15,136 matches
-
această comuniune de voci și gesturi, GRUBI se apropie de groapă, calculează distanța până la funia de care este legat ceasul și se aruncă de capătul ei; o vreme, prins de marginile ceasului pendulează deasupra gropii; această pendulare este însoțită de dure lovituri de clopot; animație în rândul personajelor și al figuranților; toți se apropie, gesticulează, încearcă să-l tragă pe GRUBI; acesta lovește cu picioarele și se urcă dincolo de limita la care poate fi ajuns, chiar deasupra ceasului.) GRUBI: Las’ că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
-i drumu’! PARASCHIV (Încearcă.): Or să vină să ne caute. MACABEUS: Nu e bine. E rău. Nu ești atent. Nu vrei să asculți. Ai degetele subțiri, ai putea să faci o treabă de lux. Dar tu te pripești. (Îl lovește dur peste ceafă.) N-ai să ajungi niciodată om... dacă nu înveți treaba asta, înțelegi? PARASCHIV (Tremură de furie; începe să ciopârțească dinadins cartofii.): Or să vină să ne caute! MACABEUS; Nu ești bine pregătit pentru viață. Te-am ghicit dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
de ce credeți că mă ascund aici, ca un șobolan, ca o șopârlă? Am ucis, da, cu mâinile astea, l-am sugrumat pentru că n-a vrut să-mi spună... pentru că n-a vrut să-mi mărturisească... nimic... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Din ce în ce mai dur, chiar justițiar.): Ce-ai vrut să afli, Grubi? Ce-ai vrut să-ți spună? HAMALUL: Am vrut! L-am rugat să-mi spună totul... Da... Și el a tăcut. L-am implorat, i-am căzut în genunchi... Pe vremea aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
gândiți-vă câte secole după Alexandru dimensiunea constantă a relației dintre cuceritori și cuceriți a fost violul, spolierea, crima individuală sau direct genocidul. - Mister Adam, nu cumva aveți tendința să idealizați comportamentul politic al lui Alexandru? Era totuși o epocă dură, În care argumentul forței prima În fața forței argumentelor... Cel care m-a Întrerupt părea - după fizionomie, cel puțin - rus. Altfel, engleza lui era perfectă. Plus că avea și ceva dreptate. - E adevărat, macedoneanului i se pot pune În seamă unele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
ca la război... - Unu: Înțeles nu e totuna cu acceptat; doi: holocaustul și gulagul pot fi așezate pe același plan doar dacă rațiunea probă ne permite să punem semnul egalității Între un lagăr de exterminare și un lagăr de muncă. Dur, extenuant, inuman, dar altceva, totuși, decât o cameră de gazare unde sunt trimiși la moarte oameni a căror unică vinovăție o reprezintă apartenența la o altă rasă. Poate că da, pentru mulți dintre cei care au ajuns În gulag, finalul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
ar fi fost el de Înspăimântător și de dureros. - Adevărul, da, da... frumos cuvânt, urât lucru de multe ori, a murmurat Howard cu aerul melancolic și Îngândurat cu care continua să mă surprindă uneori, pentru că nu consona deloc cu imaginea durului pe care Îl cunoscusem cu ocazia primelor noastre Întâlniri. Nu sunt un entuziast al ideii de largă circulație cum că prima impresie contează, Însă trebuie să conced că ea ne persistă adesea În memorie mai mult decât ne-am aștepta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
a privit prin mine ca printr-un obiect de sticlă, deși avea ochii fixați Într-ai mei (am constatat atunci cât Înțeles poate avea expresia „ochi de mort”...), și m-a Întrebat cu vocea Înghețată Într-o ură pură și dură ca nemișcarea sticloasă a unui cadavru: „Cum vă numiți dumneavoastră?” sau nu, n-a Întrebat, mi-a cerut rutinier, funcționărește, ca un robot: „Spuneți-mi numele dumneavoastră, vă rog...”, iar eu n-am putut articula nici o vorbă, am scos cartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
departe de casa lui Salazar. Pe aici, verdele puternic cu ape metalice, începe să domine peisajul. Au dispărut nuanțele palide din Sud, verdele acela decolorat de soare, biruit de argilă și nisip după cele dintâi secete. Aici văzduhul e mai dur, culorile mai precise. Se văd în zare spinările roșcate ale masivului Caramulo. Se știu astăzi prea puține amănunte despre copilăria lui Oliveira Salazar. Dar nu e greu să ni-l închipuim crescând în casa aceea de oameni muncitori și cuviincioși
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
