10,586 matches
-
Zice: Asta le-au zis surorile Rhea părinților mei, sunt aproape sigură. Ștoarfele alea pot fi așa de posesive. Brandy scoate din poșetă o pereche de mănuși albe, genul de mănuși cu nasture de perlă albă la fiecare puls. Își strecoară pe rând mâinile în ele și încheie nasturele. Albul nu e-o alegere bună. În alb, mâinile ei par transplantate de la un uriaș șoarece din desenele animate. — Apoi mi-am zis, o schimbare de sex, spune, o operație chirurgicală de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
lucru e să-și salte fusta cu crinolină și să dea fuga la etaj după o pușcă, numai că de-acum aproape tot dormitorul ei e-un zid de flăcări mirosind a Chanel No, prin care Evie trebuie să-și strecoare carul votiv. Toată lumea sună pe mobil la 911 după ajutor. Nimeni nu e destul de interesat încât să intre în cămara valetului ca să vadă ce se întâmplă. Oamenii nu vor să afle ce s-ar putea petrece acolo înăuntru. Ca să vezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
de cînd lucra acolo, Mihai Mihail, de fapt o singură dată, cînd fusese definitivat în postul de inspector, îl privise atunci cu amănunțime. Nu-i prea văzuse fața, doar lucirea ochilor cenușii, metalici, într-o rază de lumină ce se strecura printre jaluzelele veșnic trase, dar acea lucire te convingea că în spatele biroului era chiar legendarul șef al Serviciului, nimeni nu mai avea astfel de ochi, care vedeau în întuneric, decît el. Îl privise atunci atît de intens, încît a simțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Oricum ar fi fost viața în Serviciu, un chef zdravăn era sănătate curată. Numai Bîlbîie nu știa asta, trăia ca un șoricel, pîș-pîș, cranț-cranț, nevăzut, ciulit, tot atît de mare sau de mic cît umbra sa. Leonard Bîlbîie s-a strecurat neobservat de oricine altcineva pe lîngă pereții vopsiți într-un cenușiu economicos, un brîu lat cu ulei, care putea fi spălat ușor și restul dat în humă după dorința expresă a lui Mihai Mihail, ca să-i aducă aminte, se spunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ascultătorului, întîmplător servitorul substituindu-se, fără să-și dea seama, stăpînului său, cerînd cîteodată să i se dea lui tot ce se cuvenea celuilalt. Oricum, și într-un caz, și în celălalt, rezultatul era același. Folosise metoda, în unele rapoarte strecurase chiar denumirea "metoda Popianu", asta pînă cînd unul din ele s-a întors cu sublinieri și semne de întrebare făcute cu un creion violet, era creionul prefectului, toată lumea îl știa, și de atunci a renunțat la împământenirea unei formule ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
cetățenilor din Vladia și mai ales pentru a ieși așa din situația ce i s-a părut penibilă un soldățoi murdar într-o casă aristocrată! "Cîinii? Credeți că..." Radul Popianu se considera un om priceput la sufletele altora. Reușise să strecoare acea sămînță de îngrijorare de care avea absolută nevoie pentru a fi considerat un am util, un om de care ai nevoie. Nu era dintre aceia care avea încredere în prietenie, în intimitate, îi ajungea utilitatea. "Important este să creezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
a pufnit auzindu-l pe Schintee cum se străduia să-l imite pe colonelul Stoicescu, bățos, dînd din mîini și ridicînd, așa cum fac oamenii aflați în alunecare către margini, cînd vor să-și dea importanță și mai ales cînd mai strecoară cîte o înfloritură dacă nu chiar cîte o minciună gol-goluță. Colonelul Stoicescu nu zburase în viața lui, decît poate cu vreo companie, cu LARES-ul ori cu AVI A, linia cehoslovacă, asta tot trambala de ici-colo călători în zboruri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
pași uriași, nu era cu mult mai înalt decît ministrul, dar se strădui ca din doi pași să fie lîngă el și să-l îmbrățișeze cu o efuziune mai mult slavă decît latină. Leonard Bîlbîie profită de emoție și se strecură iarăși lîngă Pangratty. Cercul se închise, Balbo îi făcu semn lui Corvino să fie atent și începu să vorbească repede-repede, subliniindu-și spusele cu gesturi baroce, cu volute neașteptate, un joc al degetelor și al mîinilor care alcătuia al doilea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
