13,724 matches
-
de năzuințele lor. Astfel, el devenea un "organ de execuție", care trebuia să urmeze opinia publică, adaptându-i-se permanent. De asemenea, în epocile de criză morală, partidul era cel care avea datoria să aducă opinia publică "la făgașul său, înălțând-o până la sursele adevărate și eterne ale vieții de stat". Astfel, partidul politic devenea "o școală de civism", fiind nevoit să facă educație. Considerăm că, prin astfel de formulări cu caracter ideologic, formațiunea politică de sub conducerea lui Gheorghe Brătianu atingea
by GABRIELA GRUBER [Corola-publishinghouse/Science/943_a_2451]
-
suveran prin literă de Constituție, nu este pe același plan cu Constituția, căci atunci nu ar mai avea puterea care de fapt și de drept o are, de a fi deasupra legii, la a cărei aplicare și respect supraveghează. Ceea ce înalță pe rege desupra legii omenești este de esență spirituală și eternă. Regele depășește omul, pentru că este concentrarea spirituală și eternă a istoriei unui neam întreg. Regele este corectorul necesar al democrației. Regele este principiul autorității, în mijlocul unei democrații care este
by GABRIELA GRUBER [Corola-publishinghouse/Science/943_a_2451]
-
seri de vară din balcon, chipul acela de piatră cu zâmbetul lui obosit și ochii galeși ne privea printre ghivecele cu flori și parcă asculta istorisirile Charlottei. De cealaltă parte a curții umbrite de frunzișul teilor și al plopilor se înălța o casă mare de lemn cu două etaje, înnegrită de timp, cu ferestre mici, întunecate și bănuitoare. Pe asta și pe semenele ei voia guvernatorul să le înlăture cu limpezimea grațioasă a stilului modern. În clădirea aceea, veche de două
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
bunica era femeia care putea să vorbească liniștit cu Gavrilici, femeia care ținea piept tuturor campaniilor și care, într-o bună zi, ne-a spus făcând cu ochiul, în timp ce ne vorbea despre cinematograful nostru: „Biserica asta decapitată...” Și am văzut înălțându-se deasupra clădirii îndesate (al cărei trecut ne era necunoscut) silueta zveltă a unei cupole aurite și a unei cruci. Mult mai mult decât hainele sau înfățișarea ei, semnele acelea mărunte ne arătau cât era ea de deosebită. Cât despre
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
perechea imperială a urcat scara. Parcă înainta printr-o cascadă vie: rotunjimile albe ale umerilor femeilor, florile deschise de pe corsaje, strălucirea parfumată a coafurilor, scânteierea bijuteriilor de pe decolteuri, toate acestea pe fundalul uniformelor și al fracurilor. Puternicul strigăt „Trăiască Împăratul!” înălța prin ecourile lui tavanul majestuos, contopindu-l cu cerul... Când, la sfârșitul spectacolului, orchestra a atacat La Marseillaise, Țarul s-a întors spre Președinte și i-a întins mâna. Bunica a stins lampa și am petrecut câteva clipe în întuneric
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Cam ca și cântecele revoluției ruse. Sângele nu înfricoșa pe nimeni pe vremea aceea... A intrat în încăpare și de acolo am auzit venind versetele pe care le recita în șoaptă, ca pe o ciudată litanie a trecutului: -... stindardu-nsângerat e înălțat... Un sânge impur s-adape brazdele noastre... Am așteptat ca ecoul acelor cuvinte să se stingă în întuneric, apoi, într-un singur glas, am exclamat: - Dar Nicolae? Dar Țarul? El știa despre ce era vorba în cântec? Franța-Atlantida se înfățișa
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
a destăinuit că literele alungite, scrise cu mâna, fuseseră trasate, în urmă cu o mie de ani, de către o regină a Franței care era totodată rusoaică, Anna Iaroslavna, soția lui Henric I. Dar cel mai exaltant era că Atlantida se înălța sub ochii noștri. Nicolae apuca mistria de aur și împrăștia mortarul pe un bloc mare de granit - prima piatră a Podului Alexandru al III-lea... Și îi întindea mistria lui Félix Faure: „E rândul dumneavoastră, domnule Președinte!” Iar vântul slobod
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
o întreagă herghelie, care galopau fără călăreți pe o câmpie, se opreau o clipă, apoi, speriați, își reluau cursa nebunească, fericiți și îngroziți de libertatea recâștigată. Unul dintre fugari a atras privirea tuturor. O sabie, adânc înfiptă în șa, se înălța pe spinarea lui. Calul galopa și lunga lamă înțepenită în pielea lui groasă se mlădia strălucind în soarele scăpătat. Oamenii i-au urmărit din ochi clipirile stacojii care se pierdeau puțin câte puțin în ceața de pe câmp. Ei știau că
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
