2,254 matches
-
perversiuni. Mi s-a pus pata să dau o lovitură. Discutam cu Viorel Moțoc, colegul meu de redacție, despre ce carte aș putea scrie eu. Voiam să mă dau mare. Cică voiam un subiect să-mi îmbrace stările, să mă zguduie complet. Cică, să mă îngroape în real până la dispariție. Sigur era că voiam o rețetă a supraviețuirii, aceea extraordinară de a mă ascunde undeva. Și îi enumeram lui Moțoc... Vrăjitoarele? Expirat. Hoții? Nu. Pușcăriașii. Care? Am supralicitat. Voiam să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
Poate-ți mai amintești că a murit cînd eram copil. Ți-aș sugera să-ți petreci noaptea asta În camera de oaspeți. Găsești cearceafuri În dulapul din baie. Și cu asta, ies În grabă din Încăpere, mă prăbușesc În baie, zguduită de lacrimi, și-mi doresc să nu mă fi lăsat de fumat cînd l-am cunoscut pe Dan. Duminică, e totul deja dat uitării și sîntem amîndoi prinși În entuziasmul perspectivei de a avea un copil. Nunta fiind atît de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
dinții stricați, mulți i-au căzut și se ferește să deschidă gura mai mult decât e necesar pentru a rosti într-un fel chinuit cuvintele. Dacă-i vine să râdă, strânge buzele ca să nu-și dezvelească gingia goală și se zguduie de râs cu gura abia întredeschisă. Gestul acesta îi cere, firește, o continuă supraveghere. Trebuie să-și controleze impulsul de a râde natural. Și sunt convins că asta l-a crispat și interior. Frica de a-și arăta gura goală
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
îngropaseră, cum a țâșnit deasupra mormântului, ca o scânteie vrăjită. Dimineața, îndată ce a ieștit pe poartă primul călugăr, fantoma s-a repezit spre el, mai mult așa să-și încerce puterile. Dar aventura a fost un dezastru. Atingerea l-a zguduit și l-a mototolit ca pe-o foaie de hârtie. Și călugărul a simțit o fină atingere răcoroasă, ca o pală de vânt, și și-a făcut repede trei cruci. Mulți erau înfricoșați de mormântul lui și încercau să pășească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
lui, și s-a simțit brusc vinovat. Pe măsură ce citea și punea cap la cap documentele, își amintea și de alte întâmplări pe care le trăise ori despre care auzise vorbindu-se. De pildă, știa că pe la 1524 Bucureștiul a fost zguduit de moartea năprasnică a unui mărunt servitor domnesc pe nume Dandu. Fusese găsit după o săptămână, mort împreună cu toată suflarea casei, și se vorbise că fuseseră otrăviți. În 1520, Nălbica s-a întors la mănăstire cu inima strânsă și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Iubindu-i sufletul divin Și fața-i încrezătoare, Găsesc pierdut curajul de demult. Cu sufletul îl privesc. Cu ochii îl iubesc. Cu zâmbetul îl ating. Doar timpul trece tăcut și inocent... Anonim O simplă șoaptă ascultă tăcerea Lumii ce-mi zguduie inima Când eternitatea se scufundă în neant. Astăzi totul este schimbat. Răul de ieri, Zâmbetul de azi Au privit în viitor căci Timpul a încetinit remarcabil - O zi din marea viață s-a sfârșit. Adâncul privirii lui își apasă tâmpla
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
musafiri și îi dădea doar smiorcăitei de Bilha să guste un pic. Singurul lucru la care se mai putea gândi Rahela acum era străinul păros ai cărui ochi se întâlniseră cu ai ei și acel fior de recunoaștere reciprocă o zguduise până în străfunduri. Rahela știa ce spune Lea, însă faptul că încă nu începuse să sângereze i se părea ceva foarte neimportant. Obrajii îi ardeau. - Dar ce se întâmplă, a întrebat Lea, brusc amuzată. Fata e chiar lovită. Uitați-vă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
ieșeau pe gură și pe nas, iar eu m-am ridicat atât de brusc încât mi-am răsturnat scaunul, fără să fi scăpat regele alb din mână, mașinăria continua să râdă, dar foarte, foarte tare, atât de tare, că se zguduiau pereții și podelele, și atunci mi-am dat seama că nu mașinăria râdea, ci mama. Da, fără îndoială, mama era, râdea foarte tare și striga, se auzea limpede, în ciuda multor pereți și uși care ne despărțeau, cum striga, bravo, tovarășe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
să se ivească fantoma lui nea Vasile dacă are curaj, și atunci la început nu s-a întâmplat nimic, dar apoi s-a auzit mișcare în baracă și un mârâit și scârțâieli și gemete, și deodată toată baraca s-a zguduit, iar eu m-am speriat atât de tare, că era să scap ciocanul din mână, și am văzut că și Zsolt se făcuse alb ca varul, și știam c-ar trebui s-o rupem la fugă, dar m-au apucat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
