2,691 matches
-
topit, apoi iar a nins, apoi gerul l-a sculptat ca pe o materie plastică, anume pusă în calea intemperiilor; șiroaiele înțepenite de lăzi și cutii, de cârpe și ciubote, cotoare de gogoșari, lămpi stricate, hârtii încremenite, sticlesc în culori stinse. Totul e prins în țărâna-mamă și sudat de ger, un gorgan ici acoperit de zăpadă, dincolo cu dinți de gheață, mai încolo șuvițe de noroi argintiu, un munte care curge. Într-o râpă se ițesc doi plopi, unul mare, celălalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Tre... trebuie să mă mai gândesc, zise el. Resi a vrut să se desprindă de la pieptul meu, dar eu o țineam strâns. — Gândește-te și tu la treaba asta, i-am spus. — Dacă așa vrei tu, zise ea cu glas stins. — Doamne Dumnezeule! am exclamat eu, provocând-o pentru a-i trezi entuziasmul. Cu cât mă gândesc mai mult cu atât ideea mi se pare mai atrăgătoare. Pentru mine unul ar fi suficient să stăm și numai două minute în Mexico
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
nevinovat, cowboy-ii și indienii. — Howard..., începu Resi. — Să nu scoți o vorbă, o avertiză Kraft. — Iubitule..., continuă Resi, visul cu Mexicul... sincer credeam că o să se îndeplinească! Trebuia să scăpăm toți, zise ea desfăcându-și brațele. Mâine..., adăugă cu glas stins, mâine..., șopti ea din nou. Și după aceea s-a dus la Kraft de parcă ar fi vrut să-și înfigă ghearele în el. Dar nu avea nici o putere în mâini. Felul cum l-a apucat pe Kraft a fost anemic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
primăvară din podele își făceau apariția termitele. Îmi pare rău, i-am zis eu. — Și eu mă întrebam, continuă O’Hare, ce înseamnă toate astea? Unde mi-e locul? Ce sens au toate astea? Întrebări bune, am murmurat cu glas stins și m-am plasat lângă un clește mare de cărbuni. — Și după aceea cineva mi-a trimis un număr din ziarul cu articolul în care se spunea că mai ești încă în viață, zise O’Hare redându-mi crâncena emoție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
cu trei perechi de vâsle sângerii la strapazane. Polileu făcu iarăși o plecăciune și, fără să-i mai privească pe cei doi, porni spre sălcii. Se răsuci cu spatele la ei, își sprijini vioara pe umăr și începu să cânte. O melodie stinsă, întăcută, abia deslușită în clipocitul vălurelelor izbind barcazul. Priviră și ei nedumeriți spre barcaz. Parcă pe ei îi aștepta, pregătit de plecare. Din zidul foșnitor al stufărișului, nu departe de sălcii, începură să iasă, rând pe rând, vâslașii. Salutând și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
înserarea. Soldații trebuiau să pice dintr-o clipă în alta. Deja frunzele copacilor tremurau. Mi s-a părut că văd țeava unui tanc printre aracii grădinilor din depărtare. M-am întors la grajd. - Pleacă de aici, am auzit o voce stinsă care părea trezită din somn. Pleacă de aici... Înăuntru, Sonia încerca să alunge pisica neagră care îi dădea târcoale și începuse să miaune. Femeia se ridicase în capul oaselor și arunca neputincioasă în animal cu mănunchiuri de paie. Pisica se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
Imediat se stinse lumina, de data aceasta fără să fi fost în program. Speram din tot sufletul că au reușit s-o urce la loc pe Tabitha; pe lângă rușine, probabil că mai avea și niște crampe. Lumina continuă să rămână stinsă și, simțindu-mă dintr-odată extrem de neliniștită, am bătut-o pe Janey pe umăr, am făcut cu semn către scenă și am șoptit: „Ne vedem la pauză“, după care m-am strecurat afară, călcându-i pe câțiva vecini mai puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
a fi decât proiecții ale sunetelor pe care le-aș fi scos chiar eu dacă Hugo nu mi-ar fi ținut mâna la gură, nu le-am dat prea mare importanță. ¯ Hugo, zisei eu, în cele din urmă, cu glasul stins, deschizând ochii. Hugo era atât de frumos încât, dacă nu m-ar fi țintuit de grilajul din spate, legându-mă la încheietura mâinilor, m-aș fi lăsat să cad, din pură plăcere vizuală; era năucit, cu ochii larg deschiși și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
botanist nu ar fi în stare să recunoască și să clasifice nici un sfert din aceste plante. Verde, verde, verde! Verde ca smaraldul, verde ca măslina, verde ca grâul, verde-albăstrui, verde-gălbui, verde-portocaliu, verde-verde. Închis și deschis, cald și rece, luminos și stins. Verde! Un cer albastru apăsător fără un nor și apa cafenie și murdară care târa o Infinitate de trunchiuri sau de arbuști verzi. Și o căldură de cuptor. Căldură, la soare, și căldură, la umbră. Căldură, ziua, și căldură, noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
