2,308 matches
-
începând cu Romantismul și finalizând cu un ”pronostic” al artelor secolului XX. Nordau reliefează faptul că degenerarea artistică-culturală-socială are la bază cauze psihologice, nevroze provocate de divești factori ce exacerbează ego-ul și căruia îi declanșează sentimente de dominație, dorință exagerată, vanitate, posesiune, faimă; aceste manifestări, ce uneori se transformă în frustrări, necesită un consum imens de energie cerebrală ce conduc spre declanșarea unor tulburări mentale: Isteria și degenerarea au existat dintotdeauna. Dar ele se prezentau în trecut în mod sporadec și
ARTĂ, DEGENERARE, KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic''. In: ARTĂ, DEGENERARE , KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic'' by Edi APOSTU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/381_a_550]
-
nu-ți duce nimeni dorul, poți foarte bine să fii și mort. Nu de asta, În parte, a plecat de-acasă celălalt Wakefield, cel din nuvela lui Hawthorne? Ca să vadă dacă i se face cuiva dor de el? Fusese pură vanitate; tipul voia să se simtă important. Wakefield Își ia În brațe laptopul, Își Îndeasă În buzunar celularul, adînc. Doamne, apără-mă de ceea ce vreau. Nu vreau să aud niciodată pistolul de start. Acasă, Wakefield este stăpînul universului său. Departe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
de altfel, și definiția dată de Freud sănătății mintale. Dacă poți trăi alături de un tablou care Încearcă să te ucidă În somn și tu știi asta, ești puternic. Evident, dacă nu știi, ești doar tolomac și asta nu e forță - vanitatea ta va ieși, mai devreme sau mai tîrziu, la iveală. Wakefield e deja pe caii cei mari. Nu i-ar păsa nici dacă Diavolul Însuși ar fi În public. Diavolul Îi simte sfidarea și se Înfurie. Poate că acum este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
dacă un copil e al lui sau al altcuiva? Ar conta enorm. Nu-i spune atunci. O să se împace cu gândul de-a avea copii. Trebuie doar să se obișnuiască cu ideea. Așa fac întotdeauna bărbații. E combinația fatală de vanitate și inevitabilitate. Îi pui în fața unei alegeri: vor să-și vadă genele transmise din generație în generație sau aruncate la groapa de gunoi a omenirii? Ar fi trebuit să-i vezi fața lui Simon când i-am spus că sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
o împărăție a României care să aibă drept fruntarii Nistrul și Tisa și dincolo de Bucovina, o țară visată de toți Românii. Și deodată vezi întreg visul minunat, pămînturile acestea dumnezeiesc de frumoase, supuse meschinului politicianism de la noi, intrigilor de budoare, vanităților umflate ale cîtorva parveniți” (Principiul naționalităților). Literatura propriu-zisă e reprezentată de poemul „Vacanță în provincie“; primul text publicat de către Samuel Rosenstock sub pseudonimul Tristan Tzara este „comentat” de un desen stilizat, prezentînd o femeie kitsch. Singura secvență în metrică tradițională
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
întrebare (evident retroică) îl dă același Fundoianu: constrîns la o existență meschină, fără ecou public real, scriitorul bucureștean își petrece vremea în cercul strîmt al disputelor sterile de cafenea, văzînd în confrați nu un stimulent, ci o concurență care stimulează vanitatea. Nevoia de autoprotecție, așadar, este cea încurajează menajarea colegilor, cărora - în polemici - nu li se menționează numele, spre a nu da apă la moară concurenței: „Redus la o totală critică negativă, scriitorul are nevoie însă de o supapă - o supapă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
frunte cu noi, românii, se avîntă prin idee spre cunoașterea primelor taine și, prin analiză, la cunoașterea sufletului”. Deducem că „blestemul locului” cade asupra însuși a mimetismului modern - revoluționar, vanitos, violent, barbar, năvalnic, imitativ și lipsit de gust: „Și atunci, vanitatea imensă a începătorului, revoluționar și năvalnic ca orice începător, ne copleșește. Sperăm în violența primară a sufletului elementar și nou ce ne împinge. Cultura, credem, e ceva care, ca și civilizația, se adoptă, se imită. Clădirile americane, cu douăzeci și cinci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
exprimă, dincolo de naivitatea transportată a tonului, atitudinea „sportivă”, virilă, „băiețească” a futurismului, proiectată în imaginea lui Douglas Fairbanks: „Actorul browning, actorul locomotivă, nu poate fi produsul decrepit al conservatorului. El țîșnește acrobat, boxeur, din gimnaziul sportiv. Inutilitatea rolului mumie, intrigei vanitate și cleioase, care flatau retina și timpanul, sufletul burghezului a făcut loc interpretărilor cu mișcări de piață, de uzină, de epocă. Pentru ele se cere actorul danțator pe acțiune, lumină, decor. Magnet sau metrou în vîna New York-ului, iată viziunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
