1,493 matches
-
aproape un ritual În scurta noastră existență amoroasă, o excita peste măsură, provocând În ea dulci explozii de plăcere. O voia repetată la nesfârșit, Într-un interminabil preludiu conducător spre finalul apoteotic. Spre Marele O. Mă simțeam de fiecare dată umilit, ridicol de neîmplinit și intrigat de comportamentul straniu al Ninetei. Pot spune, Însă, că Nineta era și o mare sentimentală. Că avea suflet bun! Cupidonul din ghips l-am primit de la ea, cu dedicația „pentru tine, de Ziua Îndrăgostiților”. Ce
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
dintr-o dată cu ea (aș fi vrut ca Melanie să nu mă găsească așa... dar acum era prea târziu). Rămăsesem suspendat În fața ei, cu bucata aceea de carne atârnându-mi grotesc din șold, sprijinit cu o mână de marginea chiuvetei, jenat, umilit, cu privirea ruptă. Melanie mi-a spus ciripitor (era foarte bine dispusă - cum nu o văzusem niciodată!), neluând În seamă postura mea, că astăzi este ziua ei de naștere (Împlinea 21 de ani). Iar ea, În fiecare an de ziua
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
de rugăciune sub bolțile bătrâne Vibrează cu putere, și fumul majestuos De smirnă, de tămâie, din vasele divine Se urcă către tâmplă în nour luminos. Stă sus martirul lumii ce-i Dumnezeu putinte, Iar jos l-a lui picioare mormântul umilit Al omului, în care un snop de oseminte E-o mână de cenușă, odor neprețuit. Din astă catacombă și mucedă și rece, Din ist sicriu de ghiață în noapte-nfășurat Cu giulgiul nepăsării, un fulger iaca trece Și de-a virtuții
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
un picior. {EminescuOpIV 370} DUPĂ CE ATÎTA VREME După ce atâta vreme Laolaltă n-am vorbit, Mie-mi pare că uitarăm Cât de mult ne-am fost iubit, Dar acum te văd nainte-mi Dulce, palidă cum șezi - Lasă-mă ca altă dată Umilit să-ngenunchez Lasă-mă să-ți plâng de milă, Să-ți sărut a tale mâni... Mănușițe, ce făcurăți De atâtea săptămîni? {EminescuOpIV 371} ÎN VAN CĂTA-VEȚI... În van căta-veți ramuri de laur azi, În van căta-veți mândre
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
de el, să contrazici, și nu să fii conformist. Deci nu a reduce umil o distanță, ci a o spori cu insolență.”1 În fapt, dacă snobismul e masochist (snobul vrea să se integreze cu orice preț, să se lase umilit, ca biet imitator), dandysmul e sadic prin forța sa de șoc, prin voluptatea de a violenta și de a produce suferință, crede Jean d’Ormesson, despărțindu-se astfel de apologeții dandysmului „blând” (care șochează fără să rănească). Adevărul se lasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
privește nu doar pe snobi, ci și pe ariviști și pe dandy cade ca o ghilotină: „Propriii lor călăi, supușii altora, sclavii prestigiului, dușmanii propriei lor fericiri ș...ț, așa ne apar În final cei trei: Sisiful arivismului banal, snobul, umilitul de bună-voie, și acest călugăr invertit al eleganței delirante: dandy-ul”1. Oarecum În prelungirea ideilor lui d’Ormesson, Emilien Carassus păstrează triada arivist, snob și dandy Într-unul din capitolele mult citatei sale cărți, dar aduce câteva nuanțări importante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
celor săraci. Lupta intestină produsă de această pretinsă Împărțire à la Montgomery aprinde În rândul persoanelor civilizate o pasiune generalizată pentru avere, expresie Înțeleasă ca prototip al tuturor ambițiilor individuale; deoarece, din dorința de a nu aparține clasei obidite și umilite, Își fac apariția nobilimea, aristocrația, titlurile și curtenii, dar și curtezanele etc. Însă acest soi de febră care Îl face pe om să vadă peste tot scări ale onorurilor și să se Întristeze că nu a reușit să se cațere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
de-acum Împietrit al Dumnezeului mâniei. Revoltatul, nemișcat, susține, fără a clipi măcar, privirea lui Dumnezeu. „Nimic nu va clinti, spune Milton, acest spirit imperturbabil, acest Înalt dispreț născut din conștiința ofensată”. Totul aleargă și grăbește spre neant, Însă cel umilit se Încăpățânează și Își păstrează, cel puțin, mândria. Un reprezentant al barocului romantic, descoperit de Raymond Queneau, consideră că scopul Întregii vieți intelectuale este de a deveni Dumnezeu. Acest romantic, Într-adevăr, o ia Înaintea timpului său. Scopul nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