prânz... Șeful a primit-o așezat la biroul lui masiv: ea intrase deja, dar el, cu sprâncenele încruntate, mai continua să tragă niște linii energice cu un creion roșu pe paginile unei broșuri. Un teanc întreg de cărticele identice se înălța pe masa lui. - Bună ziua, cetățeanco!, a spus el în cele din urmă, întinzându-i mâna. Au vorbit. Și, stupefiată, nevenindu-i să creadă, Charlotte a constatat că replicile funcționarului semănau cu un ciudat ecou deformat al întrebărilor pe care i
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
prindeau buștenii lungi zvârliți de pe un vagon... Astfel renăștea trecutul acela nemaipomenit în bucătăria noastră afumată, în lungile seri de iarnă. Dincolo de fereastra înzăpezită se întindeau unul dintre cele mai mari orașe ale Rusiei și câmpia cenușie a Volgăi, se înălțau clădirile-fortărețe ale arhitecturii staliniste. Și acolo, în mijlocul dezordinii unei cine interminabile și al norilor sidefii de tutun, se ivea umbra acestei franțuzoaice misterioase rătăcite sub cerul siberian. Televizorul revărsa știrile zilei, transmitea ședințele ultimului congres al Partidului, dar fondul acela
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
spus: „Da, da, înțeleg!” Nu purta centiron, ci doar curea cu o cataramă de bronz înnegrită. Cizmele lui erau roșii de praf. Charlotte locuia la parterul unei case vechi de lemn. An după an, de un secol încoace, pământul se înălța imperceptibil, iar casa se scufunda, așa încât fereastra odăii sale abia depășea nivelul trotuarului... Au intrat în tăcere. Fiodor și-a pus ranița pe un scăunel, a dat să vorbească, dar n-a spus nimic, doar a tușit ușor, ducându-și
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
o dâră lungă, udă. Dar, uneori, mai ales pentru a-mi face plăcere, probabil, îmi apuca fularul și se lăsa salvat. După o astfel de baie, ne duceam spre vreuna dintre carcasele bărcilor vechi ce se vedeau ici și colo înălțându-se printre nămeți. Aprindeam un foc mare de lemne în măruntaiele lor înnegrite. Pașka își scotea cizmele lui groase de pâslă, pantalonii vătuiți și le punea aproape de flăcări. Apoi, stând desculț pe o scândură, începea să prăjească pește. În jurul focului
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
să asistăm la sosirea unei coloane de tancuri. Am deslușit mai întâi un nor cenușiu care se umfla la orizont. Apoi, o vibrație puternică s-a răspândit în talpa încălțămintei noastre. Pământul se zguduia. Și norul, devenit galben, s-a înălțat până la soare și l-a eclipsat. Toate zgomotele au pierit, acoperite de vacarmul metalic al șenilelor. Primul tun a străpuns zidul de praf, a apărut brusc tancul comandantului, apoi al doilea, al treilea... Și, înainte de a se opri, tancurile descriau
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
spintecând văzduhul, zgâriindu-mi creierul cu decibelii lor. Mai târziu, în liniștea serii, priveam îndelung câmpia pustie cu dungile întunecate ale ierbii smulse ici și colo. Îmi spuneam că a fost odată un copil care își imagina un oraș fabulos înălțându-se deasupra orizontului cețos... Copilul acela nu mai exista. Mă vindecasem. Din ziua aceea memorabilă de aprilie, mini-societatea școlară m-a acceptat. Colegii m-au primit cu generozitatea aceea condescendentă pe care o ai față de neofiți, față de reconvertiții zeloși sau
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Într-o seară, am auzit pe cineva care mă striga. Vocea părea să vină din frunzișul copacilor. Am ridicat capul, l-am văzut pe Pașka! Pista pătrată de dans era înconjurată cu un gard înalt de lemn. Dincolo de el, se înălța o vegetație sălbatică, un hățiș intermediar între un parc în paragină și o pădure. L-am văzut pe o creangă mare de arțar, deasupra gardului... Tocmai părăsisem pista de dans, după ce mă lovisem, în stângăcia mea, de sânii partenerei... Era
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
maluri abrupte, acoperite complet de soc înflorit. Întinderea lui, de la un țărm la celălalt, se pierdea sub carcasele unor bărci vechi, înghesuite, bord lângă bord, într-o dezordine năstrușnică. Ne-am instalat pe bancă, într-o bărcuță. Deasupra ei se înălța flancul unei șalupe care purta urme de incendiu. Întinzând gâtul, am remarcat acolo, sus pe puntea șalupei, o funie întinsă lângă cabină: câteva bucăți de pânză colorată fâlfâiau ușor - rufe care se uscau de ani de zile... Seara era caldă
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Crezusem că adăpostul nostru se afla în fundul unuia dintre nenumăratele coturi înțesate de epave ruginite. Dar se produsese contrariul. Ajunsesem, în întuneric, la extremitatea unui cap ce ieșea afară în mijlocul fluviului... Pachebotul iluminat care cobora ușor pe Volga s-a înălțat brusc deasupra bacului nostru vechi, etajându-și cele trei punți. Siluetele umane s-au decupat pe fundalul cerului sumbru. Se dansa pe puntea superioară, în văpaia luminilor. Șuvoiul cald al unui tango s-a revărsat asupra noastră, ne-a învăluit
