3,451 matches
-
și, cu mintea întunecată, a luat-o de-o aripă pe sărmana fată s-o scoată pe ușă afară. A fost momen tul în care am intervenit eu, ca un erou salvator. Eram bărbat și trebuia s-o dovedesc, doar ! Taică-meu m-a îmbrîncit și pe mine, și atunci mi s-a întunecat la rîndul meu mintea și am sărit la bătaie. A urmat ceva extrem de penibil și deloc bărbătesc. Cu încleș tări fără ieșire, cu zgîrieturi, cu scene de
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
scene de mahala petrecute în fața ușii apartamentului. Nu semăna nimic cu fazele din filme, în care doi bărbați se bat, împărțindu-și unul altuia, pe rînd, pumni. Cred că n-am ajuns să dau nici un pumn cu adevărat. și nici taică-meu mie. Asta nu înseamnă că a lipsit sîngele : aveam niște zgîrieturi pe ceafă de toată frumu sețea. Soare se distra de minune. După consuma rea îmbrîn celii, am plecat de acolo cu Svetlana și individul s-a oferit să
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
vecinul de la bloc, îi povestise că tatăl său adormise odată cu o pisică și i-a intrat atîta păr de pisică pe gît, încît a trebuit să-l taie undeva pe la piept să-i scoată ghemotocul de păr - așa a scăpat taică-su de armată), se hotărî să meargă la nenea Dode. îl găsi pe acesta în bucătăria de jos (cea care nu era pardosită cu scîndură, ci călcai direct pe pămînt), lucrînd la un putinei la bancul acela din lemn. De cum
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
în fiecare dimineață cînd, înaintea orelor, cîntam cu toții imnul și ajungeam la versul „și un țel cu-te-zătooor“. Cu numele meu de familie - și el complicat și artificios - povestea e mult mai simplă, deși i se datorează tot maică-mii. Pe taică-meu îl chema Paul (era chiar nume de familie), iar pe maică-mea, Bădescu. Cînd s-au căsătorit, maică-mea a început să facă nazuri, că taică-său a murit pe front ca un erou, că el a avut numai
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
povestea e mult mai simplă, deși i se datorează tot maică-mii. Pe taică-meu îl chema Paul (era chiar nume de familie), iar pe maică-mea, Bădescu. Cînd s-au căsătorit, maică-mea a început să facă nazuri, că taică-său a murit pe front ca un erou, că el a avut numai fete și că nu mai are cine să-i ducă numele mai departe. și așa s-a ajuns la acest com promis. După cum o știu eu pe
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
o atmosferă calmă, ca aceea de sub apă. Cu ușa deschisă, mă aștepta mama, și bucuria mea era, desigur, foarte mare cînd o vedeam. Bătaia care mă aștepta în casă ținea, de-acum, de partea lumi noasă a vieții. Despre bătaie Taică-meu mă bătea rar. El obișnuia să-mi dea cîte una după ceafă și numai în cazuri excepționale scotea cureaua. Lovitura după ceafă mă amețea și maică -mea îi zicea de fiecare dată să nu-mi mai dea la cap
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
dea cîte una după ceafă și numai în cazuri excepționale scotea cureaua. Lovitura după ceafă mă amețea și maică -mea îi zicea de fiecare dată să nu-mi mai dea la cap, să-mi dea la fund. La fund, pentru taică-meu, era teritoriul curelei și, precum spuneam, asta se întîmpla numai la ocazii. Așa că el prefera să mă lovească după ceafă. Maică-mea, în schimb, era mai inventivă. Oricum, ea mă bătea cel mai des și trebuia, prin urmare, să
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
intensiv de karate (de patru ori pe săptămînă) nu mi-au folosit niciodată, pentru că nu am avut ocazia să le aplic. Oamenii mari nu se mai bat. Iar atunci cînd o fac - cum a fost penibila scenă dintre mine și taică-meu - nu se încurcă cu ase me nea finețuri. Întîmplări din clasa întîi în clasă, ca prin minune, se lăsă deodată liniștea. Copiii, încremeniți, priveau toți către învățătoare, de parcă acum o vedeau pentru prima oară și desco pereau că este
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
lei, o copie după Gibson, făcută la Reghin. Liceul avea un bass foarte vechi, stil „lopă țică“, eu aveam chitara mea electrică, bate ristul - toba lui (pe care scrisese cu o carioca neagră „TAMA“), iar clăparul - un Yamaha adus de taică-său, care era șofer de tir. Cîn tam rock : Led Zeppelin, AC/DC, Deep Purple, Santana și aveam și două piese proprii - una mai slow, instrumentală, și alta cam în stilul lui Iris, intitulată „Noapte nebună“. Cu aces tea două
