1,937 matches
-
particular rolurilor sale, o violență reținută, o senzualitate brutală recuperabilă în gestul estetizant. Actorul aducea din teatru o energie considerabilă capabilă să stabilească centrul de greutate al unei scene, energie pe care am văzut-o la lucru în Titus Andronicus pus în scenă de Silviu Purcărete la Teatrul Național din Craiova, actualmente Teatrul Național "Marin Sorescu". În film, mai mult decît în teatru, actorul este o parte - din ce în ce mai mică în cadrul industriei cinematografice - a unui angrenaj complex, iar formulele 3digitalizate aproape că-l scot
Ieșirea din scenă a lui Ștefan Iordache... by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8039_a_9364]
-
tezei că românii nu pot fi cu adevărat catolici, fiind născuți ortodocși: „Atunci când eu am din naștere părul negru, e suficient să vreau a-l avea roșu, pentru ca să-l și am?” (Iluziile catolicizanților, 1930, în Roza vânturilor, p. 207). Analogia - pusă în scenă printr-o întrebare retorică - avea avantajul familiarităț ii și al accesibilității, fiind însă improprie prin fundamentul asemă- nării (situațiile nu sunt comparabile, pentru că religia nu e transmisă genetic!), condiție necesară a concluziei. În plus, comparația e riscantă, pentru că i se
Argumente riscante by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5230_a_6555]
-
Shakespeare. Un spectacol prin care am călătorit cu bucurie și cu enormă nostalgie, un specatcol care mi-a prilejuit, de fapt, o călătorie prin lumile, stările și obsesiile lui Silviu Purcărete, prin timpul petrecut de el la Craiova, prin spectacolele puse în scenă acolo. Reîntîlnirea cu un mare artist, cu un prieten prețios, este reconfortantă. M-a obligat, în cele din urmă, să regăsesc fărîmituri din propiul eu, să refac, fragmentar, momente din istoria teatrului realizat de acest regizor și raportul meu profesional
În căutarea timpului pierdut (II) by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12960_a_14285]
-
se insinuează, pe tonuri șoptite, aproape senzuale, în fapte banale. Cea mai deconcertantă nu e monotonia tematică (formula expresionistă legitimează și încurajează obsesiile), ci combinatorica stilistică extrem de previzibilă. Inflația de anafore, comparații, metafore și alte construcții simetrice, de parcă poetul șiar pune în scenă disperarea în forme fixe, e susținută de o un vocabular expresionist leneș. Oriunde te-ntorci, aceeași proliferare de organe bolnave și de eviscerări strict decorative: „mâinile erau un evantai prăbușit”; „fața mea și-a amintit totul despre dorință/ despre parfumul
Suferința în formă fixă by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/3532_a_4857]
-
Colectivul T.G.S.T. își începe sezonul 2003-2004 sub conducerea unui nou director, cunoscuta actriță Ida Jarcsek Gaza. Deschiderea noii stagiunii va avea loc miercuri, 24 septembrie, ora 19, cu aducerea la rampă, în reluare, a spectacolului „Escurial“ de Michael de Ghelderode, pus în scenă de Enikő Bencző și Stephan Andreas Darida. În decorurile realizate de scenografa Krisztina Nagy, vor evolua actorii Rareș Hontzu și Ciprian Lungu. Ziua următoare, pentru cei mici se va juca, tot în reluare, varianta scenică a celebrei povești „Pinocchio“ de
Agenda2003-38-03-16 () [Corola-journal/Journalistic/281484_a_282813]
-
din nou această pagină intitulată " Un sfat către mine". Mi se pare că însuși conținutul ei are ceva testamentar, ceva important de descifrat pentru profesiunea de dramaturg, dar și pentru omul de teatru în general. A fost un dramaturg jucat, pus în scenă de regizori de seamă, iar în ultima perioadă și de tineri. Era bucuros la premiere, dar lucid. Nu se îmbăta cu apă rece, deși era teribil de fericit, firește, cînd își auzea și își vedea piesele sus, pe scenă. Și
Adio, Dolfi! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14259_a_15584]
-