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
În depărtare, se vedea apropiindu-se un tren lung de marfă. Adesea, un convoi gâfâind rămânea nemișcat în locul acela, barându-ne pentru un scurt moment poteca. Obstacolul acela, impus probabil de vreun acar sau de un semafor, ne amuza. Vagoanele înălțau un zid gigantic, acoperit de praf. Un val gros de căldură venea de la pereții lor expuși la soare. Și, din depărtare, doar fluieratul locomotivei rupea tăcerea stepei. De fiecare dată, eram tentat să nu-i aștept plecarea și să traversez
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
asfaltul ud, după succesiunea zgomotelor, în curând știute pe de rost, pe care curenții de aer le târau de dimineața până seara pe culoarele hotelului. Fereastra camerei mele dădea spre o clădire în demolare. Un zid acoperit cu tapet se înălța în mijlocul molozului. Atârnată pe bucata de zid colorată, o oglindă neînrămată reflecta profunzimea ușoară și insesizabilă a cerului. În fiecare dimineață, mă întrebam dacă aveam să regăsesc reflexul acela dând la o parte perdelele. Suspansul matinal ritma și el timpul
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
cu cotorul aurit o urma pe Charlotte în toate peregrinările ei. Ca o ultimă legătură cu Franța. Sau, poate, ca o promisiune constantă de vrajă. O arie există, o știu și pentru ea aș da... - de câte ori, în pustiul zăpezilor siberiene, înălțaseră versurile acelea un castel de țiglă și colț de piatră caldă cu vitrele vopsite în purpurii culori... Franța se confunda pentru noi cu literatura ei. Iar adevărata literatură era vraja prin care un cuvânt, o strofă, un verset ne transportau
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
În ipoteza că All"h vine de la al + l"h, ipoteza puțin răspândită, l"h ar veni de la LWH, care înseamnă fie „a fi ascuns, învăluit” (All"h ar fi numit astfel pentru că este ascuns privirilor noastre), fie „a fi înălțat” - „Cel Preaînalt”. A treia ipoteză, pe care Gimaret o considera „cam trasă de păr”, susține că All"h derivă de la ultima litera, H, ce desemnează persoană a treia (al-gh"’ib). Oamenii l-ar fi denumit inițial Hu, Huwa, apoi au
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
22,69) Credință într-un Mântuitor ceresc, de origine nepământeana, este exprimată în unele apocalipse iudaice de dupa Daniel, cum ar fi Parabolele lui Enoh, sau IV Esdra 275. Creștinii l-au recunoscut în el pe Fiul lui Dumnezeu întrupat, care, înălțat pe cruce asemenea șarpelui de arama tămăduitor (În 3,13), s-a suit „unde era mai înainte” (În 6,62) și va veni în slavă la sfarsitul timpurilor să judece viii și morții. 3.2.2.5. Numele revelat: ho
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
gàr mg pisteúQte hóti egÀ eimi, apothanežsthe en tažs hamartíais hymÄÎn (8,24): „Dacă nu credeți că EU SUNT, veți muri în păcatele voastre.” - hótan hypsÀsQte tòn hyiòn to¤ anthrÀpou, tóte gnÀsesthe hóti egÀ eimi (8,28): „...Când veți fi înălțat pe Fiul Omului, veți cunoaște că EU SUNT...” - ...prìn Abraàm genésthai egÀ eimi (8,58): „Înainte să fi fost Abraham, EU SUNT.” - În noaptea arestării, când, la întrebarea să, ceața venită să-l prindă îi răspunde că îl caută pe
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
îl recunosc pe Isus ca fiind ho sÄtgr to¤ kósmou, „Mântuitorul lumii”. Iar în Fp 5,31, Petru și ceilalți apostoli proclama în fața Sinedriului: to¤ton ho theòs archQgòn kaì sÄtQÎra hýpsÄsen tQÎi dexiăi auto¤: „Pe acestă Dumnezeu l-a înălțat cu dreapta să Stăpânitor și Mântuitor...” Salvarea pe care o aduce el nu mai este biruința asupra vicisitudinilor istoriei, izbăvire de dușmani sau ajutor în vremuri de restriște, ca aceea de care aveau parte israeliții în Vechiul Testament, ci este o
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
archiereùs s...ț eis tòn aiÄÎna („Mare Preot în veac” - 6,20), aparábaton échei tgn hierosýnQn („are preoția nestrămutata” - 7,24). - Este desăvârșit: „De un astfel de Mare Preot (archiereús) aveam nevoie: sfânt, nevinovat, neprihănit, osebit de cei păcătoși și înălțat deasupra cerurilor, care nu are nevoie, că marii preoți, să aducă în fiecare zi jertfe, mai întâi pentru păcatele proprii și apoi pentru ale poporului, întrucât a făcut această o dată pentru totdeauna, aducându-se jertfă pe sine însuși.” (7,26-27
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]