KorAP: Find »[drukola/base=sufragerie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...53 54 55 ...128 >

3,177 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380

cincisprezece! — Crezi? — Calculează. Mergem minimum cinci ore. Chiar dacă nu În pas alergător, tot facem trei-patru kilometri pe oră. — Nu mi-aș fi Închipuit... Paharul cu apă. Scaunul galben și citirea ziarelor de la Paris care tocmai sosiseră. Masa de prînz În sufrageria vopsită În alb unde, pe unele mese, se vedea o sticlă de vin Începută, cu o etichetă pe care scria numele clientului. Soții Maigret nu aveau. — Ți-a interzis să bei vin? — Nu categoric. Dar, cît stau aici... Doamnei Maigret

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
atunci să definească expresia feței sale și nu reușise. Francine o făcuse acum: Îi plăcea mult de ea! Îi plăcea atît de mult, Încît, doar În salon, avea trei fotografii cu ea, și probabil că mai erau și altele În sufragerie și În dormitor, unde nu intrase. De ea și numai de ea. Nici o fotografie cu mama sau cu sora ei, cu prieteni sau prietene. Pe malul mării, se fotografiase singură În fața valurilor. — În acest moment, presupun că sînteți singura ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
multe scrisori? — Foarte puține. De la sora ei, din cînd În cînd. Avea un abonament la o librărie din apropiere și citea mult. — Pot să văd apartamentul? — Simțiți-vă ca acasă, șefule. Observă că televizorul nu era În salon, ci În sufragerie, mobilată În stil provensal, cu multe accesorii din aramă. Pe o poliță se afla o fotografie În care Hélène Lange se juca cu cercul și alta În costum de baie, În fața unei faleze, probabil la Etretat. Avea un corp frumos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
expresie. Nu-l Întrebă nici cine era, nici ce căuta. — E acolo, se limită ea să rostească, arătînd spre ușa salonului. Încăperea era cufundată În umbră, cu draperii negre pe pereți, cu sicriul așezat pe ceea ce era probabil masa din sufragerie. Cele două lumînări nu erau aprinse, dar Într-un bol din sticlă era apă sfințită, cu o crenguță de merișor. Ușa sufrageriei era deschisă, la fel și cea de la bucătărie. Mobila și obiectele din salon fuseseră Îngrămădite În sufragerie. În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
era cufundată În umbră, cu draperii negre pe pereți, cu sicriul așezat pe ceea ce era probabil masa din sufragerie. Cele două lumînări nu erau aprinse, dar Într-un bol din sticlă era apă sfințită, cu o crenguță de merișor. Ușa sufrageriei era deschisă, la fel și cea de la bucătărie. Mobila și obiectele din salon fuseseră Îngrămădite În sufragerie. În bucătărie, tînărul Dicelle citea un album de benzi desenate, În timp ce-și bea cafeaua. — Vreți cafea? Am făcut mai multă. ... Pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
din sufragerie. Cele două lumînări nu erau aprinse, dar Într-un bol din sticlă era apă sfințită, cu o crenguță de merișor. Ușa sufrageriei era deschisă, la fel și cea de la bucătărie. Mobila și obiectele din salon fuseseră Îngrămădite În sufragerie. În bucătărie, tînărul Dicelle citea un album de benzi desenate, În timp ce-și bea cafeaua. — Vreți cafea? Am făcut mai multă. ... Pe aragazul defunctei Hélène Lange, care probabil că n-ar fi fost deloc Încîntată de prezența unui intrus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
să stau aici, să-i observ discret pe vizitatori, În caz că... — O zi bună totuși, mormăi Maigret, ieșind din bucătărie. Apucă cu un gest mecanic cartea legată În piele neagră de pe gheridonul care fusese probabil În salon și Îl aduseseră În sufragerie cu restul mobilei. Era Lucien Leuwen. HÎrtia Îngălbenită păstra mirosul deosebit al cărților din bibliotecile municipale și librăriile care fac abonament de lectură. O ștampilă cu tuș violet indica numele librarului și adresa. Puse cartea la loc și ieși din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
adevărat, doamna Mairget nu rostea aceste cuvinte decât atunci când Își simțea soțul relaxat, ca și cum ar fi existat o zonă În care recunoștea că nu are dreptul să intre. După lunga convorbire telefonică cu Francine, urmase calmul mesei de seară, În sufrageria albă și odihnitoare a hotelului, cu plante verzi, sticle de vin și flori pe mese. În aparență, nimeni nu era atent la Maigret, totuși devenise centrul unei atenții discrete, admirative și afectuoase totodată. Acum făcea plimbarea de seară. Undeva, dinspre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352

când se întoarce acasă cu autobuzul, își încrucișează degetele grăsuțe și se roagă să fi plecat colegele ei de apartament, se roagă pentru puțină liniște și pace, pentru ocazia să fie singură. Dar cum deschide ușa, aude muzica bubuind în sufragerie, le aude chicotelile ce le punctează conversația, și cu inima înghețată, își bagă capul pe ușă. ― Bună, le spun eu fetelor, care stau câte una pe fiecare canapea, făcând schimb de bârfe. Vrea cineva o ceașcă de ceai? ― Oo, Mimey

