2,433 matches
-
câte un alt adevăr, care-l Împingea mereu Înainte pe calea ce duce spre lumină, până când cădea frânt de oboseală pe pat și adormea. Fiecare urlet expulzat Îl elibera de teama ce sălășluia În pieptul său. Atrase de luna plină, urletele sale se contopeau cu cele ale lui Spinoza, se acopereau de broboane de sudoare și dispăreau În hău. Privindu-le cum se Învârt ca niște mingi de foc În lumina rece a lunii, Oliver simțea cum, În locul spaimei, În sufletul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
niște fire nevăzute, se ondula, plutind peste platouri. Noimann gemu și el, eliberându-se de Încă un sul de feșe, ce se rostogoliră până În colțul de miazăzi al Încăperii. Tot atunci cămașa, umflându-și și dezumflându-și „abdomenul”, scoase un urlet atât de puternic, Încât geamurile zdrăngăniră, iar sticlele și paharele de pe masă Începură să trepideze, alunecând spre margini, gata-gata să se spargă. „Tu, care ești Ieri”, rosti, privind spre Noimann, ciungul. „Ieși acum, În clipa de față, din ce este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Gustul, la fel. Umplându-și farfurioara cu țepușe bine rumenite, masterandul Lawrence Își făcu loc la masă, așezându-se pe un scaun liber În apropiere de Bikinski. Conform preceptelor lui Benedict, adevărul ultim avea să i se releve printr-un urlet. Dacă va avea de-a face cu un adevăr fals, va scoate alt sunet. Oricum, pentru orice eventualitate, Lawrence dosise Într-o pungă de hârtie câteva bucăți de carne, pe care avea, la noapte, să le Împartă cu Spinoza, pregătindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
un colac de slavare pentru teama lui. Spaima Îi schimonosea chipul palid, făcându-l de nerecunoscut. Masterandul Încerca să stea nemișcat pe scaun, fără să facă nici cel mai mic zgomot. Deodată simți că se sufocă și atunci, scoțând un urlet prelung, țâșni ca Împins de un resort de pe scaunul său și se pierdu În Întuneric. ...Mult mai târziu, când ajunse din nou la Corso, află și alte amănunte asupra acestui incident. Mai mulți vorbeau, pronunțând În șoaptă numele lui Satanovski
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Bărbatul e un clește, femeia alt clește. Cleștii se devoră unul pe altul neîncetat. Când apare un al treilea, deja e prea târziu. Perechea sado-masochistă Îl va chinui ca pe Iisus...” De afară se auzi un croncănit, urmat de un urlet straniu. Mirosind de la distanță ceva putred În atmosfera locului, Oliver, după ce rătăci un timp de unul singur prin oraș, oglindindu-se-n vitrine, porni pe urmele celor trei și acum Își Înfipsese rădăcinile În fața cavoului, sprijnindu-și umărul de monumentul care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
rădăcinile În fața cavoului, sprijnindu-și umărul de monumentul care-l reprezenta pe Noimann În chip de Bonaparte. Auzind vorbindu-se despre femei, masterandul Își exprimă opinia sub forma unui cârîit. Văzând că nu i se răspunde, Își acompanie cârâietul cu un urlet. Noimann Încercă să stăvilească șuvoiul de cuvinte ce năvăleau din gura inginerului Edward. Auzind rostindu-se numele lui Iisus, el spuse: „Nu invocați măcar numele Domnului În acest context...”. Bărbia lui Satanovski se opri pentru o clipă din mișcare. Scoțând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
orbi se rostogoleau spre el. Picioarele sale lungi cât zilele de post Îl Înfășau Într-un păienjeniș de gânduri negre, paralizându-i Încet-Încet voința... Zăcând Întins, la rându-i, cu mâinile sub cap, acompaniat de scrâșniturile de dinți și de urletele lui Oliver, care ba creșteau, ba scădeau În intensitate, inginerul Edward, sărind de la un subiect la altul, Începu să-i povestească tot felul de anecdote cu femei, care de care mai sucite, presărându-și povestioarele cu citate din Schopenhauer, Strindberg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
care le auzea răzbind dinăuntru, nu prezentau pentru el nici un interes. Nici gemetele celor trei trupuri aflate În extaz nu reușiră să-l scoată din ale lui. Oliver medita, ca de obicei, la adevărul ultim și adevărul pur. Din păcate, urletele sale care avertizau lumea asupra Judecății de Apoi nu-și găseau ecou În inimile păcătoșilor. Da, era timpul să revină În salon. Aflată la intrare, femeia-ușă Își sumețise fustele, așteptându-l pe masterand să treacă, foșnindu-și frunzișul galben, printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
