1,731 matches
-
mahon care‑ți taie respirația, făcut de nu știu ce designer danez arhipremiat, iar pe rafturile din nișa aflată în spatele lui are o groază de premii de PR pe care le‑a primit de‑a lungul anilor. Poftim, zice, întinzându‑mi un teanc de hârtii. Prima e o scrisoare de la cineva pe nume „Howski și Forlano, avocați specializați în imigrarea în SUA“ și, în clipa în care zăresc cuvintele „intenția dumneavoastră de a vă stabili în Statele Unite“, simt un fior de nerăbdare. — E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
funcționează aparatele? — Nu‑i nevoie, spun sigură pe mine. Mă descurc. Zău, nu am de gând să‑l las să mă plictisească explicându‑mi cum funcționează fiecare aparat. N‑oi fi chiar așa de proastă. Îmi iau un prosop din teanc, mi‑l înfășor în jurul gâtului și mă îndrept spre un aparat de alergat, care pare destul de simplu. Mă sui pe bandă și mă uit la butoanele din fața mea. Pe un cadran pâlpâie cuvântul „Timp“ și, după ce mă gândesc puțin, tastez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
tot pasul. Dumnezeule, cred că e unul dintre cele mai frumoase magazine în care am fost vreodată. În spate sunt lifturi demodate care te fac să simți ca într‑un film cu Cary Grant și pe o măsuță e un teanc de ghiduri ale magazinului. Iau unul, ca să mă orientez un pic... și nu‑mi vine să cred. Are zece etaje. Zece etaje. Ze - ce!. Mă holbez la listă, transpusă. Mă simt ca un copil pus să‑și aleagă ceva dulce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
mi amintesc. Și, Suze, nu‑ți fă griji. Nu‑mi pasă mie de prostioare de genul ăsta! Însă, în clipa în care pun receptorul jos, mâna îmi tremură ușor. Ce naiba or fi scris despre mine? Mă grăbesc la ușă, înșfac teancul de ziare și le car cu mine în pat. Înhaț Daily World și încep să caut prin el cu înfrigurare. Pagină după pagină... dar nu văd nimic. Mă întorc la prima pagină și încep să răsfoiesc mai atentă, uitându‑mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Nu vreau să știe nimeni. Nimeni! — Nu! Promit. De fapt, spun, cu o inspirație subită, cred că am ceva pentru tine. Mă reped în hol, deschid o valiză și scotocesc după punga de la Kate’s Paperie. Scot o felicitare din teanc, scriu repede în interiorul ei „Pentru Suze, cu dragoste, Bex“ și revin în bucătărie, lipind plicul. — E pentru mine? zice Suze mirată. Ce e? — Deschide‑o! Rupe grăbită plicul, se uită la poza cu niște buze strălucitoare, unite cu un fermoar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
lipsit. — A, da? În vârtejul nebun al noutăților despre Suze și Tarquin, am cam uitat de toate celelalte. Însă acum starea de veselie care m‑a cuprins începe să se evapore treptat. În clipa în care Suze îmi aduce un teanc de plicuri cu înfățișare neprietenoasă, simt un junghi în stomac și îmi doresc să nu fi venit niciodată acasă. Cel puțin, cât eram plecată, nu trebuia să știu despre toate astea. — Așa, zic, încercând un ton nonșalant și stăpân pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
adevărat, apoi le las jos. O să mă uit la ele mai târziu. Când am să mă pot concentra la ele. — Bex... Suze face o față lungă. Cred că ar fi bine s‑o deschizi pe asta acum. Duce mâna la teanc și extrage un plic maro cu cuvântul CITAȚIE tipărit pe el. Mă uit la el, și mă apucă frisoanele. O citație. Era adevărat, deci. Am fost dată în judecată. Iau plicul de la Suze, incapabilă să mă uit la ea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
problemă. Nu! zic, mai tăios decât aș fi vrut. Nu, n‑am nevoie de nici un ajutor. O să... Mă frec pe față. O să mă duc să mă întâlnesc cu individul ăla de la bancă. Azi. Chiar acum. Cu o hotărâre bruscă, strâng teancul de scrisori și mă îndrept spre camera mea. N‑am să las astea să mă pună jos. O să mă spăl pe față, pe urmă am să mă fardez și am să‑mi pun iar viața în ordine. — Și ce‑o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
aduc niște băuturi, zice Tarquin, după care adaugă, coborând glasul: A ieșit destul de bine, nu crezi? În timp ce el se îndepărtează, Suze și cu mine ne întoarcem să aruncăm un ochi asupra încăperii. Oamenii se plimbă printre mese, uitându‑se la teancurile frumos aranjate de haine, pantofi, CD‑uri și diverse mărunțișuri. Pe o masă se află un teanc de cataloage xeroxate, iar oamenii bifează în ele diverse articole, în timp ce se plimbă. Aud o fată în pantaloni de piele zicând: — Uite la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
