KorAP: Find »[drukola/base=tort & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...53 54 55 ...127 >

3,163 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201

zile mai rămăsesem cu doar câteva hârtii indiferente cinci și zece, dar Spunk a scos din buzunarul de la spatele blugilor un șomoiog de sute cât un sul de hârtie igienică și a aruncat două sutare cu un gest nimicitor peste tortul de ciocolată. Totul s-a terminat cu bine și am ieșit în bună ordine. Doar eu am mai întârziat puțin în dreptul oficiului împodobit cu un chenar și l-am întrebat cu răceală pe maître d’: — Scoți bani din chestia asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371

Ce tot complotați acolo voi doi? a strigat cineva și am știut, în acea clipă, că toți credeau că m-am apucat să-i fac curte acelei femei venite singură la petrecerea prietenului meu. Întrebam dacă ați făcut și vreun tort, răspunse ea. — Și dacă ni-l mai dați, am completat-o, retrăgându-mă la locul meu. Fata cu ochelari s-a ridicat și s-a dus în bucătărie. Prietenul a venit lângă mine și m-a prins de umeri. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
a desprins ușor brațele copilului. Se sprijinise cu cotul de umărul meu. Am dat s-o prind și s-o mușc de țâțe. S-a tras, îndepărtându-mi brațul. — Venisem să-ți spun că te cheamă Veturia. Vor să aducă tortul. Nu pot să înceapă fără tine. Mi-a întins mâna, ajutându-mă să mă ridic. M-a tras, șoptind ca pentru ea: — Da’ greu mai ești, dom’le. Rupi omul! A ieșit fără să mai aștepte s-o urmez. Pășea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
ești, dom’le. Rupi omul! A ieșit fără să mai aștepte s-o urmez. Pășea legănat, fără nimic ademenitor, așa cum se-ntorc gospodinele de la piață cu sacoșele burdușite. M-am strecurat la locul meu, lângă ea. Fata cu ochelari adusese tortul. Îl tăiase de-acum în felii. Veturia le împărțea în farfurioare mici, albastre. 2tc "2" Dimineață moinoasă de toamnă. Singur în sala de lectură a Bibliotecii. S-a anunțat curânda întrerupere a luminii. Probabil nu voi mai vedea să citesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
Fără savarină, am gemut. Simpla rostire a numelui dolofanei prăjituri, cu moțul ei de frișcă, mi-a întors stomacul pe dos. Într-o străfulgerare de amintire am văzut cum, pe la miezul nopții, la petrecere, intrase în sufragerie ochelarista pirpirie cu tortul de frișcă. — Mai bine două votci, am icnit. Mi se-apleacă de la savarină. Mă străduiam să țin cât mai mult imaginea lăptoasă a ochelaristei, a pirpiriei, înaintând din chenarul ușii cu tortul de frișcă. Făcea câțiva pași spre masă, apoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
la petrecere, intrase în sufragerie ochelarista pirpirie cu tortul de frișcă. — Mai bine două votci, am icnit. Mi se-apleacă de la savarină. Mă străduiam să țin cât mai mult imaginea lăptoasă a ochelaristei, a pirpiriei, înaintând din chenarul ușii cu tortul de frișcă. Făcea câțiva pași spre masă, apoi dispărea. Am închis ochii și am reluat secvența intrării ochelaristei în sufragerie. Iar și iar, cu ochii strânși, încordat, silind-o să mai facă un pas, încă un pas, să așeze tortul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
tortul de frișcă. Făcea câțiva pași spre masă, apoi dispărea. Am închis ochii și am reluat secvența intrării ochelaristei în sufragerie. Iar și iar, cu ochii strânși, încordat, silind-o să mai facă un pas, încă un pas, să așeze tortul pe masă, Veturia să taie prima felie și, dintr-odată, totul să se lumineze în mine. Să revin din timpul acesta difuz, din cofetărie (auzi, nume de cofetărie, „Tineretului“, fostă „Progresul Roșu“!), de lângă Ana, din pâcla în care mă aflam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
Roșu“!), de lângă Ana, din pâcla în care mă aflam, să trec și pe lângă cel care parcă rămăsese undeva în noapte și mă închipuia, să revin în sufrageria prietenilor mei, la masa petrecerii, să-mi întindă Veturia farfurioara cu felia de tort, să înfig lingurița în moliciunea albei prăjituri și, dintr-odată, halucinația timpului în care mă aflam să dispară, cu tot cu Ana, cu cofetăria, cu Bulevardul în pâclă. — Ai adormit? Ana mă bătea ușor pe umăr. — Nu, nu, am tresărit, conștient că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