găseau ecou În inimile păcătoșilor. Da, era timpul să revină În salon. Aflată la intrare, femeia-ușă Își sumețise fustele, așteptându-l pe masterand să treacă, foșnindu-și frunzișul galben, printre picioarele ei de lemn, prinse În balamale. Scoțând un ultim urlet, Oliver Îi lăsă pe ceilalți trei În plata Domnului, grăbindu-se să se Întoarcă În salonul său... Deja mijeau zorile și roua picura din cer. Deasupra lui ardea, ca un bec aprins, Luceafărul de dimineață. Cei trei nu aveau decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
primejdii, pe el care de dragul ei susținuse atâtea lupte, să-l prefere în locul lui pe un tânăr sarzin ? Mândria nobilului conte era adânc rănită. În prada unei furii cu neputință de stăpânit el s-a repezit în pădure cu niște urlete înfricoșătoare. -Nu, nu! Striga. Eu nu sunt omul drept care mă ia lumea! Roland e mort! Eu nu sunt decât fantoma rătăcitoare a acelui nefericit conte,care acum îndură chinurile iadului! Roland a răăcit toată noaptea la voia întâmplării prin pădure
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
deși el nu-și amintea cu siguranță cum mă chema sau că eram fata țicnită cu umbrela. —Excelent. Am primit mesajul tău, iar Amy m-a rugat să te sun, pentru că ea e ocupată toată după-amiaza. Restul fu acoperit de urletul sirenelor. —Scuze, n-am Înțeles ce ai zis. E cea mai zgomotoasă sirenă pe care am auzit-o vreodată. Trebuie să fie opt mașini de pompieri sau așa ceva, am țipat, Încercând să mă fac auzită peste vacarm. Și eu aud
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
câștigă puterea de a stăpâni vremelnic material și nu spiritual devenind faună și animal, învinsul, în cazul nostru legionarul, devine floră și îl apropie de Dumnezeu. Caznele îl desăvârșesc pe om și nu îl poate acoperi colbul vremilor mișele, nici urlete, nici mușcături câinești, nici violențe. „Dați Cezarului ce-i al Cezarului și lui Dumnezeu ce-i al Lui.” Pătimirea este creatoare, ea înflăcărează pe om atunci când are un scop măreț, un ideal sfânt și devine punct cardinal în viața sa
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
în fața ochilor era imaginea care l-a chinuit tot timpul cât a fost concentrat... În clipa următoare, o lovitură de ciomag dată cu amândouă mâinile de-a lungul spinării bărbatului care se afla deasupra muierii a făcut să țâșnească un urlet ca de fiară din gura acestuia... Gâfâind de furie, Todiriță a strigat la bărbatul care se zvârcolea pe jos: ― Ridică-te, potaie, că de aici nu mai ieși viu!!! Când al lui Cocostârc a reușit să se ridice, ciomagul lui
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
retrovizoare ațintită spre garaj. Timpul se scurgea cu încetinitorul. Pe lângă el trecu un bărbat care arăta ciudat, două bătrâne ce împingeau niște cărucioare de supermarket, apoi o ceată de băieți gălăgioși, cu jachete pe care scria Hollywood High. Se auzi urletul unei sirene de poliție ce se apropia. Danny se gândi la cod 3: probleme pe bulevard. Apoi totul se acceleră. O femeie în vârstă deschise ușa de la intrarea la numărul 2307. O mașină a poliției fără însemne opri în fața garajului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
de calibrul 38. Dincolo de colina din South Pasadena alte arme se descărcară, ca un lătrat în lanț al câinilor porniți pe ceartă cu luna. Mal încărcă iar, trase, încărcă, trase, încărcă, trase - până când epuiză toată muniția de Remington. Auzi urale, urlete și scâncete, apoi nimic. În canion susura un vânticel cald. Mal se sprijini de mașină și se gândi la operațiunile lui de la Moravuri și cum refuzase el să facă parte din Brigada Durilor, unde intrai cu pistolul scos, iar tipi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
în fond, puțin dezamăgită. — A fost ca un duș rece. — Defectul meu e că uneori sunt prea sigură de mine, conchise Ioana. De exemplu, la un spectacol, fusesem așe zată între președintele țării respective și soția lui. După con cert, urlete de entuziasm pentru dirijor, vine direc to rul teatru lui să ne arate drumul spre cabina lui Sergiu. O puzde rie de spectatori se înghesuiau să-l felicite. Eu, plină de 107 ÎN TURNEE atenție față de doamna președintelui, o liniștesc
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
Arbitrul tocmai trecea pe lângă noi cu fluierul în gură. ― Don' arbitru, zice Ghiță, îmi cer scuze, vă rog, dați-mi voie să reiau jocul! ― Nu se poate! Altă dată să fii cuviincios... Nu admit recalcitranță pe teren! Un fluier scurt! Urlete de bucurie la evangheliști: "gol, s-a egalat!"... "Unu la unu". Poftim! Ghiță spumegă de mânie. ― Dacă ne iau meciul evangheliștii, mă fac de râs, și numai eu sânt de vină, că nu mi-am ținut gura...! Ce mă fac
