14,132 matches
-
trebuie să plecăm cel puțin de la această distincție elementară pentru a căuta să înțelegem ceea ce se întâmplă în metamorfozele și în figurile corupției. Înainte de toate să reluăm sensul și conținutul a ceea ce este licit și ceea ce este ilicit, după marea iluzie a dereglementării cu cortegiul său de consecințe degenerative și violente. În același mod trebuie să începem, într-o țară ce nu o face, să „înfruntăm problema lipsei de onestitate și a onestității în termeni morali”. Acesta este minimul necesar pe
Corupţia by Lorenzo Biagi () [Corola-publishinghouse/Science/100970_a_102262]
-
risca. Astfel devin reticenți și sfârșesc prin a se mulțumi așa cum sunt, generând un oarecare fatalism. Aceste persoane se sperie ca Elia de efectele destabilizante ale acțiunii lui Dumnezeu și fug. Odată experimentate falimentul sau anumite înfrângeri se tem de iluzii, se opresc, „pentru a nu fi surprinși și a nu suferi din nou în cazul altor înfrângeri. Sau, în mod simplu, unul e satisfăcut de starea în care se găsește și nu vrea alte probleme”. Și iată-ne în centrul
Corupţia by Lorenzo Biagi () [Corola-publishinghouse/Science/100970_a_102262]
-
în opoziție cu societatea. Însă putere este nu atât un lucru, cât o relație între două grupuri sau doi indivizi, relație care este asimetrică"32. Remarcăm natura relațională, asimetrică, a puterii politice, privită ca un raport de forțe, influențat de iluzii, reprezentări, ideologie, și nu în mod necesar ca o relație de autoritate, de prestigiu sau de recunoaștere. Limbajul politic Exprimarea raporturilor de forță de pe scena politică se realizează prin apelul la limbaje extrem de variate: imagine, muzică, obiecte, uniforme, arhitectură, embleme
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
unor idei, suscitarea unor atitudini particulare interlocutorilor. Plecând de la premisa că limbajul este înainte de toate acțiune, în măsura în care vorbitorul dorește prin fiecare enunț pe care îl rostește să provoace o schimbare în lume și/ sau în conștiința interlocutorului său, Austin spulberă iluzia descriptivității, caracteristică filosofiei clasice, potrivit căreia, începând cu Descartes, limbajul este înainte de toate un mijloc de reprezentare a gândirii. J.L. Austin contestă primatul frazei afirmative, din concepția reprezentaționistă, și pleacă de la premisa că limbile naturale se organizează în jurul unei distincții
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
într-o limbă la îndemâna tuturor, marile abstracții. Darul acesta îl avea Maiorescu. Însă Eminescu îl depășește în partea formală cu mult. Niciodată nu s-au exprimat la noi idei generale cititorului de gazetă într-un chip care să dea fiecăruia iluzia că pricepe"183. Autoritatea istoricului și criticului literar a făcut ca multe dintre aprecierile sale să fie preluate fără cenzura filtrului reflexiv, fapt semnalat de Noica: "Ne-am odihnit în Călinescu, acesta e adevărul. Și ne odihnim încă. (...) Numeroși istorici
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
în partea formală cu mult. El coboară până la vorba sătească și la proverb, scoate pilde, face figuri cu o siguranță uimitoare. Niciodată nu s-au exprimat la noi idei generale cititorului de gazetă într-un chip care să dea fiecăruia iluzia că pricepe"311. Exegetul subliniază în aceste rânduri una dintre cele mai mari calități ale stilului publicistic eminescian: capacitatea de exprimare a ideilor abstracte prin cuvinte simple, facilitând astfel accesul cititorilor la mesajul textelor: "Teoriile sunt înșirate pe ață băbește
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
la „Amfiteatru”, „Viața studențească”, „România literară”, „Luceafărul”, „Teatru”, „Lettre internationale”, „Dilema” ș.a. Semnează cronică dramatică, de film și de carte, colaborează la emisiuni culturale la posturile de radio și televiziune. Debutează în cenaclul revistei „Amfiteatru”, în 1979. Volumul de început, Iluzii pe cont propriu, apărut în 1981, cuprinde poeme intimiste cu o coerență interioară și o „frumusețe de mucava”, în care se simte la tot pasul artificiul poetic, consecință a febrilei căutări a identității. Concomitent scrie și teatru, dar piesa cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287007_a_288336]
-
însă confesiunea melancolică și lirismul discret. Această sensibilitate tipic feminină, pe care a încercat să o suprime uneori, se pare că o „salvează” de la uniformizarea totală cu generația optzecistă, cu care altminteri a făcut efortul să-și potrivească pasul. SCRIERI: Iluzii pe cont propriu, Craiova, 1981; Paradis pentru ziua de luni, București, 1983; Îmblânzitor de vieți furate, București, 1984; Nopți senine pentru tine, București, 1988; Alte nopți, aceleași vise, București, 1989; Vino, Doamne, mai aproape, Craiova, 1990; Poți să fugi în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287007_a_288336]
-