către seminar, pentru că se îndrăgostise de o copilă din Santa Comba și întîmpinase pentru întîia oară rigorismul social - arunci ni-l putem cu ușurință închipui, în vara anului 1900, petrecîndu-și ceasurile pe care nu le închina studiului, în acea vastă, dură, ascetică Sé, încercînd să găsească alinarea tuturor mâhnirilor precocei sale adolescențe într-o mistică reculegere. Oricare ar fi adevărul, fapt este că Oliveira se pregătește atât de temeinic pentru examenul de admitere în seminar încît reușește printre cei dintâi. Petrece
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
expuse, totul era minunat reprodus În visul meu: bucata de vată umedă absorbantă, rece ca gheața, apăsând capul lemurian al insectei; spasmele tot mai slabe ale corpului ei; pârâitul aducător de satisfacție produs de acul cu gămălie pătrunzând În carapacea dură a toracelui ei; inserarea atentă a vârfului acului În șanțul căptușit cu plută al planșetei; aranjarea simetrică a aripilor groase cu vene puternice sub fâșii de hârtie semitransparentă aplicate cu grijă. 2 Trebuie să fi avut vreo opt ani când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
două zile, pe cheiul alb de la Ialta (unde, după cum vă amintiți, „Doamna cu cățelul„ a lui Cehov și-a pierdut lornieta În mulțimea de vilegiaturiști), diverși oameni inofensivi, după ce li se atașau În prealabil greutăți la picioare, erau Împușcați de durii marinari bolșevici, importați din Sevastopol În acest scop. Tata, care nu era inofensiv, ajunsese Între timp la noi, după câteva aventuri periculoase și, În acea regiune a specialiștilor În boli de plămâni, adoptase travestiul unui medic, fără a-și schimba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
Am clătinat iar capul. Începusem să mă joc cu ea. Simțeam că și ea intră în joc. S-a răzgândit, brusc. — Bine. Ai doi. Și cu optul de data trecută, ai scăpat. Poți să pleci. Cred că-i cel mai dur șut în fund pe care l-am luat vreodată. Acum îmi lungesc așteptarea, trecerea în zadar, cu citiri din dicționarul latin. Îmi par, uneori, atât de cunoscute aceste cuvinte, pe care nicicând nu le-am mai întâlnit și pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de lumină între picioarele ei. Pare fragilă, făcută din bucăți încă nelipite între ele, cu multe goluri. Un trup făcut încă alandala, fragil, pornit a se risipi la fiecare tremur al pașilor ei zoriți, la fiecare lovire a aerului încă dur al acestei dimineți. Un aer încă somnoros, lăsându-se greoi despicat de fetișcana zorind în fața mea. O perdea de aer încă rigid, refuzând să se mlădieze după acest trup schilod în așteptarea frumuseții lui viitoare. Îmi încetinesc voit mersul, lăsând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de zi din viața mea povestea anului ce s-a dus. Ce am reținut din acest timp, ce m-a marcat, ce mi se pare deosebit, ce bucurii sau tristeți am avut. Un fel de sinteză a încă unui an dur din viața mea. Îmi dau seama că nu pot face. Nu mă pot privi obiectiv și nici timpul scurs nu-l pot închide în câteva fraze. Nu am puterea „sintezei epice“. Durata, perspectiva îmi scapă. Privesc doar clipa, mă supun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
intrat în cele din urmă în berărie. Mă vor fi enervat cei doi orbi. Mi se va fi părut că, după toate întâmplările acelei nopți fără amintiri, prezența lor la masa mea va însemna o insuportabilă batjocură. Felul acela brusc, dur și nepăsător al întâmplării de a-ți răvăși, iar și iar, clipele, oricum și așa răvășite în acel moment. De a trăi năuceala să nu mai știi chiar nimic despre tine, dacă mai ești, dacă doar te închipui, dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Va sta rezemată de ușa bucătăriei, tot așa cum, cu câteva ceasuri mai înainte, stătuse în ușa dormitorului copilului pe care îl adormisem. Doar că nu o va mai învălui lumina aceea de asfințit venind de la becul de pe holișor. În lucirea dură a neoanelor din bucătărie o voi vedea, abia acum, parcă pentru prima dată. Obosită, tristă, fără vreun licăr. Încearcă doar să zâmbească, urmărind cum fata cu ochelari, încinsă, începuse să mă mângâie pe chelie, șoptindu-mi că mă așteptase toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