să dea de o parte tufișurile, lianele și plantele agățătoare care încercau să-i zgârie fața și se prindeau în părul fetei. Piá continua să geamă și, la fiecare poticnire, tânguielile ei creșteau în intensitate, ca să devină apoi un murmur stins, până când, în sfârșit, căzu într-o toropeală liniștită. Când sosi la coliba lui, o așeză în hamac cât timp pregătea caiacul șubred cu pături și singura lui pernă. Apoi, aproape fără să-și mai tragă răsuflarea după lungul marș, sări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
speriat stârcii, le-a făcut pe maimuțe să țipe de frică și pe toți patru să sară din hamacuri. Alergară la malul lagunei și îl văzură îndepărtându-se spre Sud-Est, verde, rapid, metalic... Câteva minute mai târziu, se auziră exploziile, stinse, îndepărtate, metalice. Și, la urmă, țăcănitul mitralierelor de calibru cincizeci: surde, dese, metalice... — Nenorociții dracului! Ce avion era? — O avionetă „Piper-Azteca“. Vopsită recent și fără plăci de înmatriculare... — N-ați spus că nu poate ajunge? Nici nu poate. Trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
dangătul melancolic, cu bătaia într-o dungă, care te făcea să-ți astupi fața cu palmele și să plângi...să tot plângi... Mulțimea în tăcere, începu a se risipi părăsind cimitirul. Carmen, nepoata lui Iorgu, sfârșită de durere, cu vocea stinsă, îi pofti pe toți cei de față de la praznic... la pomana celei adormite întru Domnul... ”...Biata Vasilica... gândi Iorgu, a venit pe aceste meleaguri ca o străină și acum a plecat!... S-a dus în necunoscut, îngropată în pământ străin
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
grijile, toate suferințele care se înșiraseră încet-încet în umbra vieții lui, și pe care le purta în el, ca pe niște germeni ai unei boli ascunse. ... Seara în pat cu fața în sus, cu privirea în tavan și cu lumina stinsă... După ce a plâns mult până s-a săturat, cu gândul la Vasilica, și-a șters lacrimile de pe obraz, cu dosul palmelor, și s-a liniștit. -Hm?!... ”Viața de dincolo”... Fata-i acum acolo, în ”lumea de dincolo”! murmură Iorgu ca
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
largă fără margini,de largă, care îi despărțea... Nu s-a stins bine ecoul, că strigătul s-a repetat... ”Go-gu... Go-guu!”. El vroia din răsputeri, să-i răspundă la chemare, dar nu putea scoate niciun sunet... ci, doar un sâsâit stins, de parcă l-ar fi strâns cineva de gât. Dealul, foarte înalt, care parcă se tot îndepărta de el, se asemăna cu Mater-Hornul Elveției, pe care el îl văzuse și chiar îl urcase, cu foarte mulți ani în urmă. Se făcea
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
vezi că ai pe plită, în crăticior mâncare, fii atent să nu se ardă! ” ”-Bine, bine, Fata... o să am grijă!” îi răspunse el. Când s-a uitat în tigăița de pe plită, era târziu, pe fundul ei ars, erau trei căndeluțe stinse. ”-Vai, ce-am făcut!.. Ce va zice Vasilica!.. Bine, măcar, că nu s-au ars căndeluțele!”. Si lorgu începu să plângă... Nu-și putea ierta neglijența. S-a trezit din vis murmurând: ”Vai, ce va zice Fata! ” Spre amiază i-
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
Gheorghe, când a văzut-o pe Frusina așa, slăbită, a rămas înmărmurit. - Noi nu mai stăm, îți va spune Frusina ce s-a întâmplat. Noapte bună, Gheorghe! - Vă mulțumesc pentru tot ce ați făcut pentru mine, spuse cu o voce stinsă și cu privirea în jos, Frusina. După ce au plecat părinții lui George, Gheorghe o întrebă pe Frusina ce s-a întâmplat. Ea nu putu să-i spună decât că este foarte obosită și că vrea să se odihnească și vor
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
mă simt cam obosit și prins cu multe griji, probleme. - Am venit să vă mulțumesc și să vă spun că am plecat. O zi bună! - O zi bună și ai mare grijă de tine! îi răspunse primarul cu o voce stinsă. Plecă mirată de atitudinea primarului; niciodată nu îi spusese să aibă „mare grijă de ea”, i-a mai spus așa când a fost tatăl ei bolnav și atunci când nu se simțea ea bine, „să aibă grijă de ea”, dar nu
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
