1,839 matches
-
întoarce vîntul, Fundația Academia Civică, București, 2003) - pentru gura lui mare a fost trimis foarte curînd după întemnițare -, cînd s-a trezit singur în cutia doar ceva mai mare ca un coșciug, gîndindu-se ce șansă are să se acomodeze și să viețuiască în ea un număr de zile, a început prin a căuta în jur o spărtură, o ascunzătoare, o nișă în care un al deținut înaintea lui să fi pus ceva. Efortul i-a fost răsplătit, fiindcă, într-o asemenea ascunzătoare
Convorbire cu Vladimir Bukovski by Doina Jela () [Corola-journal/Journalistic/13624_a_14949]
-
ale bisericii, fiind înlocuit vechiul acoperiș din tablă, care se uzase, cu altul nou, din tablă zincată. În anul 1992, mănăstirea a fost deschisă pentru a treia oară. Hramul mănăstirii este sărbătoarea Bunei Vestiri (25 martie). Printre călugării care au viețuit la menționăm pe actualul arhimandrit Mina Dobzeu (n. 1921) care a fost tuns în monahism acolo în anul 1946 și hirotonit ierodiacon în 1948. În prezent, în mănăstire viețuiesc 5 călugări. Din întreg ansamblul mănăstiresc de odinioară a fost păstrată
Mănăstirea Brădicești () [Corola-website/Science/312337_a_313666]
-
mănăstirii este sărbătoarea Bunei Vestiri (25 martie). Printre călugării care au viețuit la menționăm pe actualul arhimandrit Mina Dobzeu (n. 1921) care a fost tuns în monahism acolo în anul 1946 și hirotonit ierodiacon în 1948. În prezent, în mănăstire viețuiesc 5 călugări. Din întreg ansamblul mănăstiresc de odinioară a fost păstrată doar mica biserică de lemn cu hramul "Buna Vestire", o biserică de piatră cu hramul "Sf. Ilie" și chiliile celor câțiva călugări care viețuiesc acolo. Biserica veche este construită
Mănăstirea Brădicești () [Corola-website/Science/312337_a_313666]
-
1948. În prezent, în mănăstire viețuiesc 5 călugări. Din întreg ansamblul mănăstiresc de odinioară a fost păstrată doar mica biserică de lemn cu hramul "Buna Vestire", o biserică de piatră cu hramul "Sf. Ilie" și chiliile celor câțiva călugări care viețuiesc acolo. Biserica veche este construită din lemn de stejar în anul 1691 și are trei turle în formă de ceapă, după stilul rusesc. Cealaltă biserică, care a fost construită din piatră în anul 1940, se află în prezent într-o
Mănăstirea Brădicești () [Corola-website/Science/312337_a_313666]
-
lemn de stejar în anul 1691 și are trei turle în formă de ceapă, după stilul rusesc. Cealaltă biserică, care a fost construită din piatră în anul 1940, se află în prezent într-o stare accentuată de degradare. Chiliile unde viețuiesc călugării au fost ridicate în anul 1991 pe locul unei construcții care fusese demolate anterior. Nu există locuri de cazare pentru pelerini. Dintre obiectele de valoare menționăm iconostasul datând din 1766 și un clopot de bronz din 1779.
