2,884 matches
-
neștirbită. Am rămas uitând că visul s-a închis, Eu care-n iarnă inima mi-am deschis. Am rămas la poarta vieții țintuit de al tău dor, Tu care nu-mi lăsai durerea să mi-o măsor. Am rămas cu viscolul hain ținându-i piept, Pentru a fi un om ce judecă curat și drept. Am rămas de dorul tău străin pribeag, Fie vreme bună sau rea, neclintit ca și un fag. TE-AȘTEPT ȘI-N ASTĂ TOAMNĂ CA SĂ VII Cerul
UMBRELE CAILOR (POEME) de CLAUDIA BOTA în ediţia nr. 2203 din 11 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/377690_a_379019]
-
neștirbită. Am rămas uitând că visul s-a închis, Eu care-n iarnă inima mi-am deschis. Am rămas la poarta vieții țintuit de al tău dor, Tu care nu-mi lăsai durerea să mi-o măsor. Am rămas cu viscolul hain ținându-i piept, Pentru a fi un om ce judecă curat și drept. Am rămas de dorul tău străin pribeag, Fie vreme bună sau rea, neclintit ca și un fag. E NOAPTE Și încă e noapte, În inima mea
UMBRELE CAILOR (POEME) de CLAUDIA BOTA în ediţia nr. 2203 din 11 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/377690_a_379019]
-
mai vrea să spere Că-n noaptea magică din an, chiar și tristețea piere. Luminile clipesc pe rând și-n taină renăscută, În ochișori nevinovați, nedumerirea-i mută; Revarsă bradul din vecini durere șipotindă, Să fie darul de Crăciun doar viscolul din tindă? Privește spre conac, tăcut, și-o lacrimă-i îngheață, Căldura sfântă de Ajun i-o sparge-n flori de gheață. Înfometat, așa cum e, frustrarea îl doboară, Căci în conacul din vecini miroase-a scorțișoară. Lumini și umbre-i
E LACRIMĂ ȘI ZÂMBET de GEORGETA MUSCĂ OANĂ în ediţia nr. 1816 din 21 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377770_a_379099]
-
Las privirea pe fereastră, amintirile îmi chem,Iată de la Nunta noastră noi, treizeci de ani avem!... XXV. AZI E BOBOTEAZĂ, de Ionel Davidiuc , publicat în Ediția nr. 737 din 06 ianuarie 2013. Iarnă, iarnă! În Ianuar, ai pornit mai serios, Viscol, ger, multă zăpadă, tare-i greu dar. . . e frumos, Că-mi aduci din nou aminte . . . parcă eri eram copil, Iarnă lungă și troiene, până-n coada lui April . . . Doamne, azi e Bobotează. . . aici, nu sunt sărbători, Americanii - lucrează și-s plătiți
IONEL DAVIDIUC [Corola-blog/BlogPost/377604_a_378933]
-
între două maluri:îs tâmpit sau îs tembel! De cinci ani, fără oprire, niciodată n-am lipsit, ... Citește mai mult A Z I E B O B O T E A Z ĂIarnă, iarnă! În Ianuar, ai pornit mai serios,Viscol, ger, multă zăpadă, tare-i greu dar. . . e frumos,Că-mi aduci din nou aminte . . . parcă eri eram copil,Iarnă lungă și troiene, până-n coada lui April . . .Doamne, azi e Bobotează. . . aici, nu sunt sărbători,Americanii - lucrează și-s plătiți
IONEL DAVIDIUC [Corola-blog/BlogPost/377604_a_378933]
-
Cinci ani, un dor în cascadă, Noapte și zi, m-a învins! Cad primii fulgi de zăpadă, Iarnă, te-aștept ca să vii, Ca într-o veche baladă, Pe-un derdeluș cu copii. Cad primii fulgi de zăpadă, Zburdă sprințari, jucăuși, Viscolul, palmele-și freacă, Râs șuierat . . .,,Vin acușșș!”. Cad primii fulgi de zăpadă, Hainele iar devin mici, Baba, o chem să mă vadă, Ultima dată pe-aici. . . Doamne, puțin mă mai lasă Să pot șopti prin ogradă, Lângă cei dragi de
IONEL DAVIDIUC [Corola-blog/BlogPost/377604_a_378933]
-
Cinci ani, un dor în cascadă,Noapte și zi, m-a învins!Cad primii fulgi de zăpadă,Iarnă, te-aștept ca să vii,Ca într-o veche baladă,Pe-un derdeluș cu copii. . .Cad primii fulgi de zăpadă,Zburdă sprințari, jucăuși,Viscolul, palmele-și freacă,Râs șuierat . . .,,Vin acușșș!”. . .Cad primii fulgi de zăpadă,Hainele iar devin mici,Baba, o chem să mă vadă,Ultima dată pe-aici. . .Doamne, puțin mă mai lasăSă pot șopti prin ogradă,Lângă cei dragi de acasă
