14,503 matches
-
filele ce aveau o consistență aparentă s-ar fi transformat în cenușă, i s-ar fi așternut, praf, pe picioare, pe poalele rochiei, pe podea. Iartă-mă o clipă, se auzi vocea gazdei, care ieși din cameră împreună cu pisica și traversă din nou holul, către o altă încăpere, probabil bucătăria. Îmi va oferi o cafea, presupuse Carmina și fără să fie încordată, se lăsă la voia întâmplării. Sidonia Trofin era o femeie cu pretenții de mare intelectuală. Avea o părere extrem de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
să fie și ea un pion important, să cunoască adică, în amănunt cum decurgeau relațiile între cei doi, foarte atentă ca nu cumva să se producă un conflict ce-ar fi putut avea urmări neplăcute pentru ea. De aceea Fana traversa adesea stări de tensiune și de dependență ce-i zbuciumau echilibrul, împiedicând-o să obțină un rezultat bun pe plan cognitiv. În momentul când, fără să se aștepte la așa ceva, prietena ei, Carmina îi spusese că se vor despărți timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
toată, părul rar lipit de creștet, învălătucit la spate într-un coc minuscul. Pe urmă își ridică bărbia, cercetă cu ochii deschiși tavanul, urmărind cine știe ce semn. Am fost deunăzi la ea, stă într-un cătun, de la gară către casa ei traversezi o miriște. Eram așa de nefericită, mă bătea soarele în cap al dracului, îmi închipuiam ce dezastru trebuie să fie toamna când tot câmpul mustește sub apă. Cum mergeam așa, ca orbul acela, am privit nu știu cum înainte și am văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
din pânză albă, trăgând de mână un copil, odrasla ăluia, o fetiță de vreo trei anișori, cu rochia la fel ca a Fanei, cu bonețică albă pe cap, venea, uite așa, spre mine, pășind încet, fără nici o tragere de inimă, traversând miriștea aia lua-or dracii, care bătea spre galben, eu mă gândeam că scena e o reproducere după o pictură ce-o memorasem cândva, ea s-o fi gândit că, uite, mai vine baba să-mi ție o predică. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
aplecată prin decolteul rochiei largi i se vedeau sânii mici, atârnând. Numai de-ar fi, Dumnezeule, rosti într-un târziu, abia mișcând buzele. Când am fost acolo la ea am avut impresia că totul nu-i decât o poză. EA traversând miriștea cu pălăria albă pe cap, pe urmă EA în bucătăria largă, umbroasă, plină de coșuri de fructe ornate ca pentru expoziție, EA, cu mâna abandonată pe masa lungă, ca pentru douăzeci de oameni, EA așezată pe bancheta ovală îmbrăcată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
luciul lor sidefat cine știe ce taine ale naturii, zăbovea împietrită, parcă nu-i venea să creadă că totul fusese posibil, că omul acela, Dimitrie, o luase cu el pe Fana. Ovidiu plecase și el s-o conducă pe Larisa, acum, desigur traversau în diagonală parcul, poate el se va arăta curtenitor profitând de pustietatea din jur, întărâtat de toată marea de verde ce-i înconjura, era o oră așa matinală, ora la care simțurile amorțite înclină către voluptate, logic părea imposibil ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
vedea deja posedând-o, aștepta cutremurată de un sentiment tulbure de dorință, s-ar fi vrut și ea în acea clipă iubită, dincolo de ani, dincolo de realitate, dincolo, dorința, dorința nu iartă pe nimeni, dar, nu, vai, nu, nu, îl văzu traversând piațeta, cu pantalonul lui crem, cu haina neagră deschiată la nasturi, se apropia pas cu pas, obosit, de intrarea casei și ea știu că el și Larisa nu vor fi împreună fără ajutorul ei, că Ovidiu nu are în el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
comportase ca o tâmpită. Acum îi fusese așa de comod, să se simtă normal, femeie, femeie cu adevărat și să nu fie jenată de realitatea aceasta. Cât de simplu se scăldase în boarea de simpatie a Sidoniei, a lui Ovidiu. Traversa strada împreună cu ceilalți oameni și în suflul ei începuse deja să pătrundă o altă aromă. Ea, care mai ieri trecea ca o nălucă pe trotuare, astăzi era deja alta, cu totul alta. Pe urmă, pășind către casă, mica victorie se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Vrei s-o iei de soție, ori ba? îl întrebă enervată când urcau scările către locuința lor. Cred că da, îi răspunse cu voce înceată, în timp ce-și căuta în buzunarul sacoului cheia. Pe urmă săltă din umeri și, traversând holul, pătrunse în bucătărie, îl auzi cum deschide frigiderul și cum își toarnă din sticlă o cană cu vin alb. Bea, se gândi Sidonia și își descheie bareta la pantofi, bea singur, ca tată-său. Apoi își aminti că mâncaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