de strigăte și de mirosuri. Firește, m-am născut la Granada, maiestuoasa capitală a regatului Andaluziei, numai că veacul ajunsese de acum departe, iar eu am cunoscut-o când ea era pe moarte, golită de oamenii și de sufletul ei, umilită, stinsă; când ne-am părăsit cartierul Albaicin, el nu mai era pentru ai mei decât un soi de baracă mare, ostilă și dărăpănată. Fès era altceva, iar eu am avut la dispozițe întreaga tinerețe ca s-o aflu. De la prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
rămânea decât să mă întorc și să ies, într-o tăcere de cimitir. Salma îl urmă fără o clipă de șovăială, deși era gata să leșine. Era, dintre toți, cea mai lovită, mai mult chiar decât Warda. Concubina fusese, firește, umilită. Dar avea măcar consolarea de a ști că de acum Mohamed nu mai putea s-o părăsească niciodată fără a pierde orice urmă de considerație; și, în timp ce ea tremura în colțul ei, se mângâia cu gândul că fusese victima unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
proscris în satul lui, și tocmai când se ducea într-acolo a fost atacat și asasinat. Răspunderea ta e mare. În timp ce vorbea, ochii mi se întunecară ca și cum se resemnau deja cu bezna temniței. Îmi vedeam avutul confiscat, bunurile risipite, familia umilită, o vedeam pe Hiba a mea vândută la un târg de sclavi. Mi se înmuiaseră picioarele și eram leoarcă de sudoare, sudoarea rece a neputinței. M-am străduit totuși să articulez, anevoie, jalnic: — De ce anume sunt acuzat? Din nou și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
a crescut pe piele. ARTUR: Întotdeauna mi-a fost silă să-mi ating pielea... GARDIANUL: Și mie. Mor de silă. Uitați-vă în cerul gurii mele... E galben... ARTUR: De zece ani noi dorm, nu mănânc, nu beau... Mă simt umilit... GARDIANUL: Și pe mine, domnule, mă umilesc deținuții. Credeți că mi-e ușor să suport toate mofturile dumneavoastră? ARTUR: Regret, regret enorm... GARDIANUL: Mă bucur. Eu mă mulțumesc cu puțin. Toți trebuie să ne mulțumim cu puțin... Și mai ales
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
ARTUR, calm.) El e Grubi? (ARTUR face semn cu degetul către CĂLĂU.) Îl fac fărâme! (Se repede la CĂLĂU.) CĂLĂUL: Eu tac... COLONELUL: Drepți! Culcat! Târâș-marș! (Către ARTUR, confesiv, plângăreț.) Și-au bătut joc de mine... M-au distrus... CĂLĂUL (Umilit, îmbrățișând cizma.): Noi?! COLONELUL (Lovind.): Gura! Culcat! Drepți! Târâș-marș! Drepți! Culcat! (Către ARTUR.) Mi-au pătat onoarea... Sunt groaznic de indisciplinați... Mi-au scos peri albi... M-au omorât... Reia.) Jooos! Târâș-marș! Drepți! Culcat! Drepți! Culcat! (Către ARTUR.) Sunt un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
cu seamă dacă e vorba despre dame. Am văzut scene penibile, cu tot soiul de obsedați sexuali care, profitând de aglomerație, se lipesc de anatomiile femeilor din fața lor, ba chiar le pipăie măgărește, și am fost scârbit ca om și umilit ca bărbat. Decât așa, mai bine o ședință de lucru manual singur sub duș, e mai demn. O să vedeți de ce fac această precizare privind conduita mea În metrou, În tramvaie și autobuze. La Unirii, au coborât mai mulți călători decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
și pe care alte nuclee revoluționare o difuzează în Capitală și în, orașele din Nordul țării. "Portughezi! Pentru oamenii de demnitate și de onoare, situația politică a țării e de neîndurat. Strivită sub acțiunea unei minorități corupte și tiranice, națiunea, umilită, stă gata să moară. Eu, în ceea ce mă privește, mă revolt pe față! Și oamenii de valoare, de curaj și demnitate, să vină la mine cu armele în mâini, dacă voiesc să biruiască sau să moară cu mine! La arme
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
smeritului rugă, deschizătoare de porți de liniște, împăcare și bucurii. Ruga aceea din străfundul ființei tale, adevărată pentru că este ruga vieții tale. Prin care viața ta se roagă Domnului fără trufie, fără deznădejde, fără a se simți în vreun fel umilită, scarandivită. Smerita rugă a împlinirii când nu-i ceri ceva Domnului, ci doar îi mulțumești și-i spui tot ceea ce nu te-ai rușina să le spui și oamenilor. Rugăciunea, m-a învățat Biblioteca, este libertatea supunerii depline, a mersului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
