1,953 matches
-
personale și de grup”, își exprima doctorul Eugen Tomescu această convingere ce îi amăra sufletul de multă vreme, rana fiindu-i redeschisă în conversația cu cele două femei pe care le compătimea cu toată ființa sa. Înțelesese acolo și marele zbucium care a risipit liniștea familială existentă până la acel nefericit accident. Un accident petrecut în împrejurări pe care Eugen nu le considera firești. „Nu este posibil să se facă cercetări în dorul lelii!” exclama el cu nemulțumire și revoltă. „Nu este
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
a organelor vitale pe care o știați când ați făcut ultima vizită, înainte de a pleca din tura dumneavoastră. Ar mai fi ceva, dar... să nu mă certați, domnu’ doctor! Știți... eu am vorbit cu el, că mă durea sufletu’ simțind zbuciumul din el... - Ai vorbit? Și ce anume ai vorbit, Lidia? Cum a reacționat el? întrebă Eugen, devenind deodată mai atent, mai interesat. - Păi... de ale mele, ca o mamă cu băiatu’ ei..., ce să vorbesc? Îi spuneam să stea liniștit
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
când te duci la școală, spune domnului institutorcă n-ai sa mai vii. Vei merge într-un pensionat. Toată noaptea, Felix fu chinuit de o agitație nemaiavută, care-i sfărâmă somnul. Nu era nici durere propriu-zisă, nici frică, ci acel zbucium al necunoscutului pe care-l ai în noaptea dinaintea plecării pentru totdeauna într-o țară îndepărtată. A doua zi intră în clasă cu mâna îndoliată și se așeză în bancă cu pelerina pe el, în așteptarea numai a institutorului. - A
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
O văzu trecând mândră în trăsura trasă de cai lucioși, cu fluierele subțiri înfășurate în jambiere. Trăsura din viziune călcă crescând peste el, făcîndu-l să se zvârcolească în pat de contrarietăți. Ce să facă, ce să facă? Acum înțelese profund zbuciumul Otiliei, starea asta ciudată în care te simți străin pe lume și totuși pironit pe loc într-un mediu în aparență strălucit. Oftă profund și se răsuci în pat, când glasul Otiliei îl trezi din meditație: - Felix, Felix, ești acolo
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ce să mai facem? întrebă Aglae. - Nimic, răspunse doctorul. Liniște și altceva nimic. Natura lucrează singură. Stănică pufni în râs. - Aveți și voi doctorii formule. Natura lucrează (în șoaptă) pentru moștenitori. Otilia se simțea așa de rău de oboseală și zbucium, încît Felix o trase lângă fereastră și o strânse afectuos de braț. - Fii tare, Otilia, sunt prietenul, sunt fratele tău! Stănică, văzîndu-l, făcu cu ochiul celorlalți, cu adânci înțelesuri. - În definitiv, mamă, zise Aurica, noi ce mai stăm aici? Trebuie
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
așteptat de Costache. Eu mă fac că vin cu doctorul Stratulat întîmplător, și, dacă vedem că e posibil, îl ducem pe Costache la un sanatoriu, ca să fim siguri că e bine îngrijit și să scăpăm pe biata Otilia de atâta zbucium. Felix plecă, cu gândul de a se îndrepta repede spre casă, spre a nu lăsa pe Otilia singură. Își aduse aminte de Weissmann și simți că spiritul lui săritor i-ar face bine. Știa că se mutase și șade acum
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
alta, scotocea peste tot și ciocănea, în căutare de trape misterioase, păzindu-se chiar de Olimpia, fiindcă, atunci când aceasta intră după el în salon, se răsti: - Ce te ții, frate, după mine, am și eu nevoie de liniște,după atâta zbucium, să-mi adun ideile. G. Călinescu Cum aceasta închidea ușa la loc, o chemă în șoaptă, se uită puțin prin odaie și scoase din perete o miniatură cu ramă de fildeș, pe care o ochise de mult, și o vîrî
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Simte prin tălpi nisipul măcinat cum se scurge neîncetat ca dintr-o clepsidră uriașă. Apa sapă întruna în jurul lor, îi poate acoperi însă nu îl interesează are picioarele puternice, valurile furioase plonjează și huruie neîntrerupt. Deodată marea hotărâtă îi protejează. Zbuciumul ei s-a astâmpărat pe neașteptate. Au nimerit într-o depresiune de ape liniștite înverșunarea apei care clocotește în ceață s-a potolit. Un abur ușor se ridică peste ei plutesc deasupra oceanelor două busturi îmbrățișate. Îl ajută și ea
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
