KorAP: Find »[drukola/base=tablă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...53 54 55 ...394 >

9,829 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240

tot albă era a doua femeie. Poate că albul simboliza pe cineva străin de curte, care se infiltrase, disimulându-și propria natură. Într-acestea, simți cum cineva Îl Înșfacă de mânecă. Muta Încerca să Îi atragă din nou atenția asupra tablei de șah. Arăta spre micul pion, Încă ascuns după veșmintele reginei albe. Îl luă ușurel și Îl depuse În colțul extrem. Apoi, mai căută două piese negre decorate cu un soi de mitră, care aminteau de silueta unui episcop, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
va da un semn de viață. Cecco Încuviință. Părea să se agațe din răsputeri de firul acesta de speranță. - Dar am mai auzit ceva, În legătură cu comoara. Se spunea că Frederic o ținea Închisă Într-un octogon. Dante se așeză În dreptul tablei de șah, reflectând. Dacă, Într-adevăr, comoara lui Frederic, despre care se povestea, era obiectul unei dispute oculte, acest lucru ar fi fost mai mult decât suficient ca să justifice lanțul acela de morți. Închisă Într-un octogon. Suveranul putea să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
se pregătea să reapară În toată slava lui? Simțea cum capul i se Îngreunează și cum Îl cuprinde oboseala, legănându-se precum fumul lumânărilor care se aduna În aer. Încetișor, Își dădu drumul să lunece pe covor, ghemuindu-se În dreptul tablei de șah, În timp ce Închidea ochii, În căutarea odihnei. Probabil că se mișcase În timpul somnului, alunecând de pe covor. Răceala pardoselii Îi intrase În oase și o durere intensă Îi punea stăpânire pe membrele care Îi amorțiseră și Îl furnicau. La un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567

de țărani. Mai rămăsese și niștecenușă pe jos de la drapelul ars. Câteva scaune întoarse dădeau locului un aer de sfârșit de petrecere. Unii din noi urmăream scena de afară, fără să ne ascundem, cu nasul lipit de geamul ferestrelor. Pe tablă era scris începutul unui poem: Au simțit, fără îndoială, mușcătura frigului În inimile lor dezvelite sub stelele pătrunzătoare Și moartea la mijloc... Cuvintele se opreau aici, la fel și scrisul, care trebuie să fi fost al lui Împotrivă, scrisul acela

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
părul ca o țesătură aurită învolburându-se precum o spumă care-i mângâia gâtul, între gulerul bluzei și pielea dezvelită. Se opri după aceea în fața rămășițelor steagului, aranjă cu naturalețe florile veștejite într-o glastră, șterse cu un aer indiferent tabla și versurile neterminate, apoi îi zâmbi primarului care stătuse nemișcat, furat de acest surâs de 20 de ani, în timp ce în cel puțin cincisprezece locuri oamenii își tăiau gâtul și mureau zilnic cu miile, departe de orice surâs feminin, pe un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
Lysia așteptă în fața treptelor Castelului în timp ce primarul, intrat de unul singur, îi expunea lui Destinat cererea. Procurorul îl primi în picioare, în vestibul, unde tavanul era la zece metri deasupra, în răcoarea pătratelor albe și negre ale pardoselii, care alcătuiau tabla de șah a unui joc început în noaptea vremurilor, în care oamenii sunt pioni și există doar cei bogați, cei puternici și războinicii, în timp ce, de departe, căzând unul câte unul, îi privesc slugile și muritorii de foame. Primarul deșertă totul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
se simțea bine. Dar probabil că se întoarse în aceeași seară în vestibul, în penumbra doar puțin destrămată de lumina albăstruie a felinarelor din stradă, pentru a se convinge de ceea ce văzuse, pentru a privi urmele subțiri de noroi pe tabla în alb și negru a pardoselii, și a se uita apoi în ochii îndepărtatei lui soții, care surâdea și ea, dar cu zâmbetul de altădată, pe care nimic nu-l mai lumina, și care i se părea, de aceea, infinit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
și al suspinelor. Înăuntru nu era frig. Nu era praf, nici pânze de păianjen, nimic din acea dezordine de care te-aștepți să te împiedici când forțezi lacătele mormintelor. Vestibulul, cu pardoseala lui în alb și negru, părea o imensă tablă pentru un joc de dame ale cărui piese fuseseră furate. Se găseau acolo vaze și măsuțe de preț, console aurite pe care cupluri de dansatori, împietriți în porțelanul de Saxa, își suspendaseră pentru secole mișcările lor de menuet. O oglindă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
să te văd, fără să-ți vorbesc, fără să te ating... De ce nu obții o permisie? Sunt foarte tristă. Încerc să mă țin tare când sunt în preajma copiilor, dar câteodată simt cum urcă în mine lacrimile, atunci mă întorc spre tablă, pentru ca ei să nu bănuiască nimic, și scriu litere. Totuși, nu am de ce să mă plâng. Toată lumea este drăguță cu mine și mă simt bine în această casă micuță. Tristețe păstrează încă față de mine acea distanță respectuoasă, dar nu ratează

