1,605 matches
-
bucovineană Crasna, precum și un parc realizat la începutul secolului trecut, în care se află și fostul conac al familiei Plawsky, transformat ulterior în cămin cultural. În apropierea satului, pe valea rîului Racovăț, se află necropola eneolitică "Movila lui Balan". Originea toponimului "Hădărăuți" nu e clară. De-a lungul anilor denumirea localității a cunoscut câteva variante: "Hodorouți", "Hodărăuți", "Hodorăuți". Terminația "-uți" este specifică pentru forma românească a denumirii multor lolcalități din Bucovina și nordul Basarabiei. În limbile slave răsăritene terminația "-uți" se
Hădărăuți, Ocnița () [Corola-website/Science/299274_a_300603]
-
realizat în anul 1984, Oleg Serebrian, pe atunci elev al școlii din localitate, exprima părerea că denumirea ar avea origini slave și ar proveni de la cuvântul est-slav "ходор"/"hodor" (drumeț). În favoarea acestei ipoteze el aducea ca argument și prezența acestui toponim, în versiune slavă, în Ucraina (Hodorivți, regiunea Hmelnițki) și în Bielorusia (Hadarauți, regiunea Brest).
Hădărăuți, Ocnița () [Corola-website/Science/299274_a_300603]
-
Depresiunea Maramureșului, pe valea Vișeului, la poalele Munților Rodnei, având Pietrosu, la sud, și Munților Maramureșului la nord. Tot aici se varsă Izvorul lui Dragoș și Izvorul Negru în râul Vișeu. Despre vechimea acestor locuri și despre istoria lor vorbesc toponimele din localitate: - nume care descriu pozitia, aspectul sau particularitățile locului: Dealul Mare, Măgura Mare, Râpa Morii, Măguricea etc. - denumiri care vin de la diferite întâmplări din viața comunei și a comunității: Gloduri, Valea Hotarului, Izvorul Negru. - denumiri care păstrează amintiri din
Moisei, Maramureș () [Corola-website/Science/299764_a_301093]
-
a Germaniei și nu reprezentau o amenințare pentru celți. În Italia, boii au ocupat așezarea veche etruscă de la Felsina. Mai târziu, când au stabilit o colonie acolo, romanii au numit-o Bononia (astăzi Bologna), nume romano-celtic similar cu Vindobona (Viena), toponim aflat de asemenea pe teritoriul boilor. Foarte probabil Bononia vine de la un cuvânt celtic cu sensul „oraș”. Dovezile arheologice de la Bologna și apropierea acesteia contrazic mărturiile lui Polybius și Titus Livius în anumite puncte. Ei susțineau că boii i-au
Boi (trib) () [Corola-website/Science/299850_a_301179]
-
lăsat urme importante în limba engleză; asemănarea dintre engleza veche și nordica veche având ca rezultat realizarea multor împrumuturi între cele două limbi. Moștenirea principală lăsată în urmă în acele teritorii din care au fost strămutați britanii este cea a toponimelor. Multe nume de localități din Anglia și într-o măsură mai mică din Scoția sunt derivate din numele britanilor, printre acestea fiind Londra, Dumbarton, York, Dorchester, Dover și Colchester. Câteva elemente care intră în componența numelor de localități sunt considerate
Istoria Angliei () [Corola-website/Science/299895_a_301224]
-
cu lucrători veniți din restul URSS, majoritatea ruși și ucraineni. Cu condiția de a o denumi "moldovenească" și de a o scrie în litere chirilice, bășеinașii au putut din nou să-și dezvolte, în anumite limite, cultura și limba, chiar dacă toponimele au fost rusificate, iar limba de comunicare interetnică era desigur cea rusă. Odată cu inaugurarea de către Mihail Gorbaciov a politicii de străvezime (гласность) și de restructurare (перестройка), cultura și limba republicilor sovietice au putut să se afirme cu mult mai mare
Istoria Republicii Moldova () [Corola-website/Science/299309_a_300638]
-
