5,858 matches
-
divinității vizate, amploarea solicitărilor implicate etc. Esența sacrificiului ar sta Într-o „logică a echivalărilor simbolice a obiectelor care pot fi oferite” (R. Firth, p. 106), logică ce ar permite diferite substituiri, În funcție de resursele existente și operațiile simbolice care generează vocabularul obiectelor sacrificiale și sintaxa combinărilor și a Înlocuirilor: Sacrificiul este un act personal, un act de oferire a sinelui sau a unei părți din sine. Sinele este reprezentat sau simbolizat prin mai multe tipuri de lucruri concrete. Un asemenea lucru
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
1997; N. Rebreanu, 2000). Mai multe „calendare”, determinate de tipul de ocupație (agrar, pastoral, pomiviticol, apicol), se Împletesc cu calendarul creștin (I. Ghinoiu 1988). Zilele și perioadele „ținute” au atât nume ale sfinților creștini, cât și nume din mai vechi vocabulare sacrale. Actele ceremoniale provin din sfera vrăjitoriei, divinației și purificărilor, a ofrandelor și sacrificiilor, a celebrărilor și comemorărilor etc. În acest sistem ceremonial, dominante sunt interdicțiile, adică riturile de protejare magică Împotriva celor mai diverse surse ale răului. Cea mai
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
blocos carnavalescos) sau ale unor grupuri constituite ad-hoc (pp. 92-96). Inversarea normelor cotidiene este exprimată prin actul mascării și prin caracterul aparte al figurilor și măștilor care defilează. Mascarea permite crearea și impunerea (chiar dacă pentru un scurt timp) a „unui vocabular, eliberator, al gesturilor” (T. Castle, 1986, p. 37; vezi și M. Bristol, 1985). Roberto Da Matta notează: Costumele de carnaval dezvăluie și individualizează, deoarece fiecare persoană este liberă să aleagă costumul extravagant pe care Îl dorește. ș...ț Reprezentând dorințele
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
revelează un zeu sau un personaj consacrat de o anumită tradiție: acțiunile și cuvintele ei sunt performate social și legitimate ritual, sunt Îndreptate către public, dar par venind de dincolo de acesta, se referă la evenimente și persoane reale, dar cu vocabular și semnificații ancorate În mit: Lumea figurilor carnavalești este deci o lume a periferiei sociale, a trecutului, a frontierelor societății braziliene. În centrul ei se află ceea ce este interzis, ilicit, imposibil de atins, ceea ce este În afara sistemului sau se strecoară
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
I, p. 120). Charivari era un ritual de judecată populară, folosit În cazuri ce implicau o violare a standardelor comunității referitoare la comportamentul sexual sau domestic. (E. Muir, 1997, p. 98) Putem considera că charivari și rough music reprezintă un vocabular simbolic utilizat de o societate pentru a regla raporturile de autoritate și de conduită morală, prin recursul la forme teatralizate precum procesiunile, paradele, prezentarea publică a actului justițiar și a iertării, execuții și pedepse publice, dansul, etalarea unor embleme și
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Vizitele politice După E. Muir (1997, p. 231), sărbătorile politice moderne s-au constituit, la Începutul Evului Mediu, prin transformarea sărbătorilor religioase, În așa fel Încât În centrul sistemului ceremonial să nu se mai afle divinitatea, ci puterea politică laică. Vocabularul riturilor politice europene ar include elemente din sistemul liturgic, din cel al riturilor de trecere ale claselor populare, din eticheta nobiliară și luptele cavalerești stilizate. În acest sistem, ritul politic avea misiunea de a prezenta Puterea regală În concretețea ei
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
atunci, acest fenomen intră sub incidența științelor sociale și politice) sau În forme ceremonializate, În care mesajul era transmis prin constructe simbolice (iar antropologia culturală se ancorează În această zonă). Cel mai adesea, demonstrațiile de acest tip Împrumută elemente din vocabularul ritual al carnavalului: figurine caricaturale și efigii hilare, care reprezintă figurile politice percepute ca adversari, oamenii purtând măști grotești Întrupează inamicii politici, formulările verbale licențioase degradează prestigiul celor aflați la putere. Adeseori, aceste parade și demonstrații parodiază procesiunile solemne oficiale
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
cu sistemul socialist; valul de acțiuni de eliminare a directorilor din diferite instituții economice, administrative sau culturale; campania de schimbare a acelor nume de străzi, Întreprinderi sau localități care ar fi putut aminti, prin ceva, de epoca comunistă. La acest vocabular de rituri de contestare se adaugă alte rituri, de purificare, cum ar fi gesturile de pocăire publică, prin care diferiți lideri de partid din eșaloanele inferioare Își etalau ostentativ vinovăția, exagerarea distrugerilor comunismului și acuzațiile formale, colportate și difuzate prin
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