Danez, unde a ajuns ulterior prim solist, Johan Cobborg a devenit apoi prim solist la Baletul Regal din Londra, tot aici începând și cariera de coregraf, în 2005, tocmai cu o ediție a baletului La Sylphide, după care a mai pus în scenă și alte lucrări. Mai întâi a dansat în rolul lui James, în șapte montări diferite ale acestui balet, după care a semnat respectiva adaptare coregrafică pe mai multe scene de prestigiu, între care o amintim pe cea de la Bolșoi din
„La Sylphide“ Cap de serie al baletelor romantice by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/2942_a_4267]
-
14 februarie ora 22:00 și sâmbătă 22 februarie, ora 22:00 la Green Hours, Calea Victoriei 120. Locurile sunt limitate de aceea este recomandată rezervarea la numărul de telefon: 40 788 452 485 sau email teatru@greenhours.ro. Lia Bugnar pune în scenă două piese care se succed aparent întâmplător, ca într-un joc dulce-acrișor al hazardului. Ce au ele în comun? Fuga. Personajele aleargă de-a lungul propriilor drame, mascându-și tristețea în decorul unor idealuri frânte pe care le pot repara
Marius Manole: Aici nu se simte () [Corola-journal/Journalistic/45737_a_47062]
-
în care dansatorii migrează, din timp în timp, de la un teatru la altul. Trei continente, Europa, America și Asia, își au reprezentanți în compania sibiană, alături de dansatorii români și de invitații speciali, chemați pentru respectiva premieră. Iar coregrafii care au pus în scenă cele două piese ale acestei premiere sunt doi artiști români, care au cariere și recunoașteri naționale și internaționale, Florin Brândușă și Pavel Rotaru. Ca prim balerin, Florin Brândușă, a evoluat pe scenele celor mai mari companii din țară: la Opera
Din nou cu Baletul din Sibiu by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/5657_a_6982]
-
București și-a chemat publicul să-i spună un fel de poveste tragi-comică: povestea vieții celebrului actor american John Barrymore, scrisă în 1996 de William Luce, tradusă de Dana Lovinescu și adaptată de Radu Beligan și Liviu Dorneanu. Povestea este pusă în scenă de regizorul Gelu Colceag, oferindu-i actorului Ștefan Iordache șansa unui one-man-show, iar sieși, posibilitatea de a reveni, după mulți ani, la profesiunea sa de bază, adică aceea de actor. Decorurile montate pe scena Amfiteatru a Naționalului îi aparțin lui
Povara destinului? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/17357_a_18682]
-
spectacole de referință.... R.P.: Richard II al lui Shakespeare, nici nu-l citisem, l-am făcut din iubirea pentru un mare scenograf, Toni Gheorghiu. Într-un dulap i-am găsit niște schițe și, pornind de la ele, m-am decis să pun în scenă piesa asta minunată. Nu era un act de pioșenie, ci de respect și dragoste pentru un artist. Apoi pentru Tango, dincolo de calitatea extraordinară a textului - a trecut greu de cenzură! - am încercat o imprevizibilă „împerechere” a actorilor care niciodată nu
Radu Penciulescu în dialog cu George Banu - Pentru un teatru la înălțimea omului – mărturisiri și convingeri – () [Corola-journal/Journalistic/5321_a_6646]
-
realitate, fiecăruia îi lipsește ceva: în Teba, care seamănă cu Afganistanul de azi, Antigona nu dispune de nici o aptitudine concretă, iar Creon e invalid de orice aptitudine spirituală. Fiecare își atribuie o sarcină care-i depășește și, de aceea, a pune în scenă Antigona te obligă să sesizezi cum ei reprezintă, împreună, două jumătăți de sferă. În Macbeth mă interesa relația între trei personaje și faptul că fiecare avea și dreptate și nedreptate. Ce vreau e nu să evaluez un personaj, ci să
Radu Penciulescu în dialog cu George Banu - Pentru un teatru la înălțimea omului – mărturisiri și convingeri – () [Corola-journal/Journalistic/5321_a_6646]
-
fel un prototip. Gîndindu-mă la teatrul tău, îmi spun că l-ai făcut nici ridicînd ochii spre cer, nici neîncrezîndu-te în om, nici mistic, nici cinic. Tu nu te recunoști nici în Claudel, nici în Beckett. R.P.: N-aș putea pune în scenă nici pe unul, nici pe celălalt. Aș adăuga la refuzurile mele și pe acela al stilului, al marelui stil tragic. Mie îmi place să mă aflu la aceeași înălțime ca și personajele. Nici să-mi ridic ochii spre ele într-
