9,583 matches
-
armat. Ieremia cobora câte trei trepte deodată, avea privirea încețoșată, maxilarul parcă fixat în șuruburi, sângele îi fierbea în obraji, un șiroi de lacrimi reci își căuta vad în colțurile mustății, ridurile tăiau gândurile felii, tâmplele încorsetau bătăile inimii, îi tremurau mâinile, picioarele îi erau parcă pline de plumb. Între etaje s-a ciocnit cu o secretară, dosarele au așternut pe trepte covor de cuvinte inculpabile. Nu și-a cerut scuze, nu s-a aplecat, a călcat pe ele ca pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Alexandru 34, principii cei mai puternici din Italia, și nu numai cei care erau socotiți astfel, ci oricare feudal și orice senior oricît de neînsemnat, prețuiau prea puțin biserica, în ce privește puterea temporală 35, în timp ce astăzi chiar un rege al Franței tremură în fața ei, pentru că ea a fost în stare și să-l alunge pe el din Italia, și să-i învingă pe venețieni; iată de ce, cu toate că lucrurile acestea sînt cunoscute, cred că nu este de prisos ca ele să fie amintite
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
intrat în război cu trupe mai numeroase de patru mii de oșteni. Să nu fii, deci, rău cu cei răi, fii virtuos și întrepid, vei face poporul virtuos ca tine, vecinii vor dori să te imite, iar cei răi vor tremura. CAPITOLUL XVI [Despre dărnicie și economie] Doi sculptori celebri, Fidias și Alcamene, au făcut, fiecare, o statuie a Minervei, dintre care atenienii au voit s-o aleagă pe cea mai frumoasă, pentru a fi așezată în vîrful unei coloane. Amîndouă
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
fiul unui conducător de obște sătească, Probius, al unui grădinar, Dioclețian avea părinte un sclav, Valentinian, un fabricant de funii: toți au fost respectați. Sforza, cuceritorul Milanului, era un țăran; Cromwell, cel care a supus Anglia și a făcut să tremure Europa, era fiu de negustor. Marele Mahomed, fondatorul religiei celei mai puternice din lume era un ucenic de negustor. Samon, primul rege al Slavoniei, era un negustor francez. Faimosul Piast, al cărui nume este și astăzi cinstit în Polonia, a
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
în mărturisirea unui prieten? Cum ar fi putut Ludovic XIV, care credea că singură înfățișarea lui era de ajuns ca să impună oamenilor, și care se complăcea în această superioritate, să se supere pe un bătrîn ofițer care, cînd îi vorbea, tremura și se bîlbîia, și care, oprindu-se în mijlocul discursului, îi spune: "Cel puțin, Sire, nu tremur așa în fața dușmanilor Voștri"? Principii care au fost oameni înainte de a deveni regi își pot aminti ce au fost și nu se acomodează așa
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
era de ajuns ca să impună oamenilor, și care se complăcea în această superioritate, să se supere pe un bătrîn ofițer care, cînd îi vorbea, tremura și se bîlbîia, și care, oprindu-se în mijlocul discursului, îi spune: "Cel puțin, Sire, nu tremur așa în fața dușmanilor Voștri"? Principii care au fost oameni înainte de a deveni regi își pot aminti ce au fost și nu se acomodează așa de ușor la tratamentul lingușirii. Cei care au domnit toată viața au fost hrăniți mereu cu
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
copii. Scena era dominată de roșu, de violet și de brun, culori adînci ce mă Îndemnau să-l cred. În altă parte Însă, totul era clar: doi șerpi de culoarea brumei Încolăceau un arbore cu frunze foarte rare, În care tremurau niște porumbei cenușii. De neuitat era și silueta cărămizie a unei cetăți pe o creastă de munte, Înconjurată de prăpăstii adînci și de luciul unor săbii sau cuțite pe fundul gropii. Îmi mai amintesc de o casă impunătoare din streșinile
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
viu. Dar Blidaru a Înțeles că se-ntîmplă ceva cînd gazda și-a căutat de lucru pe neașteptate În Încăperea de alături, așa că a sărit pe fereastră și a tras el primul. Atunci, l-au retezat cu o rafală de mitralieră. Tremuram tot de atenție și de curiozitate: — Cum, cum ai spus, tată? Mai descrie o dată instalația electrică, n-am Înțeles prea bine... — Mă, tu abia aștepți să le torni altora tot ce-ai auzit de la mine! — Nu, am bîiguit, pentru că să