mușcat din lemnărie, totul ardea, trosnind, cu vâlvătaie galbenă, caporalul era tot acolo, la pământ, și-a întins mâna, cu chiu cu vai a scos de sub roata barăcii icul care-o ținea în loc, și atunci baraca-n flăcări s-a zguduit și a luat-o domol la vale, spre puț, caporalul a dat să se ridice dar, fără cârje, n-avea de ce să se sprijine, așa că s-a întins la loc, pe pământ și, întors pe-o rână, privea cum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
lung era mînjit de apă, de pămînt și de sînge; femeia se agăță de el, Pierric se Încordă Încercînd s-o tragă de sub dolmen, dar nu avea destulă putere. Își dădu seama că nu va izbuti și Începu să plîngă. Zguduindu-se din tot trupul lui uriaș, Pierric plîngea cu sughițuri În pat, gemînd. - Eu prea mic... Nu pot să ajut doamna... eu prea mic... Marie, bulversată, se Întoarse spre psihanalist ca să-l roage să Întrerupă ședința, dar un țipăt al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
complicitate mai curând fictivă), probabil Îți amintești de Începuturile Locului, de eliberarea sexuală, de anii 70... — Eliberare, o laie! mormăi străbunicul. Întotdeauna au fost gagici care-o dădeau la tot cartierul, În orgii. Și totdeauna au fost tipi care-au zguduit-o. Nu s-a schimbat nimic, bătrâne. — Totuși, insistă Bruno, am auzit că SIDA a schimbat situația... — Pentru bărbați, recunoscu acuarelistul dregându-și glasul, era mai simplu, e drept. Uneori erau guri sau vagine primitoare, puteai intra direct, fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
și sensibilitate. Mai târziu, când datorită ei intrară În rețeaua de cupluri libertine, Bruno avea să-și dea seama că era o calitate extrem de rară. Majoritatea femeilor din acel mediu masturbau cu brutalitate, fără nuanță. Strângeau mult prea tare, o zguduiau cu o frenezie stupidă, Încercând probabil să imite actrițele din filmele porno. Poate că era spectaculos pe ecran, dar rezultatul tactil era oarecare, dacă nu chiar dureros. Christiane, dimpotrivă, proceda cu atingeri ușoare, Își umezea regulat degetele, explora cu blândețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
crucială. Cam așa ceva... Îi surprind privirea lui Nathaniel și mă străbate un val de râs. — Voiam doar să te întreb, continuă Trish, dacă vei servi vreun fel de șerbet între felurile de mâncare ? Mă uit la Nathaniel. Umerii i se zguduie de râs, în tăcere. Fără voia mea, îmi scapă și mie un hohot. Îmi duc mâna disperată la gură, încercând să mă controlez. — Samantha ? — Ăă... nu, reușesc să îngaim într-un final. Nu voi servi șerbet. Nathaniel tocmai a ridicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
cursul zilei de azi despre termenii și condițiile angajării tale, spune Eddie. Stă în fața oglinzii, ținând o halteră. Ca să știi în ce te-ai băgat. Râde în hohote, apoi, cu un ușor icnet, ridică greutatea deasupra capului. Pântecul i se zguduie de efort. Și imaginea nu e prea atractivă. — Păi... să mă duc să-mi văd de... treabă. Pornesc cu spatele spre ușă, cu ochii în pământ. — Atunci ne vedem mai târziu, la micul dejun. Trish își flutură mâna veselă spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
asemenea idee prin cap. Îmi dau părul de pe fața Îmbujorată și Încerc să-mi revin În fire. OK, hai să Încep să număr, din nou. Trei sute cincizeci și... șase. Trei sute și... O, Doamne. O, Doamne. Nu. Te rog. Avionul se zguduie iar. Ne prăbușim. N-am făcut niciodată vreun lucru cu care părinții mei să se poată mîndri. Cuvintele Îmi ies de pe buze Înainte de a le putea opri. Niciodată. — SÎnt sigur că nu e adevărat, spune tipul amabil. — Ba e adevărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
simt că Îmi revine ușor buna dispoziție. Poate că Lissy are dreptate. Poate că toți cei de la birou au uitat deja tot. Vreau să spun că e cazul să nu exagerăm. N-a fost chiar așa o chestie care să zguduie lumea din temelii. N-a fost chiar așa de interesant. Mai mult ca sigur că, Între timp, a apărut cine știe ce zvon mult mai palpitant. Precis că toată lumea va vorbi despre... fotbal. Sau despre politică sau chestii din astea. Exact. Împing
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