care nu se mai vorbește istroromâna: Floričići, Jerbulišće, Katun, Kature, Fečori, Kerbune. O întreagă regiune din nordul Istriei, aflată majoritar pe teritoriul Croației și parțial în Slovenia se numește Ćićarija, de la numele "Ćići", unul dintre cele date istroromânilor de către croați. Toponime istroromâne se mai găsesc și pe insula Krk, unde vorbitorii s-au asimilat încă din prima jumătate a secolului al XIX-lea: Fintira (cf. „fântână”), Sekara. În general se admite că istroromâna este ultima care s-a desprins din protoromână
Limba istroromână () [Corola-website/Science/299338_a_300667]
-
mintal, este reprezentantul exponențial al sfârșitului de Ev Mediu, care a turnat în formă artistică temerile și credințele epocii sale. Numele său adevărat a fost "Hieronymus" (sau "Jeroen") "van Aken", dar a semnat tablourile cu numele "Bosch", nume derivat din toponimul "'s-Hertogenbosch", locul nașterii sale și unde a trăit până la sfârșitul vieții. În limba spaniolă i se mai spune "El Bosco". Aflat în sudul Olandei de astăzi, 's-Hertogenbosch a fost unul din cele mai mari orașe ale ducatului Brabant, care aparținea
Hieronymus Bosch () [Corola-website/Science/298841_a_300170]
-
meșteșuguri, orașul ajunge în secolul XVII la o populație de 23.000 de locuitori. După Revoluția din 1789, municipalitatea și cetățenii au dobândit noi terenuri expropriate de la Biserică și nobilimea locală. Odată cu efuziunea noului regim în a schimba denumiri și toponime, numele orașului se schimbă în "Armeville". În timpul revoluției industriale s-au dezvoltat metalurgia și industria extractivă, în particular exploatarea resurselor de cărbune. În anul 1816, Louis-Antoine Beaunier creează "Școala națională superioară de minerit de la Saint-Étienne". La 5 mai 1821 Beaunier
Saint-Étienne () [Corola-website/Science/297746_a_299075]
-
Bukovie". Istoricul Adrian Majuru amintește că în limba albaneză „bukureshti” înseamnă „frumos este”. Prima mențiune scrisă despre Bucur ca întemeietor, figurează în însemnările consulului Angliei la București, Wilkinson, publicate în 1820 la Londra. Prin etimologie populară domnitorii fanarioți au tradus toponimul prin "Hilariopolis", ceea ce, în limba greacă, înseamnă „Orașul Veseliei”. Bucureștiul se află în sud-estul României, între Ploiești la nord și Giurgiu la sud. Orașul se află în Câmpia Vlăsiei, care face parte din Câmpia Română. La est se află Bărăganul
București () [Corola-website/Science/296542_a_297871]
-
vorbit limbi înrudite, însă opiniile sunt împărțite în privința apartenenței unul din grupurile familiei de limbi indo-europene, kentum ori satem, opinile nu concordă, dar par să existe mai multe argumente în favoarea celui dintâi. Limbile ilirice sunt cunoscute numai prin antroponime și toponime și denotă o mare abundență de vocale și prin sonoritate. După o perioadă lungă în care s-a discutat, în istoriografie, despre gradul de apropriere între graiurile ilirice și cele tracice, este precumpănitoare concluzia că au fost pronunțat deosebite. Izvoare
Iliri () [Corola-website/Science/298482_a_299811]
-
în istoriografie, despre gradul de apropriere între graiurile ilirice și cele tracice, este precumpănitoare concluzia că au fost pronunțat deosebite. Izvoare: scrise romane și grecești (Appian - Ist. romană; Strabon; Pliniu cel Bătrân, Iordanes, Polyainos, Cassius Dio), epigrafie (din perioada romană), toponime, materiale arheologice. Despre formarea triburilor ilire și evoluția lor generală există mai multe teze, care se pot sistematiza în două direcții. Una autohtonistă, care susține că pentru locuitorii teritoriului dintre Adriatica și râul Sava, în timpul epocii bronzului s-a petrecut
Iliri () [Corola-website/Science/298482_a_299811]
-
Radul, colon căruia i s-a atribuit pământ. În secolul al XIV-lea sunt atestați păstori vlahi în apropierea orașelor Split, Trogir, Šibenik, Zadar, precum și pe insulele Rab, Pag și Krk. Pe această insulă au mai rămas de la ei numai toponime: Bata, Fintira, Sekara. Într-un document din 1329 referitor la localitatea Buzet din Istria, apare numele vlahului Pasculus Chichio, nume ce provine de la etnonimul "Ćići" folosit de croați pentru istroromâni până astăzi, transcris în latină "Chichii" în documentele vremii. În