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
tuia și o mestecam, să ni se ducă mirosul. Revenirea curentului era întîmpinată de toți cu mult regret. Maică-mea îmi povestea că, atunci cînd a murit Stalin - ea era în clasele primare -, a plîns din toată inima (ironia soartei : taică-său murise pe frontul de Est). și eu eram la fel în clasele mici, iar în venele mele curgeau „toate visele-ndrăznețe“ cu care ne ali mentau în acea perioadă. Apoi, cînd am mai crescut, nu mai eram ce-i
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
distanță pe Aurora, tatăl îi aruncă peste umăr, fără să-l priveasă : „Vorbești tu !“. Băiatul răspunse cu un „O.K. !“ care nu prevestea nimic bun. De la-nceput, Dănuț o luă tare pe fată. Doar vedea că a venit și cu taică-său !... Fără să stea pe gînduri, Aurora răspunse apăsat că l-a pierdut. Mințea, bine înțe les. „Dă-i, dragă, inelul, că merg la părinții tăi !“ - se oțărîse tatăl. „L-am pierdut, l-am pierdut !“ - o ținea una și bună
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
legănau. „Numele meu de fată - începea ea ca-ntotdeauna - a fost Aurica Arnăuțescu. Aurica e un nume frumos, dar n- am avut parte de el ; cînd eram mică îmi ziceau Coca, iar apoi toată viața mi s-a zis Cocuța.“ Taică-său fusese tîmplar. Maică-sa nu avusese o meserie - cum e la țară... Pe ea o trimiseseră la oraș să învețe, la școala Normală de Fete. Asta însemna că nu mai trebuia să aibă pretenție la zestre. ...și poveștile continuau
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
să bea vreun păhărel (și bunica își ducea degetul mare la gură, iar Daniel îi urmărea traiectoria), îl bea acasă, că era bun și-acasă... și nu sta locului deloc. Una- două lua calu’ și o pornea peste deal la taică-său, chiar dacă se-nsera. și nici de bolit nu bolea nici odată, că spunea : „Ce, să stau la pat ca babele ?“ - și se ducea la lucru, dădea la vaci, curăța veceul, săpa grădina sau mergea la școală. Cînd era întrebat ce
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
dar nu era deloc luată în seamă. Firele de praf se așterneau implacabil peste mobile, iar canapeaua mai vibra uneori, aproape imperceptibil, cînd bunica se așeza mai bine sau își freca picioarele. Despre bunica Bunica (mama maică-mii ; mama lui taică-meu era „buna“ din Ardeal și cu ea e altă poveste - s-a sinucis) a fost toată viața o femeie cumpătată. Nu a fumat și nu a pus deloc alcool pe limbă. În plus, a fost și virtuoasă - nu din
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
simt nevoia să te caut, deși am siguranța că nu te voi găsi. [...] Draga mea Mica, nu sunt o mamă bună. Mă tângui și mă jelui, în loc să-ți fiu sprijin. Sunt la o vârstă când Maica sta în vârful patului, Taica - Moșu B[ălăcioiu] - se plimba în halat gris-bleu pe drumul ce duce spre șoseaua mare, o vârstă la care bietul tata nu a ajuns. Și toți au trăit cu ai lor, între ai lor. Fie că băteau din palme sau
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
lui neagră de supărare e hotărît să n-o ierte sub nici un chip. „Am să țin rugăciuni și posturi, să-i pedepsească Dumnezeu: pe el că s-a băgat în căsnicia altuia, pe ea că m-a mințit că, în afară de taică-su, nu va mai iubi niciodată o altă parte bărbătească”. „Uită, părinte, căci chiar dacă s-ar întoarce, n-ar mai fi ce-a fost între dv.”, l-am sfătuit. Spovedindu-mi-se, un moment parcă s-a mai calmat. Mi-
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
hoț în cale, „unu’ dat cu funingine pe față”, și i-a cerut banii de pe vaca pe care tocmai o vînduse. N a vrut. Ca să-i găsească, a rupt totul de pe ea. „Din spaima asta, după doi ani a murit”. Taică-su a trăit 70. „Aș mai avea 13”, a socotit. Am surîs vag, dîndu-mi seama că nu găsesc cuvintele potrivite pentru a-l încuraja atît cît simțeam că are nevoie. În fața noastră, căzut pe jumătate dincolo de deal, soarele roșu sta
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