Mănăstirea Brădicești () [Corola-website/Science/312337_a_313666]
-
cu aceasta un întreg. Această idee pornește de la niște concepții păgâne străvechi, care probabil își au originea în mitologia traco-dacă. Astfel viața de după moarte nu este decât o continuare a celei terestre, sufletul omului fiind aproape de spațiul în care a viețuit, idee dezvoltată și în balada "Miorița". Cu toate că moartea nu reprezintă un sfârșit al sufletului, al ființei, ci o continuare sub alte forme a existenței acestuia, moartea este văzută ca un eveniment tragic. Omul se desparte de ceea ce îi era familiar
Moarte (mitologie) () [Corola-website/Science/302138_a_303467]
-
centrul organizației trece la Toulouse, unde bretonul Vincent de Meur (primul superior al Seminarului pentru Misiuni Externe) a proiectat divizarea Societății. Proiectul a fost dus la îndeplinire abia în 1676: o parte dintre studenții, care se pregăteau pentru preoție și viețuiau în afara Seminariilor, au format „l’Assamblée des clercs”; iar ceilalți studenți mireni, „l’Assamblée des laïcs”. În Franța, Societatea avea organizații în peste 30 de orașe; mai era prezenta în Canada, Italia, Elveția, Germania. În 1871 s-a format un
Aa (societate secretă) () [Corola-website/Science/303735_a_305064]
-
conotațiile corespondente. Spre deosebire, bunăoară, de "demiurgicul" Arghezi, Bacovia se identifică cu individul frustrat, șters, anonim, suferind. E "naufragiatul" din arhaicele locuințe lacustre, elevul palid și terorizat dintr-un "liceu-cimitir", frecventatorul de cavouri, mușteriul cîrciumilor sordide, supraviețuind mai mult decît viețuind, combustibilul său fiind de "tăceri și singurătate". În consonanță cu acest ritual al reducției existențiale, nu șovăie a-și minimaliza, în unele împrejurări, și arta, declarînd, în 1927, într-un interviu acordat lui I.Valerian: "N-am nici un fel de
Bacovia sau paradoxul degradării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16142_a_17467]
-
observației directe. Doar astfel a putut el imagina animalele fabuloase, uneori în registrul bufon (Struțocămila), alteori în cel grotesc sau neliniștitor, doar astfel a avut el ideea construirii romanului autobiografic sub forma unei uriașe fabule. În prima secțiune, unde animalele viețuiesc într-o junglă fantastică, iar certurile, invidiile și conflictele violente ne plasează într-o lume de coșmar, notăm neașteptatul talent cantemiresc de a se juca cu animalele, de a specula ingenios dubla lor calitate, de animal și de individ cu
Barocul pe malul Bosforului: DIMITRIE CANTEMIR by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4073_a_5398]
-
ce a durat 125 de milioane de ani, au trăit pe teritoriul României plante de tip tropical, rude cu sequoia și palmierul de azi, după cum atestă urmele descoperite la Hațeg, în zona Banatului și la Babadag; în acest teritoriu au viețuit reptile gigantice: Tiranosaurus Dacus, Orthomerus transylvanicus, Crocodilus velensis, reptile zburătoare ca Ornitodesmus. În ultima eră, nezozoic, urmele de rinoceri, cămile, tapiri, maimuțe etc. arată un climat cald, iar cele de mamut, Ursus spelaeus, de Cervus euryceros, ca și urmele lăsate
Agenda2003-35-03-c () [Corola-journal/Journalistic/281413_a_282742]
-
state, imperii, de ce nu? că ar fi modificat istoria globului terestru. Azi, în ziare și în reviste se vor vedea reclame porno cu femei ademenindu-si clienții potențiali pe fel de fel de "linii fierbinți". Domnul patron, care încă mai viețuiește și mi-a pus la îndemînă un fel de caiet cu însemnări care de care mai șocante convins că așa ceva i-ar trebui unui "romancier de azi", ca să aibă succes - vrea să mă "ajute" să dau lovitură. Încerc să-i
Cabina de probă by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17560_a_18885]
-
altceva decît/ cu noi înșine". Adrian Ălui Gheorghe are o nesfîrșită sete și, totodată, o cumplită spaimă de forma poemului - cea mai subtilă modalitate de a-si irosi durată trecerii prin lume cu el însuși -, singurul mod de a (supra)viețui: mesajul e foarte clar în : "Te uiți la mine, da, scriu poezii/ fără să fiu un mutilat de război/ (al războiului rece?) sau măcar astmatic/ scriu poezii noaptea îmi sprijin degetul de/ frunte precum profeții precum conțopiștii/ de la curțile faraonilor