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
redată în italiană prin e) și una specifică istroromânei: [n] intervocalic simplu > [r]. Autorul dă și 13 substantive singure, 8 substantive cu determinant și 2 propoziții din limba lor, cu traducerea în latină. Aceasta este prima atestare a limbii în afară de toponime și nume de persoană, dintre care apăruseră și mai înainte în scrieri. După așezarea lor în Istria, istroromânii încep să se asimileze cu populația locală, păstrându-și identitatea și limba numai în zonele mai dens populate de ei, ale localităților
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
la forurile superioare a personalului Muzeului de Istorie a Municipiului București. Există încă o polemică între istorici și etimologi. După părerea unora, numele zonei s-ar datora faptului că moșia ar fi aparținut familiei boierilor Văcărești. Alte păreri susțin că toponimul nu are nici o legătură cu familia Văcărescu și că explicația s-ar afla fie în ocupația sătenilor de altă dată - creșterea vitelor, fie că ar fi derivată din birul care se plătea odinioară de către crescătorii de animale - “văcăritul”.
Mănăstirea Văcărești () [Corola-website/Science/307362_a_308691]
-
argumentativă, de factură istorico-juridică și b) revendicativă, în care erau formulate cererile românilor (desființarea denumirilor jignitoare de „tolerați“, „admiși“, „nesocotiți între Stări“ și recunoașterea egalității în drepturi civile și religioase cu celelalte națiuni, participare proporțională la ocuparea funcțiilor publice, utilizarea toponimelor românești alături de cele maghiare și cele germane). După respingerea Supplex-ului din 1791, se deplasează la Viena împreună cu episcopul greco-catolic al Oradiei, Ignațiu Darabant, și cu cel ortodox al Transilvaniei, Gherasim Adamovici (1789-1794), pentru susținerea petiției. În 1796, I. Para a
Ioan Para () [Corola-website/Science/307709_a_309038]
-
se creștinează în ritul catolic și se înființează regatul Ungariei. Începe cultura scrisă, în limba latină, dar primul text (scrisoarea de ctitorire a mănăstirii de călugărițe din Veszprémvölgy), considerat a fi apărut înainte de anul 1002, în care apar cuvinte ungurești (toponime), este scris în greaca medievală. Curând apar și primele atestări scrise ale limbii maghiare. Primul document în care apar trei propoziții, 58 de cuvinte și 33 de sufixe maghiare este scrisoarea de ctitorire a abației din Tihany (1055). Primul text
Istoria limbii maghiare () [Corola-website/Science/307776_a_309105]
-
din Sfatul țării, iar aproape 1.000 de oameni care au acoperit retragerea moldovenilor au fost făcuți prizonieri. Cronicarii vremii au menționat că tot câmpul de luptă a fost acoperit de oasele celor căzuți, ceea ce reprezintă probabil o sursă a toponimului Valea Albă. Ștefan cel Mare a fost nevoit să se retragă, împreună cu restul supraviețuitorilor, la garnizoanele sale de la Cetatea Neamțului, Cetatea Sucevei și Cetatea Hotinului. Mahomed Cuceritorul, având o armată care suferise pierderi însemnate, fără cavaleria ușoara care să asigure
Bătălia de la Valea Albă () [Corola-website/Science/306667_a_307996]
-
de îmbarcare au fost: Günzburg, Donauwörth, Neuburg și Regensburg). Unii dintre ai au dat noilor localități în care se stabiliseră nume care să le amintească de zona lor de origine. Astfel se explică de exemplu denumirea "Steierdorf" dată localității Anina, toponimul indicând că majoritatea populației provenea din Stiria (Steiermark). Majoritatea coloniștilor proveneau din mediul rural, erau fii de familii sărace de țărani, care nu avedeau mari șanse de succes în țara lor de baștină. În timpul împărătestei Maria Terezia au primit sprijin
