1,586 matches
-
omul Braic avea temerile sale. Trezindu-se Înconjurat de beznă cu chibritul aprins În mână, el se repezea la geam, Încercând să deschidă oberlihtul și Înțepenea acolo. Dincolo de geam Îl privea un alt om de paie Braic, Înarmat cu o torță sau cu un felinar. Omul Braic se apropia de geam, se apropia și celălalt. Frica lui creștea. Iar mâinile se transformau În niște cărbuni aprinși. Văzând aceste imagini, omul Braic intra În panică. Și atunci, spărgând sticla, Încerca să pună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
profesor...”. „Clio Chips. Hot peperony. Extra tasty” și „Tlasi CANABBIS. Exotic Incense Stics... SARATHY PERFUME WORKS.... 200 Sticks. Made in India...” Noimann transformase havuzul Într-un altar Închinat lui Buddha... Prin urmare, folosise și bețigașe parfumate. Poate aprinsese lumânărele și torțe sau comandase un foc de artificii, creând din această „ieșire” a sa o sărbătoare de neuitat. În timp ce sta Întins În havuz ca un nabab, fumându-și trabucul, mesenii Îl cinsteau, ridicând paharele În sănătatea lui. Cardul EuroLine fusese un „pește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
că printre acele imagini se amestecau, involuntar, și amintiri ale copilăriei sale.) Un subsol Într‑o penumbră maladivă, În fumul țigării și al miasmelor de vin; scene jalnice cu certuri de familie, bătăi, urlete, plânsete cu sughițuri; ploșnițe plesnind sub torța hârtiei de ziar, pe când flacăra lingea striurile din fierul patului de campanie; despăducherea, aidoma maimuțelor, seara, la o lampă chioară, pe când copiii se aplecau unul deasupra creștetului celuilalt găsind la rădăcina smocurilor de păr bălai sau negru ciorchini de lindini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
să mai dreagă ceva pe la cuștile cu fiare sălbatice, deși câțiva dintre ei rămăseseră, totuși, de strajă, la intrarea În grotă, cât durau pregătirile hecatombei, la care mulțimea, gloata păgânilor, avea curând să se desfete. 6. Și iar veniră cu torțe, care luminau altcumva grota, parcă mai sfredelitor, veniră cu cântări și psalmi; copiii purtau făclii și icoane, iar peștera vuia de cântările lor pioase, de rugăciunile lor, răsunau vocile preoților, glasurile copiilor, ale băieților Îmbrăcați În alb, aidoma unui cor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
și psalmi; copiii purtau făclii și icoane, iar peștera vuia de cântările lor pioase, de rugăciunile lor, răsunau vocile preoților, glasurile copiilor, ale băieților Îmbrăcați În alb, aidoma unui cor de Îngeri. De Îndată grota se va Împânzi cu fumul torțelor și de mireasma tămâii, toți cântau Într‑un glas Întru slava Domnului, preoți, copii și ei trei, Dionisie, Malhus și cuviosul păstor Ioan, cântau Într‑o simțire psalmi Întru slava lui IIisus Nazarineanul, Făcătorul de Minuni și Mântuitorul. Și dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
dacă se aflau deja la porțile raiului? Era oare capătul coșmarului și al nălucilor sau era mântuirea lor? Îi privea cu inima strânsă, tot așa cum și ei Îi priveau din logii pe cei trei. Și el le văzu, În pâlpâirea torțelor, chipurile și straiele și se Înfricoșă, căci straiele le erau dintr‑o țesătură străvezie, erau din purpură și viermi, din piei de oaie Înroșite și aveau podoabe de aur, argint și aramă. Iar fiecare ținea la pieptul său câte o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
bezna hăului pe deasupra cărora Îl purtau ei pe umeri, tot mai pieziș și mai sus, așa că toți ar fi pierit la grozăvia trezirii, În abisul care se căsca sub ei, În negura de nepătruns a peșterii, unde nu biruia lumina torțelor, Însă adâncurile adâncoase erau aievea În cugetul lor treaz de lunatici: auzea cum se surpa piatra sub tălpile goale ale acelora care‑l purtau, cum se prăvăleau pietrele, sărind de pe o stâncă pe alta, ciocnindu‑se sfredelitor și năprasnic, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
de reparații, apoi sala mașinilor, apoi camera de propulsie și apoi... Și apoi... ÎI REVENI SPERANȚA. PENTRU CĂ EXISTA TOTUȘI O CALE DE SCĂPARE. AERONAVA ERA PIERDUTĂ, BINEÎNȚELES. ȘI ÎMPREUNĂ CU EA ȘI ȘANSA MILIARDELOR DE FIINȚE OMENEȘTI CARE AR FI PURTAT TORȚA CIVILIZAȚIEI CĂTRE STELELE CELE MAI ÎNDEPĂRTATE ALE UNIVERSULUI ― ȘANSA, DESTINUL LOR, SPERANȚA LOR ÎNTR-O FERICIRE SUPERIOARĂ DISPĂRUSE. DAR PENTRU EL EXISTA DIN NOU SPERANȚĂ. AJUNSE ÎN SALA MAȘINILOR ȘI UITĂ DE TOATE ― ÎN AFARA LUCRULUI PE CARE-L AVEA DE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