care mă aflam să dispară, cu tot cu Ana, cu cofetăria, cu Bulevardul în pâclă. — Ai adormit? Ana mă bătea ușor pe umăr. — Nu, nu, am tresărit, conștient că pirpiria aceea nu va mai ajunge niciodată la masa din miezul nopții, cu tortul ei de frișcă. Nu mi-e somn. Încerc doar să-mi revin. Paharul mare, cu o porție dublă sau triplă de votcă, îmi dădea speranțe. Să nu vomiți, ai grijă. Ia întâi o gură mică, de curaj, mi-a șoptit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
m-a avertizat instantaneu. „Dacă descleștezi dinții e prăpăd. Tsunami cu harakiri pentru telespectatori.“ Știam că riscurile sunt imense. Am strâns și mai tare dinții. Stomacul, răzbunător, îmi trimitea, în șuturi, valuri-valuri de votcă înapoi. Poate și vreo bucățică din tortul de azi-noapte. Am ridicat neputincios din umeri și i-am făcut semn Anei: „Asta-i! Mă... Ce vrei să fac?“. Am ieșit în ritmul sincopat al șuturilor stomacului. Lupta începuse. Venea hohotind metafizica. O știam prea bine. Singura, nemiloasa, perfida

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
M-am lăsat înfiorat de pâclă. Sentimentul îmi e că tot trăiesc, și acum, un timp halucinant, iluzoriu. Că, de fapt, timpul meu adevărat a rămas acolo, în durata celor câtorva pași pe care pirpiria îi avea de făcut, cu tortul de frișcă în mână, până la masă, să-l așeze, Veturia să taie prima felie și eu, înfigându-mi lingurița în prăjitură, să revin acolo de aici, de la masa de lectură a Bibliotecii, din dimineața aceasta pâcloasă, din trupul acesta care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
fi supus vreunei legi. Naratorul, știu aceasta acum, când Luminarea mă binecuvântează, a rămas undeva în hău de timp, în acea noapte pierdută. Poate încă nici nu s-a ridicat de la masa petrecerii, urmărind absent cum pirpiria ochelaristă înaintează cu tortul în brațe. Poate cel care mă narează așteaptă ca Veturia să taie dolofana felie de tort și el, puțin absent, să-și înfigă lingurița și să se lase dus de plăcerea siropoasei prăjituri. Urmărește poate cum femeia de până atunci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
hău de timp, în acea noapte pierdută. Poate încă nici nu s-a ridicat de la masa petrecerii, urmărind absent cum pirpiria ochelaristă înaintează cu tortul în brațe. Poate cel care mă narează așteaptă ca Veturia să taie dolofana felie de tort și el, puțin absent, să-și înfigă lingurița și să se lase dus de plăcerea siropoasei prăjituri. Urmărește poate cum femeia de până atunci, femeia unor ani tineri, întâlnită întâmplător în acea seară, îl privește din chenarul ușii, rezemată în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
un timp pierdut pare că-l va întreba ceva, pare că-i va șopti ceva, pare că-l va dojeni sau poate va zâmbi, nepăsătoare, la rându-i, la timpul care, până și în acele clipe de tihnă în jurul unui tort, se prelinge fără susur, fără cadență, fără povară. Va urmări naratorul de peste timp cum la un moment dat femeia aceea doar întoarce amuzată capul, se trage puțin spre dulapul cu pantofi de lângă ușă, lăsând să se strecoare pe lângă ea un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
în care ține un toiag alb, despicând aerul, pipăindu-și înaintarea, ducându-se spre bucătărie. Va asculta cum orbul discută ceva cu o femeie, poate chiar cu Veturia sau cu ochelarista pirpirie care tot insistase ca eu să gust din tortul ei, cum necunoscutul acela va da să cânte ceva dintr-o muzicuță, cum femeia aceea îl va repezi, cum bătrânul va îngâna ceva, ca o scuză sau ca o dojană, cum va trece în sufrageria în care petrecerea este în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
apoi, iarăși după nebănuitele lor legi, în repegușul timpului. Naratorul nu știe că până și el va deveni cândva narat, poveste. Presimte poate. O spaimă surdă încă îl ține țintuit la acea masă, ezitând să înfigă lingurița în felia de tort, presimțind parcă golul în care se va prăbuși după gestul următor. Presimțind că va veni noaptea în care va fi uitat undeva pe o stradă pustie, că va veni o dimineață străină, când se va trezi undeva la margine de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