IONEL DAVIDIUC [Corola-blog/BlogPost/377604_a_378933]
-
am renunțat la vise și orgolii, chiar dacă bietul suflet e zdrențuit de molii încep să am și crez și ideal. Știu, e târziu! Și poate că voi cădea învins de iarna ce-i din ce în ce mai cruntă, dar sufletul alături de inimă înfruntă viscolul crud și-mi ține focu-aprins. Anatol Covali Referință Bibliografică: Poeme / Anatol Covali : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1534, Anul V, 14 martie 2015. Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Anatol Covali : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului
POEME de ANATOL COVALI în ediţia nr. 1534 din 14 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377798_a_379127]
-
odată și cu mâinile-amândouă, mereu numai mană nouă, cândva binecuvântată. Ai vrut sufletu-mi să-ți fie adăpost și-altar întruna. Ți-am dat pentru totdeauna ce-ai dorit, cu bucurie. Te-am păstrat ca temelie, înfruntînd din văgăuna vieții, viscole, furtuna ce-au vrut țelul să-mi sfâșie. Tu ești singura-mi avere și nu poți să-mi fi răpită, că tot timpul ești păzită de a inimii putere. Orice suferință piere când te vede fericită și mereu îndrăgostită, dornică
TINEREŢE de ANATOL COVALI în ediţia nr. 1612 din 31 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/377811_a_379140]
-
meteorologică etc. O noțiune larg răspândită în meteorologie este de asemenea aceea de fenomen atmosferic; aceasta se referă la un proces fizic determinat, care este însoțit de variații rapide de stare a atmosferei. Din cadrul fenomenelor atmosferice fac parte ceața, grindina, viscolul, poleiul, roua, chiciura, înghețul, precipitațiile, norii (în întregul lor), aureolele polare, tornadele, uraganele ș.a. Variațiile continue spațiale și temporale ale stării atmosferei au ca rezultat modificări ale elementelor meteorologice și ale fenomenelor atmosferice, definește, după cum s-a arătat mai sus
ORDINE ȘI DEZORDINE ÎN SISTEME MACROSCOPICE by PARASCHIV DANIELA () [Corola-publishinghouse/Science/1776_a_3171]
-
meritatelor lui sărbători? Se va lăsa Occidentul prins în perfidiile niciodată slăbite ale Rusiei, acum, cînd extinderea NATO pare mai necesară și mai posibilă ca oricînd? Să fim serioși: o doare pe Rusia această extindere, cum îl doare pe URS viscolul din buza vizuinii lui. Totul e calcul profitabil. De la preluarea puterii, sovietele au stat cu mîna întinsă către Occident, cerșind mai ales în momentele lor de cumpănă. Șantajul. Rusia cea nouă, de-acum, nu face altceva. Arborînd drapelul alb-roșu al
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
59 acestei noțiuni dau exemple din diferite poezii învățate. În poezia Revedere poetul dialoghează cu codrul: „Codrule, codruțule, Ce mai faci, drăguțule, Că de când nu ne-am văzut Multă vreme au trecut... Ia, eu fac ce fac de mult, Iarna, viscolul ascult, Crengile-mi rupându-le Apele-astupându-le Troienind cărările Și gonind cântările...” În poezia Rapsodii de primăvară poetul atribuie însușiri omenești anotimpului de primăvară: „adună”, „risipește”, „a trecut”: „Sus, prin crângul adormit, A trecut în taină mare De cu noapte, risipind
METODE INTERACTIVE LA LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ - clasa a III-a by MARGARETA TOMA () [Corola-publishinghouse/Science/1588_a_2961]
-