sau sentimentală a acelor nimicuri. Puțin îmi pasă că le-am dat poate ieftin. Scăpam de necazuri. Apoi, când am mai vrut să-i vând câte ceva, N.N. a început să mă păcălească. Fixam întâlniri la care nu venea. Mă simțeam umilit, dar îmi trecea repede. Eu eram cel care vindea, care îl rugam să cumpere. Eram cerșetorul. Și dacă ai mândrie când cerșești... Sunt baliverne literare cu demnitatea celor decăzuți, înfrânți. Exerciții de condei pentru romancieri. Teren de zburdă pentru creatorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pierd. Scriu. Mă privesc. Și știu că toate sunt așa cum trebuie să fie. Nu-i dau cartea din generozitate. Nu am exemplare. A promis că o plătește, cu o rotunjire de treizeci la sută, pentru autograf. Nu m-am simțit umilit acceptând târgul. Pentru că nu-mi pasă. Nevoie de bani am. Un autograf (dedicație) pentru mine nu înseamnă nimic. Un târg, doar, ca în bazarurile Orientului... Mi-e somn doar. Poate din frică, din lașitate. Dar iarăși, de aici, începe „truda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
risipă se poate umple golul... 31tc "31" E prima zi de Paște. Ascult la radio cântece de temniță, povara luminoasă a unor suflete chinuite pe nedrept. De fapt, nu sufletele au fost chinuite, ci trupurile lor au fost batjocorite, rănite, umilite, sfârtecate, date nimicului și risipite în hăul gropilor comune. Mă întristează dintr-odată ascultarea acestor poezii scrise în temnițe, puse acum pe muzică. Poezii despre un timp năruit și din suferințe despre care multă vreme nu am știut nimic. Despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
admitea replică. Bătrînul o să-ți facă socotelile... Nu Îl lăsă liber nici o clipă, amenințîndu-l că-i rupe dintr-o singură lovitură spinarea dacă Încearcă să fugă și Îl obligă să Înainteze așa, caraghios, cu picioarele depărtate, cu mersul legănat și umilit, pe cărarea Întortocheată care șerpuia printre stînci, pîlcuri dese de cactuși Înalți și tufișuri Încîlcite, pînă la plaja albă din golful liniștit. Două baleniere lungi și elegante erau ancorate la țărm și vreo douăzeci de bărbați se chinuiau să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
avea să reușească să se răzbune pe Dumnezeu și pe oameni, iar Destinul avea să-i dea Înapoi cu vîrf și Îndesat tot ceea ce pînă atunci se Încăpățînase cu atîta stăruință să-i răpească. Nu voia să moară acolo, uitat, umilit și Învins, Înspăimîntător de singur pe ultima insulă a celui mai mare ocean, nimicit prin lovituri de bici de către niște necunoscuți, după ce fusese de mai multe ori distrus de toată lumea și toate astea de-a lungul „nu știu cîtor ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Să-l ucidă pe căpitan și să fugă să se ascundă În refugiul său, Îngăduindu-le ca ziua următoare să răscolească insula pînă la ultima piatră, căutîndu-l zadarnic, pentru că În felul acesta aveau să Învețe că nici un om nu trebuie umilit așa cum Îl umiliseră pe el, pentru a-l putea provoca după aceea, fără teamă, din nou. Așteptă așadar În timp ce planul de răzbunare prindea contur În mintea lui, dar trecură minute Întregi, noaptea ecuatorială tăbărî asupra vaporului și a insulei ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
deși Îi iubise nebunește pe Rodrigo de San Antonio, Germán de Arriaga și chiar pe Diego Ojeda. Iar acum se afla acolo, supusă În cele din urmă unui bărbat - era oare bărbat acea arătare? -, ținută În lanțuri, jignită, folosită și umilită cum nu aveau să fie niciodată verișoara ei, mama ei sau oricare altă femeie de pe lumea asta. Oberlus, regele Insulei Hood! Auzi un zgomot afară, băgă de seamă cum o umbră diformă și Încovoiată se proiecta pe pămîntul bătătorit din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
-i respinge pe acei bărbați care nu fuseseră În stare s-o facă să li se supună, pe cît de mult Își dorea ea, inconștient, să se simtă subjugată. Cum să Își mărturisească ei Înseși că tînjea să fie disprețuită, umilită, jignită, lovită și redusă la simpla condiție de receptacul al nevoilor sexuale ale unei ființe respingătoare și brutale, a cărei simplă prezență Îi stîrnea greața? Să-l accepte ar fi Însemnat să accepte autenticitatea dezechilibrului ei mintal și faptul că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
în doar câteva secunde să-l înșire pe rochița ei de sus până jos. Fugi repede și împreună cu cealaltă soră râdeau de fericire că reușise să facă așa faptă. Biata Ioană! Nu reuși nici să priceapă ce se întâmplase! Uluită, umilită, rănită, îndurerată... toate veniseră deodată asupra ei. Lacrimile curgeau șiroi din ochișorii ei. Rochița ei cea nouă! Sărmana mamă, ce va zice? Ce va simți? Ce să-i spună? Cum să intre în curte în așa hal? Nu înțelegea pentru
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]