfel ar putea fi măsurată dezinvoltura stilistică în sânul unei generații care a dat frâu liber sexualității și violenței decât prin reîntoarcerea, mai mult sau mai puțin polemică, la limbajul metafizic prigonit din toate părțile de la optzeciști încoace. Vlad Moldovan nu se sfiește să facă uz, în
Licențiozități metafizice by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4290_a_5615]
-
lui Vlad Moldovan și-ar pierde repede din vitalitate dacă ar juca totul pe cartea aforismului și a transcenderii înfiorate. De aceea, poetul, extrem de versatil, mixează permanent registrele. Autorul „Blank”-ului e, poate, și poetul cu cel mai mare ambitus stilistic al tinerei genereții, de vreme ce poate alterna cu dexteritate de DJ stilul grav cu cele mai expresive improvizații lirice. Luată în întregime, poezia lui seamănă cu un jam-session în care gravitatea (riscantă și la case mai mari) e mereu minată de
Licențiozități metafizice by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4290_a_5615]
-
Ci eu din ce în ce mai convins/ că dacă ai puțin bun simț/ nu poți scrie./ Nu. Ceea ce este nu cere cuvinte/ să moară cine o face/ fără să știe că minte”. Aliajul rarissim dintre cea mai mare concentrare conceptuală și maxima dispersie stilistică îl recomandă pe Vlad Moldovan drept unul dintre poeții de forță ai tinerei generații.
Licențiozități metafizice by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4290_a_5615]
-
acesta ca fiind „în bună parte și de cretă”, întrucât „temeiul dictaturii e o fantasmă: frica”8. Includerea, așadar, a curajului printre virtuțile de frunte ale creștinismului apare ca o consecință firească la N. Steinhardt, nicidecum ca un simplu procedeu stilistic sau ca o excentricitate, din dorința de a părea original sau pentru „a urmări o gloriolă literară și succes de public”, așa cum crede Marino. Considerăm că aceste erori, ca și celelalte ale lui Norman Manea sau ale lui Alexandru Sever
Idiosincraziile unui pseudoînfrânt. N. Steinhardt văzut de Adrian Marino by Adrian Mureșan () [Corola-journal/Journalistic/4289_a_5614]
-
La acest fapt mă refer: din diferite direcții orașul e atacat de redutabile forțe, cu sprijin tacit de la unele autorități, de la inși care au capacitatea de a emite decizii, atacat pentru a-i fi distruse clădirile vechi, acelea care ilustrau stilistic Bucureștii, și pentru a înălța în locul acestora monștri de sticlă și oțel, fără legătură cu spiritul orașului, cu identitatea lui. De ce? Cu scopuri lucrative în primul rând, dar și ca efect al convingerii că frumosul e în altă parte decât
Solidar cu Andrei Pippidi by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/4294_a_5619]
-
de interes (când Petre Barbu se întoarce la literatură, înseamnă că are într- adevăr ceva de spus), cât și ca premisă de independență creatoare. Nu-i greu de observat că prozatorul format în albia optzecismului renunță aproape total la mărcile stilistice livrești pentru o proză ancorată în cotidianul românesc al tranziției. Romanele Dumnezeu binecuvântează America, Ultima tresărire a submarinului legionar sau Blazare participă la un fenomen literar numit pe bună dreptate de Sanda Cordoș „de-tabuizarea României”. Câteva dintre cele mai
Dialog despre neputință by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4453_a_5778]
-
pune sub unghiul tehnicii lirice e cea a reglării factorilor impactului cu realul, astfel încît să rezulte o imagine a sinelui, cu unde ale apropierii și îndepărtării de ceea ce resimte a fi străin, însă pe cît posibil cu un caracter stilistic omogen. Predomină un răsfăț paradoxal melancolic al percepției ființei lăuntrice. Deseori singurătatea capătă o înfățișare domestică, înzestrată cu o sonoritate ce umple scena autoreprezentării: „Stau cu o carte deschisă pe piept/ n-am chef să citesc dar somnul refuză să
O partitură a solitudinii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4472_a_5797]
-
temperatura unora dintre paginile incendiarului studiu despre relația dintre Nae Ionescu și Mihail Sebastian (p. 152). Analiza Regăsirii intimității, de Simona Sora, se încheie astfel: „Și să mă mai gândesc că autoarea va ajunge în viitoarea sa carte la transparența stilistică a unor teoreticieni pe care amândoi îi prețuim [subl. mea]: Matei Călinescu sau Toma Pavel, pentru a rămâne între ai noștri. Nu, nu e un reproș, ci un semn de prețuire [subl. mea], pentru cei ce știu să-l citească
Vechi chip de a face critică by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4486_a_5811]