liberul arbitru, are posibilitatea alegerii tocmai pentru că este om și este o ființă rațională și socială 183. 4. Schimbul preeconomic. Darul Conștiința umană s-a născut și s-a maturizat sub semnul fricii. Ne-a fost frică de ploaie, de viscol, de foc sau de animalele din jurul nostru. Numai că, odată numite aceste ființe și stări, trebuia să facem ceva pentru a le intra în grații și pentru a ne asigura liniștea relativă. De aceea, omul primitiv a început să ofere
Feţele monedei: o dezbatere despre universalitatea banului by Dorel Dumitru Chiriţescu () [Corola-publishinghouse/Science/1442_a_2684]
-
de maniera lui Panait Cerna, cu deosebire prin tenta meditativă. O neașteptată obsesie a tânărului licean devine și spațiu de tensiune lirică: trecerea, timpul și dispersarea în cosmos. Eolianul este prezent în mai toate versurile, sub forme variate (furtună, adiere, viscol, zbor), spre a sublinia „agonia” lumii și risipirea vieții. Peisajul citadin este, ca la mai toți simboliștii, sumbru. Poetul trăiește în „orașul morții”, acoperit de giulgiul zăpezii; lumina moare în culori întunecate, răsfrântă în oglinzi care o irizează funebru; trenul
BASCOVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285666_a_286995]
-
zgrunțuroasă. Am strâns-o în mână. Fără să deschid ochii, pe pipăite, am recunoscut „Verdun”-ul. De acum înainte, era al meu. 4 La sfârșitul vacanței o părăseam pe bunica. Atlantida era voalată atunci de cețurile toamnei și de primele viscole - de viața noastră rusească. Căci orașul în care ne întorceam nu avea nimic în comun cu liniștita Saranza. Orașul acela se întindea pe cele două maluri ale Volgăi și, cu cei un milion și jumătate de locuitori ai săi, cu
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
sale. De acum încolo Charlotte era văzută intrând în farmacie și murmurând timid: „Pentru medicamentul doamnei Lemonnier...” Întotdeauna se întorcea acasă singură, traversând ultimele străzi ale orașului, cu magazinele și cu luminile sale. Adeseori, deasupra întinderilor acelora moarte, se dezlănțuia viscolul. Sătulă să lupte împotriva vântului plin de ace de gheață, asurzită de șuierul lui, Charlotte s-a oprit într-o seară în mijlocul pustietății de zăpadă, întorcând spatele rafalelor, cu privirea pierdută spre zborul amețitor al fulgilor. Și-a simțit intens
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
minuscul. Percepea gâdilarea unei picături care îi aluneca pe sub clapa șepcii și bătaia inimii sale, iar lângă inimă - prezența fragilă a fiolelor pe care tocmai le cumpărase. „Eu, a răsunat deodată în ea o voce înăbușită, eu stau aici, în viscolul ăsta, la capătul lumii, în Siberia asta, eu, Charlotte Lemonnier, eu, care n-am nimic comun cu locurile astea sălbatice, nici cu cerul, nici cu pământul ăsta înghețat. Nici cu oamenii ăștia. Sunt aici, singură de tot, și îi duc
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
un hotar mai greu de trecut decât orice fel de munți se ridica între viața ei franțuzească și viața lor. Căuta cuvintele care să spună ceea ce în curând avea să pară atât de firesc: cortina de fier. 6 Cămilele în viscol, gerurile care înghețau seva copacilor și făceau să le plesnească trunchiurile, mâinile înțepenite de frig ale Charlottei, care prindeau buștenii lungi zvârliți de pe un vagon... Astfel renăștea trecutul acela nemaipomenit în bucătăria noastră afumată, în lungile seri de iarnă. Dincolo de
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
