34,286 matches
-
anterioară fuseseră foarte tensionate, nimeni nu putuse să închidă ochii, iar trupurile tuturor, chiar și al lui, isi cereau dreptul la odihnă. Dimineață, Miti Matái ordona să se aducă de pe Marara pielea sălbaticului. Această eră prima ocazie, din ziua lansării vasului, cănd Hinói Tefaatáu o prelevase, în care Tapú Tetuanúi avea ocazia să o revadă. Tatuajele se păstraseră perfect, însă era un spectacol macabru s-o vezi astfel, atât de departe de stăpânul ei. În plus, cum fusese tăbăcita în grabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
a făcut-o și până acum, zise Miti Matái. Orice alt echipaj s-ar fi arătat nemulțumit să părăsească un asemenea loc, în care se bucurau de toate plăcerile și comoditățile, si sa se înghesuie iarăși în spațiul limitat de pe vas, insă bărbații și femeile de pe Peștele Zburător nu formau un echipaj oarecare, si se părea că singura lor dorința era aceea de a ajunge cât mai curând în locul unde se ascundeau cei care le pricinuiseră atâtea necazuri. Faptul că patru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
întâmplare îi dovedea că Marara înainta mai repede decât cele patru catamarane. Pentru a putea duce la bun sfârșit o călătorie atât de lungă, navele lor trebuie să fie foarte grele, îi explicase lui Roonuí-Roonuí, în prezența majorității oamenilor de pe vas. Și, în plus, trebuie să se oprească din loc în loc, ca să atace câte un sat sau ca să răpească femei. Făcu o scurtă pauză, apoi adaugă convins: Iar asta poate reprezenta un grav pericol pentru noi. — Un pericol? se miră Roonuí-Roonuí
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
lor trebuie să se găsească foarte departe!... se tângui Roonuí-Roonuí. Iar noi habar n-avem câți oameni am putea găsi pe ea. M-am gandit mult la lucrurile astea, semnala interlocutorul sau. Și mă-ngrijorează. Marara demonstrează că este un vas foarte rapid, dar sunt convins că n-ar putea suporta o lovitură din partea unei nave de război. Făcu o scurtă pauză, si se vedea clar că era o chestiune care îl preocupase foarte mult. Ticăloșii aia și-ar putea permite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
convins că n-ar putea suporta o lovitură din partea unei nave de război. Făcu o scurtă pauză, si se vedea clar că era o chestiune care îl preocupase foarte mult. Ticăloșii aia și-ar putea permite să-și piardă un vas intrând cu el în al nostru, căci le-ar rămâne celelalte trei, cu care să salveze naufragiații. Dar noi, dacă începem să luăm apă, o să fim la mâna lor. Nu! repeta. Nu putem să ne angajăm într-o înfruntare în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
principal. Bietul Moeteráuri căzuse pe spate în urmă puternicului impact, și doar plasă de protecție de la pupă îl împiedicase să nu cadă în apă, unde ar fi fost de îndată devorat de micii rechini care înotau tot timpul în urmă vasului. În general, acesti rechini nu erau prea periculoși, însă un om însângerat și aproape inconștient ar fi reprezentat o pradă ușoară, desi probabil că nu rechinii i-ar fi pecetluit soarta, ci misterioșii vizitatori nocturni care urcau din adâncuri. Tapú
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
sau în mai multe bucăți, ce apoi se unesc la loc. Era de presupus că erau bancuri de pești micuți sau mase de plancton, dar era clar că nu putea fi vorba de astă, căci atunci când se loveau de scândurile vasului se auzea un zgomot puternic, ca și cum ar fi fost un corp dur și compact. Oceanul este plin de mistere pe care nici eu n-aș putea să ți le explic, recunoscu Navigatorul-Căpitan, în una din acele nopți când o masă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
mai auziseră vorbindu-se de existența unei asemenea nave și, cu toate că unii dintre ei susținură că trebuie să fi fost vorba de o simplă halucinație sau de o iluzie optică, Miti Matái îi porunci Omului-Memorie să rețină faptul că un vas gigantic, de origine necunoscută, trecuse pe lângă ei la puțin timp după ce pătrunseseră în Al Cincilea Cerc. Neobișnuită întâmplare fu inscripționata a doua zi și pe pielea abdomenului lui Vetéa Pitó, al cărui corp începuse să fie acoperit de tatuaje complexe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