Șvabi bănățeni () [Corola-website/Science/302263_a_303592]
-
Bălan, un cercetător al istoriei localităților dornene, apreciază că acestea datează din anii 1595 - 1600. Printre primele atestări documentare poate fi amintit documentul din 1630 prin care Moise Moghina întărește Mănăstirea Voroneț cu o braniște în Munții Câmpulungului și întâlnim toponimele: Dealul Șarului, Neagră, Ialovița, Muntele Pinului, Colbul, Cotârgași. În perioada 1774 - 1918 locuitorii din Bucovina devin supuși ai coroanei austriece, în timp ce Șaru Dornei și Neagră Șarului au rămas în continuare sub administrație moldoveneasca. La 23 august 1800 slugerul Ion Negrea
Comuna Șaru Dornei, Suceava () [Corola-website/Science/302003_a_303332]
-
deosebit de interesant din punct de vedere social, ocupațional și etnografic era convingerea oamenilor că aceia care creșteau «capre și oi» erau săraci. Chiar și în zilele noastre în Valea lui Alb nu veți găsi "picior" de capră sau oaie! Originea toponimului Valea lui Alb este întunecată însă există unele legende care reușesc parțial să arunce o rază de lumină: Se pare ca Alb(u) ar fi fost un boier de la care a derivat și numele localității. Localitatea a avut un statut
Valea lui Alb, Olt () [Corola-website/Science/302029_a_303358]
-
neamurilor Filipeștilor, Fârtaților și ale Episcopiei de Râmnic. Majoritatea dealurilor noastre poartă numele celor care le-au stăpânit. Nomenclatura s-a păstrat intactă de-a lungul vremurilor: Zăvoianu, Găman, Hurezanu, Păltineanu, Parsâna, Ristoriu, Arnota, Stoichin, Pllopeanu. În concluzie, aceste câteva toponime sunt doar o parte din cele cunoscute, care au rămas până astăzi în toponimia locală și unele au la bază conformația terenului, existența unor specii de plante și de animale, iar altele se referă la trecutul istoric al satului. Solurile
Comuna Prundeni, Vâlcea () [Corola-website/Science/302040_a_303369]
-
teritoriul localității. Între secolele VII-XIII arealul Horezu-Costești a cunoscut năvălirile barbare, în special slavi dar și pecenegi sau cumani, aceștia lăsându-și amprenta asupra toponimiei, hidronimiei și antroponimiei locale. Dar dintre satele costeștene, Pietrenii au păstrat cel mai mult vechile toponime dacice, datorită poziționării sale mai greu accesibile, de sub muntele Buila: Târsa, Ciorobești, Prislop, etc. În secolul XIII teritoriile aferente arealului horezan erau integrate cnezatului lui Litovoi, ucis în luptele cu ungurii din anul 1271. Legenda spune că localitățile Bărbătești, Dobriceni
Pietreni, Vâlcea () [Corola-website/Science/302039_a_303368]
-
în lungime de 7-8 metri, adânci de 5 metri și înalte de 3-4 metri, legate între ele de un drum, care pare dăltuit în stâncă de mână omului. Alte 4 sau 6 peșteri se află mai sus pe Pârâul Runcului. Toponimele precum "căldăruța lui Pintea" sau "Bumbul Podului" evocă numele haiducului Grigore Pintea cunoscut în popor că Pintea Viteazul. Climă este temperat-continentală moderată cu o temperatură medie anuală de 8-10 grade C și o cantitate medie de precipitații de 700mm anual
Rus, Sălaj () [Corola-website/Science/302058_a_303387]
-
au coabitat români, slavi și maghiari. În jurul anului 1015 această structură politică a fost ocupată de Ștefan cel Sfânt. Cucerirea Transilvaniei de către unguri s-a prelungit până către finalul secolului al XII-lea. Izvoarele scrise, cele arheologice și mai ales toponimele (cele care conțin cuvântele poartă și prisacă în special, adică marchează evoluția hotarelor) permit stabilirea următoarelor etape în cucerirea Transilvaniei: circa 900: până pe cursul Someșului Mic; <br>circa 1000: pe cursul râului Mureș; <br>circa 1100: pe cursul râului Târnava
Cucerirea Transilvaniei de către maghiari () [Corola-website/Science/302174_a_303503]