1,604 matches
-
primi un mesaj. Privea fix, stând aplecat înainte, scăldat în bucuria răzbunării duse la îndeplinire, legănându-se hipnotizant înainte și înapoi, respirând ușor. Lumânarea pâlpâi. Da! Vorbește-mi. Pâlpâi din nou... Și, într-adevăr, pâlpâi după doar o clipă. Dar tremurul nu fusese un mesaj de la vreun spirit supranatural sau de la cineva drag plecat de mult, ci doar boarea răcoroasă a unei seri de aprilie, care umpluse încăperea în momentul în care cei șase polițiști în echipamente de luptă sparseră ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
cuvântului. E singurul mod în care o pot descrie. Nu prea mai aveam chef să vorbesc cu Sally, lucru pe care s-ar putea crede că l-aș fi făcut. Chiar și la telefon auzeam cât era de supărată, după tremurul din glas: suna gâtuit și foarte agitat, fie pentru că se abținea să nu zbiere la mine, fie pentru că faptul de a vorbi cu mine o emoționase foarte tare - nu-mi dădeam seama. Sau poate, desigur, din cauza faptului că descoperise că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
soția sa, Jim lua rația pentru bătrîn. Odată, fără să-și dea seama, se trezise că mînca din fiertura apoasă. Jim se simțise prost, privindu-și mîinile sale vinovate. Trupul și mintea sa se despărțeau adesea unul de altul. Mascîndu-și tremurul obrazului, Îi zîmbi luminos sergentului japonez și Încercă să arate puternic și sănătos. Doar oamenii mai sănătoși aveau șansa să părăsească centrul de detenție. Dar, ca de obicei, sergentul păru deprimat de privirea veselă a lui Jim. Se dădu deoparte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
alergă pe pista de zgură, spre spitalul lagărulu. Bărbații cu sape stăteau În cimitir, ferindu-și ochii de lumina nefamiliară. Oare s-au dezgropat eliberîndu-se din propriile lor morminte? CÎnd se apropie de treptele spitalului, Jim Încercă să-și controleze tremurul. Ușile de bambus se deschiseră și un roi de muște zbură prin aer. Zilele lor de festin trecuseră. Un bărbat cu părul roșu, Într-o uniformă americană, cu o mască verde chirurgicală pe față, le gonea. În mînă avea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
poartă spânzurații de pe peretele din spatele catedrei. Și șefi mai mici cum ar fi contabilul șef de la Cooperativa Higiena. Spune Fabre că: Masculul amorez, pripiriu, găsește că a sosit momentul potrivit. Se apropie; deodată Își Întinde aripile, care freamătă Într-un tremur convulsiv. Aceasta e declarația lui de dragoste. Apoi se aruncă pe spatele corpolentei lui iubite; se agață cât mai bine și se fixează acolo. În fine are loc copularea. Dacă bietul de el este iubit de frumoasa lui ca activator
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
a fost cea care a sângerat. N-am privit gaura din capul tău, am văzut doar o margine deschisă care trebuia să fie pielea, dar n-am privit înăuntru. Alfredo merge mai departe, eu nu rămân. Am transpirat și acum tremur, simt întunericul, sunt gata să leșin. Priveam bolnavii, în timp ce treceam pe lângă ei căutând un pat gol. Da, mi-ar fi plăcut să mă vâr într-unul din așternuturile acelea albe și să rămân acolo așteptând să aibă cineva grijă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
poala ei udă. Se simte un miros puternic în hainele acelea ude. Apa a trezit un vechi miros cuibărit în țesătura moale a jachetei de lână. E un miros de animal transpirat, de naștere. Iar eu sunt deja un fiu, tremur îngenuncheat pe trepte, în timp ce potopul cade peste noi. Îi înconjur cu brațele șoldurile slabe. N-am putut să-ți spun, n-am avut curajul... Ea s-a tras să scape de îmbrățișarea mea, respiră sacadat, continuă să mă alunge. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Gran Galeoto: dramă în trei acte, în versuri, de José Echegaray (1832-1916), sugerată de episodul Francesca da Rimini din Infernul (V, 70-142) lui Dante („La bocca mi bacciò tutto tremante. / Galeotto fu il libro e chi lo scrisse“ [„Atunci, în tremur tot, m-a sărutat... / Galeot fu basmul și-autorul lui“ - Trad. de G. Coșbuc.] „Marele Galeoto“ e lumea clevetitoare și înclinată spre rău. Ramón de Campoamor (1817-1901), poet spaniol care s-a bucurat în epocă de o foarte mare popularitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