Radu Penciulescu în dialog cu George Banu - Pentru un teatru la înălțimea omului – mărturisiri și convingeri – () [Corola-journal/Journalistic/5321_a_6646]
-
Muzeului de Artă din Craiova, adresată artiștilor sticlari gorjeni Valer Neag și Mihai Țopescu, de a deschide o expoziție personală într-un spațiu deosebit de generos, nu atât ca întindere cît mai ales ca prezență arhitectonică. Propunerea, îndelung meditată, a fost pusă în "scenă" de cei doi protagoniști cu mult profesionalism. De la lucrările prezentate de fiecare și până la spațiul destinat pieselor respective, totul a fost în prealabil gândit și bine premeditat. Ei și-au regizat spectacolul expozițional pe o axă simbolică: SACRU-PROFAN, astfel încât identificarea
Sticla în muzeu by Cătălin Davi () [Corola-journal/Journalistic/14071_a_15396]
-
dintr-o altă scrisoare, datată 6 decembrie 1835, adresată de această dată lui Pogodin. În primăvara anului următor, textul este tipărit, apoi, la 19 aprilie, piesa vede luminile rampei la Teatrul Aleksandrovski din Sankt Petersburg, iar la 25 mai este pusă în scenă la Teatrul Mic din Moscova. Se știe scandalul ce a urmat, ca și reacția lui Gogol, păstrată pentru posteritate tot într-o scrisoare, destinată se pare lui Pușkin, dar netrimisă, scrisă chiar după premiera de la Moscova. Pe lângă detaliatele argumente prin
Revizorul revizuit... by Carmen Brăgaru () [Corola-journal/Journalistic/13993_a_15318]
-
înșivă râdeți!..." Teatrele nu vor ține cont de această revizuire și piesa va fi jucată până în 1870 după versiunea primă din 1836. Odată atinsă expresia deplină a textului, din punct de vedere literar, rămânea ca acesta să fie și bine pus în scenă de către regizori și actori, de aceea Gogol scrie în 1842 un Avertisment pentru cei care ar voi să joace cum se cuvine piesa "Revizorul", unde lămurește trăsăturile fiecărui personaj în parte și modalitatea în care trebuie să fie jucate acestea
Revizorul revizuit... by Carmen Brăgaru () [Corola-journal/Journalistic/13993_a_15318]
-
La sfârșitul anilor ’50 sunt editate la Cartea Rusă Operele lui Gogol în șase volume purtând semnătura unui colectiv de traducători. Primele traduceri suferă - firește - de cunoscutele stângăcii ale începuturilor. Versiunea lui Sică Alexandrescu tradusă cu intenția de a fi pusă în scenă în 1952 (cu Radu Beligan în Hlestakov) se resimte de o oarecare neglijență în traducerea detaliului, precum și de un reducționism, în sensul traducerii libere, pe înțelesul spectatorului, a unor sintagme ce ar fi necesitat note explicative. Firește, unele din aceste
Revizorul revizuit... by Carmen Brăgaru () [Corola-journal/Journalistic/13993_a_15318]
-
și două sau trei piese de teatru. Cum criza economică a devenit un pretext universal pentru toate amânările și tergiversările, mi se spune: Memoriile lui Tennessee Williams or să apară în toamnă, piesa Trandafirul tatuat, de Tennessee Williams, va fi pusă în scenă la Bulandra în octombrie, piesa de la Teatrul Mic va fi pusă în scenă de Mălăele în decembrie ș.a.m.d. Pentru toți, "în toamnă" e un mâine, după vară. Pentru mine, însă, la 85 de ani, din luna mai și
Antoaneta Ralian: „Rafturile cu cărțile mele – conserve de timp, de tinerețe, de emoții” by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/7299_a_8624]
-
pretext universal pentru toate amânările și tergiversările, mi se spune: Memoriile lui Tennessee Williams or să apară în toamnă, piesa Trandafirul tatuat, de Tennessee Williams, va fi pusă în scenă la Bulandra în octombrie, piesa de la Teatrul Mic va fi pusă în scenă de Mălăele în decembrie ș.a.m.d. Pentru toți, "în toamnă" e un mâine, după vară. Pentru mine, însă, la 85 de ani, din luna mai și până în toamnă, e un răstimp uriaș de îndoieli, de temeri, aprehensiuni. D.P.: M-