în direcția opusă, să se ridice Pământul Infinit? — De fapt, Pământul Infinit se ridică de jur împrejur, îi explică Navigatorul-Căpitan. Aceste pământuri trebuie să fie cele care marchează sfârșitul lumii și care împiedică apă oceanelor să se reverse. Lua un vas din cele pe care le foloseau femeile pentru pregătirea mâncării și îl așeza în fața lui. Lumea este la fel ca acest vas, și are margini care țin apă în mijloc. Marca un punct. În urmă cu mii de ani, strămoșii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
trebuie să fie cele care marchează sfârșitul lumii și care împiedică apă oceanelor să se reverse. Lua un vas din cele pe care le foloseau femeile pentru pregătirea mâncării și îl așeza în fața lui. Lumea este la fel ca acest vas, și are margini care țin apă în mijloc. Marca un punct. În urmă cu mii de ani, strămoșii noștri au pornit de aici, din marginea vestică, în timp ce eu am ajuns în partea cealaltă, în marginea estică. —Adică ai ajuns până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
mai pătrunzător, din cauza norilor sau a unei ploi dese care totuși nu reușea să tulbure suprafața oceanului, Miti Matái cerea să se facă liniște și, cățărându-se pe catargul de la prova, petrecea ore întregi cercetând apele care se întindeau în fața vasului, ca și cum ar fi vrut să citească în ele un mesaj secret. —De ce faci asta? întreba Tapú Tetuanúi, care își dorea în continuare să învețe cât mai multe de la maestrul sau. — În nopțile astea întunecoase, răspunse acesta, mai ales dacă plouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Se referea la ultima și cea mai disperată metodă de care se foloseau vechii polinezieni: atunci când se simțeau total dezorientați, aruncau un porc în apă, căci, fără să se știe exact de ce, animalul nu încerca niciodată să se întoarcă pe vasul de pe care a fost aruncat, ci, după câteva momente de șovăire, începea să înoate spre cel mai apropiat uscat, chiar dacă acesta se află la mii de mile distanță. Acest formidabil și inexplicabil simt de orientare al porcilor le permitea căpitanilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
conducă până la îndepărtată insula a brutalilor lor agresori. În fine, în una din acele nopți întunecoase în care Navigatorul-Căpitan petrecea ore întregi pe catarg, isi dădu drumul să alunece cu agilitate până pe punte și ordona de îndată cârmaciului să îndrepte vasul spre nord. La amiază zilei următoare, Omul-Memorie se grăbi să strige din toate forțele că zărise pământ. Adevărul este că nu era decât un mic atol, cu diametrul sub un kilometru, dominat de o imensă laguna centrală, dar, până la urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
de culoare albastru deschis, amintind de cei ai unui orb. —Ce-i asta? se îngrozi Vahíne Tipanié. Zici că sunt fantome. Avea atâta dreptate, ca până și încercatul Miti Matái rămase mult timp nedumerit, neîndrăznind să ordone vâslașilor să conducă vasul spre țărm. Ramaseră așadar în așteptare, înfiorați de aspectul acelor ființe, care se fâțâiau de colo colo cu vesmintele lor absurde, purtândla mijloc, unii dintre ei, niște cuțite foarte lungi, care luceau în razele soarelui, și totul era atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
continua drumul către apus, ignorându-i. Vetéa Pitó fu cel care arată cu mâna spre niște recife care se ridicau la vreo jumătate de milă distanță, printre care, pe masura ce erau împinși spre nord, se zăreau tot mai clar resturile unui vas uriaș. Judecând după carena, acum distrusă, isi dădură seama că era vorba despre misterioasă ambarcațiune care trecuse pe lângă ei în acea noapte întunecoasa, cu ceva timp în urmă. Nu se mai putea folosi nimic din ea, decat lemnul, iar ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Farepíti. —Duceți-le apă și vedeți dacă sunt periculoși. Îi amenință cu degetul. Și să nu vă asumați nici un risc inutil! Băieții se aruncară de îndată în mare, împingând în fața lor o pluta rudimentara, pe care femeile așezaseră mai multe vase cu apă și vreo zece nuci de cocos. Pe masura ce se apropia de țărm, lui Tapú Tetuanúi începu să-i bată inima tot mai puternic, ca și cum ar fi urmat să treacă însuși pragul infernului, nu să pună piciorul pe țărmul unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
nu să pună piciorul pe țărmul unei insule. Doi dintre străini intraseră și ei în apă ca să preia pluta, si de îndată ce o lașară în mâinile lor, aceștia se grăbiră să o împingă la țărm, unde însoțitorii lor se aruncară asupra vaselor cu apă și a nucilor de cocos, bând cu o asemenea nerăbdare, încât era clar că fuseseră pe punctul de a pieri de sete și că fără sosirea providențiala a catamaranului n-ar mai fi rezistat mult timp. Tapú Tetuanúi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