doresc să iasă din mare, se consideră copiii ei, ar putea să meargă în larg. Afară este frig, e urât< îi așteaptă toate răutățile pământului, pe când acolo în mare apa este moale, călduță, îi învăluie, îi împacă cu liniștea și zbuciumul ei și uită tot. Au ajuns la capăt! - Nu mai plânge, iubitule, trebuie să mă uiți, repetându-se, să mă uiți! Cuprinsă brusc de un val de efluvii lirice, miloase îl înăbuși. El face o ultimă încercare timidă de a
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
puține probabilități pentru viață. Nu poți separa gândul agoniei de cel al sfârșelii și al morții. Agonia ca luptă? Dar luptă cu cine și pentru ce? Este absolut falsă interpretarea agoniei ca elan exaltat de propria lui inutilitate sau ca zbucium cu finalitatea în el însuși. În fond, agonia înseamnă frământare între viață și moarte. Întrucât moartea este imanentă vieții, aproape întreaga viață este o agonie. Decât, eu nu numesc agonice decât momentele dramatice ale acestei lupte între viață și moarte
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
până și cea mai mică vietate că sfârșitul e apropiat. Tot ceea ce e formă să devină inform și un haos să înghită, într-un vârtej universal, tot ceea ce această lume a avut ca structură, consistență și formă. Să fie un zbucium nebun, un zgomot colosal, o teroare și o explozie, după care să nu mai rămână decât o tăcere eternă și o uitare definitivă. În aceste clipe finale, oamenii să trăiască la o așa temperatură, încît tot ceea ce umanitatea a simțit
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de vițeii care se reped zglobii la ugerele pline, de laptele care susură În șiștare, de aerul serii care vibrează de geamătul greu al taurilor. Imaginația se deschide, bucuroasă, spre mit, opunînd (după un procedeu romantic răspîndit) acestei nemișcări pline zbuciumul erotic. Un factor de ocrotire și de mulțumire este căminul În sensul cel mai prozaic, templul unei instituții sacre: familia. Se va vedea atunci cînd vom analiza poezia dedicată erosului că Heliade pune la baza sistemului său de valori morale
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ispitei trupului. O poezie (Asară, de-un vac trecut) pare a fi scrisă după o altă năvală de origine profană: „Ochi, guriță, piept și sin, Voi, la care eu mă-nchin, Și tu rai ascuns pre tare, Pomeniți necontenit CÎt zbucium și vînzolit Ați răbdat cu luptă mare. Cum sîmțăm că să bătea Inima ei supt a mea Cu răsuflări Îndesite, Pept pe piept tot apăsînd, Gură pe gură mușcînd ȚÎțîșoare dezvălite.” Lirismul corporal este, aici, mai Îndrăzneț. Conachi sugerează bucuria
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și nu prea. Asta mi se trage de la raza unei stele. Cu acea ocazie un glas m-a făcut păcătoasă și mi-a spus că nu pot să intru în vorbă cu creaturile firmamentului. Alergă la don Terentio și, pradă zbuciumului, îi povesti cele relatate de mătușa lui. Preotul mai întâi râse, apoi încercă să-l potolească, băiatul acela nu numai că-i ducea caprele la păscut, dar îi ținea și de urât în lungile seri de iarnă în fața vetrei. Ținea
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
vreo pagină necunoscută sau uitată. Sigur că da, știa asta, Dumnezeu nu se ascunde ca să se joace de-a v-ați ascunselea, i s-ar fi arătat măcar celui ce-ar fi ajuns la disperare căutându-l, jertfindu-i curățenia zbuciumului. Poate că Dumnezeu e chiar zbuciumul priincios ce-l călăuzește pe om în hățișul ideilor, este tensiunea ce duce la cunoașterea deplină, la actul morții. Tommaso a fost transferat la San Giorgio Morgeto. Chilia e și mai mică decât cea
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
că da, știa asta, Dumnezeu nu se ascunde ca să se joace de-a v-ați ascunselea, i s-ar fi arătat măcar celui ce-ar fi ajuns la disperare căutându-l, jertfindu-i curățenia zbuciumului. Poate că Dumnezeu e chiar zbuciumul priincios ce-l călăuzește pe om în hățișul ideilor, este tensiunea ce duce la cunoașterea deplină, la actul morții. Tommaso a fost transferat la San Giorgio Morgeto. Chilia e și mai mică decât cea de la Placanica și are o masă
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
Tommaso își petrecea timpul dialogând cu propriul eu pentru a nu leșina sau a deveni cât era de mare un cheag de durere: ar fi fost sfârșitul, prădătorii aceia ar fi profitat imediat pentru a-l devora. Durere, spasme și zbucium sunt o aură abia tangibilă de a deveni alt om. Prometeu i-a învățat pe oameni că viața este inepuizabilă și că tocmai moartea e cea menită s-o reînnoiască în profunzime. Temnicerii îi aruncau ceva hrană cu o privire
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