și din această cauză atunci cînd rîdea părea și mai tînăr. Cînd a ajuns chiar în apropierea grupului, Pangratty l-a luat de braț pe Italo Balbo și a început să-l conducă încetișor către fereastră. "Acum vrea să-i strecoare chestia cu participarea la înconjurul lumii", își zise Bîlbîie și nu mai făcu nici un pas, dîndu-și seama că Pangratty s-ar supăra foc dacă ar intra nepoftit în conversație. Așa că rămase în preajma lui Corvino și a ministrului Popa. Poate era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
preocuparea, era foarte plastic, foarte sintetic și în același timp de o simplitate apropiată zvonurilor, poveștilor care circulă în cele mai diverse medii și care, deși sînt fantasticării, de necrezut, pentru o minte-sănătoasă, pînă la urmă tot reușesc să-ți strecoare în suflet ceva. O fărîmă de spaimă, un grăunte de îndoială, un fir de neîncredere în ceea ce te înconjoară, în ceea ce este lumea ta obișnuită. "Excelență, ceea ce spuneți este într-adevăr îngrijorător, există toate motivele să fiu de acord cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
excelența-sa, aripa dinspre grădină a Vilei. "Tratează-i de parcă eu însumi aș fi venit în Vladia." Sînt cuvintele sale, domnule Popianu. "De parcă eu însumi aș fi venit", ce vreți mai mult? Mai mult nu se poate, Pangratty s-a strecurat printre degetele dumitale, nu ale mele, doar dumneata te ocupi cu cele ce se petrec acolo jos, pe pămînt. Au venit cu trăsura, pe drumul de pămînt, nu?" Da, așa era, veniseră cu trăsura, pe neobservate, cînd a aflat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
barcă în care întotdeauna vei trage la rame, iar eu voi număra. De ce să ne hărățim, să facem valuri și să intre apa în lotcă? Bănuiesc, după cît îmi dau seama, că n-ai stat degeaba, ai reușit să te strecori înăuntrul oamenilor de bine și numai iminența reușitei lor te-a adus la mine. Ești un ins prevăzător, directore. Deci, cum s-ar spune, știi. Era și de mirare să nu știi. Marele Mihail trebuie să știe și toaca în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
tava și paharul de zidul camerei, arătînd privirilor îngrozite ale directorului Mihail un pumn uriaș care se închidea încet, degajînd o violența înspăimîntătoare. "Aici, în mîna asta, o să strîng hățurile, să se știe că există un stăpîn!" Mihai Mihail se strecură pe lîngă trupul încremenit al prințului Basarab Cantacuzino, unul dintre acei prinți care nu doar nădăjduiesc, ci chiar vor să ajungă voievozi, după cum le este înscris în cartea destinului, dar care par a fi apărut pe lume strecurîndu-se printr-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
cu zeci, cu sute de ani intrarea în scenă. Și ce ar putea să mai facă, o dată intrați sub reflectoare decît să-și joace singurul rol pe care îl știu, tragic în plini comedie ori comic în nepăsarea generală. Se strecură cu pași repezi și mai dorind un singur lucru, să ajungă cît mai repede în stradă, viu, Odată ce va fi ajuns acolo hotărîrea sa va fi luată. VII Vestea morții lui Leonard Bîlbîie, cel mai bun inspector al Serviciului, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de altul, n-o făcuse, pentru că știa ce înseamnă asta, dar pentru cîteva momente fusese conștient pe de-a întregul de tot dezastrul. Un ochi neobișnuit, cineva care îl privea, îl judeca, îl făcea să fie atent și să se strecoare nevătămat printre nenumăratele pericole care pîndeau Serviciul, acest ochi atoatevăzător pe care uneori îl simțea dureros de real, fizic, în țeasta lui, văzuse ceva, el, Mihai Mihail, începuse să se teamă. Începuse să-i fie frică de boală, de moarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
cu o voce care Îl Înfioră: „Asta este mărturia adevăratei lui credințe. Viața omului este cădere și iad, iar lumea este În mâinile tiranului. Blestemat să fie cel mai tiran dintre tirani, Elohim!“ Mulțimea Îi făcu loc și ea se strecură printre indivizii tăcuți și o porni jeluindu‑se prin deșert. Trupul ei muritor se Întorcea În lupanar, iar duhul ei se strămuta Într‑o altă nălucă. ONORURI POSTUME Faptele s‑au petrecut cam pe la o mie nouă sute douăzeci și trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
acum, iată, toate acele scrijelituri nerușinate, ca și capetele acelea de măgar, să fie șterse, deși se mai vedeau pe piatră urme proaspete de răzuială, duhoarea scârnei se dusese, curățiseră locul; acum pe stânca grotei ardeau făclii, izul văpăii se strecurase printre crăpături, bolta era Încărcată cu flori și cununi de laur, cu icoane Înrămate În aur, iar pe jos era Întins un covor de flori pe care călcau tălpile goale ale purtătorilor săi, iar mulțimea cânta psalmi și șoptea rugăciuni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