pierdut niciodată vocea, am șoptit. —Alte probleme de sănătate care n-au părut să aibă o cauză biologică? — Vreți să spuneți vreo boală psihosomatică? Ridică din umerii acoperiți de o cămașă de poplin. — Imediat ce am ajuns aici, am căpătat un tremur al mâinilor și picioarelor. Primul doctor la care m-am dus a zis că dezvoltasem un caz de instituționită. —Poftim? Firește, doctore, că nu te învinovățesc. Individul era un prost, dar mă dusesem la el pentru că avea un nume bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
fericit. Îi datoram foarte multe. Nu știu dacă îl place chiar atât de mult, dar nu asta a fost caraghios. — Dar ce a fost? —Harry i-a spus că tu nu ești evreu. Nu ridicase tonul, dar am simțit un tremur în aer. Am mai făcut câțiva pași. Umbrele noastre au început să dispară înaintea noastră și să se întindă în spate. I-am spus că poate nu a înțeles bine. Vocea ei devenise mai puternică, dar avea un ton ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
un om care fuge de ceva și știe că fuga e inutilă. Urmări prin geam soarele ce Încerca să iasă dintre nori. Pe stradă și pe dealuri se simțea o schimbare aproape imperceptibilă. Nu era o Înseninare, ci doar un tremur ușor al nuanțelor, de parcă Însăși aerul era plin de ezitări și Îndoieli. Tot ceea ce umplea viața lui Uri Gefen, Țvi, Teddy și a celorlalți, lucrurile care trezeau În ei dorințe și entuziasm i se păreau lui Fima jalnice ca frunzele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
nu Înceta să-i șoptească ușor cuvinte de consolare și Încurajare, pe care nici el nu le asculta. Până când simți că În sfârșit răbdarea Începea să-i fie răsplătită: percepu un fel de undă de răspuns, o arcuire ușoară, un tremur, deși ea nu Înceta să vorbească, să se necăjească, să-și explice unde greșise, cum Îl făcuse pe Yeri să o deteste, cu ce păcătuise față de soțul și de copiii ei, mărturisind În Întuneric că În afară de idila de la Amsterdam mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
cuprinse groaza Înțelegând ce umilință cumplită Îi adusese atât ei, cât și lui. Fără Îndoială că de data asta distrusese totul pentru totdeauna. Dar Annette Începu să-i mângâie ușor, cu degete moi, părul și ceafa, până când Îl străbătu un tremur dulce, care Îi Înfioră pielea. Și spuse: —Violatorul plângăreț. Apoi șopti: —Taci, copile. Și Îl Întrebă din nou dacă avea cumva vreo picătură de votcă. Fima se Îngrijoră că Îi era frig. Se strădui să-i aranjeze hainele, cu mișcări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
să aștepte. Străbătu tot apartamentul, stinse luminile și se duse la fereastră să verifice ce mai era nou pe străzile pustii care duceau de acolo până la Betleem, poate se zărea deja vreo urmă Îndepărtată de lumină strălucitoare. Se bucură de tremurul geamurilor pe care vântul negru și tăios le scutura de afară. Ici și colo, pe pantele Întunecate, licărea câte o luminiță palidă: căsuțe arăbești din piatră, risipite printre livezi și bolovani. Umbrele dealurilor se răsfrângeau pe ele. De parcă acestea schimbau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
Uneori surprindea vag câte o privire arzătoare pe care i-o arunca vreun negustor mamei sale și, cu toate că era prea mic ca să Înțeleagă sensul acestor priviri, era totuși În stare să sesizeze neclar, ca prin vis, ecoul unui fel de tremur interior care o cuprindea și care parcă se revărsa din trupul ei și pătrundea În el. Îi putea auzi vocea În depărtare: Uite ce ți-au făcut, prostule. Dar acum Îi răspunse cu voioșie: Nu-i nimic, ai să vezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
deveni atât de puternică, încât opri. Coborî, își luă aparatul de pe scaunul din spate și încercă să imortalizeze momentul în fotografie. Cutiuțele lui cu diapozitive se umpleau cu poze colorate în care se putea vedea soarele și luciul unor petale, tremurul încremenit al buruienilor, frunza într-un joc de lumini și umbre, o geometrie a miriștilor, liziere de pădure năvălind în aparat, o coastă calcaroasă făcându-și loc printre fagi. Dar în albumul alcătuit din privirile tatei nu existau decât foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
în mână, cu expresia lui surâzătoare și sigură de sine. Stătea cu fața în plină lumină. Avea o ținută semeață și nobilă și ochii lui priveau liniștiți prin ochelarii cu rame groase, foarte la modă. Nimeni n-a observat ușorul tremur care l-a apucat când Hackler a ciocănit într-un pahar, având de gând să-i anunțe pe musafiri de ceea ce W. nu ar fi îndrăznit să-i mărturisească nici soției lui. De la înființarea firmei „HBA Holding“, W. și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