înaintează nu numai experiența de viață a poetului Ilarie Voronca, dar însăși lirica lui întreagă, cu toate artificiile și marile ei canoane de artă. Și atunci să recunoaștem: în contemplarea aceasta supraterestră, din vecinătatea aștrilor, ce rost mai au micile vanități omenești! Ecourile lor nu ajung pînă la dînsul”. La rîndul lor, „eseurile lirice” adunate în volumul Act de prezență (1931) sînt pentru Perpessicius „virtuoase poeme în proză, teoria din ele sau mineralul din sevă constituindu-l cultul poemului, sau acea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
îmi dogorește obrazul poate să semene tot atât de bine cu fericirea sau cu deznădejdea tocmai pentru că am trecut prin niște întîmplări care m-au învățat sau m-au silit să simplific . Înainte, nu aveam timp să mă bucur că trăiesc, din pricina vanităților și ambițiilor. ― Nu te contrazic, Galilei, ești viu. Inchiziția a știut, însă, ce face când te-a constrâns să spui ce vrea ea... Cine abjură ajunge să nu mai aibă încredere în el. ― Te înșeli. De aceea m-am ferit
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
închipuit cu totul altfel, pe baza vorbelor care mi-au ajuns la urechi. ― Ce vorbe? ― Aș prefera să nu te supăr... ― Acum, nu mă mai poate supăra nimic Pentru că nu mă mai surprinde nimic ―Te-ai ridicat, oare, deasupra tuturor vanităților, tu, un om atât de vanitos? ― Oricum, m-am înstrăinat nu doar de ceilalți. M-am înstrăinat, cumva, și de cel care am fost. ― Chiar așa? ― Dacă-ți închipui că totul s-a mărginit la frică, te înșeli. ― Am venit
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
am calculat rău mișcările. În polemica mea cu iezuiții, destul de lungă, eu am fost cel care a pus paie pe foc. Nu-mi închipuiam ce va ieși. Probabil, sunt un prost jucător și n-am înțeles asta mânat de o vanitate care m-a împins să nu las lucrurile să se liniștească. Trebuia să-mi dau seama că nu-mi vor răbda chiar toate provocările. Într-un fel, mi-am căutat-o cu lumânarea. Și a trebuit să suport consecințele ca să
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
o plecăciune în așa fel încît toată lumea să priceapă că-ți băteai joc de ei și că sub vorbele tale smerite se ascundea un hohot de râs. Polemica ta cu iezuiții a fost un spectacol extraordinar de inteligență și de vanitate. I-ai silit să-și muște buzele, încercînd să-ți facă fată. Probabil, au fost mulți, atunci, care au simțit ce am simțit și eu: o uriașă recunoștință că există oameni ca tine care dovedeau că Inchiziția nu e, de
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
Galilei nu trebuia să se teamă dacă vroia să-l respectăm". Te miră că reproșurile mi se par o formă de zgomot și că mă retrag aici, în dorința de a nu mai auzi decât vîntul? N-o fac din vanitate rănită, te rog să mă crezi. Poate, chiar nu mai am vanități. O fac dintr-o mare nevoie de liniște. ― Nu te îngrijorează această nevoie, Galilei? ― La început, m-a îngrijorat Nu eram obișnuit să rămân singur. Dar când am
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
miră că reproșurile mi se par o formă de zgomot și că mă retrag aici, în dorința de a nu mai auzi decât vîntul? N-o fac din vanitate rănită, te rog să mă crezi. Poate, chiar nu mai am vanități. O fac dintr-o mare nevoie de liniște. ― Nu te îngrijorează această nevoie, Galilei? ― La început, m-a îngrijorat Nu eram obișnuit să rămân singur. Dar când am auzit cam ce se sporovăiește pe seama mea, m-a cuprins o revoltă
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
casele risipite de-a lungul râului . Îmi plăcea, era soare, pietrele dogoreau. Am văzut un băiețandru care căuta ceva în iarbă. "Mă cunoști?" l-am întrebat. Și i-am spus numele. Nu auzise niciodată de numele meu. ― Mai ai, totuși, vanități, Galilei. ― Am oprit și un bărbat. "Ascultă, i-am zis, îți aduci aminte de Galileo Galilei?" S-a uitat la mine, am sperat că mă recunoaște, dar a ridicat din umeri: "Am auzit, parcă, de unul cu acest nume. E
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
și-n jos fără un motiv aparent, se izbea de mulțime, despicând-o în două șiruri ca o proră. Observându-l mai bine, am priceput că făcea lucrul acela doar în scopul de a avea parte de plecăciuni. Era simulacrul vanității, adică tocmai de ceea ce aveam nevoie. M-am apropiat de el curios, numindu-l „reverendissime“. A catadicsit să se oprească și să mă asculte binevoitor. - Aș vrea să-ți cer un sfat, i-am spus. Cred că ești un nobil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
