KorAP: Find »[drukola/base=weber & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...53 54 55 ...142 >

3,544 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227

complicat, Ger. —Te rog. Chestia asta mă distruge. Zâmbetul ei înțepeni. Se întoarse pe burtă, privindu-l ca și cum tocmai i-ar fi mărturisit că adoră să poarte lenjerie de damă. Cu fiecare secundă căpăta un aer tot mai profesional. Sylvie Weber, Wayfinders. Întotdeauna dornică să ajute, oribil de dornică să ajute. —Te-ai culcat cu ea? —Nu-i asta. Nici măcar nu cred că am atins-o. —Ah. Atunci chiar că am încurcat-o, nu? Meritase palma asta, chiar și-o dorise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
cu ea? —Nu-i asta. Nici măcar nu cred că am atins-o. —Ah. Atunci chiar că am încurcat-o, nu? Meritase palma asta, chiar și-o dorise. Dar dădu înapoi și nu mai spuse nimic. —Te cunosc eu, Bărbate. Noblețea Weber. Cunosc eu mintea aia a ta de idealist. — Nu e ceva ce... îmi doresc. De-aia m-am întors așa de repede. —Ai fugit? izbucni ea. Apoi se înmuie iar, rușinată. Nu știai, atunci când am vorbit despre întoarcerea ta acolo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
când plângea, atât de rare de-a lungul anilor, îl descumpăniseră întotdeauna. Detașat, aproape abstract. Prea politicos ca să treacă drept plâns adevărat. Poate că suferința calmă era adevărata maturitate, lucrul de care avea nevoie sănătatea mentală. Dar abia acum realiză Weber cât de mult îl iritase întotdeauna detașarea ei vagă față de suferință. Criza pe care siguranța lor tare ca piatra o ironizase întotdeauna - toate gesturile lor binevoitoare și jocurile stupide, care-i legau, Bărbat și Femeie -, înstrăinarea pe care niciodată n-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
o vreme, ieși la suprafață, ștergându-și chipul umed și roșu. — O să trebuiască să-mi cumpăr lenjerie complicată de pe internet sau chestii de-astea? Izbucniră într-un râs sugrumat, înfierbântat de compasiune. Întâlnirea îi zgâlțâise mai rău decât își imaginase Weber. Sylvie rămăsese înduioșător de egală cu sine, iar el își dădea palme pentru prostia lui de fiecare dată când ea îi zâmbea curajos. După treizeci de ani, ar fi trebuit să primească vestea cu oboseală sarcastică, să-și dea seama