nuanțele calde din grinzile de lemn ale plafonului și roșul căminului din cărămidă, prin care se strecura întunericul serii, punctele luminoase ale felinarelor ca niște ace în câmpurile ninse. Sub pleoapele închise pe jumătate nu se zărea nici un zvâcnet, nici un tremur. Era liniște deplină. Acum ajunsese la destinație. I-am luat mâinile împreunate în poală și am tresărit. Erau mai calde decât ale mele.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
mi-a plăcut să adulmec femeile cu părul roșcovan și cu carnea albă. Buzele lor sunt largi și cărnoase, iar mersul îl au legănat. Nu pot să le sufăr îmbrăcate. Îmi place să le văd goale, zburdând ca mânzele, cu tremur în carne, cu icnitul iepelor isterice în fața armăsarului cu nechezat în flageoletă, ce-și bate pe pântec obada pornită din gura desagului negru. Am oprit-o pe Gloria de a se mai preumbla pe câmp în preajma hergheliei, pentru că am văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
hăul negru al sălii, În care privise În după-amiaza aceea, l-ar fi Înghițit și, ca un Iona În pântecele chitului, ar fi fost acum atât o parte a acestei ființe vii, uriașe, dar și separat de ea. Simțise fiecare tremur și vibrație a reacțiilor față de spectacolul de pe scenă, Înregistrase forța fiecărui hohot și chicotit colectiv, măsurase intensitatea fiecărei tăceri În momentele de tensiune dramatică, În timp ce el Însuși rămânea În mod straniu detașat, nemișcat și neamuzat de materialul familiar. Era o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
a rugat cu glas încă tărăgănat să-i dau o țigară, pe care am extras-o, împreună cu bricheta, dintr-un pachet șifonat din buzunarul lui de la piept. Eu, nefumătorul, i-am aprins-o, i-am vârârt-o între buzele al căror tremur s-a potolit imediat. A tras lacom câteva fumuri, a închis ochii, i-a deschis din nou speriat, ca și când abia acum ar fi înțeles în ce stare era. Asta m-a înspăimântat, fiindcă era o noutate la el: pe chipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
termoreglarea. Peste temperatura asta însă, în prezența sîngelui în creier, evoluția ne scapă. Și la el, Celsius arată mereu 41,1˚. Îl susținem cum putem.“ Elena se sprijină de tocul ușii și se chinuie să plîngă puțin ca să-și liniștească tremurul. Nici ea nu știe ce simte, dacă o doare sau nu. Joacă rolul femeii lovite care interiorizează deși, o criză de isterie i-ar fi plăcut mai mult și ar fi liniștit-o. Plînsul ei e sincer doar cînd se
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
sensul așa că fluxul, de-ar veni acum, ar fi inutil. Totul se preschimbă repede și amintirile îmbătrînesc. Eternitatea nu-i o speranță ci un timp geriatric. O operație făcută lumii tăindu-i gușa și netezindu-i zbîrciturile. Proptindu-i puțin tremurul genunchilor. Iată-mă, tînărul scriitor V. Căutînd în zadar o disciplină a sufletului care să-mi vindece crisparea care mă macină, să alunge regretele și nenorocirea și să mă lase fericit, dănțuind, lăsînd picioarele goale sămi frămînte necazurile ca pe
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
face absurd. Și agonia îi dă dreptul să spună: Iată, am încetat a fi o simplă rotiță a vieții, un atom fără însemnătate și rost. Mă doare și durerea mea rescrie de la capăt istoria universului gînditor. Sînt însăși viața iar tremurul și zbuciumul meu sînt irizarea ultimă a acesteia, eternitatea sub care îmbogățit, pășesc deasupra mării. Doctore, la un moment dat ești inutil!” Doctorul înghite în sec. Se vede că aprecierea mea l-a jignit. „-Mulțumesc!”-îmi spune. Apoi mă întreabă
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
serviciu. Căci, alegînd strîmb, căzînd spre moarte, omenirea ar fi pierit. Ne-am salvat prin trup. O haină de protecție, asta e, pentru gerul cavourilor. Nu mai putem altfel decît, înălțîndu-ne în drumul spre cer, să reclădim imaginea cărnii, distilînd-o. Tremur și îmi îngrop capul în palme. Îmi repet că, răul din mine, voința care l-a săvîrșit, e doar cretinul de care sper că m-am lepădat. Nu sînt eu acea voință ci cea care e acum liberă. Noroc că
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]