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Suzana cea pe șină Îngustă, Încetucă și harnică, bună de dus oa menii la tîrg și la Bixad, de SÎntămăria Mare. Nu călcase pînă atunci Într-un oraș și nu zărise un munte. A ajuns să treacă Alpii Dinarici, să tremure de mirare În fața mărimii vapoarelor și a porturilor, a mulțimii oamenilor. Trebuie că a dat din perplexitate În perplexitate, cea mai arzătoare fiind aceea care a făcut-o să redea, cu ochii măriți ca la hierofanie, imaginea infinității vizibile: „Atîta
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
devenea sesizabilă. Iar pe deasupra, lumina aceea se mișca, dispărea Într-un loc și apărea Într-altul. Nu trecu mult și auzi un glas Înalt de femeie cîntînd. Îi luase pînă atunci peste picior pe toți bisericoșii, dar acum porni să tremure fără voie. Se strecură În tindă și rosti În gînd Născă toarea... Pe măsură ce se apropia de sfîrșitul scurtei rugăciuni, i se părea că aude tot mai tare glasul acela de femeie. Ieși din nou În grădină... Îl auzea cu adevărat
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
XLVI, 4-5). Fiul Omului există dinaintea creaturilor, dar nu se va revela oamenilor decât la sfârșitul zilelor, ca să judece, altfel spus, să-i aleagă pe drepți de păcătoși, pe buni de răi. „Atunci munții vor sări ca berbecii,/ dealurile vor tremura ca și caprele cu ugerele pline de lapte” (LI, 4). Purtat către vest, Enoh contemplă „tainele cerului ce va să fie”: un munte de fier, altul de aramă, altul de argint, de aur, de metal ușor de topit, de plumb
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
văzut-o. Eu nu vedeam decât pietrele drumului. Albe și ele. Ploi și zăpezi spălaseră drumul. Nu și sângele. Țineam ochii în pământ. Strângeam din dinți. Nu vorbeam. Nici unul nu vorbea. Cel mare m-a tras de mânecă. Simțeam cum tremura. Atunci am văzut-o. Aprinsese "lanternele morții"2 lângă ușă. Ne aștepta. Se uita la noi. Așa cum stătea, ne-am temut că ascunde un kaiken 3 ritual sub sashen 4. Dar nu, nu se putea ! Eram creștini. N-avea voie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
unde erau uciși criminalii. Iar în fața mea, soția. În alb. Ea însăși cu fața albă. Cu ochii ficși, strălucitori se uita dincolo de umărul meu. Poate spre Nishizaka. Stăteam în fața ei. Tăceam. Noaptea se prăbușise peste noi. Doar lanternele morții își tremurau lumina. Ca să știe toți. Cei vii și cei morți. Fiul nostru fusese ucis. Într-un târziu, a vorbit, fără să-și mute privirea. Cine știe ce vedea ?! "Matsugo-no-mizu" repeta mai tare, ca și cum n-aș fi auzit. "Apa clipei de pe urmă"7 da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
palmei. Tata mi-a făcut semn s-o deschid. Înăuntru, strălucea o ostie albă. Una singură. Știam ce este. Apucasem să primesc Sfânta Împărtășanie de câteva ori înainte de dezastru. Mi-am făcut semnul crucii și am luat-o, cu mâinile tremurând. Tremuram din tot trupul. M-am uitat la ea, mi-am adus aminte cum preotul o înălța în lumină, împreună cu potirul și mi-a trecut deodată prin minte că sângele tuturor a fost oferit în loc de vin și al celor uciși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Tata mi-a făcut semn s-o deschid. Înăuntru, strălucea o ostie albă. Una singură. Știam ce este. Apucasem să primesc Sfânta Împărtășanie de câteva ori înainte de dezastru. Mi-am făcut semnul crucii și am luat-o, cu mâinile tremurând. Tremuram din tot trupul. M-am uitat la ea, mi-am adus aminte cum preotul o înălța în lumină, împreună cu potirul și mi-a trecut deodată prin minte că sângele tuturor a fost oferit în loc de vin și al celor uciși, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
de la bătaia primită: am intrat cu fereală, în oraș. Mergeam numai noaptea, ca să nu mă vadă oamenii. O singură dată m-am păcălit, când, în mijlocul zilei, s-a făcut deodată întuneric și pământul a început să se clatine și să tremure. M-am ridicat și am rupt-o la fugă unde vedeam cu ochii, printre oameni care alergau și ei, strigând dar nu mai aveau grija mea. Când m-am uitat, ieșisem din oraș. Mi-am tras sufletul și mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
