1,553 matches
-
din Iași pentru această temă atât de tristă din trecutul umanității. Exponatele panouri documentare, fotografii, statistici, documente, piese originale din secolele sclaviei lanțuri, butuci de lemn pentru blocarea gâtului sau a picioarelor, unelte de fier pentru "marcarea" sclavilor, bice din vână de bou, statuete de cult ale sclavilor, tobe... Toate dădeau glas unor vremuri crâncene, de teroare, de împilare dusă până la cele mai atroce și inumane limite. Profund impresionat de cele văzute și trăite retrospectiv în sălile Muzeului, avea să se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1571_a_2869]
-
negro bueno ni tamarindo dulce" nu există negru bun și nici tamarindo dulce (fruct cu gust astringent). De regula erau biciuiți, locul de aplicare numindu-se "tumbadero", iar biciuirea se numea "bocabajo" cu gura în jos. Biciul era confecționat din vână de bou sau șuvițe din piele de vită, fiind utilizate și vergile vegetale. Numărul loviturilor aplicate era la bunul plac al stăpânilor. "Regulamentul sclavilor" din 1842 menționa printre pedepse biciuirea, ce nu putea depăși 25 de lovituri, prinderea în butuc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1571_a_2869]
-
om suferind de o boală incurabilă. - V-am dat-o pe toată, le-am zis. A-ntors capul fără chef și a-nceput să scotocească prin sertare și dulapuri. A găsit cîteva scrisori vechi, pe care le-a citit stînd pe vine, pe podea. M-am Întrebat de ce nu stă pe un scaun. Era limpede că nu voia să șadă confortabil În timp ce citește corespondența altcuiva. Cei doi gabori de la Furturi de Mașini Începeau să se plictisească. În cele din urmă au luat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
că este femeia cea mai nenorocită din lume. Nu știu de era sinceră sau își juca rolul de M-me Pinkow. El, sosind la Pasărea cu d. Nicolaescu, povestise maicei starițe că a venit să organizeze pentru un ofițer superior o vână toare în pădurea de la Brănești și Pasărea. Minciună vădită! Ce vânat era să împuște într-o pădure atât de umblată în luna iulie? Aceasta se și adeveri, căci vânătoarea rămase baltă după isprava mea cu elevii din Burdușani, Pinkow văzuse
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
spre absolut a spiritului, și că, acționați de ome neștile patimi, marcați de „cicatricile iubirii“, „nu putem căpăta luciu calm de statuie“: Nu putem căpăta luciu calm de statuie - Sub veșminte, în carne, iată, coboară și suie, Printre nervi, printre vine se ascund, se ivesc Cicatricile iubirii - tatuajul nostru firesc. Adâncirea în somn este resimțită de poet ca o soluție benefică, evocată în reprezentări care l așază pe Mihalaș în marea linie a liricilor noștri care au cultivat acest motiv poetic
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
Îmi aduc ș-acum aminte de-acea vârstă fără preț, Când prin ochii tinereței priveam lumea îndrăzneț; Socoteam că-i pentru mine orice pasere zbura; Bani de-aveam sau nu în pungă, cheful nu se micșura. Dar aveam silitră-n vine și în piept izvor de foc, Aveam inimă bogată, stam calare pe noroc. Mai mă-ncumătam pământul pe un umăr să-l râdic Și în dărnicia-mi, viața mi-aș fi dat-o pe nimic. Iată că-ntr-o zi, amice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
încât începusem a crede că urșii lui Catrințaș au fost o frumoasă poveste, și mă mustrasem pe mine însumi de spaima ce-mi făcusem de toate nimicurile; când, deodată, auzii la spatele mele un foșnet care îmi slei sângele în vine, un foșnet înfiorător, prelung, care se urca în sus pe trunchiul bradului sub care mă aflam și puse în mișcare toate crengile lui. Acum nu mai rea de glumă. Ursul se suise în copac, și fiindcă, în primejdia mare vine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
-mi intuițiunea apropiatelor griji ale iernei, mă predispunea parcă să sorb cu mai multă poftă dulceața momentului; iar eu, tânăr cum eram plin de entuziasm, cu inima mișcată de priveliștea acestei naturi în sărbătoare, simțeam curgându-mi fierbinte sângele prin vine, simțeam în pieptu-mi marea bucurie a vieței. Cine însă se bucura și se răsfăța mai mult în roua dimineței pe întinsele miriști ce răsunau de cântecul pitpalacului, era Milord sau Milordachi, cum îl dezmierdau copiii, copil nebunatic și el, care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