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
performanța mișcării. Avea tentacule care se strecurau în tot felul de procese cognitive superioare. Juca un rol în vorbire și învățare, în decodarea expresiilor faciale, analiza pericolelor, înțelegerea intențiilor, percepția și reacția la emoții, inteligență socială și teoria asupra minții. Weber își privea soția mișcându-se prin casă și văzându-și de treburi. Dar neuronii săi oglindă nu se activau. Mark Schluter reușise să-i demonteze treptat cel mai fundamental simț al cunoașterii și nimic n-avea să i se mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
memoriei și creativității decât oricare medicament luat singur. Dar era prea laș să experimenteze cu o minte care era deja atât de tulburată. Țara mirării nu apăru în nici un top de sfârșit de an, în afară de cele cu realizări suspecte. Pentru Weber, dispariția ei rapidă era aproape o ușurare - nu supraviețuise nici o dovadă. Sylvie îl îngrijea cu o indiferență studiată, ceea ce nu făcea decât să-l întristeze. Într-o seară de duminică, după Anul Nou, când stăteau în fața focului, el făcu o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
unul altuia acuzele la adresa lui prin e-mail și Messenger. Scriau în continuare tot ce le spunea, cuvânt cu cuvânt, dar o făceau acum mai mult ca să-l demaște, ca să miroasă șarlatania, cu pixurile în poziție de atac. Voiau știință, nu povești. Weber nu mai putea distinge între ele. Testă microfonul și focaliză proiectorul. Își ridică ochii spre amfiteatrul plin cu studenți în ultimul an. Părul facial cu aspect sălbatic revenea în modă. Și piercing-ul, normal, metalele grele - cu asta n-avea să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
și hipersensibila domnișoară Nurfraddle, așezată pe locul din mijloc, la două rânduri de podium, își făcea de lucru cu manualele ei perfect aranjate. Din centrul sălii, un bărbat subțire, cu păr negru și lucios, slav sau grec, îi aruncă lui Weber o privire urâtă când văzu că prelegerea nu începuse la fix. Exista ceva în viață care să merite atâta furie? La un moment dat, fiecare suflet din această sală avea să se întoarcă asupra sa cu un dezgust amuzat. Niciodată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
spun poveștile a doi oameni foarte diferiți. Vocea sa imaterială ieșea din boxele montate sus, pe pereți, plină de autoritate amplificată. Ultimele fragmente de flecăreală șoptită încetară. Cuvântul povești declanșă chicoteli înăbușite. Bloitov se holba la primul slide al lui Weber, o secțiune transversală coronală, cu scepticism fățiș. Domnișoara Nurfraddle încerca să înduplece un reportofon digital. Femeia cu puloverul pe gât îl privea pe Weber cu o curiozitate docilă. Ceilalți nu trădau nici o emoție, în afară de o ușoară plictiseală. — Prima este povestea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
flecăreală șoptită încetară. Cuvântul povești declanșă chicoteli înăbușite. Bloitov se holba la primul slide al lui Weber, o secțiune transversală coronală, cu scepticism fățiș. Domnișoara Nurfraddle încerca să înduplece un reportofon digital. Femeia cu puloverul pe gât îl privea pe Weber cu o curiozitate docilă. Ceilalți nu trădau nici o emoție, în afară de o ușoară plictiseală. — Prima este povestea lui H.M., cel mai faimos pacient din istoria neurologiei. Acum o jumătate de secol, într-o zi de vară, chiar aici, peste Sound, un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
voi al căror hipocamp funcționează și care au fost la cursul de săptămâna trecută nu se vor mira când le voi spune că, odată cu țesutul extras cu pipeta, s-a dus și capacitatea lui H.M. de a forma noi amintiri... Weber își auzi propriul stil înflorat și i se făcu rău. Dar spusese povestea asta de atâtea ori de-a lungul anilor, la prelegeri, dar și în propriile lui cărți romanești de neurologie, încât n-o putea spune altfel. Derulă slide-urile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
el care știa nu putea transmite ideea asta memoriei sale conștiente. De câteva ori pe oră, repeta: „Am o mică dispută cu mine însumi“. Era chinuit de o teamă permanentă că făcuse ceva rău, pentru care își primea acum pedeapsa. Weber își aruncă privirea peste un rând de chipuri care savurau fiorul de groază și o văzu. Se opri din vorbit, dezorientat. Se strecurase în sală, o spectatoare secretă. Sylvie. Sylvie la douăzeci și unu de ani, în Ohio. Așezată în partea mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
tata, în ziua aceea. Privi cum cascada de cârlionți acoperă chipul serios al femeii. De fapt, semăna foarte puțin cu Sylvie. Doar că era ea. Intensitatea aceea blândă, lăuntrică. Curiozitatea curajoasă, pregătită de orice provocare i-ar fi rezervat studiul. Weber reveni la publicul lui agitat, presat de timp. Dezvoltă detaliile cazului fără să fie nevoit să le gândească. Studenții lui scrijeleau întruna. Asta își doreau ei: doar faptele, solide și repetabile. —Acum, alături de H.M., aș vrea să vă gândiți la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
indusă de stres, o chestie care se numea pe atunci criză acută de identitate... Tânăra Sylvie își notă ceva în carnețelul sprijinit de coapsă. Era ceva în modul în care-și ținea coatele, în scobitura gâtului, deopotrivă aspru și vulnerabil. Weber era bombardat de senzații, cu toate notele lor vechi, acele milioane de momente dispărute, coardă după coardă: cum învățau împreună în bibliotecă până la ora închiderii; filmele europene de artă de marți, de la Cineclub; discuții lungi despre Sartre și Buber; sex