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489

plăcea, a fost printre puținele costume pe care le-am purtat cu cochetărie. Stăteam în scenă și făceam un tărăboi teribil când trebuia să aibă loc duelul între Dorel Iacobescu și Răducu Ițcuș. Lucrasem la săbiile lor care erau din tablă, le îndoisem înainte și le băgasem forțat în teacă, așa că atunci când le-au scos, parcă ar fi avut în mână două seceri, așa erau de îndoite, am râs ca nebunii, spectatorii râdeau și ei, căci era clară făcătura. Nu mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
plecat cu toții, când s-au stins ca un foc peste care cade nemiloasa ploaie? Când? PAGINĂ NOUĂ OAMENI ȘI FAPTE OBIȘNUITE Zambilă Ioniță a fost un soldat care a căzut pe undeva, iar patria recunoscătoare i-a pus numele pe tabla unei străzi amărâte de mahala, devenită peste vară ditamai cartierul, cu bunele și relele sale. Strada necăjită a căpătat aer de bulevard, casele s-au transformat în blocuri, unele mai bune, altele mai proaste. Al nostru era prost. Avea zece

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
trap sau la galop. Am vrut să fur scula când am plecat din teatru ca să înființez Masca, dar n-am mai găsit-o, cineva fusese mai iute ca mine. Tot acolo erau și tunetele lui Zecheru, o foaie mare de tablă pe care Zecheru o scutura puternic pe monologul lui Calboreanu în Apus de soare. ― Că Moldova nu este a mea și nu este a voastră, ci a urmașilor urmașilor voștri în veacul (aici Zecheru zguduia tabla puternic, lumea începea să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
o foaie mare de tablă pe care Zecheru o scutura puternic pe monologul lui Calboreanu în Apus de soare. ― Că Moldova nu este a mea și nu este a voastră, ci a urmașilor urmașilor voștri în veacul (aici Zecheru zguduia tabla puternic, lumea începea să aplaude) vecilor, amin! (zguduială puternică, aplauze năprasnice) ― Maestre, dacă nu bat tabla, nu luați aplauze, îl informează într-o zi Traian Zecheru - Trăienel, cum îi spuneam noi. ― Ce vorbești, Trăienele dragule, apoi nu știi tu că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
Apus de soare. ― Că Moldova nu este a mea și nu este a voastră, ci a urmașilor urmașilor voștri în veacul (aici Zecheru zguduia tabla puternic, lumea începea să aplaude) vecilor, amin! (zguduială puternică, aplauze năprasnice) ― Maestre, dacă nu bat tabla, nu luați aplauze, îl informează într-o zi Traian Zecheru - Trăienel, cum îi spuneam noi. ― Ce vorbești, Trăienele dragule, apoi nu știi tu că eu am glasul ăl mai tare de pe aici? La ce bun tabla ta care mai e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
Maestre, dacă nu bat tabla, nu luați aplauze, îl informează într-o zi Traian Zecheru - Trăienel, cum îi spuneam noi. ― Ce vorbești, Trăienele dragule, apoi nu știi tu că eu am glasul ăl mai tare de pe aici? La ce bun tabla ta care mai e și strâmbă, dă-o dracului, data viitoare să n-o mai bați. Zis și făcut: data viitoare vine momentul, toți eram cu ochii cât cepele, Calboreanu trage aer cât să intre într-un poloboc sănătos și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
enerva, strânge din buze și tună), ci a urmașilor urmașilor voștri (privire ucigătoare, Zecheru nepăsător) în veacul (liniște în sală, nu pleacă aplauzele, privire spre Traian care își rodea unghiile), în veacul (idem și maestrul răcnește), în veacul vecilor, bate tablele, Traiane (Zecheru le bate, publicul pornește în aplauze furtunoase), amin! Ce s-o fi ales oare de tabla aceea istorică? Praful și pulberea. ― Unde sunt Goian și fiara paloșului, Boldur.... Dar Vasilica! Cabiniera noastră, ce femeie! Plecăm noi la Paris

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
în sală, nu pleacă aplauzele, privire spre Traian care își rodea unghiile), în veacul (idem și maestrul răcnește), în veacul vecilor, bate tablele, Traiane (Zecheru le bate, publicul pornește în aplauze furtunoase), amin! Ce s-o fi ales oare de tabla aceea istorică? Praful și pulberea. ― Unde sunt Goian și fiara paloșului, Boldur.... Dar Vasilica! Cabiniera noastră, ce femeie! Plecăm noi la Paris și vine Vasilica la mine ca mă roage să am grijă de Vasile al ei (Vasile era șeful