fărmițată În Fârtatul și Nefârtatul, Cerul-tată, Soarele sfânt, Luna sfântă, Stelele logostele, Meteorologia mitică, Pământul-mumă, Toponimia mitică, Hidromitologia, Fitomitologia, Zoomitologia, Mitologia ocupațiilor și Eroologia). Autorul excelează În inventarea de categorii și subcategorii, dovedind o adevărată voluptate În a scorni un vocabular luxuriant și esoteric, greu de Înțeles și de aplicat (spre exemplu: „fondul de mituri alcătuit din arhemituri, mituri genuine, arhaice, mituri netipizate (tipizate În prototipuri, tipuri, variante și invariante), neomituri, mitologumene și mitoide” - p. 4). Repetat incantatoriu, acest limbaj dă
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Idem, p. 117 : Se știe că scriitorii mai nutresc în general și astăzi ambiția de a îmbogăți limba literară cu cuvinte locale, regionale. Am găsit că o asemenea aspirație trebuie retezata în fața lui Faust. Străduințele mele nu mergeau atât spre vocabularul îmbelșugat, cât spre întrebuințarea nuanțata, neobișnuită uneori, a unui vocabular de circulație generală printre români. Ceea ce urmăream nu era cuvântul pitoresc, rar, a cărui semnificație trebuie căutată în Dicționarul limbii, ci îmbinarea nouă de cuvinte, câri umblă în toată obștea
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
general și astăzi ambiția de a îmbogăți limba literară cu cuvinte locale, regionale. Am găsit că o asemenea aspirație trebuie retezata în fața lui Faust. Străduințele mele nu mergeau atât spre vocabularul îmbelșugat, cât spre întrebuințarea nuanțata, neobișnuită uneori, a unui vocabular de circulație generală printre români. Ceea ce urmăream nu era cuvântul pitoresc, rar, a cărui semnificație trebuie căutată în Dicționarul limbii, ci îmbinarea nouă de cuvinte, câri umblă în toată obștea românească. Foarte rar m-am abătut de la acest criteriu în
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
s-a făcut în greacă și latină. Dar, în Scythia Minor, secolele V-VI marchează o nouă etapă în latinizarea limbajului religios a populației din Scythia Minor (Dobrogea). Contrar celor spuse de Vasile Pârvan, Scythia-Dobrogea este unul dintre nucleele genezei vocabularului creștin de origine latină în limba română. În inscripții, întâlnim unele vocabule latine creștine: Dumnezeu, Fiu, sânt, cruce ș. a. (vezi mai jos). Afirmarea puternică a creștinismului în Scythia Minor, în secolele V-VI, a constituit suportul continuității etnice și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ale supraviețuirii moștenirii "păgâne", getice și romane, în spiritualitatea românească: cultul morților, mitologia funerară, riturile agrare, obiceiurile sezoniere, credințele magice ș.a. Acestea persistă, abia schimbate, de la o religie la alta, timp de milenii! Un exemplu concret de continuitate, evidentă până la vocabular, este cel al zeiței Diana! V. Pârvan, în Getica, presupune că Diana daco-romană (Diana Sancta) era aceeași divinitate cu Artemis-Bendis a tracilor (Herodot, IV). Echivalența aceasta, nedemonstrată încă, nu lasă nici o îndoială că sub numele roman al Dianei se ascundea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a putut fi învins de creștinism, ba mai mult, numeroase credințe și practici vechi populare au dăinuit și mai departe în noua religie. Terminologia creștină în limba latină Religia creștină s-a răspândit în nordul Dunării în limba latină. Întreg vocabularul creștinismului este la noi (românii), latin, susține și Iorga, cu exemple bogat ilustrate. Noua religie are un simbol, crucea (crux), o lege (lex), un crez (fides), în care creștinul (christianus) face închinăciune lui Dumnezeu (Domine deus), Domnului (Iisus), în biserică
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
O dată cu dispariția incinerației, după secolul al X-lea, numărul mormintelor de înhumație crește simțitor în Dobrogea. Un fenomen important ce datează din secolele VII-X, cu implicații mari în viața religioasă a românilor, este pătrunderea unor cuvinte de origine sud-slavă în vocabularul limbii române, aspect legat de procesul complex de interculturație între populația dunăreană-pontică, romanici și slavi, bizantini, bulgari, la finele primului mileniu. Pe de altă parte, contactul cu neamurile slave a determinat pătrunderea, mai întâi pe cale populară, apoi pe cale instituțională, din
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a multor vocabule ce vizează aspecte ale mitologiei și religiei populare românești nu mai este satisfăcătoare-se găsesc soluții în fondul autohton thraco-dacic, latin sau indo-european, întrucât fenomenul își are originea în realitățile spirituale specifice romanicilor la contactul cu slavii. Vocabularul românesc ce desemnează credințe, superstiții, cutume (obiceiuri) cuprinde numeroase dublete (triplete) lexicale (latino-slave, thraco-latino-slave), ce oferă o imagine specifică despre interferențele și conviețuirile spirituale dintre romanici și slavi. De pildă, terminologia daimonologiei românești: alături de slavonismele duh, diavol, vârcolac, mor, moroi
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