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
tratat? Dar cu un scaner... Uitați-vă aici, la cortexul orbitofrontal caudal, unde veți vedea un neoplasm mare, circumscris - un meningiom - care creștea de ani întregi, presându-i lobii frontali și integrându-se treptat în personalitatea lui... În timp ce arăta slide-ul, Weber înțelese: oscilația lui din Nebraska nu era prima pată într-un trecut până atunci perfect. Practic, n-o înșelase niciodată pe Sylvie. Dar o dată la câțiva ani, Gerald cel Fidel își punea problema asta. Când împlinise cincizeci de ani cunoscuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
trece prin revolte ad-hoc... Se uită la publicul amorțit. Prost. Bloitov era furios. Ochii femeii în pulover mulat pe gât rătăceau aiurea. Domnișoara Nurfraddle părea gata să-l cheme pe procurorul general cu BlackBerry-ul ei, ca să-l aresteze pe Weber pentru că violase Patriot Act. Nu suportă să se uite la tânăra Sylvie. Se văzu pe el însuși reflectat pe fețele lor, o monstruozitate neurologică, un caz. Cum să le spună? Energia cădea peste o celulă străveche; celula se încărca. Un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
nici măcar cu un pas de a înțelege cum era să fii celălalt. Neurologia n-avea să ajungă niciodată la înțelegere, în lipsa unui lucru care exista doar în străfundurile unui interior impenetrabil. Studenții goliră sala, mocnind pe culoare în pâlcuri răzvrătite. Weber fu cuprins de o senzație, de o dorință de a suplimenta neurologia adevărată cu literatură de duzină, cu ficțiune care măcar era conștientă de propria sa orbire. O să-i pună să-l citească pe Freud, prințul povestitorilor: Istericii suferă în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
să ajungă într-un loc. Încercă să-i grăbească pe cei care-i puneau întrebări, cu câte un zâmbet încurajator pentru fiecare. Mulțimea începu să se risipească, iar el își ridică privirea, mirat, spre chipul lui Bloitov. De la distanța asta, Weber văzu că părul negru al anarhistului era vopsit. Purta o brățară de piele cu ținte și, ițindu-se de sub mâneca stângă, o Fecioară din Guadalupe în nuanțe de roșu și azuriu. Umbra de mustață îi era despicată de o cicatrice ștearsă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
era vopsit. Purta o brățară de piele cu ținte și, ițindu-se de sub mâneca stângă, o Fecioară din Guadalupe în nuanțe de roșu și azuriu. Umbra de mustață îi era despicată de o cicatrice ștearsă - o buză de iepure prost reparată. Weber aruncă o privire în sală. Șovăind, tânăra Sylvie începu să se îndepărteze. Se uită iar la anarhist, încercând să se controleze. Cu ce vă pot ajuta, domnule? Bloitov tresări, clipi și dădu puțin înapoi. Povestea aia pe care ați spus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
să se îndepărteze. Se uită iar la anarhist, încercând să se controleze. Cu ce vă pot ajuta, domnule? Bloitov tresări, clipi și dădu puțin înapoi. Povestea aia pe care ați spus-o cu meningiomul. David? Vocea lui își cerea scuze. Weber îi făcu semn din cap să continue. Mă întrebam... Mă gândeam că poate tatăl meu... Weber își ridică privirea, un reflex disperat. Sylvie își pusese rucsacul în spate și urca scările spre ieșirea din amfiteatru. O urmări până ajunse sus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
ajuta, domnule? Bloitov tresări, clipi și dădu puțin înapoi. Povestea aia pe care ați spus-o cu meningiomul. David? Vocea lui își cerea scuze. Weber îi făcu semn din cap să continue. Mă întrebam... Mă gândeam că poate tatăl meu... Weber își ridică privirea, un reflex disperat. Sylvie își pusese rucsacul în spate și urca scările spre ieșirea din amfiteatru. O urmări până ajunse sus, în timp ce Bloitov murmură ceva și se evaporă. Nu se întoarse să se uite înapoi. Unde te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
ridică privirea, un reflex disperat. Sylvie își pusese rucsacul în spate și urca scările spre ieșirea din amfiteatru. O urmări până ajunse sus, în timp ce Bloitov murmură ceva și se evaporă. Nu se întoarse să se uite înapoi. Unde te duci? Weber apelă la spațiul simbolic. Întoarce-te. Sunt eu. Tot aici. Era timpul să se retragă. Nu mai putea avea încredere în sine nici în sala de curs, cu atât mai puțin în laborator. Putea să-și găsească o muncă de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
soră-mea aia adevărată? Se pocni peste frunte cu primele două degete. Crezi c-o să mai poți păstra un pic de afecțiune pentru mine? „Sinele se prezintă ca fiind un întreg voluntar, întrupat, continuu și conștient.“ Cel puțin așa scrisese Weber la un moment dat în Infinitul de trei livre. Dar chiar și atunci, când nu știa nimic, știa cum pot eșua oricare dintre aceste premise. Întreg: munca lui Sperry și Gazzaniga cu pacienții cu comisurotomie a împărțit această „ipoteză“ fix

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
încercare disperată de a li se trata boala, sfârșiseră prin a locui două emisfere cerebrale separate, fără legătură între ele. Două minți despărțite în același craniu, dreapta intuitivă și stânga matrițelor, fiecare emisferă folosindu-și propriile percepții, idei și asocieri. Weber asistase la testarea independentă a personalităților celor două jumătăți de creier ale unui subiect. Stânga afirma că are credință în Dumnezeu; dreapta se declara atee. Voluntar: în 1983, Libet trimisese la plimbare ideea asta, chiar și în cazul creierului normal

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
pluti până-n tavan de unde-și poate privi corpul părăsit. Continuu: acest fir stătea să plesnească la cea mai mică presiune. Derealizarea și depersonalizarea. Atacurile de anxietate și convertirile religioase. Identificările greșite - toată gama de fenomene tip Capgras, fenomene la care Weber asistase toată viața, fără să le observe cu adevărat. Iubirea veșnică tăgăduită. Filosofii întregi de viață, abandonate cu dezgust. Pianistul pe care-l intervievase, care se trezise într-o dimineață după o boală îndelungată, fără vreo patologie vizibilă, capabil încă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]