se pare credibilă. M-am gândit că biserica din Concordia nu stătea deloc bine dacă ajunsese să se consulte tocmai cu mine pentru alegerea unui episcop. Totodată însă recunosc că m-a măgulit importanța ce mi se dădea. Prin urmare, vanitatea m-a făcut să mă implic. - După ce m-am întors de la Ravenna, am zis, Arioald m-a asigurat că puteam să mă adresez lui pentru orice problemă mai serioasă. Părinte Giovanni, eu țin la această biserică și, dacă doriți, pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
tuturor. Bătrânul a murmurat numele lui Perctarito din San Floriano. Am întrebat: - Cine este concurentul din partea lui Grasulf? Mi-a răspuns preotul Giovanni: - Paolo din Zuglio. Primind acele răspunsuri, m-am uitat la Hermelinda și am surprins o sclipire de vanitate în ochii ei. „Tot ea“, mi-am zis, dar n-am hulit-o. După prima mea plecare de la domeniul Ariberti, și-a pus persoana și aurul sub ocrotirea bisericii și a cerut să fie botezată. Acum, pentru prima dată, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
că noi am fost capabili să Învingem forțele egoismului, cruzimii și furiei, de nedepășit pentru ei; oricum, trăim o viață diferită. Știința și arta există și În societatea noastră; dar căutarea Adevărului și a Frumuseții, mai puțin stimulată de pintenul vanității individuale, a căpătat În fapt un caracter mai puțin imperios. Oamenilor din vechea rasă, lumea noastră li se pare un paradis. De altfel, ni se Întâmplă uneori să ne dăm noi Înșine - pe un ton ușor ironic, ce-i drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
sale fundamentale aflate la temelia vocației lui de profesor. Dacă le‑aș omite din povestea vieții lui, nu mi‑ar mai rămâne să‑i prezint decât excentricitățile și slăbiciunile, să‑i descriu luxuriantele, multiplele achiziții, pasiunea de ornamentare a casei, vanitățile, bancurile, paroxismele ilare, acel marche militaire pe care‑l executa când traversa curtea pătrată, În uriașul său palton din piele fină, căptușit cu blană - nu mai cunoșteam decât un singur alt palton de genul ăsta. Gus Alex, un bătăuș și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
ce-o făcuse să de-a fuga Împleticit de cealaltă parte a camerei, departe de cadavrul iubitului ei. Ucisă de droguri. Se Întreba dacă ăsta nu se dorea a fi un mesaj pentru el, dar alungă ideea drept dovadă de vanitate. Oricine ar fi omorât-o nu avusese destul timp să Însceneze un accident, iar o a doua crimă ar fi fost prea evidentă, o sinucidere inexplicabilă și, prin urmare, suspectă. Așadar, o supradoză accidentală fusese soluția perfectă: și-o făcuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
Dacă n-ar fi stat deja jos, Hugo a simțit că i s-ar fi înmuiat genunchi. Binecuvântată fie Laura. Voise să-l ajute și-l ajutase. Și-ncă în ce fel. Folosindu-și nou descoperitul talent de psihoterapeut asupra vanității, egoismului și autoiluzionării Amandei, reușise să învârtă lucrurile astfel încât să le fie bine tuturor. — Așa că, la divorț, ai să obții custodia, a concluzionat Amanda cu voioșie. Putem să aranjăm mai târziu chestiile legate de acces, pensie alimentară și toate celelalte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
următorii ani Savonarola și adepții săi au organizat campanii de reînnoire morală. Predicile cereau legi mai stricte împotriva jocurilor de noroc, prostituției, blasfemiei și homosexualității, precum și expulzarea evreilor, și erau însoțite de rugăciuni publice, procesiuni, și acțiuni de incendiere a "vanităților" în timpul cărora picturi și cărți obscene, oglinzi, haine și bijuterii luxoase erau adunate în mormane în piețele publice și arse. Până și Carnavalul a fost abolit în Florența, de vreme ce Savonarola a proclamat o perioadă dublă de post ce includea și
Sacrilegiu și răscumpărare în Florența renascentistă by William J. Connell, Giles Constable [Corola-publishinghouse/Science/1047_a_2555]
-
se recunoască vinovați de capetele de acuzare care includeau și falsă profeție. Pe 23 mai 1498 cei trei bărbați au fost spânzurați și trupurile lor au fost arse în Piazza Signoria, care fusese în prealabil locul unde Savonarola aprindea rugurile vanităților. [Figură 21]. Execuția lui Savonarola a fost un triumf pentru un grup de patricieni cunoscuți contemporanilor drept granzi (grandi) sau optimați (ottimati). În anii ce au urmat, însă, poziția granzilor a devenit tot mai slabă în Florența din cauza relațiilor nesigure
Sacrilegiu și răscumpărare în Florența renascentistă by William J. Connell, Giles Constable [Corola-publishinghouse/Science/1047_a_2555]