tunătoare, Se clatină în tremur al înălțimii tron; Și iat-o, înspumată, sălbateca splendoare. O! nesfârșită hoardă și hohotul sonor! Un viu puhoi coboară colinele Heladei, Un clocot peste care strident, străbătător, Vibrează-nfricoșata chemare a Menadei. "El, El aprinsa torță al cărei scrum sunteți, În vinul desfătării, aleargă să vă scalde, În vinul viu și tare al noii sale vieți... Mulțimi prinse-n vâltoarea efluviilor calde O, voi înfiorate noroade, la pămînt! Zdrobiți centura ființei, topiți-vă cu glia; Iar
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
pași moi. Mai are doar câțiva pași, pe care îi face cu greu. În sfârșit, e dinaintea mea: slabă, cu o față smolită, cu degetele mâinilor în continuă vibrație, îmbrăcată sărăcăcios. Peste toate acestea, doar ochii tăciunii ard ca două torțe. De ce ai dorit atât de mult - după cum spui - să mă întâlnești? întreb neîncrezător în spusele țigăncii. Hehei! Ce știi, boierule, despre viața matale? Nimicuța nu știi. Numai eu pot să-ți spun... „Apoi așa încep toate țigăncile să te ademenească
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
i-am văzut fața ciuruită de vărsat, sprâncenele spălăcite, ochii reci, de broască, și gușa. O gușă mare pe care o purta sub barba roșie ca pe un medalion. Părea plictisit de prezența mea acolo și mă lumina cu o torță a cărei flacără îi ascundea o parte din trup. Îi distingeam bine doar capul și picioarele crăcănate. Nu îndrăzneam să zic nimic, așteptam. Am observat că avea pungi mari sub ochi și că îi zvâcnea puternic jugulara, încît credeai că
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Nu îndrăzneam să zic nimic, așteptam. Am observat că avea pungi mari sub ochi și că îi zvâcnea puternic jugulara, încît credeai că dintr-un moment în altul i se putea întîmpla ceva. Fără să spună nimic, a ridicat apoi torța și a apropiat-o, ca și cum ar fi vrut să mă vadă mai bine, și atunci am simțit un miros de ars. În prima clipă am crezut că flacăra mi-a ars ochii. Dar ea îmi pârlise numai sprâncenele. "Trebuie să
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
în dreptul lunii. "Așteaptă, cu siguranță, să reapară luna ca să mă înspăimînte", m-am gândit. Când norul a trecut, mi-am dat seama că avea tatuată pe braț o cobră, dar că la sân strângea o mangustă. Cu o mână ținea torța, iar cu cealaltă strângea la piept mangusta care mârâia acum spre mine, arătîndu-și dinții ascuțiți. Știi că n-aveai voie să pătrunzi în această mlaștină?" m-a întrebat îmblînzitorul. "Nu știam", m-am bâlbâit eu. Așteptam să se întîmple ceva
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
mă mișc și, dealtfel, nici nu știu dacă aș fi reușit s-o fac. Ascultam și eu vântul. Într-un timp, am auzit un schelălăit de câine. Atunci îmblînzitorul a tresărit și, scuturîndu-se din toropeala care-l copleșise, a ridicat torța și a zis poruncitor: "Luați-l!" Doi inși pe care nu-i văzusem până atunci, unul înalt și uscat, altul bondoc și cu fruntea teșită, s-au apropiat și m-au înhățat. M-au prins de umeri ținîndu-mă strâns, ca să
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
îmbrîncit din barcă. Pământul era, acolo, pietros. După vreo sută de pași, am ajuns în fața unei găuri mari și negre, ca un crater căscat în pământ. Nu distingeam altceva, căci luna dispăruse sub un nor. Cei doi au aprins o torță și, la picioarele mele, am văzut atunci niște trepte de piatră, tocite, mâncate de ploi și pe jumătate cotropite de iarbă. Fără o vorbă, mi-au făcut semn să cobor. I-am ascultat. Pe măsură ce coboram, simțeam un aer rece, de
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
bănuit că pătrundeam într-o peșteră. Când mă atingeam de pereții de piatră, îi simțeam umezi, lunecoși și parcă auzeam apropiindu-se un susur de apă. După o vreme, coridorul s-a lărgit și nu mai trebuia să mergem ghemuiți. Torța a luminat un perete în care era săpată o ușă, tot de piatră, barată cu un drug mare de fier. Au deschis-o, mi-au făcut vânt dincolo de ea și am auzit cum au trîntit-o la loc. Aerul era foarte
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
cuțitul ghilotinei? Cum să visezi când simți pe gât o dungă rece? Pe vremuri, le repetam elevilor această frază, care nu mai știu cui a aparținut: "Tortură, masacre, ruguri. Iată istoria! Un trecut de noapte și sânge. Trebuie să căutăm lumina în viitor". Torța a trebuit să fie aprinsă, uneori, într-o baltă de sânge, dar cu scopul ca după aceea să fie mai puține victime. În sfârșit, aș vrea să rog curtea să mai mediteze asupra unui singur lucru. Când am început să