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
opt luni de când locuiesc aici nu le-am văzut niciodată mâncând ceva ca lumea. Din când în când o mai aud pe una din ele anunțând „Mor de foame!“ iar apoi Sophie, sau Lisa trage ușa frigiderului și intră în sufragerie clefăind o roșie sau o jumătate de felie de pită cu o urmă roz - cel mai subțire strat de salată tarama pe care l-am văzut vreodată. Fără îndoială, credeți că formăm un trio ciudat. Probabil aveți dreptate. Italianul de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
mea și două lingurițe cu vârf de zaharină pudră. Ce fată bună, îmi spun, ce fată bună sunt eu, de vreme ce mă pot abține de la zahăr, care se adăpostește liniștit și totuși amenințător în bufetul de deasupra ibricului. Aduc ceaiul în sufragerie, iar Sophie și Lisa își strigă mulțumirile, dar ca niște vaci leneșe ce sunt, nu se mișcă din canapele, nu-mi fac loc să stau și eu. Deci nu-mi rămâne altceva mai bun de făcut decât să rămân în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
fiu intimidată de perfecțiunea ei. ― Sigur că nu, a spus Geraldine. Prostia aia nu începe mai devreme de 10.30, așa că o să trec să te iau pe la 10. Ce zici? Zic că e fantastic, așa că iată cum stau acum în sufragerie, răsfoind paginile unei cărți despre recipientele folosite la grădinărit; de fapt, nici nu mă uit la poze, ci aștept doar zgomotul mașinii lui Geraldine. Nu se aude nici un zgomot, aud în schimb cum claxonul sună scurt de două ori, iar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
scuze, vreți să știți cum arată dormitorul lui Ben? Ei bine, nu chiar cum v-ați fi așteptat. Geraldine și Jemima poate au avut dreptate în privința restului apartamentului, cu ciorapii aruncați peste calorifere și revistele porno îngrămădite în teancuri în sufragerie, dar dormitorul lui Ben e refugiul, sanctuarul lui, și o privire rapidă în jur ar putea să ne spună exact ce avem nevoie să știm despre Ben Williams. O fi el un apartament închiriat, dar Ben și colegii săi de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
E în halatul de casă, cu bigudiuri în păr și o mască de față, semănând incredibil de tare cu cineva care a fost tras de-a-ndoaselea printr-un gard. Ha! Nu mă pot abține, sunt atât de entuziasmată că dansez prin sufragerie, rotindu-mă și râzând, iar Sophie și Lisa chiar mi se alătură, și atunci țopăim toate trei, într-o rară stare de fericire și armonie. Nu cred că ne-am mai simțit așa de bine înainte, și probabil c-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
acela apare în capul scărilor ca să vadă cum arată Ben. Nu poate să-l vadă, pentru că nu are lentilele de contact, așa că aleargă în jos pe scări să se uite de aproape, încă sub impresia entuziasmului din timpul dansului din sufragerie. ― O, răsuflă ea, cu o mână ridicată în sus, în încercarea de a-și ascunde fața, cu cealaltă acoperindu-și disperată bigudiurile. O. ― O? spune Ben și-și ridică o sprânceană, rânjind amuzat la vederea acestor două creaturi ciudate. Eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
mama ta, îmi strigă Sophie din ușa dormitorului ei când ajung acasă. A zis că dacă poți, s-o suni când ajungi. ― Mersi, strig și eu de pe scări, mulțumită că nu va trebui să stau la discuții când trec prin sufragerie. Bună, mamă, îi spun mamei, când ea răspunde la telefon în Hertfordshire la ea și spune alo cu vocea ei calină. Ce faci? ― Nu tocmai rău, îmi răspunde mama. Tu ce faci? ― Bine, la serviciu e bine. Totul e bine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
rânjește, fericită că a fost și ea inclusă de data asta; are încredere că, având această șansă, Ben va alege buclele ei jucăușe. Fetele aud cum se trântește ușa de la intrare. Jemima urcă scările și-și lasă plasele pe podeaua sufrageriei. ― Ooo, fac fetele într-un glas. Ai fost la cumpărături. Arată-ne ce ți-ai luat. ― Nu e prea interesant, spun eu, când de fapt sunt foarte entuziasmată, atât de entuziasmată încât nu cred c-o să pot dormi în noaptea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
patru de kilograme, dar acum Jemima Jones cântărește cincizeci și cinci de kilograme. Jemima Jones a pierdut aproape întreaga greutate a unei persoane. Jemima Jones arată exact ca tipa din poză. ― Nu-mi vine să cred, spune Geraldine, stând în sufragerie și privind-o pe Jemima cum trece ca o vijelie și-și caută haina. Să fiu a naibii dacă-mi vine să cred. De altfel, cine poate crede că Jemima, draga noastră Jemima Jones, ar putea trece ca o vijelie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
de asta încă nu și-a dat seama. ― Mimey, spune Lisa, când Jemima deschide ușa de la intrare și-și lasă plasele în hol. A sunat mama ta. ― Mersi, o s-o sun eu, spune Jemima, care ajunge sus și deschide ușa sufrageriei. ― Să fiu a naibii! exclamă Lisa. ― O, Doamne! murmură Sophie. Amândouă rămân cu gura căscată. ― Ei? spune Jemima, dând ușor din cap. Ce credeți? ― E... Lisa se oprește. ― Pur și simplu... Sophie se oprește și ea. Cele două nu mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
le vine să creadă. Până acum, au perceput ele vag că Jemima slăbea - ei și? Să fii slabă nu înseamnă că devii automat frumoasă. Jemima n-a reprezentat niciodată o amenințare pentru ele, dar așa, cum stă ea în ușa sufrageriei, în noii ei pantaloni croiți parcă pe ea, cu pantofii maronii în picioare, Jemima Jones arată exact ca femeile care au încercat să devină Sophie și Lisa. Numai că ele n-au prea reușit: la ele bijuteriile, pantofii, machiajul nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
ar spune dacă ar opri-o, dacă ar prinde-o din urmă? La naiba, blestemă el. Asta e, n-am s-o mai văd vreodată. ― Mersi că mi-ai împrumutat mașina, strig eu, aruncând cheile de la mașină pe masa din sufragerie. ― Nici o problemă. Ți-ai luat ce vroiai? ― M-am dus să mă uit un pic prin librărie, am cumpărat două romane noi. ― Hei, JJ? ― Da? Intru în dormitorul lui Lauren și mă așez pe pat, cât probează ea lucrurile noi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
a zis? Lauren are un imens zâmbet pe față. ― Jemima Jones, asta trebuie să fie ziua ta norocoasă. ― De ce? Tot mai tremur. ― Ai primit un mesaj, ai primit un mesaj, începe Lauren să-mi cânte, ridicându-se și dansând prin sufragerie în ton cu cântecelul ei cel ciudat. ― De la cine? Lauren se oprește și face o pauză teatrală, înainte să anunțe personificându-l cum poate ea mai bine pe Johnny Carson: ― De la...Ben WILLIAMS. Rămân cu gura căscată. ― Și nu e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327