Da, scriu poezii by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/17764_a_19089]
-
dimensiunea lor tragică: glazura e rîsul-plînsul, figură, nervii: miezul e tragicul. Apoi, în O dramă la vânătoare, sentimentul, cîntecul, elegia, toata suferință dureros de dulce de a se ascunde sau de a se minți sau, pur și simplu, de a viețui în buclă de timp care i s-a (pre)destinat: "Dragostea noastră cea de toate zilele dă-ne-o/ și astăzi și nu ne ierta rătăcirea/ amîndoi ascunși în buclă această de timp/ mintindu-ne: nu oră a fost nu
Da, scriu poezii by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/17764_a_19089]
-
devoțiune amoroasă; dar Ada dă și pe față semne de devoțiune, punînd religiozitate aprinsă în declarații și declamînd cu sufletul deschis: „Tu nu cunoști duiosul, stingherul vis în care/ Și Rugii și-Nchinării ești singur Dumnezeu.../ De unde s-afli-adînca, tăcuta-nfiorare/ Ce-și viețuiește traiul ascunsă-n gîndul meu?// Și gîndumi visătorul e pururea cu tine./ Credința lui: Iubirea; Icoană: glasul blînd/ Ce l-a robit c-un cîntec și-n vraja lui îl ține” etc. (Scrisoare). Cu tot chinul, tot iubirea rămîne religia
Fete pierdute - Năpăstuita din Coștilă (Ada Umbră) by al. cistelecan () [Corola-journal/Journalistic/2432_a_3757]
-
unor fructe expirate sau interzise. Ceea ce se-ntîmplă nu pare o condamnare a mea la moarte. Cel puțin, nu acum. Pare că fugarul mi se vîră sub piele, încearcă să-mi inducă senzația că fără el în preajmă n-aș putea viețui. Mă va face să-i simt lipsa. Omul nu-i o brută. E o namilă, dar nu o brută. În cel mai rău caz, o brută tristă. Și curată. Are unghii îngrijite și, cînd te aștepți mai puțin, maniere di
Răpitor și ostatic by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/3578_a_4903]
-
se angajează între ea și colegele ei, camera ei virtuală fiind plină de dulcegării narcisice, de o policromie de acadea. Emily este față docila, înconjurată de dragostea părinților că învelișul unui cocon prin care nu răzbat cacofoniile vieții care se viețuiește. Față are ceva debil, o neîndemânare și o ingenuitate spontane, iar camera ei virtuală este tapetata cu portretele marilor doamne falice ale epocii: Condoolezza Rice, Margaret Thatcher, Angela Merkel etc. Mo apare frământat de faptul că este atras de sora
Suflete pierdute într-o cameră virtuală by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5878_a_7203]
-
responsabilii de cadre și de sindicat, lichelele și prostovanii de tot soiul dictîndu-și legea, furîndu-mi liniștea unor clipe ireversibile ale prezentului, făcîndu-mă să mă tem de cele nepromițătoare de bine ale viitorului; de duplicitatea și minciuna în care trebuia să viețuim, de ședințe, lozinci, manifestații, de fariseismul și plictisul limbii de lemn care transforma cuvintele în contrariul lor, la fel ca și realitatea înconjurătoare. Și toate însoțite de nevroza devastatoare provocată de neputința autoîmplinirii. De unde tristețea unei tinereți irosite care n-
Coarda care vibrează by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/12132_a_13457]
-
coșmar în care-i fusese dat să citească, pe zidurile Bucureștiului și în tramvaie, afișe uriașe pe care scria „Moarte trădătorului Fărcășanu” o grozăvie chiar și pentru timpurile de atunci. Cel căruia i se pregătea astfel exterminarea va izbuti să viețuiască ascuns mai multe luni și să fugă până la urmă din țară cu un vechi avion militar, el și soția sa, Pia, în noiembrie 1946. Episodul va fi evocat în romanul Zbor spre libertate al Piei Pillat, apărut în engleză la
Idealism și realism by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/2961_a_4286]
-
D. Gusti, N. Bagdasar, T. Vianu, P. Andrei, L. Blaga, D.D. Roșca, M. Ralea, Al. Claudian, Traian Brăileanu, Nae Ionescu, N. Crainic, M. Eliade) au fost cei care au asigurat dezvoltarea legatului maiorescian în condițiile unei țări în care mai viețuia moștenirea orientală, ci continuînd - unii (Nae Ionescu, Crainic) făcînd contrariul - să realizeze modernizarea de tip occidental a cugetării românești. Alții ca, repet, Nae Ionescu, Nichifor Crainic, apoi Const. Noica, M. Vulcănescu (aceștia din urmă nefiind, totuși, filosofi de catedră) s-