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
de vărsat, ochii reci și gușa pe jumătate ascunsă de barba roșie. Când s-a ridicat din bălării, am observat că era crăcănat. Umbla în picioarele goale și era mânjit de noroi până la genunchi. Ai înțeles cine era. N-avea torță, dar strângea ca de obicei o mangustă la piept. Înghețasem și nu știam ce să fac, ce să spun. Iar el nu zicea nimic. Se uita la mine, mă măsura din cap până în picioare și rânjea. M-am uitat în
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
salva nimic pe Castelan. Domeniul a fost ocupat peste noapte, nu a fost mare lucru, niște ruine. O trupă de șoc formată numai din membrii Gărzilor Reunite, grup asistat de la distanță de mai toată suflarea Stațiunii. Un fel de carnaval. Torțe, băutură, cântece, bâte, lanțuri, bătrâni, copii lăsați de capul lor, femei ciufulite. O așteptare veselă. Toată lumea cu gândul la Piatra Filozofală, câte una pentru fiecare familie. Se vorbea de o împărțeală, în donjon erau câteva mii. Nici un Eldorado nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
-ți plac acrobațiile, cauți cu privirea în altă parte. Picioare împlinite la miezul nopții, precum felinarele din grădinile publice, întunericul nu are unde să te ascundă, plutoane de lumini verticale mărșăluiesc de-a lungul bulevardului ca într-o retragere cu torțe. Picioare trandafiri, spinii trezesc gustul sângelui, până la beție mai ai un pas; draga mea, ți-am așternut petale sub icoană, cazi în genunchi a dezlegare, păcatul este că sunt, fericirea este că poți. Picioare cât două semne de exclamare, până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
periculoase, la ce trebuiau să fie atenți, ce întâmplare neaștepată putea să apară? Nu erau în siguranță. Și, în plus, trebuiau să fie atenți la maimuțe. Ce vor face în continuare? La cel mai mic foșnet în noapte, luminau cu torțe strălucitoare copacii; deseori, Sampath se trezea din cauza sclipirii unei lumini de căutare. Ce bine ar fi dac-ar adormi paznicii ăștia în post, așa cum știu numai paznicii, se gândea Sampath. Dar nu, grupul acesta era o brigadă de insomniaci, neobosiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
se cuvine să fie, sub cerul acesta cardinal. Poate îmi iau o bere din frigider, sau poate mă enervez dacă sticlele au rămas calde sub masă. Era o pădure de lume acasă la Gabry și Lodolo, în interiorul unui cerc de torțe ale căror flacări se alungeau în bătaia vântului. Fețe bronzate îmi ieșeau în întâmpinare, dinți albi în întuneric. Eram îmbrăcat cu costumul din in de culoare deschisă, fără cravată, părul ud încă pe ceafă îmi dădea un fior răcoros care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
alții spun că va reveni, călărind în fruntea coloanelor, numai în ziua când indienii vor coborî la câmpie... „Atunci el era! Eu l-am văzut!“ aș vrea să spun, dar sunt prea tulburat ca să articulez un singur cuvânt. Indienii cu torțe s-au apropiat tăcuți și acum fac cerc în jurul gropii deschise. În mijlocul lor își taie drum un tânăr cu gâtul lung, în cap cu o pălărie de paie ruptă, cu trăsături ca ale multor oameni de aici, din Oquedal, vreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
se gândea la acele ruguri despre care vorbește Lucrețiu și pe care atenienii loviți de ciumă le ridicau în fața mării. În timpul nopții acolo erau duși morții, dar nu era loc suficient, și cei în viată se băteau cu lovituri de torțe pentru a le face loc pe rug celor care le fuseseră dragi, dând mai degrabă lupte sângeroase decât să-și părăsească cadavrele. Îți puteai imagina rugurile împurpurate dinaintea apei liniștite și întunecoase, bătăile cu torțe în noaptea sfâșiată de scântei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
se băteau cu lovituri de torțe pentru a le face loc pe rug celor care le fuseseră dragi, dând mai degrabă lupte sângeroase decât să-și părăsească cadavrele. Îți puteai imagina rugurile împurpurate dinaintea apei liniștite și întunecoase, bătăile cu torțe în noaptea sfâșiată de scântei și aburi groși urcând spre cerul atent. Te puteai teme ... Dar această amețeală nu rezista în fața rațiunii. Este adevărat că fusese rostit cuvântul "ciumă", este adevărat că în această clipă chiar, flagelul scutura și trântea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]