fum, În pâlpâire și Întețire, În jar și tăciune; Într‑adevăr, aceea era lumina! Nu era lumina rece a lunii, ci lumina zilei lui Dumnezeu, lumina soarelui, care oricum răzbate prin pleoapele oblonite, lumina care, aidoma unei rumene văpăi, se strecoară prin Împletitura deasă a genelor, care se vâră sub porii trupului, lumina zilei care se simte cu fiece părticică a trupului ivit din bezna rece a grotei, lumina caldă și blândă, lumina dătătoare de viață a zilei lui Dumnezeu! Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Cântarea Cântărilor a fost tradusă de el În 1928, deci În perioada În care Între noi nu mai existau sfâșieri (și este o inepție afirmația lui Ianikovski cum că acea traducere ar suna distonant). Anumite inadvertențe erau În mod deliberat strecurate de Mendel Osipovici, având o motivație personală, și deci nu are ce căuta tatăl său, „apreciatul Josef ben Bergelson“, asupra căruia Ianikovski aruncă vina. Atunci când traducea, M.O. Întrețesea propriile sale simțăminte. „Astfel, cum aș fi putut traduce cu atâta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
pe care le vedea acum reprezentau un păienjeniș absurd sau o formă inexplicabilă de scriere, a cărei finalitate nu putea avea nimic în comun cu simplă dorința de a sublinia frumusețea unui corp. De unde provenea această bestie apocaliptica? De ce se strecura pe întuneric și încerca să-i ucidă pe cei care-i ieșeau în cale? Era oare unul dintre acei fioroși canibali care soseau din insule îndepărtate cu singurul scop de a-si umple camarile cu gustoasă carne de om? Băiatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
să poată țări o ambarcațiune pe deasupra lor și s-o lanseze pe partea cealaltă, unde valurile mării se spărgeau cu violența. Pentru cineva care nu era născut pe insula și deci care nu cunoștea strâmtorile minuscule prin care se putea strecura o canoe - la lumina zilei, bine-nțeles - Bora Bora nu avea decât o singură poartă, iar cei trei băieți erau hotărâți s-o apere chiar și cu prețul vieții lor. Tapú Tetuanúi și Vetéa Pitó făcură rost de arme, apa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
valurile insistențe care soseau dinspre ocean împingeau mereu ambarcațiunea către interiorul lagunei, însă tot de atâtea ori ocupanții săi vâsleau înapoi, pentru a-și menține poziția în mijlocul canalului, astfel că nici măcar un înotător discret n-ar fi putut să se strecoare neobservat. Nici Tapú Tetuanúi, nici prietenii săi nu închiseseră ochii de mai bine de treizeci de ore, dar, cu toate acestea, ramaseră atenți și tăcuți, hotărâți să se arunce asupra bestiei, dacă aceasta s-ar fi ivit. Dar nu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
vă întoarceți să ne luați poimâine, pe timp de noapte. Tapú Tetuanúi ar fi dat ani din viață ca să fie ales pentru această misiune, dar știa foarte bine că era rezervată celor mai destoinici războinici, unor oameni antrenați să se strecoare prin desișuri fără să atingă o frunză sau să îi ia gâtul unui dușman fără să li se întețească bătăile inimii. Nu simți invidie nici atunci când Chimé din Farepíti fu ales printre cei care urmau să vâslească în mica piroga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
petrecu nimic demn de remarcat, însă, în ciuda măsurilor de precauție pe care le luaseră, în dimineața celei de-a patra zile descoperiră, cu groază, ca bietei Vahíne Auté îi tăiaseră gâtul, în timp ce dormea liniștită la marginea punții Mararei. Cineva se strecurase, profitând de întuneric, înotase în liniște până lângă navă, după care nu făcuse altceva decât să ridice mâna și să-i taie gâtul victimei care se găsea cel mai aproape, fără să țină seama că era o femeie fără apărare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
trebuiau s-o facă din clipă în care, după venirea întunericului, aveau să înceapă să se târască afară din ascunzătoare. Niciodată întunericul n-a fost atât de profund - nici atât de iubit - și niciodată n-a fost mai bine folosit. Se strecurară cu toții, fără să pronunțe un cuvant și fără să facă nici măcar un singur gest inutil, până în locul unde se găsea carena dreapta a Mararei și, după ce dădură la o parte, în liniște, camuflajul, începură să o târască centimetru cu centimetru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]