pagina 9. Acestea sunt pentru ce a fost cheltuit pentru cele 166 bucăți de aur pentru a sufla cu aur mai sus numită perdella a altarului și a colonetele și cornișele, si pentru albastrul și gipsul și lipiciul și vărul stins, si pentru un cioplitor în piatră, si pentru așezarea binecuvântatei opera în fața altarului și alte lucruri, așa cum era înțelegerea. În această carte, la pagina 15: f. ,1.7, s.7, Documentul IX Decizia opera de a-l angaja pe arhitectul
Sacrilegiu și răscumpărare în Florența renascentistă by William J. Connell, Giles Constable [Corola-publishinghouse/Science/1047_a_2555]
-
cea mai puternică otravă. Să te sărut Încă o dată! Îl sărută. Doamna director rămăsese de parcă picase din lună. După care, Cliuța Îl luă de mână, și-l conduse, cu blândețe, până la portiera autoturismului. Hai, drum bun, Îngăimă, ea, cu glas stins. Neculai șofă mai cu atenție decât cum o făcuse de zeci și zeci de ani, de când poseda permis de conducere și mașină proprietate personală. Acasă, Îl aștepta o surpriză a surprizelor: lângă băncuța de la intrare, Îmbrăcată În costum de rară
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
picioare pe Felix, ridicîndu-și în același timp cu multă demnitate mâna spre a-i fi sărutată. - Hm! spuse ea arțăgos și cu un glas răgușit, însă forte. Darești flăcău în lege! - Intră la Universitate, Aglae, lămuri bătrânul, cu acelașisupărător glas stins, însoțit de râsul fără rost. -Da?! se miră sumbru doamna și-și continuă jocul cu Pascalopol. - E tanti Aglae, sora lui papa, explică Otilia lui Felix,văzîndu-l cam nedumerit. - De unde să mă cunoască? întrebă Aglae. Când a muritmă-sa, era numai
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
lui Simion care i se întindea și o puse în dreptul inimii. Simion crezu a constata o mare anomalie și zise îngrozit: - E bolnav. Îi bate, cum îmi bate și mie câteodată. - Când n-oi mai fi, urmă Stănică cu glasul stins, vă rog săaveți grijă de Olimpia, pe care am adorat-o, și de fiul nostru. Regret că n-am putut prin muncă sa-i las o situație clară, ăsta a și fost motivul pentru care am insistat atâta să-i
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
auziră și pașii Otiliei, ușa trântită, pârâitul patului, în care se aruncase spre a se odihni puțin. Felix își comprimă palpitațiile grozave ale inimii. - Felix, se auzi strigătul fetei de alături, Felix, tu ești acolo? - Da, răspunse acesta cu glasul stins.Își închipuia că fata citise scrisoarea. - Mi-e o foame nebună. Să mergem să mâncăm. Papami-a spus în oraș că nu vine la prânz. Dar vino încoace. Felix trecu dincolo ca un criminal prins asupra faptului. Otilia era întinsă pe
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Dispăru numaidecât pe ușă. Costache, alarmat, voi să alerge și el după Stănică, dar fu oprit de glasul domnișoarei de la pian: - Dar pentru cine ții dumneata pianul ăsta? Dumneata cînți? Răgușit de îngrijorare, bătrânul răspunse cu glasul său cel mai stins: - Cântă fata mea! G. Călinescu - Aha! va să zică, ai o fată! Mare? - Domnișoară, șopti pe ghimpi Costache, cu ochii la ușă. - Ce curioasă extincție a vocii ai dumneata! observă domnișoara de la fereastră, sărind în picioare. Se vede că fumezi prea mult
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
un pachet de cuie, cu clei și alte lucruri. Le obținuse cu bacșiș de pe la binale. Ba chiar târziu de tot, în noaptea zilei în care Stănică făcuse demonstrația, o țigancă aduse, cu de la sine putere, un lighean încărcat cu var stins, gros, fiindcă, zicea, are nevoie de câțiva gologani. Moș Costache nu se miră de loc de gestul lui Stănică, pe care nu-l întrebă de ce aduce cărămidă, var și celelalte, și puse numaidecât stăpânire pe toate, după ce smulse lui Stănică
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
își imagină el că împărtășește o destăinuire jenantă. Da, și își mai clătină o dată țeasta. La ora aceea, Alcibiade Adrian Nicolici era de mult mort și dizolvat în neființă, cu trupul împrăștiat prin viroagele munților și ale Crematoriului, cu spiritul stins și absorbit într-una dintre bulboanele neantului. Alcibiade Adrian Nicolici nu mai exista. Sub nici o altă formă. Afară de cea a amintirii. Un demon din apropierea cutelor draperiei (care până atunci se tot îmbulzise, pentru a-și tăia pârtie prin vălmășagul sufrageriei
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]