Antoaneta Ralian: „Rafturile cu cărțile mele – conserve de timp, de tinerețe, de emoții” by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/7299_a_8624]
-
arta desăvârșită a păpușarului. Tot Manolescu (în capitolul excelent pe care i-l dedică în Istoria sa amicului și confratelui nostru) observă pe drept cuvânt că originalitatea literară a cronicilor lui Regman constă în micul spectacol pe care acestea îl pun în scenă. Am remarcat, într-adevăr, din primele pagini ale sale, publicate în Revista Cercului literar că regizează adevărate scenete în care îi face să evolueze pe eroii săi, subiecții criticilor sale, mai ales când aceștia se pretează teatralizării prin însăși natura
La nouăzeci de ani neîmpliniți by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/6691_a_8016]
-
Artă Dramatică din București, clasa Victor Ion Popa, iar adevăratul debut îl face pe scena studioului „Teatrului Național” din Piața Amzei, în 1948, când încă student în anul III, i se încredințează rolul unui scutier în piesa "Toreadorul din Olmado" pus în scenă de regizorul Ion Șahighian. Este angajat ca membru la Teatrului Național, la 1 mai 1948, pentru ca în anul 1949 să obțină Diploma de absolvire a I.A.T.C. În 1965, la invitația lui Liviu Ciulei, pleacă la Teatrul Bulandra din
Toma Caragiu ar fi sărbătorit astăzi 87 de ani () [Corola-journal/Journalistic/81446_a_82771]
-
ciclului gimnazial fiind însă parcurs la o școală din Vadu Crișului, unde a fost mutat disciplinar pentru că rupsese cîteva afișe de propagandă ale regimului comunist. Întîmplarea trebuie să fi lăsat urme adînci în mintea sa, pentru că la școală s-a pus în scenă un adevărat proces menit corecției tînărului elev. Printr-un eveniment similar a trecut și în perioada studiilor liceale începute la Călărași și terminate la Școala medie din Babadag, unde își ia diploma de maturitate, în 1962. Sancțiunea s-a produs
Alexandru Monciu-Sudinski [restituiri biografice] by Dan Dăncescu () [Corola-journal/Journalistic/4708_a_6033]
-
autorul captează atenția și altor critici de prima mînă, cum ar fi Mircea Iorgulescu sau Laurențiu Ulici. În 1976, lui Alexandru Monciu-Sudinski i se naște, în urma relației neoficializate cu Ioana Răsnovanu, prima fiică, Alexandra. În același an, regizorul George Bănică pune în scenă la Teatrul Giulești „șase portrete - dialog - cu șase posibili interlocutori din viața noastră cea de toate zilele, iar portretele - dialog sînt dramatizate după, sau extrase din cele două cărți publicate ale autorului nostru”2. Data premierei: 15 martie 1976, cînd
Alexandru Monciu-Sudinski [restituiri biografice] by Dan Dăncescu () [Corola-journal/Journalistic/4708_a_6033]
-
o anumită societate. De aici, conchide autorul, decurge metodologia apropriată examinării romanului, metodologie ce n-ar mai putea fi aplicată nici unei alte specii literare: „Reușita unei opere narative - frumusețea ei, cum se spunea odinioară - rezultă din convergența dintre universul fictiv pus în scenă și procedeele formale care îl evocă. Dat fiind faptul că operele narative în general și romanul în special nu se mulțumesc să descrie realitatea, ci o reinventează mereu pentru a o înțelege mai bine, diferența dintre aceste opere nu poate
Meditații asupra romanului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/13517_a_14842]
-
pentru producția și distribuirea lui. N-am găsit însă nici urechi care să audă, nici ochi care să vadă. Miopia birocraților a împiedicat MAE să remarce măcar PR-ul pozitiv adus României de spectacolul The Legend of the Evening Star pus în scenă în 2005 de un regizor american în "buricul" Manhattan-ului. A fost ignorat ca importanță și de către ICR, care l-a menționat printr-un email colectiv trimis românilor, în românește (sic!) cu doar 3 zile înainte de premieră (unde nu a venit
Ce facem cu Eminescu? by Adrian George SAHLEAN () [Corola-journal/Journalistic/6932_a_8257]