câne ca toți cânii, era prototipul, expresiunea ce mai fină, cea mai perfectă a rasei prepelicarilor. Ce inteligent, ce bun caracter, ce iubitor de stăpân! Ș-apoi era frumos să-i scoți portretul. Întocmai ca la un cal arab, toate vinele corpului i se vedeau sub pielea lui roșietică și lucie ca mătasa. Avea niște ochi isteți care parcă vorbeau și niște urechi plecate ce-i atingeau vârful botului și ale căror mișcări reproduceau toate mișcările lui sufletești. Un englez a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
tacul cu mânele, cu capul, cu picioarele, și din strunele nebune scoteau accente ce în adevăr ne înnebuneau. O!... Cine putea atunci să se măsoare cu noi? Eram mai mari și mai voinici decât toată lumea. Eram tineri, curgea silitră în vinele noastre și prisosul de puteri îl revărsam în chef, cântec și joc. De la o vreme, osteniți, ne-am așezat iarăși împrejurul mesei, și atunci Barbu, apropiindu-se de noi, depuse vechea lui cobză pe masă. Boieri dvs., zise el, rog
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
un stigmat al familiei. I-am cunoscut În copilăria mea pe bătrânii feciori ai lui Gașpăr, oameni ciudați, „să nu-nop tezi cu ei“, Îmi spunea tata, și-mi fermeca mai ales Închipuirea o frumoasă copilă aleasă, cu sânge haiducesc În vine, vară bună cu mine, Sultana. L-am apucat pe bunicul, Moș Ghiță, după poreclă Beldie, care de cum da colțul primăverii și până toamna târziu sta singur cuc În fundul grădinii, sub nucul bătrân cât o biserică, la rădăcina căruia mocnea, sub
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
seara, când se întorceau sleiți de la muncă (lucrau la tăiat lemne...), un locotenent, căruia toți îi ziceau Nărăvitu, îi punea să se așeze la coadă la bătut. Ăsta n-avea plăcere mai mare decât să-i lovească peste cap cu vâna de bou și căpătase mână liberă la bătut de la Gicu Petre. Își făcea toanele cu toți, pe rând, iar peste rând, cu cei care acumulau puncte negre. Tata a fost de la început un abonat la lovirea cu vâna de bou
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
cap cu vâna de bou și căpătase mână liberă la bătut de la Gicu Petre. Își făcea toanele cu toți, pe rând, iar peste rând, cu cei care acumulau puncte negre. Tata a fost de la început un abonat la lovirea cu vâna de bou: existau desigur turnători printre deportați (ceilalți locuitori din colonie îi recunoșteau după consistența și culoarea căcatului...), iar unul Onofrei, un basarabean sărac lipit pământului, îl pârâse pe tata că în fiecare seară citește din Biblie. Asta era o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
scandal, a plecat din partid. S-a dat, cum se spune, la fund. Văzându-l, am avut sentimentul că întâlnesc un mort. Nu-l cunoscusem personal, iar cum la televizor ocupa tot ecranul, gândeam că e înalt și plin de vână. Însă omul cu care dădeam mâna era mai degrabă scund și bicisnic. Cândva mă stârnea, dar după zece ani de absență nu-mi mai aminteam de ce mă irita și cât timp rămâneam tensionat și plin de porniri negative datorită lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
Ieșim, ne apropiem: un înecat - primul pe care l-am văzut vreodată. Băiat tânăr - sub douăzeci de ani - și simplu, judecând după chiloții groși și mâinile aspre. Înecat de circa două zile. Pieptul cu pete mari, negre, brațele străbătute de vine aparente, violete. Pe față - sânge scurs din nas. Ușoare eroziuni pe brațe și picioare (nisip? stânci?). Ne impresio nează puternic. Vorbim mult despre morți și moarte - despre sinu cideri (și despre ștefănel, cu care a fost coleg de școală). Despre
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
te sfidează cu ascendentul ei temporal: pietre străvechi, nesfârșita reîntoarcere a frunzei și a ierbii. Toate fără de memorie, nepăsătoare la ce-a fost ieri și la ce vine mâine. Frumoasa locuțiune „nervura frunzei“ nu se referă la nervul omului, prin „vâna frunzei“ nu curge nici un strop din sângele arterei carotide sau temporale. Cine caută să se procopsească c-un dram de „fericire insulară“ nu trebuie să-și închipuie așa ceva. Pentru „fericirea insulară“ trebuie să ai încredere în insulă. Când te apropii
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
a doua imagine: la intrarea în căminul studențesc, un negru imens îmbrăcat în stil rapeur, coboară și el în glorie dintr-o mașină de teren; de lux mașină, condusă de o blondă superbă... Pantalonii par să-i cadă negrului în vine, o caschetă imensă îi obstrucționează câmpul vizual, panglici și lanțuri nichelate dau nota finală. Se oprește și schimbă câteva fraze cu alți trei africani care tăiau frunza la câini prin zonă. Aceștia din urmă îl sorb din priviri, plini de
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