îl cunoscuse la Paris, a fost membru al Junimii și un timp a susținut foiletonul literar la „Gazeta de Iași”. Versurile lui N., amestecând elegia cu satira, între lamentație și sarcasm, adună și interiorizează motive caracteristice momentului de destrămare a iluziilor ce a urmat revoluției de la 1848. „Desperarea” de a fi, „gândirea spăimântată” de pierderea virtuților străbune (Dor și jale, În memoria celor morți pentru patrie și libertate), prinse în faldul romantic al fatalității și damnării („Să fii om, să ai
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288443_a_289772]
-
2. Cultură și micropolitici / 257 4.3.3. "Carnavalul postmodern" / 262 Capitolul 5. Hiperrealitate și simulare / 271 5.1. Realul și "ceea ce este mai real decât realul" / 271 5.1.1. Hiperreal și imaginar / 272 5.1.2. Hiperrealitate și iluzie / 273 5.1.3. Hiperrealitate și mass-media / 275 5.2. Succesiunea simulacrelor / 280 5.2.1. Sfârșitul mitului originii / 280 5.2.2. Simulare și disimulare / 286 5.2.3. Stadiul fractal al simulacrului / 289 5.2.4. Primatul simulacrelor
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
105. Pornind de la aceste coordonate, s-a continuat conturarea noii societăți și la alți teoreticieni, accentuându-se evoluția altor raporturi de putere și mecanisme psiho-sociale, ce conduc spre un nou hedonism și spre "societatea informatizată". Consumerismul contribuie la amplificarea "pieței iluziilor", a importanței "sistemului obiectelor" și a publicității. Postmodernitatea pare a fi condus la o exacerbare a consumului și a tehnologiilor mass-media până acolo încât unii critici ai fenomenului consideră că aceasta este un produs al comunicării (în acest sens, Yves
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
este acordat Internetului în configurarea discursului postmodernității). Oricum, cuplul postmodernism postmodernitate este deja unul "clasic" în dezbaterile asupra contemporaneității. Inclusiv oponenții fenomenului postmodern folosesc această distincție în scrierile lor de pildă, Terry Eagleton, un cunoscut critic ce intenționează să argumenteze "iluziile", contradicțiile și erorile postmodernismului, clarifică chiar din începutul unei lucrări această problemă și consideră distincția utilă, chiar dacă va alege să utilizeze doar termenul postmodernism pentru a acoperi ambele fenomene, bazându-se pe asemănările dintre ele. Astfel, postmodernismul, susține Eagleton, se
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
creatoare ține doar de asumarea unor procese mecanice și roluri sociale. Artistul modern, de pildă, se vrea a fi o personalitate unitară ce se ghidează după valori ca unicitatea, permanența, în timp ce creatorul contemporan vede identitatea de sine ca pe o iluzie și tocmai de aceea își îndreaptă atenția asupra aparențelor superficiale, alegându-și drept puncte de reper multiplicitatea, efemeritatea și anonimatul. O societate bazată pe bucuria clipei, templul eului, al corpului și confortului se etichetează, în viziunea lui Gilles Lipovetsky, ca
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
unei imitări care aduce drept mărturie intuiția inexistenței vreunui model original dincolo de ea, creând senzația dispariției sensului și a realității în sine. Arta prefigurează acest viraj înspre viața cotidiană, confundându-se, la limită, cu derularea filmului nostru zilnic lipsit de iluzie. Scena casnică a obiectelor și spațiul simbolic al subiectului se confundă: "Nimic nu a reușit să contribuie mai bine la stupefacția actului "creator", făcându-l să strălucească în forma sa pură și vană, decât expunerea, pur și simplu, a unui
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
vană, decât expunerea, pur și simplu, a unui suport de sticle într-o galerie de pictură, cum a făcut-o Duchamp"218. În viziunea lui Baudrillard, Duchamp este profetul sfârșitului artei, căci el nu mai poate crea o scenă a iluziei, a reprezentabilului, ci introduce banalitatea cu titlu de artă. În acest context se poate discuta despre anularea interpretării operei de artă Baudrillard descrie, de exemplu, o scenă dintr-o expoziție hiperrealistă de la Beaubourg, unde expunerea unor manechine absolut realist realizate
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
alungat din spațiul raționalității, intrând într-o sinuoasă dezvoltare istorică. Observând seria de opoziții în relație cu care retorica a primit de cele mai multe ori o definiție negativă (adâncime/suprafață, esențial/periferic, necesar/contingent, rațiune/pasiune, fapt/opinie, lucruri/cuvinte, realitate/iluzie etc.), Stanley Fish le sintetizează în trei tipuri majore: opoziția dintre adevărul care există independent de toate perspectivele posibile și multiplele adevăruri care apar atunci când un punct de vedere particular s-a instalat "în forță" pe scena discursivă; opoziția dintre
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
consumului, "subiectul, prin însăși exigența sa de a fi subiect, nu face decât să se producă drept obiect al cererii economice. [...] "Diferențele specifice" fiind produse la scară industrială, alegerea pe care-o poate face e dinainte imobilizată; îi rămâne doar iluzia unei distincții personale. Vrând să adauge ceva care o va singulariza, conștiința se reifică și mai mult în amănunte. Tocmai acesta e paradoxul alienării: alegerea vie se încarnează în diferențe moarte"351 (s. a.). Personalizarea sau "cea mai mică diferență marginală