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
cunoștințe pe acolo și voia să le vadă. Cam către sfârșitul turneului, eram nu știu în ce orășel și ne duce impresarul la un hotel lângă gară, dar ce fel de hotel, mai mare mirarea, că avea pereții din ceva tablă, era șubred, ce mai. Stăm noi la masă, bem oarece, impresarul mai dă un rând, patronul mai pune și el, tragem la bere cu nădejde și-l văd pe conu’ Johnny că face ochii ca de pește fiert; mă uit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
și-mi face semn că să mă plimb pe undeva. Cât? întreb eu. Ce cât? Nemțoaica are treabă mâine dimineață așa că nu mai pleacă. Plec eu să-mi caut un culcuș, îl găsesc cu chiu cu vai. Johnny lucrează. Nenorocire. Tablele sună, nemțoaica uită că nu e acasă, îi îndoaie Johnny tabla hotelierului fără milă. Dimineața ne întâlnim pe hol, toți cu ochii roșii de nesomn. Horea, mai ales, era fiert, se nimerise să aibă camera lipită de a noastră. Apare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
întreb eu. Ce cât? Nemțoaica are treabă mâine dimineață așa că nu mai pleacă. Plec eu să-mi caut un culcuș, îl găsesc cu chiu cu vai. Johnny lucrează. Nenorocire. Tablele sună, nemțoaica uită că nu e acasă, îi îndoaie Johnny tabla hotelierului fără milă. Dimineața ne întâlnim pe hol, toți cu ochii roșii de nesomn. Horea, mai ales, era fiert, se nimerise să aibă camera lipită de a noastră. Apare Johnny, freș, dușat, pieptănat lins, sprayiat puternic, ca un bărbat mulțumit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445

adormit. Am colegi - șopti el - care nu visează decât coșmaruri. — De ce? șopti Getta 2. — Au încercat să-și vândă din piese și din cartele și i-au prins. Unul și-a vândut niște tranzistoare, altul și-a dat cartelele cu tabla înmulțirii pe-o cartelă cu limbi străine. Când l-au întrebat cât fac doi ori doi, a răspuns în franceză și l-au demontat. — Și ce coșmaruri visează? — Coșmaruri obișnuite. Că lunecă într-o prăpastie, că li se pun șuruburi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
muzică turcească. — Tovarășe comandant - spuse el palid -, nu reușesc... Ia dă la mine! zise comandantul cu un ton rău prevestitor și-i smulse căștile pilotului de pe cap, apoi urlă în microfon. Baza! Mă, baza! Aici „Romroyce ilevăn”! Răspundeți, mă, lăsați tablele! Gigi, Relule, care ești acolo! Răspundeți, c-avem un accident! În eter - aceleași zgomote nedeslușite. Dom’le, ăștia sunt inconștienți! spuse cu mirare Aciobăniței. Să vezi ce le fac la-ntoarcere! „Dac-o să ne mai întoarcem”, cobi un gând înfiorat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
picioare, pradă privirilor curioase a mai bine de o sută de perechi de ochi mediocri. Comandantul Aciobăniței simți că-l încearcă aceeași senzație de stinghereală ca atunci, demult, în tinerețe, când, la un curs de perfecționare, fusese scos brusc la tablă să rezolve un raport dificil între randamentul muncii cu gravitație și randamentul muncii cu imponderabilitate și, din buzunarul din spate al pantalonilor, îi căzuse, spre stupoarea comisiei, un „Paris-Match” vechi. — Poftiți aici, vă rog, spuse un mediocru slab, în vârstă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
avea înainte, comandantul îi spuse: — Dacă înghiți, merge. Încearcă. — Cine știe câte-o să mai înghițim, răspunse sumbru Amărășteanu. Fu adusă apoi în două butoaie apă curată, rece, direct de la izvor, și i se dădu fiecăruia să bea dintr-o cană de tablă legată cu un lanț lung care ajungea pânâ-n capătul cel mai îndepărtat al hangarului. Aciobăniței bău cu plăcere, deoarece cana cu lanț îi amintea de copilărie, de satul din Teleorman cu fântâna din centru, unde era tot așa, o cană

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893

În descrierile Gândului Despot. The Haunted Palace Modul unei seri eventuale, acel parantetic zenit, vagant, la ierni, destipăritul soare, formase valea edificiului Usher. Implicatele pajuri, locul silabic, alfabetul alveolar și distrat al pietrelor ilustrului Leagăn armau nemăsurat ori alungau infuz tablele unei nerepetate Physici. Și filamentele umbrelor, și figura docilelor raze, și toată aparenta inimă a locului o dezlegam: cadran afund al unor modificate, deviate orlogerii, durând necunoscut: la turle, pe arbori, pe aburi. Sub revolta continuată a zidurilor, consolidare în

Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]