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
a prins bine. În repriza a doua, Ghiță a apărut pe teren în fruntea echipei lăzăriste, care radia de mulțumire și încredere. De astă dată, Ghiță s-a întrecut pe sine însuși... Singur băgat două "goluri"; Tănăsică, unul... și, în urletele noastre da izbândă, meciul s-a terminat cu 4―1 pentru Lazăr, pentru că Evanghelica, intimidată, n-a mai băgat nici un gol. Din zeci de piepturi a izbucnit strigătul de triumf: ― Pentru Echipa liceului Lazăr: hip, hip, ura, urraa, urraaa! Prin
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
spusese că trebuie să-și adune suficiente forțe ca să moară. Dar nu așa. Nu captiv. Nu sub fierul roșu al lui Ogodai. Ci liber, În aerul rece și curat al iernii, sub lumina blândă a stelelor. În ultimele nopți, auzise urletul lupilor. Deci În jurul lor nu era decât pădure, o pădure deasă, de nepătruns pentru oameni, dar stăpânită de lupi. Și mai era frigul. Gerul pe care Îl simțea strecurându-se prin geamuri și pe sub uși, În ciuda focurilor aprinse În toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
cadă În universul alb de sub el. Căderea dură, parcă, o veșnicie. Nu știa decât că era Învelit În giulgiul imaculat al zăpezii și că plutea spre celălalt liman, Într-un frig care se transforma, Încet, În căldură. Undeva se auzeau urletele lupilor. Tot mai aproape. Haita se apropia În goană. Oană auzi chiar și zgomotul pașilor lor, erau mulți, erau zeci de lupi Înfometați, iar goana lor spre prada care zăcea În zăpadă devenea o cavalcadă de cavalerie. Parcă nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
spre dreapta. Nu știu de ce. - Privește spre mongoli. - Ai dreptate. Mongolii sunt În urma lui. Ciudat. Credeam că nimeni nu mai stă În picioare pe furtuna asta. Galopează spre Amir. Spahii Încearcă să se ridice. Mongolii Îi seceră cu iataganele. Aud urlete de durere. - Le aud și eu. Spune-mi ce vezi. - Nu mai știu unde să mă uit. Totul se Întâmplă În același timp. Sus, Apărătorii lovesc corpul de achingii care l-a Încercuit pe Alexandru. Mai jos, mongolii ajung la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Încetul cu încetul, mătușile care fuseseră atât de mândre de el, muriseră sau încetaseră să mai vină în vizită. Unchiul său din partea tatălui suferise un atac de cord, provocat, se pare, tot de Pran Nath, care imitase, într-o noapte urletul unui animal sălbatic, chiar sub ferestrele acestuia. Așa că atunci când Pran se gândește să întindă o mână spre fata lui Anjali, habar n-are ce-l așteaptă. Forțe uriașe, ținute până atunci în ascultare, sunt gata să se dezlănțuie. Dacă degetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
să-l declanșeze, piciorul îi alunecă de pe scaun și cade, vărsându-și pulberea de magneziu pe achkan. Senzația de răcoare în zona subsuorilor este exact stimulul de care are nevoie maiorului pentru a-și termina treaba și culminează cu un urlet care-ți îngheață sângele în vine. Pe când creierul său este inundat de hormonii treziți din beție, începe să privească situația cu un ochi critic. Ce naiba a făcut? Incertitudinea îl duce la remușcări, remușcările la vină și vina la panică. Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
pur și simplu. Descoperă că simte nevoia să ragă, răgete scoase din adâncul plămânilor, care-i umflă maxilarele și-i fac pieptul să răsune. Nu este normal. Cu toate astea, funcționează. Cu adevărat! Cu adevărat! Chiar funcționează! Apoi urmează un urlet final, un orgasm regal și fiecare picătură din el valorează aur. Din punct de vedere politic. Imediat o imobilizează, gâfâind între scobitura gâtului și umărul femeii. Ea îl fricționează pe spate. El își revine, îi ține o mică prelegere cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Da, zice sir Wyndham, căruia Vesey îi atrage atenția prin semne. Da, foarte. — GGRRHHAWW! urlă nababul. Capetele se întorc. Sir Wyndham este pierdut pe moment, prea uluit ca să găsească un răspuns corect. Pran privește peste pajiște să vadă de unde vine urletul. Se îndreaptă precaut spre inima petrecerii, încercând să pară că se distrează. Este oprit de fotograf, care-l apucă strâns de braț. — Rukhsana, trebuie să ne apucăm de treabă. Înainte să apuce să-i răspundă, el și fotograful sunt opriți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]