din primul război mondial. Perioada spitalului de la Neuilly s-a apropiat dintr-o dată. „Parcă era ieri”, s-a gândit Charlotte. S-a ridicat și s-a dus la fereastră ca să închidă un geam. Gestul ei s-a oprit la jumătate. Viscolul (prima zăpadă din acea primă iarnă de război) căptușea în rafale pământul încă negru. Cerul răscolit de valurile de zăpadă îi atrăgea privirea în adâncurile lui mișcătoare. S-a gândit la viața oamenilor. La moartea lor. La prezența, undeva, sub
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
realitate străină de natura ei, asemenea unei plante care se îndârjește să crească pe o faleză golașă...” Și totuși, franceza Charlottei păstrase o extraordinară vigoare, densă și pură, transparența de ambră pe care o capătă vinul vechi. Limba aceea supraviețuise viscolelor siberiene, arsurii nisipurilor din deșertul Asiei Centrale. Și răsună încă pe malul acestui râu, în mijlocul stepei nesfârșite... Abia atunci i s-a înfățișat privirii mele singurătatea acestei femei în toată simplitatea ei sfâșietoare și cotidiană. „Ea nu are pe nimeni
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
călduros și s-au dus care încotro. Unii voiau să-și refacă viața acolo, alții să-și ia catrafusele și să plece în America. Iar alții, cei mai puțin realiști, visau la întoarcerea acasă, care trebuia să-i ducă în viscolul de acum douăzeci de ani... Nimeni nu își făcea iluzii. Știam cu toții că nu dispărea doar un post de radio, ci însăși vremea noastră. Tot ce spusesem, scrisesem, gândisem, combătusem, apărasem, tot ce iubisem, urâsem, evitasem - toate acestea aparțineau acelei
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Eu glasul tău cel dulce îmi pare că-l aud. L-aud or nu? [M[AIO] Da, Doamne! L-auzi! Sfărmata liră Odată-ncă din visuri, din fum, din vin se-nspiră Și-ți cântă furtunoasă ca marea în turbare, Ca viscolul ce-o sapă cu brazdă lungă, mare, Și valurile-i rumpe și fundu-i răscolește De-n el cântare mândră gândiri adânci găsește. Ascultă! ȘT[EFAN] Cântă june cu inima nebună. Gândesc precum gândește pe mare-o blondă lună. (în timpul acesta
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
de eroi Și sufletu-mi s-aprinde și inima-mi se mișcă Și codrii respir umbră și mirosul din foi; 2291 Pin visele-mi obscure cu-ntunecări de soare Carpatul își ridică a lui frunte-n ninsoare, Cu umere stârpite de viscole rebele, Înmormântat de codri și-ncununat de stele. {EminescuOpVIII 265} 2254 Din mijloc astor roiuri ce-argentei ne-nconjoară, Împlând cu repejune eteriul tranfiriu, Carpații își ridică a lor frunte-n ninsoare Și umerii de codri și brâiele de râu; Din munții
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
sale ascuns în colț obscur Își crește trunchiul aspru - așa, poporul meu, În tine e puterea-ți, nălțarea-ți și pieirea-ți. Eu cred că tot ce este menit de a fi mare Să-și înnăsprească trebui superba rădăcină Prin viscole turbate, prin arșiță și-ngheț. Mai tare e-acea stâncă ce a trecut martiră Prin vijelii mai multe. Popoarele barbare {EminescuOpVIII 274} Ce-au cotropit românii sunt vijelii mărețe, Turbate, mândre, aspre ca orce vijelie, Dară și trecătoare ca ele
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
n ruini de gheață, Îngână a ei cântec eternul ei acord Cu stelele polare din diadema regelui Nord Ce tronă pe o stâncă, picioare de granit Întinse-n fundul mă[r]ei amar și infinit, Iar fruntea lui uscată, prin viscole rebele, Sparge nourii așpri amestecați eu stele. Soția celui rege superb - regele Nord: Încununat de aștri, de-a mărilor acord Cântat, în haina-i albă, cu fruntea lui cea ninsă, Cu sufletul lui rece, cu vocea lui cea plânsă, Cu
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]