atenția asupra cuceritorilor barbari din nordul Dunării, care ocupă succesiv aceste ținuturi. Examinând datele furnizate de argumentele de ordin lingvistic, F. Lot constata că ele sunt categoric împotriva continuității daco-romane în nordul Dunării. Istoricul francez arăta, ca și Roesler, că vocabularul slav bogat în sfera termenilor bisericești și de organizare statală, relațiile foarte vechi ale bisericii române cu mitropolia de la Ohrida, prezența cuvintelor albaneze în limba română, toate aceste argumente par să încline balanța în favoarea ipotezei susținerii formării poporului român în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
este ingenioasă și ne-ar scuti de probleme. Dar nu sunt de acord cu argumentul că se împrumută cuvinte numai de la o civilizație superioară, idee prea simplistă (soldații noștri din colonii împrumută din sudaneză)". 3. "Influența slavă este considerabilă în vocabular, în special în cel religios, iar în cadrul acestuia, în special în domeniul liturghiei. Românii au stabilit contacte în toate domeniile cu populațiile slave cf. termenii din aparatul de conducere (cneaz, voievod). Dar aceasta s-a petrecut la nordul sau la
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
poporului român -ei au pătruns în vatra carpato-dunăreană, în a doua jumătate a secolului al VI-lea și prima jumătate a secolului al VII-lea, când sinteza daco-romană era deja încheiată. Contribuția slavilor la desăvârșirea formării poporului român și îmbogățirea vocabularului limbii românești a fost însemnată, fiind asemănătoare celei a popoarelor germanice la nașterea etniilor neolatine apusene. Cu toate acestea, componenta slavă n-a modificat structura de bază daco-romană a poporului român. Însă, în urma contactului (conviețuirii) prelungit cu slavii (secolele VII-X
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
supraviețuit. Pe lângă dacii din provincia romană, în teritoriile învecinate trăiau dacii liberi: în Moldova, Muntenia, Crișana, Maramureș. În cursul conviețuirii, cu coloniștii romani, dacii au fost asimilați de ei, dar au transmis un număr de cuvinte ce au intrat în vocabularul limbii române. Romanizarea Este un proces complex, desfășurat într-o lungă perioadă de timp, pe parcursul câtorva secole. El a început odată cu instalarea romanilor pe linia Dunării, în vremea lui Augustus și Tiberius (secolul I î. H.), s-a intensificat în urma
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de la cuceritori" (Emil Petrovici, în "Revue de Transylvanie", X, 1944, p. 81-82, apud I. I. Russu).36 La rîndul său, Sextil Pușcariu arăta, în 1939: "dintre toate popoarele conlocuitoare, slavii au exercitat asupra noastră cea mai masivă și îndelungată influență. Vocabularul nostru este atât de împănat de împrumuturi slave, încât limba română se deosebește mult de celelalte limbi neolatine". Un alt slavist, I. Pătruț, spune și el: "porniți spre sud, de la nord de Carpați, slavii care au coborât pe la est de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
populație, în momentul așezării slavilor în Dacia (nordul Dunării), în a doua jumătate a secolului al VI-lea. Se pare că în acel moment, slavii erau mai numeroși decât autohtonii daco-romani, după izvoarele istorice contemporane, din studierea toponimiei și a vocabularului slav din limba română. Însă, după secolul al VI-lea, treptat, daco-romanii au devenit mai numeroși, mai ales după 602, când o bună parte a slavilor au trecut Dunărea și s-au instalat în sud. Pe de altă parte, numărul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
nu mai pot împrumuta una de la alta, când se închid în regalitățile barbare sau în "romaniile populare" respective. După învățatul Tomaschek, care citează pe Miklosich, limba românească ar putea reprezenta starea lui "sermo rusticus", de la 400 la 600 d. H., vocabularul creștin latin fiind un împrumut din Balcanii încă supuși Romei. Aceasta (limba română) este dezlipită dintr-o foarte veche latină. Limba română, spune Iorga, are originea populară, pe un singur teritoriu, a primului grai, importat, gata făcut, în Dacia, și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
începutul secolului al IX-lea, schimbări frecvente, poate fără serioase consecințe politice, dar a căror influență în limbă este evidentă. În ceea ce privește substratul comun, este sigur că o serie de elemente nu numai preslave, ci chiar preromane, s-au conservat în vocabularul limbilor balcanice și în numele de locuri (toponimia) din sudul Dunării. La sfârșitul secolului al VI-lea, pe vremea invaziei slavilor în teritoriile din sud fluviului, aceste elemente se mai păstrau în toponimie, după mărturia cronicarilor bizantini. Pentru explicarea înrudirii dintre
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și Inferioară din momentul pătrunderii limbii latine în aceste provincii până în zilele noastre". Ca și alte limbi romanice, româna continuă structura latinei, dar cu multe schimbări. În structura unei limbi, gramatica este partea cea mai stabilă și mai sistematică, iar vocabularul, partea cea mai mobilă și mai nesistematică, unde apar mereu noțiuni noi. Lexicul-în fiecare limbă romanică (inclusiv româna), s-a transmis același număr de cuvinte: 2000, iar dintre acestea, 500, s-au transmis tuturor limbilor romanice-cuvinte panromanice! Din această categorie
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]