lațul întregului Pacific, un loc mai pustiu și mai lipsit de orice resurse pentru a supraviețui. Pe insula nu se găseau decât stânci, nisip și tufișuri, asta în afară de recifele de coral, care puteau perfora carena groasă, de lemn, a unui vas că pe o simplă frunză de palmier, dar, în curând, oamenii de pe Marara descoperiră, îngroziți, ca în acel pierdut colț al Microneziei se mai găsea ceva: un dușman de temut... Păduchi! Acei semizei, stăpânii atâtor obiecte minunate care erau aruncate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
nopți, ca avuseseră la îndemână suficientă apă încât să mențină în viață un numar de oameni de patru ori mai mare. Soluția atât de simplă era să se scoale cu o oră înainte de răsăritul soarelui și să scuture în interiorul unui vas milioanele de picături de roua pe care frigul nopții le făcea să se depună pe frunzele arbuștilor, înainte că primele raze de soare să aibă timp să le evapore. Dacă totuși n-ar fi fost de ajuns, a doua opțiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
nici în Sevilia nu se știa sigur dacă plecaseră sau nu din portul Callao. Cum să nu fie speriați, cănd viețile lor depindeau de un pumn de sălbatici, care mențineau distanță și nici măcar nu le permiteau să pună piciorul pe vasul lor? Din câte înțeleseseră de la aceștia, sălbaticii intenționau să le repare barcă, pentru că spaniolii să-și poată continua călătoria cu ea, însă nu puteau să nu se întrebe ce posibilități aveau de a ajunge în Filipine într-o barcă atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
nu distingeau decât monotonia mării și a cerului, de un albastru uniform, pătat doar la orizont de câțiva nori albi. Maestrul sau îi arăta cu un gest plictisit unul dintre norii aceia îndepărtați, care se zăreau în partea stângă a vasului. —Acolo. — Dar eu nu văd decât un nor! protesta băiatul. Navigatorul-Căpitan îi adresa o privire lungă și mustrătoare: —Te-ai uitat bine la el? întreba. Celălalt se concentra și mai mult, mintea lui caută un amănunt cât de mic care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
de mile, căpitanul Mararei nu ordona să îndrepte navă într-acolo, ci preferă să continue în aceeași direcție, pana cand ajunseră pe punctul de a o depăși prin partea de nord. Abia atunci, când se apropia deja și ora inserării, vasul coti nouăzeci de grade, lăsând că vântul să-l împingă din spate. Spre miezul nopții, Miti Matái puse să fie coborâte pânzele, pe care nu le mai ridicară decât cu două ore înainte de răsărit, astfel că zorii îi găsiră la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
putură să-și dea seama că nici măcar nu era locuită de oameni ai mării, căci, în mod bizar, colibele nu se ridicau lângă mal, ci se ascundeau între copacii din interior, departe de privirile străinilor. Miti Matái manevră cu îndemânare vasul, până la circa o sută de metri de plajă de nisip negru, menținând tot timpul prova către ocean și vâslașii la posturi, în cazul în care ar fi fost necesar să se depărteze în grabă. După numai o jumatate de oră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
cincizeci de războinici înarmați până-n dinți, care începură să urle și să-și agite amenințător armele în aer, aparent cu intenția de a-i obligă să se îndepărteze de apele acelea. Se dovediră inutile atât gesturile prietenoase ale celor de pe vas, cât și sunatul din cochilie și chiar - în ultimă instanță - bătutul clopotului. Singurul efect al acestui ultim procedeu fu acela că, pentru câteva minute, agresivii băștinași ramaseră că trăsniți, însă imediat după aceea lansară asupra navei o adevarată ploaie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
rase, cu două mese laterale, și același tip de ghioage... Ce oameni oribili! — Și Anuanúa? întreba Miti Matái. N-am văzut-o, se grăbi să răspundă Căpetenia Războinicilor. Și nici pe celelalte fete... Făcu o pauză. N-am zărit nici vase mari. Arată cu un deget spre Miti Matái. Ai avut dreptate. Am fost mai rapizi. —Ești sigur? —Cel puțin pe insula nu sunt, insistă Roonuí-Roonuí. N-am văzut decât pirogi de pescuit. — Dar dacă am nimerit pe alta insula? întreba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]