molcom al tramvaiului. Și am scris-o. Citind-o acum, în nepăsarea clipelor de acum, și ele albe, nesfârșit de albe și fără de gând, simt cum se luminează parcă și noaptea aceea de demult. Fata cu ochelari încă șovăie cu tortul ei în mână. Dar acum o văd intrând. Ducându-se, parcă dezorientată, într-o direcție aiurea, apoi revenindu-și, găsind în cele din urmă drumul bun, adevărat, așezând tortul pe masă, în timp ce femeia aceea de lângă mine face ordine între farfurii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
și noaptea aceea de demult. Fata cu ochelari încă șovăie cu tortul ei în mână. Dar acum o văd intrând. Ducându-se, parcă dezorientată, într-o direcție aiurea, apoi revenindu-și, găsind în cele din urmă drumul bun, adevărat, așezând tortul pe masă, în timp ce femeia aceea de lângă mine face ordine între farfurii și tacâmuri, iar Veturia împarte feliile de tort în farfurioare, albastre parcă. ...Am intrat la Karanphilou și am început să scriu din nou povestea de demult a prietenului meu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
intrând. Ducându-se, parcă dezorientată, într-o direcție aiurea, apoi revenindu-și, găsind în cele din urmă drumul bun, adevărat, așezând tortul pe masă, în timp ce femeia aceea de lângă mine face ordine între farfurii și tacâmuri, iar Veturia împarte feliile de tort în farfurioare, albastre parcă. ...Am intrat la Karanphilou și am început să scriu din nou povestea de demult a prietenului meu. Credeam că o rescriu. Nu simțeam decât cum textul se revărsa peste mine, înghițindu-mă. Începuse coborârea. O simțeam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
înțeleg ceea ce mă uitase, am început să trăiesc tot ceea ce mă închipuise. Am început să fiu al meu din povestea unui altuia... Stând la acea masă de la Karanphilou am văzut cum, în noaptea de demult, voi lua felia aceea de tort, voi mânca, nu-mi va plăcea, îmi va sări din nu știu ce pricină țandăra, mă voi rățoi dintr-odată la femeia aceea, îmi va răspunde și ea răstit, repezindu-mă, va părea că ne certăm, va veni prietenul J.J. și-mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
Ei și, ce-i cu asta? i-am ridicat încă odată din umeri, întorcându-i spatele. — Nu-i nimic, ce să fie, mi-a răspuns el. Nu mai apuc să văd dacă râde sau era încruntat. Voi stinge lumina. Terminaseră tortul, când mă voi așeza iarăși lângă ea. Ea va răsfoi o revistă. Când mă voi așeza o va închide. O voi privi nedumerit, neluând în seamă zâmbetul cu care mă va chema să vin mai aproape de ea. — Iartă-mă, îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
baie. Apa caldă e raționalizată. Se dă abia peste două zile. Gazele iată că merg. Și lumina nu s-a stins decât de două ori. Fata cu ochelari va intra în bucătărie. Va ține o farfurioară cu o felie de tort. — Nu gustați, totuși? Eu l-am făcut. Voi lua farfurioara. O voi așeza pe bufet. Nu prea mănânc dulciuri. — Vă îngrășați? Nu-mi plac dulciurile. Se spune că celor care beau mult nu le plac dulciurile. Nici de băut nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
debaraua, de-am râs în tot nenorocu’ meu, se uita toți și râdea și am râs și eu, că erați ca la cinema, filme d-alea de talente mute, da’, zău, dacă se cunoaște matoleala... Dar totuși, o felioară de tort. Eu l-am făcut... — Nu-mi place, ce să fac! Se va rezema și ea de bufet. Îi voi întinde țigara să și-o aprindă și pe a ei. Se va feri amuzată, crezând că vreau să fac cine știe ce scamatorii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
aprindă și pe a ei. Se va feri amuzată, crezând că vreau să fac cine știe ce scamatorii cu afurisita aceea de țigară care tot o pornea spre aragaz. Și eu după ea. — Sunt frântă. N-am dormit de două nopți. — Pentru tortul acesta? — Și pentru el. Azi-dimineață l-am făcut. Ieșisem din gardă. — O gardă grea? Sunteți medic? — Asistentă. Mă va privi, scuturând absentă scrumul țigării pe linoleum. — Destul de grea, dacă puteți înțelege. — Încerc. — Fără ironii. Nu cred că puteți înțelege, chiar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
mângâia pe umeri. Apoi îmi voi trece mâna pe obrazul ei umed. Nu știu ce să-i spun. Nu din milă am mângâiat-o. Va face un pas și se va sprijini de mine. O voi cuprinde pe după gât. — Ai făcut totuși tortul... — Ce puteam să fac? Trebuia să fac ceva, să uit. Nu să uit, dar să mă las în gândul că uit. Uite, și acum parcă aud cum sună sirena aia. Își va duce mâinile la urechi, ca și cum aude sirena aceea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]