schimbare, poate fiindcă transferul subit la Castel Nuovo îl înțelesese ca pe o pedeapsă, începu din nou să aibă vechiul vis cu păianjenul. La Castel Nuovo însă își dădu seama că era tratat mai bine. A trăit acea perioadă cu zbucium și entuziasm, cu neîncetate căderi în halucinații; născocea dialoguri imaginare cu stelele, cu luna, cu esența lucrurilor. Numea lucrurile: "tandră, floare, măduvă, pâine a ființelor neînsuflețite". Adesea se adresa pietrelor din bolta tavanului și, îngenunchind, se ruga: "Tu piatră deții
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
pomană. Tocmai urca o stradă în pantă și plină de pietre la capătul căreia o vrăbiuță se jeluia. Era o stradă nesfârșită, și totuși vrabia nu putea să fie departe dacă putea să-i audă încă ciripitul. XVI Zilelor de zbucium și tristețe, de tăcere, de meditație, în timpul cărora punea în discuție persoana sa și se apleca asupra misiunii sale pământești, le urmau zile de exaltare în care era dispus să mărturisească că a descoperit porți ce duc direct în rai
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
ei nu-și pot depăși slăbiciunea (percepută distorsionat ca atotputernicie). Sufletul neiertător este plin de teamă și nu oferă iubirii, pentru a fi el însuși, niciun loc unde să-și poată desface aripile în pace și să se avânte deasupra zbuciumului lumii. El este un suflet trist, fără speranța unui respiro și a ușurării din chin. Sufletul neiertător este sfâșiat de îndoială, de neîncredere, confuz, atât în ceea ce-l privește, cât și față de tot ce vede; el este temător și mânios
Relațiile interpersonale. Aspecte instituționale, psihologice și formativ educative by Gabriel Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
secvența "de depășit-de atins" sânt simple parafraze ale dinamicii universale care se satisface în mod suprem în lumea omului. Ca agent al destinului și ca pacient al propriei sale libertăți, omul nu face decât să se supună acestui impetus dirijat. Zbuciumul care însoțește parcurgerea secvențelor "de depășit-de atins" reprezintă modul său de a se conforma dinamicii universale, deci libertății care a devenit legea naturii în noi. Dar se distribuie libertatea, așadar puterea parcurgerii secvențelor "de depășit-de atins", în mod egal în
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
de frumos. Cuprind cu privirea, dintr-un colț al foaierului, întreaga scenă și îmi dau seama că nu înțeleg o iotă din "spectacolul istoriei". Cum sună vorba aia? "E o poveste spusă de un idiot, alcătuită din vorbe și din zbucium și neînsemnînd nimic." Un domn în vârstă se apropie de mine. Îmi întinde, cu o mână tre-murîndă, un bilețel pe care este scrisă o adresă: blocul..., intrarea..., etajul..., apartamentul..., telefon. .. " Domnule Liiceanu, vă implor, dați-i Majestății Sale adresa mea
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
serii și colecții, să le consolidăm pe cele existente, să trecem la 250 de titluri pe an (la 20 pe lună, din septembrie), să fac mai bine, mai frumos, mai liniștit ce am făcut până acum cu atâta chin și zbucium. Trebuie să termin notele la Sein und Zeit (apariție în martie viitor), să scriu mai departe aceste pagini, să pregătesc un studiu pe tema Heidegger și problema lui "dincolo", să mă investesc în cei câțiva oameni importanți ai vieții mele
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
se confrunte zilnic și nu au conștiința unei schimbări necesare de mentalitate. Mass-media preferă subiectele de scandal, cele care cresc tirajul și audiența. Mediul academic este într-o oarecare măsură preocupat de evoluția relațiilor de gen din România, dar aceste zbuciumuri nu ajung la nivelul cetățeanului sau al cetățenei muncitoare în fabrică. În acest peisaj cenușiu al postcomunismului, politicul are șansa să fie un deschizător de drumuri și un model în eliminarea reziduurilor patriarhale. Ca principal for de dezbatere al problemelor
Gen și putere by Oana Băluță () [Corola-publishinghouse/Science/1991_a_3316]
-
de frumoasă/ și se trăgea din neam așa ales,/ Că lui nu-i prea dădea curajul ghes/ Să-i spună de tot chinu-i și tot jindul./ Dar pân’ la urmă vrednic ea găsindu-l,/ Văzând adică dragostea-i umilă/ și zbuciumul, a prins de dânsul milă/ și se-nvoi în taină dumneaei/ Să-l facă soțul și stăpânul ei.”819 Conviețuirea lor are la bază un respect reciproc, o dorință de a respecta drepturile și libertățile fiecărui partener: „Așa se învoiră
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]