astfel, aproape fără apă, recolte acceptabile de roșii, lubenițe, ceapă și pepeni galbeni, care Împreună cu plantațiile de cartofi minusculi, tipic andini, și cu cîteva livezi Îi Îngăduiau să supraviețuiască În singurătate fără să ducă lipsă de nimic. Frugal, aproape ascetic, dur ca acele stînci și obișnuit cu lipsurile Încă dinainte de a avea uzul rațiunii, Iguana Oberlus preschimbase cu timpul Insula Hood sau Insula Spaniolă Într-un loc În care a rămîne În viață nu reprezenta o problemă prea dificilă, dedicîndu-și, prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
vîrfuri de săgeată, cu ajutorul cărora prindea alți pești mai mici. Îl incita această luptă cu rechinii, aproape la fel de mult cum Îl incitase, la vremea ei, Înfruntarea, dintr-o bărcuță fragilă, a balenelor și cașaloților. Viața de pescar de balene era dură, căci fiecărui ceas de primejdie și entuziasm Îi urmau deseori săptămîni de plictisitoare așteptare, cînd trebuia să Îndure călduri sufocante, calm fără nici o adiere pe mare, furtuni Îngrozitoare și insuportabila duhoare de pe vas, care Îi pătrundea În sînge, i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
De ce trebuie atunci să mă port eu altfel cu voi? Acum e rîndul meu. O să fii sclavul meu și-o să faci tot ce-ți poruncesc, iar la cea mai mică nemulțumire pe care mi-o pricinuiești, o să fiu atît de dur, Încît Îți jur că te vei căi că te-ai născut... O să-ți leg picioarele cu lanțuri și-o să lucrezi cît e ziulica de lungă. O să te păzesc În permanență, chiar dacă tu nu mă vei vedea, iar la căderea nopții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Viața și, mai nou, cărțile Îl Învățau că pînă și eroii - reali sau de ficțiune - Își pierdeau mare parte din puteri cînd, Într-un fel oarecare, femeile le invadau existența, și era uimit să constat cum chiar și cei mai duri și mai energici dintre ei se lăsau dominați de ele. Guyenot fusese Întotdeauna un căpitan violent și temut de echipajul lui, iar la bordul lui Dynastic era de-ajuns un ordin de-al lui pentru ca pînă și catargul central să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
cu o privire din care scăpărau flăcări: - Ajunge! strigă ea ca scoasă din minți și cu părul vîlvoi. Ce crezi că sînt? Un cîine? Oberlus se ridică de la pămînt oarecum nedumerit, pentru că În momentul ăla nu fusese din cale-afară de dur cu ea, păru că nu știe cum să reacționeze, dar deodată sări Înainte și Îi trase un pumn zdravăn În față, făcînd-o să cadă pe spate. CÎnd Carmen de Ibarra Își recăpătă cunoștința, era așezată cu fața În jos, legată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
cu cineva? — Nu. Poate mă văd cu Vinny mai încolo, da’ nu-i nimic stabilit. Oh, la naiba, nu cu Vinny, Sheila. E-o târâtură - știi bine. — Ba nu e! Te face să râzi! Și, oricum, nu e el așa dur, nu, Stacey? — Cum adică? Eram la o masă de la cantina personalului. Din întâmplare, nu e nasol acolo. Destul de luminos și vesel, cum ar zice mama. Au împrospătat locul zilele trecute și pereții-s un soi de portocaliu gălbui luminos. Mort
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
avea să se întâmple ceva minunat. Am deschis cufărul și, cu vreo două drumuri, am transferat în el hainele, țâțâind un pic la mine și la propria-mi prostie de a nu fi pus cărțile și celelalte obiecte grele și dure de la început la fundul lui. Nu conta: costumele și cămășile strivite se puteau rezolva destul de ușor. Când am închis cufărul pregătit să îl duc jos, am aruncat o privire către soția mea, așezată încă pe marginea patului cu fața înroșită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
ca Dumnezeu, nu pe sentimentul de milă. „Milă voiesc, nu jertfă” - ne zice Mântuitorul. Mila este un sentiment nobil. Dac-am fi toți plini de milă pentru cei din jur, poate viața lor nu li s-ar părea atât de dură. Prea nedrepți, însă, suntem atunci când încercăm să judecăm persoanele care suferă. Unii dintre noi ne dăm repede cu părerea că suferințele lor sunt din pricina păcatelor sau a indiferenței, a lenei sau a altor patimi. Dar, oare, cei ce nu au
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
despre cele întâmplate. Am scris, desigur, neadevăr, dar care părea mult a adevăr. Care a fost pedeapsa? Prea dură pentru mine! Mă lipsiră de loc de trai, pe întreg anul de zile, în căminul universității. Aceasta era, cu adevărat, foarte dur pentru mine. Eu trăiam doar din bursa pe care o primeam în fiecare lună și abia o scoteam la capăt. Acum urma să-mi găsesc gazdă, iar din bursa destul de mică să o achit și să trăiesc, lucru care era
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]