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
dintre culturile simbolice și cele semiotice (sau de simulare). Într-adevăr, scrierile târzii continuă și adâncesc primele eseuri ale lui Baudrillard care se ocupă de această opoziție: pe de o parte, aspectele simbolicului [...], care sunt principiul răului, alteritatea radicală și iluzia radicală; pe de altă parte succesiunile simulării au fost de asemenea extinse"407. Noțiuni precum risipa, cheltuirea, darul, excesul nu reprezintă doar teme recurente ale analizelor baudrillardiene, ci, mai mult decât atât, ele se inserează în modul de a scrie
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
realul nu se retrage în folosul imaginarului, el se retrage în folosul a ceea ce este mai real ca realul: hiperrealul. Mai adevărat decât adevăratul este simularea"439. Cultura postmodernă emite un mesaj cel puțin straniu: realul a dispărut și nici iluzia nu mai este posibilă. Cum imaginea a înlocuit realitatea pe care ar trebui să o reflecte, realul și imaginarul devin aproape imposibil de definit. Ficțiunea este confundată cu faptul, iar imaginația nu mai reprezintă un centru creator de sensuri, ci
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
repetiție pură"441, să facem vid în jurul său pentru a crea, astfel, privirea pură, lipsită de obiect. Dacă suprarealismul este văzut ca o etapă hot și fantasmatică, hiperrealismul este cool și cibernetic, producând euforia simulării. 5.1.2. Hiperrealitate și iluzie O altă distincție importantă este aceea dintre hiperrealitate și iluzie excesul de realitate la care trimite primul concept nu înseamnă echivalarea acestuia cu iluzia; dimpotrivă, susține Baudrillard, iluzia este un indiciu al existenței realității și nu al dispariției sale. În
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
crea, astfel, privirea pură, lipsită de obiect. Dacă suprarealismul este văzut ca o etapă hot și fantasmatică, hiperrealismul este cool și cibernetic, producând euforia simulării. 5.1.2. Hiperrealitate și iluzie O altă distincție importantă este aceea dintre hiperrealitate și iluzie excesul de realitate la care trimite primul concept nu înseamnă echivalarea acestuia cu iluzia; dimpotrivă, susține Baudrillard, iluzia este un indiciu al existenței realității și nu al dispariției sale. În acest sens, el afirmă sentențios: "iluzia nu mai este posibilă
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
hot și fantasmatică, hiperrealismul este cool și cibernetic, producând euforia simulării. 5.1.2. Hiperrealitate și iluzie O altă distincție importantă este aceea dintre hiperrealitate și iluzie excesul de realitate la care trimite primul concept nu înseamnă echivalarea acestuia cu iluzia; dimpotrivă, susține Baudrillard, iluzia este un indiciu al existenței realității și nu al dispariției sale. În acest sens, el afirmă sentențios: "iluzia nu mai este posibilă deoarece realul nu mai este posibil"442, indicând în mod clar indestructibila relație care
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
este cool și cibernetic, producând euforia simulării. 5.1.2. Hiperrealitate și iluzie O altă distincție importantă este aceea dintre hiperrealitate și iluzie excesul de realitate la care trimite primul concept nu înseamnă echivalarea acestuia cu iluzia; dimpotrivă, susține Baudrillard, iluzia este un indiciu al existenței realității și nu al dispariției sale. În acest sens, el afirmă sentențios: "iluzia nu mai este posibilă deoarece realul nu mai este posibil"442, indicând în mod clar indestructibila relație care există între cele două
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
aceea dintre hiperrealitate și iluzie excesul de realitate la care trimite primul concept nu înseamnă echivalarea acestuia cu iluzia; dimpotrivă, susține Baudrillard, iluzia este un indiciu al existenței realității și nu al dispariției sale. În acest sens, el afirmă sentențios: "iluzia nu mai este posibilă deoarece realul nu mai este posibil"442, indicând în mod clar indestructibila relație care există între cele două concepte în cadrul schemelor sale argumentative. Viteza modernității, determinată de dezvoltarea tehnologiei, a mass-mediei, precum și de o serie de
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
o serie de schimbări de ordin economic, politic, sexual a realizat o presiune cu ajutorul căreia subiectul a fost "expulzat" din istorie. "Pentru ca un lucru să aibă sens îi trebuie o scenă și pentru ca o scenă să existe îi trebuie o iluzie, un minim de iluzie, de mișcare imaginară, de înfruntare a realului care să vă cucerească, să vă seducă, să vă revolte"443, însă în terorism, inflație sau războiul nuclear (exemple oferite frecvent de către Baudrillard) nu există nici un fel de iluzie
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]