tot atâtea înțelesuri. Cum se mai încălzise singură la pălălaia focului aprins de ea, cum înflorea și se acoperea de victorii inexistente și cum nu existase alta mai fericită ca ea în ziua când îmbrăcase rochia de mireasă. Pe urmă traversase o perioadă de ambetare, timp în care el se întorsese cu totul la colecțiile lui de timbre, la tovărășia prietenilor. Sidonia se dezmeticise cu greu, perplexă, adevărul o sufoca, o orbea, îl respingea și căuta cu mâinile noi contururi. Abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ștafeta și nu-și mai făcea probleme. Într-un târziu i-a spus Carminei că ar fi curios să vadă camera ei de fată și ea s-a ridicat, plăcut surprinsă și i-a făcut semn s-o urmeze. A traversat holul, a pus mâna pe clanța veche, parcă bâjbâia în întuneric, se dezobișnuise să mai umble pe acolo, a deschis ușa și s-a oprit în prag. Privirea i-a căzut mai întâi pe masă, s-ar fi așteptat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
l-a întrebat iritată, înciudată pe platitudinea lui: Ce găsești tu de râs? Nu râd sunt doar înduioșat, i-a spus Ovidiu în șoaptă, și, după cum a plecat fruntea, Carmina a înțeles că spunea adevărul. Parcă te vedeam înaintea mea traversând diferite etape de vârstă, între acești pereți, masă scaune, bibliotecă, pat, zile și nopți, timp trecut. Eu nu aș putea spune același lucru despre camera mea care a suferit modificări odată cu mine, îmi este, ca să zic așa contemporană, pe când aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
își va primi înapoi partea, exista acel nebulos al speranțelor și ea bănuia că avea dreptul la ele, ea care nu se pierdea în ficțiuni decât dacă îi aduceau un profit, acum se trezea visând așa, oricând și oriunde, în timp ce traversa strada sau în timp ce dădea ultimele indicații zugravilor sau în timp ce se târguia cu parchetarii, visa în timp ce străbătea camerele din apartamentul Carminei, cu mobilierul sărac strâns la mijloc, acoperit cu folii de plastic și vorbele sale și zgomotul pașilor aveau ecou, profunzime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
îngrozitoare când îl așteptase pe Ovidiu să vină de la examen, măsurând camera dintr-o parte în alta, reproducând din memorie cursurile lui învățate de ea pe dinafară, oprindu-se de o mie de ori în fața ferestrelor, dornică să-l vadă traversând strada către hotel, trist, vesel sau indiferent cum, numai să se sfârșească cumva acel chin al incertitudinii pentru care ea nu mai avea forță. Sidonia era stăpână numai pe terenul supozițiilor, atunci când la mijloc erau viețile altora, îi era ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
i-a deschis ușa. Ia, uite, Nik, cine a venit! Fata arăta răvășită, așa, în pragul ușii, cu mâinile în buzunare, cu părul zburlit, cu fața aprinsă de vânt, încruntată, încordată. Alexe nu a văzut nimic din toate astea, a traversat ca întotdeauna sufrageria, ocolind biroul, lipăia din papucii din plastic, a venit în hol, s-a apropiat de Carmina și i-a lovit de două ori, cu degetul maroniu obrazul. A, gângania drăgălașă, a formulat el legile jocului deja știut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
catastrofa: va fi împreună cu superbul ei soț, "marele blond", "nordicul" adolescenței sale la căsătoria lui Ovidiu, acolo urmau să fie împreună, nu aveau de ales... El își va îmbrăca costumul gri-bleu în ton cu ochii, oh, oh, oh! Ovidiu tocmai traversa leneș holul către bucătărie. Presiunile sâcâitoare din stomac îl făceau să iasă din cameră și să caute ceva de-ale gurii. Du-te după ea, îi porunci Sidonia, ia mașina și du-te. Trebuie să mergeți la Fana s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
câțiva ani de căsnicie le lăsaseră un gust insipid, îi înlăturau din gândurile lor, preferau să nu se gândească la acel timp și abia acum se descopereau unul pe altul, uimiți și sfâșiați, tot mai obosiți după fiecare întâlnire, incitați, traversau o multitudine de stări dintre cele mai diverse, cu încântare, cu duioșie, cu spaimă, în acele revederi clandestine, reușeau să-și descopere toate valențele, dincolo de greaua încărcătură a zilelor, dincolo de fleacurile ce știau să le umple timpul și să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