el se îndepărtează, Suze și cu mine ne întoarcem să aruncăm un ochi asupra încăperii. Oamenii se plimbă printre mese, uitându‑se la teancurile frumos aranjate de haine, pantofi, CD‑uri și diverse mărunțișuri. Pe o masă se află un teanc de cataloage xeroxate, iar oamenii bifează în ele diverse articole, în timp ce se plimbă. Aud o fată în pantaloni de piele zicând: — Uite la haina asta! Oo, și la ghetele astea Hobbs! Sigur am să licitez pentru ele! În cealaltă parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
curat, proaspăt, ca primăvara. Ferestrele deschise, să intre elixirul, veninurile, amăgirea. Doamna Gafton desfăcu revistele proaspete. Își puse ochelarii, sorbi din ceașcă, privi titlurile primei pagini, renunță. De citit, oricum nu are timp decât seara, când se termină treburile. Împinse teancul spre marginea mesei, lângă soț. — Mare lucru clima noastră! Succesiunea asta, anotimpurile. Ce-ar fi să avem numai iarnă? Sau numai vară, ca în deșert? Armonie la noi, mare lucru... la noi e armonie! Mare noroc, mare noroc. Soțul o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
tocmai spunea cineva puțin mai devreme, la coadă, la ziare. Un dar al naturii, primăvara asta! Nu mai e tinerețe, dar tot renaștere s-o chema, nu-i așa... O provocare, zău așa. Soția își scoase ochelarii, îi puse peste teancul de reviste, coborî privirea în ceașcă. Clipe de tăcere. O șoaptă, apoi. Da, începuse să șoptească. — Mai știi când a murit Franz Joseph? — Ei, asta-i acum, ce te-a apucat? — Așa, nu știu... O prostie, încurc lucrurile. De fapt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
au... Dar Franco, dar Salazar? Mussolini, știu, primăvara, a fost primăvara, nu-i așa? Iar Führer-ul tot așa, și-a dat foc primăvara. Iar ălălalt mustăcios, georgianul, a crăpat în martie, asta n-am cum uita. Asediul primăverii? Soțul trase teancul de reviste, împinse ochelarii cu ramă aurie lângă ceașcă. Femeia își netezi părul albit, strâns la ceafă. — Da, asediul, cum zici. Agresiunea schimbării. Ceva nesigur, nestăvilit. Să-ți citesc o mică istorie, din revista de azi. Să mai zică cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
panică îndelung reprimată, da, da, care îi confirma așteptările și îl și vitaliza, parcă. Domnul Matei Gafton ceru, peste o oră, bibliotecarei mai multe volume decât de obicei și, ciudat, rămase multă vreme cu privirea în gol, fără a atinge teancurile din fața sa. Le verifică, totuși, atent. Decret lege 966 din 7 aprilie 1941 privitor la agravarea pedepselor pentru crima de înaltă trădare și spionaj. Plumyène et Lasierra - Les Fascismes français. Generalul Ion Antonescu - Temelia statului național legionar, sept.- oct. 1940
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ceresc. Platou cu sucuri și afrodiziace și otrăvuri. Sticle albe verzi galbene, dar marțianul nu observă. Manechinul se tot apleacă, sânii goi pe tavă, cu butonul electric în mijloc... Mustăciosul din dreapta pensionarului nu mai suportă secvența. Smulge de pe măsuță, din teancul de cartonașe, un pătrat galben, îl ridică, la vedere, să-l trezească pe turist și se întoarce, enervat, spre subalternă. — N-aude, bre, fetițo, și-a uitat bateriile de la aparat acasă! Nu-i funcționează aparatul de auzit, fă. Degeaba, ține
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
la care se tot gândește de atâtea luni, care îl somează, iarăși și iarăși. Și acum s-a infiltrat și mica târâtură a vremurilor noi, tovarășul administrator Toma sau ce dracu’ alt grad o fi având. Trase o carte din teancul de pe masă. Kavafis. „Pentru unii vine o zi când trebuie să-l spună pemarele Da sau pe marele Nu.“ Pagini, rotocoale, săgeți. Numele lui Marcu Vancea șters, rescris, subliniat. Luni, marți, miercuri, nopțile cu șoaptele și prăbușirile și fantomele lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
un supraveghetor care îi fusese impus de cine știe cine, așa părea, chiar și în acea seară rău prevestitoare, Marcu Vancea încă arăta neschimbat: fruntea înaltă fără riduri, ținuta degajată și sobră, gesturile firești, moderate. Atunci, în seara aceea, Dida observase, brusc, teancul de scrisori nedeschise și își amintise, dintr-odată, o serie de semne bizare din ultima perioadă, telefoanele prea multe, vocile necunoscute, care pretindeau ba că sunt clienți jigniți a nu fi primit încă invitațiile la expoziție, ba că sunt cetățeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ești statuie perfect dresată să-și onoreze misiunea, atât și e prea destul. Valetul Vasile a și revenit, într-adevăr, perfect mut și surd, cu mișcări abia perceptibile. Pe măsuța cu rotile, lângă tava cu paharul și sticla Courvoisier apăruse teancul de reviste colorate Playboy, Express, Paris Match, iată superba Romy Schneider și-a pierdut adoratul fiu, ca să vezi, avea și un fiu, acces la tragedia populară, să vezi și să nu crezi, bravo Vasile, îți cunoști meseria, mă închin, vino