Între originalitate și citare by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16000_a_17325]
-
subiectul este cel care...). Viața și scrisul sunt două lumi clar delimitate, a căror interfață este arta, rostirea poetică, ce nu le împiedică, altminteri, să-și continue ființarea paralelă: "în sensul unui O/ o rămâne trupul în urma/ vorbelor lui, care viețuiesc/ în acest spațiu și sunt pline de pace" (ibidem), iar, în fond, "lumea are mare nevoie/ (...) să fie îmbrățișată (...) E și rămâne singură (...) ca o imagine a ceea ce spui" (dialog). Aproape fiecare poem conține, obsedant, referiri la cuvinte și la
Imaterialitatea pasiunii by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/7280_a_8605]
-
să vă întronez și eu. Să aveți și voi tronurile voastre, ca să nu poftiți la al meu. (Cheamă un GARDIAN și-i șoptește la ureche. GARDIANUL iese în fugă din Sala Tronului.) Eu vă voi vindeca de suferința de a viețui!... Știți unde a greșit Dumnezeu? Că l-a făcut pe om după chipul și asemănarea Sa. Trebuia să-l facă după chipul unei dobitoace... N-a avut imaginație. Arătând către unul și altul dintre CURTENI.) Ce puțin aveai să semeni
FOTOGRAFUL MAJESTĂȚII SALE (ULTIMUL ÎMPĂRAT) by Valentin Nicolau () [Corola-journal/Journalistic/16377_a_17702]
-
ființei umane la scara Universului devine abisal odată cu trecerea poetului în spațiul francez. Destinul său este cel al unui anti-Ovidiu. Dacă poetul iubirii a fost un patrician roman obligat să-și ducă zilele între barbarii de la Pontul Euxin, ajuns să viețuiască în capitala unui Imperiu cultural, Ilie Constantin se simte ca un lettré barbare. Poemele franceze conțin aceeași concentrație de imagini și sentimente, expuse într-un limbaj capabil să surprindă nuanțele cele mai fine. Catrenul Juin reușește performanța ca în numai
Corola de minuni a spaimei by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10233_a_11558]
-
ele îi oferă, de fiecare dată, personajului-povestitor o măruntă consolare. Istoriile de dragoste evocate în carte sunt vii și tandre, având ceva din imponderabilul reveriei, al visului cu ochii deschiși, contrazis însă brutal de logica realității, "a vieții ce se viețuiește". Maja desnuda, infirmiera, nebuna, prostituata, blonda Alcira, Desdemona, femeile-magnolie, vânăta vorbitoare, Matilde ș.a.m.d. sunt, în general, figuri misterioase, spectrale, lipsite de trăsături individuale, intrând în aceeași sarabandă a replicilor și gesturilor absurde ca și naratorul. Uneori, din conversații
Un picaro al lumii dezvrăjite by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/8825_a_10150]
-
-mi făcea nimica. Și eu știam că era tata, care era mort. Și-atunci, cum se însera, îmi era frică de tata. Nu știu de ce, că n-a stat cu mine deloc. A stat tot timpul pe front, cît am viețuit eu. Și aveam o frică enormă, dar nu puteam să spun: Mi-e frică să nu vină tata, de-aia nu mă duc. Era umbra aia care mă speria... Moartea, de fapt. Moartea mă speria, sigur. Și refuzam. Iar în
Gellu Naum - "Cred că poeții s-au născut pe lume așa cum specia își naște o a treia mînă" by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/15986_a_17311]
-
și slabul succes al „utopiei cărții”: fideli încă principiilor medievale (conform cărora lectura smintește), puțini dintre noi chiar facem din lectură un act cotidian și natural. Îndeobște, cititul înseamnă informație, înseamnă relaxare (dar numai în orele în „viața care se viețuiește” e pusă în paranteze), înseamnă, știu eu, obligație academică, înseamnă, poate, snobism. Oameni de bibliotecă sunt din ce în ce mai puțini astăzi. Șiatunci, în aceste condiții, e explicabil că formidabilul, estetul, culturalul Șerban Foarță beneficiază de un statut ierarhic ancilar. Căci e, între
Afinități efective by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3648_a_4973]