nou, omul comunist. Iată de ce dezbaterea temelor desfășurate în programul devenit prin votul plenarei document de partid conferea reuniunii caracterul unui mare seminar ideologic. Primul seminar al partidului, pe baza programului. La sfârșitul dezbaterilor, sângele circula parcă mai repede prin vinele noastre. Căci valuri-valuri de aer proaspăt pătrunseseră prin ferestrele larg deschise către viitor.“ (România literară, 11 noiembrie 1971) „Călătoresc foarte mult în străinătate, particip la reuniuni și colocvii internaționale, prezidez congrese, am întâlniri cu colegii mei de disciplină care mă
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
Am fugit și n-am reușit să văd nimic. N-am reușit să văd nici după un timp, cînd, sperînd că ple case femeia de la geam, m-am dus din nou. Nebuna stătea tot acolo, în picioare, cu chiloții în vine, dar și femeia era în continuare la fereastră și, de cum m-a văzut, a-nceput să mă facă iarăși în toate felurile. La etajul trei încetineam pasul. Mă odihneam puțin, pentru că greul trecuse. La etajul trei, chiar sub noi, locuia
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
se îndreaptă agitată spre scenă, cu o hârtie făcută sul, în mână. Zice ceva de faptul că a fost nedreptățită și că no ajută nimeni, deși are și un copil handicapat. Domnul de pe scenă, cu geacă portocalie, se lasă pe vine și îi întinde mâna femeii. Femeia continuă săi vorbească. Domnul o ascultă, dar, cu privirea spre ea, lovește fulgerător un copil din apropiere. Acesta dă capul pe spate, fațai devine albastră, apoi se retrage râzând. Mâna pornește din nou spre
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
va elibera. Mă voi Întoarce, voi vedea muntele gol, voi vedea că În urma mea nu pășește nimeni. După aceea voi fi liber. Altfel aș tîrÎ după mine pînă la moarte această amăgire și mi-aș petrece toată viața ascultînd pașii vinei ființe care nu mai există. N-am cum să devin liber decît Întorcînd capul... Singura Întrebare era cît de mult puteam Întîrzia momentul acela. Deoarece știam ce se va Întîmpla. Știam că În urma mea nu era nimeni și că tot
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
pentru că trebuie văzut în secunda următoare, fiind cel mai bun film românesc din ultimii cinci ani, și a doua oară pentru că este făcut cu sentimentul urgenței, într-o cursă contracronometru cu statul pe loc al cinematografiei noastre, cu statul pe vine al cârtitorilor de pe margine, care pun bețe-n roate, și cu statul pur și simplu. Road-movie fără metaforă și fără fasoane, filmat din mână, cu dialoguri à la Tarantino și cu trei actori debutanți (Dragoș Bucur, Ioana Flora și Alexandru
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
paranoie ambulantă, cu basma. N-am citit romanul inspirator, dar pot să afirm, cu un entuziasm abia temperat de acrelile meseriei de critic, că Sistemul nervos este cel mai bun film al lui Daneliuc de după 89 ! în trena și în vâna Patului conjugal primul mare film al lui Daneliuc de după Revoluție , dar și cumva în continuarea celeilalte apocalipse românești care a fost Senatorul melcilor. Patul... avea scene colosale și un simț nemăsurat al grotescului, pe care-l transforma în enormitate definitivă
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
III, p. 64)"/>. În 1938, scriind despre convertirea unor evrei la creștinism În Moldova primei jumătăți a secolului al XIX-lea și despre asimilarea lor În societatea românească, folcloristul Artur Gorovei exclama, jumătate cu mândrie, jumătate cu indignare : „Toleranța moldo- venilor a Întrecut, totdeauna, orice imaginație” <endnote id="(276, p. 128)"/>. Câțiva ani mai târziu, convingerea lui Simion Mehedinți era asemănătoare : „Sentimentul de toleranță a existat la noi [= la români] Într-o măsură excepțională”, țăranul român fiind „omul cel mai tolerant
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
Petru Culianu a surprins acest proces de „iudaizare a adversarului” În România (numită „Jormania”) pre- și post-comunistă. Scriitorul anticomunist Boba, Întemeietor al unui „Sindicat Liber”, a fost considerat de „proveniență [etnică] dubioasă”, din cauza „lipsei de sânge jorman [= românesc] autentic În vinele lui”, astfel că „autoritățile au insinuat că era evreu sau balt” <endnote id="(826, pp. 93 și 109)"/>. Societățile post-comuniste au excelat În acest tip de practici. Emil Constantinescu, președinte al României (1996-2000), era (pentru revista ultranaționalistă România Mare, În
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]