impulsuri, de tendințe. Îi era suficient să zacă într-un fotoliu cu ochii în gol, o imagine ce amintea cumva de un orb. Poate în timpul acesta, mintal, elabora o orientare anticipată, conștientă a resurselor sale nervoase pentru că, foarte curând, după ce traversă acele zile de absență, îi spuse Carminei că el trebuia să se apuce de învățat și ea, ar fi foarte bine dacă i-ar urma exemplul. Probabil că un amănunt, o întâmplare, ceva, stătuse la baza deciziei sale. Ovidiu își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
fi făcut fetișoara asta, nu știu, vă spun adevărat, mărturisea prietenelor sale, că nu-l mai recunosc pe Ovidiu. Parcă acum mai an trăgeam de el ca de-o mâță moartă, să se prezinte la examene cât de cât pregătit. Traversa o stare de indiferență totală, plutea prin camere, nimic nu i se agăța de mâini. Îi era dor să fie undeva în apropierea unui munte, să încremenească în loc și să fixeze vârfurile încă acoperite de zăpadă și ele să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
nici două pahare nu fac rău, se încurajă, mai ciupi din spinarea unui pește, ca să-și dreagă gustul, pe urmă porni cu farfuriile în mână spre chiuvetă, târând papucii. Fără să vrea neapărat, privi pe fereastră. O văzu pe Carmina traversând, mergea încet, abătută, când ajunse pe celălalt trotuar, un bărbat o privi cu foarte multă insistență, îi spuse și câteva vorbe, tânăra nu-l luă în seamă și el o petrecu cu privirea țintuit locului. Eh, vorbi tare Sidonia, viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
să fie numai al nostru. Simțul posesiei, maman, egoismul posesiei. Îi ridică mâna și i-o sărută. Sidonia își scoase picioarele din mașină. La naiba, spuse, băiatul acesta știe să se impună. Îi simți un timp strânsoarea pe încheietura mâinii. Traversă strada neatentă, cu fruntea plecată. Știa acum de ce Carmina nu i se putea opune, bărbatul avea un fel de a fi atât de pasional, fiul ei, al ei, băiatul lui Trofin! Doamne, ce bizară individualitate, ce schimbare se petrecuse în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de a fi plasată ca într-o cursă de șoareci. Permiteți-mi să vă conduc până acasă. Ea nu-i răspunse. El a urmat-o de-a lungul culoarului, cu o jumătate de pas în urmă. Au coborât scările, au traversat holul larg. Cred că vă dați seama, îi spuse bărbatul, în timp ce ieșeau pe ușile duble, nici eu n-am avut nici o contribuție la comedioara asta. Afară ploua, bătea vântul, era frig, vrăjitoarea Emilia își dăduse toată silința să asigure condiții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
după acest amănunt, Ovidiu nu mai stătea împreună cu ea, desigur, între timp garderoba lui se diversificase, pe urmă un gest, o ridicare din umeri îi întărea ideea că insul îi era necunoscut. Se întâmpla apoi ca omul să vrea să traverseze, se uita în josul și în susul șoselei, ca să se asigure, atunci îi vedea fața și se convingea: nu era Ovidiu, sigur, nu, dar peste un minut i se părea că-i recunoaște mașina, era într-o permanentă căutare și goană, îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Părinții o tratau ca pe un om bolnav, cu multă condescendență, îi respectau tăcerile, era plăcut să-și regăsească liniștea alături de ei. Privea încântată la legănarea unui ciucure de la perdeaua croșetată, cu îngeri. Se gândea la silueta grațioasă a Fanei traversând miriștea, având culoarea aurului turcesc, la pălăria ei albă. Își amintea de cina încropită pe terasa hanului, de încântarea lui Ovidiu, de păduricea aflată în apropiere, în beznă, mai mult ghicită. Rememorări dispersate fără nici o legătură una cu alta, toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
amândoi acolo în mașină, undeva pe șosea și aceasta fusese doar dorința ei ascunsă, rămasă nerostită? Așa cum arăta acum, neclintit ca o stâncă, ar fi fost imposibil să poată exista în el vreun dram de disperare. Prima senzație avută atunci când traversa plaja imensă către apă a fost aceea că marea și aerul, lipite de jur împrejur pe un semicerc larg, împrumutând unul de la altul nuanțele de albastru și verde, reprezintă o scoică uriașă, un spațiu închis pe jumătate, o forță care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]