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
un maistru de uzină, obosit, pedepsit să poarte costum și cravată și să se încurce în treburi prea complicate, care îl speriau. Poate citiți ceva... trece timpul, să nu vă plictisiți. Ziarele noastre. Și statutul, poate vă interesează. Tolea puse teancul pe genunchi și trase mica broșură. STATUTUL. „Organizație obștească... în vederea antrenării la viața politică, economică, socială și culturală a țării... la opera de edificare... Socialism și Comunism... membrii sunt cetățeni... de pe teritoriul țării, surzi, surdomuți și hipoacuzici, cu o pierdere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
crapă, se descojesc și lasă în locul lor doar mătasea umedă, îmbujorată, a unei pajiști abia trezite din amorțire. Toropită, abia mișcându-se, de parcă atunci învăța să umble, descoperind pas, după pas, drumul spre noua zi, se duse și cotrobăi în teancul de sidiuri. Îl găsi pe cel cu Aznavour. Porni plaierul. Se trânti în pat, strângând pătura sub ea. Asculta tremurul cântecelor urmărindu-se doar cum se lasa copleșită de avalanșa de prefaceri. Până și muzica parcă încolțea din ea, cuvintele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
zbughi spre pleier, ca și cum ar fi vrut să dea replay, să pună din nou cântecul. Se opri însă pe pervazul ferestrei. Desfăcându-și larg mâinile, într-un gest suprem, mai strigă: - Eternă-i iubirea, madam! Și dispăru. Se pomeni resfirând teancul de rochii din șifonier. Nu știa pe care să o aleagă. Se anunța o zi caniculară, de sfârșit de august. Și-ar fi luat una de voal oranj. Nu o mai purtase din vara trecută, când fusese la Șoptireanca, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
a petrecut acolo, mi s-a propus chiar un post, dar am refuzat, Iatè-mè dintr-o datè cu foarte mulți bani în buzunar, dar Angel crede cè aș putea sè câștig mai mult si cè acesta e doar începutul! sperindu-mè teancul de bancnote noi, care îmi aparțin, totul mi se pare atât de ireal încât nici nu m-am atins încè de ele, Șerban crede cè a venit momentul sè mè gospodèresc, sè-i schimb în valutè și sè-mi fac un cont
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
de ceramică, senzualitatea inocentă a unei nimfe obscure și, ca replică, veselia vulgară a unei țărăncuțe din Oltenia, sperietura calului cabrat în culoarea bej a vidului din vitrină, somnul vertical al paharelor de cristal, depresia ceștilor emailate, bolind culcate pe teancuri de farfurioare, somnul pisicii din cărămidă arsă, infantilitatea cățeilor de teracotă, tăcerea prăfuită a icoanei, luciul murdar al oglinzilor, strânse cu grijă. Volumul camerei de zi, 64 m3, circumferința luminii abajurului din tavan, al abajurului veiozei și al calotei pălăriilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
pentru asemenea forță datorată, de fapt, tutunului hibrid: 90% frunze de salcâm, ienupăr, cais și 10% tutun petala măcinată fiind destinată conducătorilor destinelor Brăilei. Mârlanii trecuseră de la săpunul de casă la deodorantul Malizia și de la mămăligă la pâinea feliată. Precum teancurile de bani în conturile personale, bine spălate cu detergenți străini. Brăila era un oraș pe care locuitorii îl transformau după chipul și asemănarea lor. Sânii opulenți ai elevelor de la gimnaziu, datorită fast-food-urilor, se puteau vedea în mărimea lor nenaturală, prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
fi scris peste o pată de grăsime. Nu se vedea nimic. N-am mai răsfoit paginile scrise până atunci de-a lungul tinereții, ca nu cumva pata să fi trecut dilatată până la începutul primului capitol, în schimb, am găsit sub teancul de mii de pagini goale ultimele file scrise într-o limbă română cum nu mai cunoscusem până atunci, deși eu compusesem totul în românește. Ceea ce am citit era finalul scrierilor de până atunci. Aflăm deznodământul înainte de a crea conflictul. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]