-l vor fi lăsat. Diferența era că atunci când Își va fi pierdut viteza s-ar fi temut mereu de ceva, nu ca acum, când era calm, atât În arenă, cât și În afara ei. În acea seară, nu mai erau În sufragerie decât picadorul cu profil de vultur care bea prea mult, negustorul care purta un semn din naștere pe chip și vindea ceasuri de mână la toate târgurile și festivalurile din Spania și care bea și el prea mult, și mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
plăcerea. — Ai mâncat și acum mă vrei pe mine ca desert. — Doar o dată. Ce poți să pățești? — Lasă-mă-n pace. Îți zic, lasă-mă. — Da’ e o chestie atât de neînsemnată. — Ți-am zis să mă lași. Jos, În sufragerie, cel mai Înalt dintre chelneri, care Întârziase deja la Întâlnire, spuse: — Uite cât beau porcii ăia negri. Nu-i frumos să vorbești așa, Îi spuse cel de-al doilea chelner. Sunt clienți serioși. Nu beau prea mult. — Ba așa-mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
ce știa o curvă prin ce trecea el Înainte să intre-n arenă? Și oare prin ce trecuseră cei care-și permiteau să râdă de el? Erau toți niște curve și știau unde poa’ să-și bage asta. Jos, În sufragerie, picadorul Îi privea pe preoți. Dacă ar fi fost vreo femeie prin cameră, s-ar fi holbat la ea. Când nu erau femei, Îi plăcea să se uite la câte un străin, un inglés, dar cum acum nu erau nici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]