Ba nu-i adevărat ! spun impacientă. E din cauză că... fiindcă.. O, Doamne, o să mă omoare bunicul dacă aude. E din cauză că... nu le scot dinții falși. Urmează o pauză de stupoare. Apoi Paul Își dă capul pe spate și Începe să se zguduie de rîs. — Dinții falși, zice, ștergîndu-se la ochi. Ești genială, Emma. Auzi, dinții falși ! Pufnește iar În rîs și eu mă uit la el, simțind că mi se ridică tot sîngele În cap. Am un sentiment extrem de ciudat. Ca și cum ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
tot mai congestionată.): Dormi, că-ți crap capul! PARASCHIV (Un fir de teamă.): Nu dorm! (De undeva, de departe, se aud primele semne ale celei de-a doua apocalipse.) MACABEUS: Dormi, împuțitule, dormi! PARASCHIV: Tună? MACABEUS: Nu tună, dormi... (Îl zguduie ușor, apoi mai tare.) Dormi, n-auzi să dormi? (Se întăresc semnele Apocalipsei.) PARASCHIV: Vine! (Cu ochii explozivi.) Vine! Iar vine! MACABEUS: Nu vine! PARASCHIV: Vine, vine! MACABEUS: Stai... PARASCHIV (Vrând să se ridice.): Vine, se apropie ora 12... MACABEUS
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
colțul încăperii.) Ai să fii al meu, sfințișorule... (Începe să-și dea jos haina.) (Urletele apocalipsei, raze de lumină pătrund prin crăpături, mai mult rafale de lumină, tot restul scenei se petrece pe fondul haosului de deasupra pivniței, pereții se zguduie, din tavan curg praf și bucăți de tencuială; deasupra se aud, eventual, semnele unei lupte, rafale de armă, loviturile antiaeriene etc.) PARASCHIV (Chircit în colț, trezit și înspăimântat.): Ce vrei? MACABEUS (Scoțându-și centura.): Să mă omori, ai? Așa? Omoară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
sus. MACABEUS (Se ridică.): Unde? PARASCHIV: Acolo. (Îi arată.) MACABEUS: Unde, mă? PARASCHIV: Au borteluit cu baioneta. Și-au băgat baioneta prin gaură. MACABEUS (Se uită în tavan; undeva se văd bucăți mari de tencuială smulse.): Poate că s-a zguduit. PARASCHIV: Am văzut eu. (Pauză; MACABEUS, de data aceasta ușor înfricoșat, cercetează tavanul; PARASCHIV își reia trompeta.) MACABEUS (Furios.); Las-o-n paștele ei de trompetă! PARASCHIV (Și-o așează în față; un timp o privește): De ce ne caută ăștia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
MACABEUS: Mi-e greață... Mi-e așa de greață... PARASCHIV: Am să-mi dau pantalonii jos și tu ai să faci lucrul acela grețos... cu mine... MACABEUS: Nu, nu... PARASCHIV: O să fie bine... O să ne iubim ca frații... MACABEUS (Icnet, zguduit de plâns.): Lasă-mă, lasă-mă în pace... PARASCHIV: Tu ai înnebuni, Maco? MACABEUS: Da. PARASCHIV: Zău? (Pauză; icnetul lui MACABEUS; plictiseală teribilă pe fața lui PARASCHIV.) PARASCHIV: Ce faci tu acolo, Maco? Plângi? MACABEUS: Da... PARASCHIV: De ce, Maco? MACABEUS
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
tare, foarte tare, fui-fui, v-a zburat mintea, mă duc.) MACABEUS: Cum, cum? PARASCHIV: Vrea să plece. MACABEUS: Nu, nu! PARASCHIV: Stai să mănânci varza. INAMICUL: Bine. ( Se duce și se prăbușește pe masă; pare că plânge, umerii i se zguduie de plâns; din acest moment al acțiunii INAMICUL va pronunța și unele cuvinte; MACABEUS și PARASCHIV nu vor observa niciodată acest lucru.) MACABEUS: S-a lăsat? PARASCHIV: S-a așezat la masă. MACABEUS: Taie varza. PARASCHIV (Scoate varza și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
așa. O jumătate, trei sferturi de oră. Vin cu 331. Așteaptă-mă la Cosmonauți. ─ Atunci la Cosmonauți. Te-aștept, Iulia. Hai c-am zburat! Te sărut! Iubirea! Poate chiar marea iubire! Iubirea împărtășită! Există putere mai mare, în stare să zguduie sufletul omenesc, să dărâme și să înalțe, să scoată apă din piatră seacă, să arunce în aer munții, să foreze tunele, să... Doamne! Rochia verde, merge cu pulovărul gri? Unde-s ciorapii? Uite-i, bine că nu-s rupți. Pantofii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
am și venit aici. Să înțelegem mecanismele...Să nu cumva și în ziua de acum...“ Duduleț mormăi, ca pentru sine: „Adică ce-ați vrea...Că lumea tot n-o s-o răsturnați. E așezată demult. Credeți că revoluția din decembrie a zguduit-o? Chiar așa credeți?“ Mai îngăimă ceva, împăturind scrisoarea. „Dar mulți dintre cei de-aici încă sunt activi. Vă izbiți și voi de ei. Vă conduce și vă dă lefurile pe care vi le dă.“ „Știm să ne ferim“, chicoti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]