de asta mă feream cât puteam, ba chiar mă strângeam mai aproape de piatra asta pe care o vezi jos, la rădăcina mea, și care atunci mi se părea că e cine știe ce stâncă mare...), fiindcă oamenii pot să aducă moartea, și tremuram cu toate frunzele mele când se apropia vreunul. Dar o respirație care să aducă viața, nu mai întâlnisem până atunci. "Poate că n-o fi om", mi-am spus. Și mi-am îndreptat frunzele din creștet spre locul de unde venea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
cerul de deasupra. Atunci s-a ridicat în genunchi și omul meu și i-a spus celuilalt, care strălucea : "Învățătorule, e bine că suntem aici; să facem trei colibe: una pentru Tine, una pentru Moise și una pentru Ilie"... și tremura așa de tare când vorbea, că nu m-am mai putut ține și am căzut la pământ, acolo unde eram. Mi-am spus că e tocmai ce trebuia, fiindcă, dacă ei rămân acolo, înseamnă că e și pământ bun (ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
petece și pănuși de porumb), dar cu cât se uita mai mult cu atât simțea urcând în piept o bucurie cum nu mai cunoscuse niciodată : dulce și amară, tristă și plină de soare, caldă și care-i făcea inima să tremure... Păpușa aceea o privea și parcă bucuria ieșea de acolo... Deodată se simți trasă de mână: era prichindelul care tare vroia să vina și ea la colinde... O trase spre el în jos și o sărută pe obraji: era înghețat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
picioarele: Ei, da' bine că făcuși ochi ! Nu, nu ne-am răsturnat, n-ai căzut în apă, nu te-ai înecat. Când am tras la mal, te-am găsit leșinat pe fundul bărcii. Dar am avut de furcă cu tine: tremurai tot și strângeai așa de tare banca sub care căzuseși, că m-am căznit să-ți descleștez degetele, dar tu nu și nu. Când am reușit să te aduc înăuntru și ai început să te încălzești, ți-a venit repede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
vremea... a venit cu ceilalți doi copii . Am aflat mai târziu că mă căutaseră fără încetare, toată ziua numai ca să nu mă lase-n colții animalelor din pădure... Mama : Da, te-au adus, ai venit noaptea, cu ei, murdar, flămând, tremurând de frig și oboseala, dar a doua zi nu te-am mai găsit în așternut. Și nici ei nu mai erau acasă. Nevasta negustorului, mama celor trei, plânge și acuma, chemându-și pe nume fiii cât e ziua de lungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Nuuu... Nu știu ce să fac. Să râd? Să plâng? Să te Îmbrățișez? Să Îngenunchez În fața ta, Despi?... În clipa următoare, trei ființe ședeau Îmbrățișate, cu sufletele vibrând de fericire... Când s au desprins, În colțul ochiului fiecăruia o rază de lumină tremura În boaba de lacrimă a fericirii... În cele din urmă, Lia și-a revenit. ― Multe puteam să cred și să-mi Închipui despre posibilitățile tale, Despi, dar așa ceva nu mi ar fi trecut prin minte niciodată. Să ai tăria să
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
alege cu un traumatism cranian, cu o fractură de mandibulă ori de piramidă nazală, sau, pur și simplu, cu un stop cardiac!... Sora, care Încercase să-l oprească pe securist când a dat buzna În sala de operație, a Îngăimat, tremurând: ― Eu... Eu, domnule profesor, i-am spus să nu intre, că nu-i voie, da’ el m-a izbit de perete și a intrat ca o furtună... Cu un calm olimpian, profesorul și-a Întors capul, privind spre securistul care
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
ce se revărsa de dincolo de gene... ― Atunci, sunteți un tătic tânăr, fericit și... - a lăsat ea vorba suspendată În aer, care putea să Însemne orice: frumos, disponibil pentru o perioadă... ― Aș vreaaa... ― Aștept să-mi spuneți ce doriți - și-a tremurat ea șoldurile ademenitor... ― Să-mi dați... ― Ce? - a Întrebat frumoasa, Învăluindu-l În lumina orbitoare a ochilor, care i se revărsa ca o aură pe tot chipul... ― Niște hăinuțe, ca să-l pot scoate din Maternitate... ― Am Înțeles - a răspuns ea
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
salt și o lovitură ca de trăsnet dată cu patul automatului, l-am culcat la pământ pe primul „celovec”. Abia după câteva minute bune a apărut Păpădie, aducându-l pe cel de al doilea rus cu „pantalonii În vine”, care tremura ca varga... „Da’ ce-ai făcut, măi Păpădie? Nu lași omul să se ușureze?” - l-a Întrebat Toader, cu icnet de râs. „Ba cred că s-a ușurat prea mult când l-am somat să nu miște nici dintr-un
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]