de cea viitoare. A mai contat apoi „materialul” scris de Măndica Mardare despre instabilitatea personalului didactic. Influențat din diferite părți, C.V. Toma a cedat. „Dom’ Călin - îmi zicea despre el adineaori M.M. -, ăsta nu și-ar risca scaunul nici pentru taică-su, dacă mai trăiește”. Dacă S. a fost declanșatorul, cuiul în talpă mi l-a bătut perfidul de F. În aprecierea anuală pe 1981, mi-a făcut, într-un lung paragraf, „recomandări” care minau orice aspirație de șefie, înșirînd toate
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
află în conflict cu ei, laudele mele nu le-ar fi sunat bine. Ar proceda la fel?... M-a vizitat la redacție, ca să-și ia „rămas bun”, Roni Căciularu. Peste cîteva zile pleacă în Israel cu familia: adică el, nevastăsa, taică-su și soacră-sa (două vreascuri uscate) și fiu-său, Paulică (ramura tînără). A stat puțin, de teamă - zicea - să nu devină sentimental. Avem un trecut comun de peste două decenii: mi-a fost coleg de facultate și, într-un fel
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
spus: „Eu sînt copilul mal-aimé. N-am avut parte de afecțiunea mamei”. Ar fi trebuit să-l întrerup, să-i reamintesc că maică-sa îi ține portretul fotografic, de băiat cîntînd la vioară, pe perete, în loc de icoană, și că, în contrast cu taică-su (care n-a fost de acord cu autoexilul său), vorbește despre el cu admirație. N-am făcut-o, și atunci, fără pauză, a continuat astfel: „Aș fi putut fi Julien Sorel. Am avut succes la femei, mai mult decît
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
de curînd mai mulți jurnaliști e dacă-i adevărat că Pavlik a trădat. Răspunsul (dedus din scrisorile învățătoarei lui, care trăiește, și din cercetarea dosarului privitor la asasinarea fraților Morozov) e că nu. Traficul de certificate pe care îl făcea taică-su a fost descoperit fără ajutorul lui, însă atunci cînd Trofim Morozov a fost judecat, Pavlik a spus tot ce știa la întrebările judecătorilor. Dacă lucrurile au stat așa, atunci - consideră Tatiana Abdiuhanova - „e și mai odios rolul celor care
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
de provincie, apoi în fața lui stă Capitala!” și planificarea binelui continuă. Viitoarea nevastă e colega de grădiniță, fiica șefului de la aprozare. „Ea tot în Bulgaria are să înceapă?” „La urma urmelor - mi se răspunde -, fata nici nu are nevoie de studii. Taică-su le-a pregătit totul. Au cît să le ajungă pentru încă cincizeci de ani”. „Exagerați”. „Deloc”. „V ați gîndit: vor avea copii?” „Cum să nu? Au nevoie musai de unul pînă în martie 1997”. „De ce tocmai pînă atunci?” „Pentru
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Augustus Hamilton putea pretinde în continuare pensie alimentară. (Până când li s-au cuvenit acei bani, i-au primit cu maximă regularitate.) Păi, să începem cu cei trei frați mai mari: despre Gusti nu se mai știe nimic și nici chiar taică-său n-a putut da informații despre el în fața instanței. Nici măcar în interesul său. (După unele zvonuri, ar fi emigrat peste ocean, după altele ar fi murit într-o bătaie dintr-o speluncă 6.) Bebe a fugit de copil de
[Corola-publishinghouse/Science/1520_a_2818]
-
Împuternicitul” Ion Andrei specificase, triumfător, că „La BÎrlad s-a acordat viza T (bun de tipar, n.n.) unui număr de 60 de materiale iar la Vaslui s-au controlat și avizat emisiunile stației de radioficare”. c.Î. Mitrule, ai ruginit, taică! Take Ionescu n-a existat!! Absurditățile cenzorilor abundau Într-un iureș politic de nestăvilit. Poporul cititor, nu avea voie să-și cunoască propria istorie, deoarece ticălosul partid comunist trecuse la o falsificare generală a trecutului, nerecunoscându-și decât proprii „eroi
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
a fragmentat-o așa cum a vrut el. După o introducere aproape elogioasă, cenzorul a Început să dea cu bâta-n baltă când a remarcat „...tenta satirică a referirilor despre evrei și țigani”. Cum religia fusese declarată Încă de pe timpul lui taica Lenin (cel cu o emisferă cerebrală cât un bob de mazăre) „opiu pentru popor”, ai noștri comuniști i-au urmat „indicățiili” luptând din greu pentru Închiderea ei Într-o sferă blindată În care să nu aibă acces nimeni. Andrei, conformându
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]