17,219 matches
-
sa, o insulă ce fremăta, încă la ordinele sale, de spirite ignee, acvatice, telurice, aeriene, nocturne și diurne, bune, malițios și fără vină rele, „silfii din măguri, râuri, bălți și crânguri“, nimfe care se joacă pe nisipurile țărmului cu marea, alergând după valurile ei, când se retrag, și fugind după ele când se întorc cu fluxul, zâne care dănțuiesc în hore, lăsând urmele verzi și circulare ale pașilor lor, spiriduși care, în puterea nopții, fac să crească ciuperci, „râzând / Când sună
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
și sub numele de rugger sau union, are și el istoria lui modernă. Se spune că în 1823, pe terenul de sport de la Rugby School, un jucător, William Web Ellis, a apucat mingea cu ambele mîini și a început să alerge cu ea, spre stupoarea tuturor. Alți istorici sportivi plasează evenimentul ceva mai tîrziu, pe la 1838-1839 și îl creditează cu această inovație pe un oarecare Mackie. Se vede treaba că ideea a fost adoptată pe scară largă, diferența fiind aceea, așa cum
Istoria civilizației britanice by ADRIAN NICOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/1104_a_2612]
-
adversă apărată de un batman. Acesta trebuie să intercepteze mingea aruncată de adversar și să o respingă cît mai departe cu putință; din acest motiv, "bîta" este folosită cu ambele mîini pentru a imprima forță loviturii. După această operație, el aleargă pînă la poarta adversă unde se află un coechipier de-al său. În acest moment, coechipierul (întocmai ca la ștafetă) aleargă spre poarta proprie. Care este miza jocului? "Aruncătorii" (bowlers) din fiecare echipă au sarcina să scoată din joc cît
Istoria civilizației britanice by ADRIAN NICOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/1104_a_2612]
-
putință; din acest motiv, "bîta" este folosită cu ambele mîini pentru a imprima forță loviturii. După această operație, el aleargă pînă la poarta adversă unde se află un coechipier de-al său. În acest moment, coechipierul (întocmai ca la ștafetă) aleargă spre poarta proprie. Care este miza jocului? "Aruncătorii" (bowlers) din fiecare echipă au sarcina să scoată din joc cît mai mulți adversari. Pe măsură ce un jucător este eliminat, un coleg îi ia locul. Din echipă pot fi eliminați pe rînd 10
Istoria civilizației britanice by ADRIAN NICOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/1104_a_2612]
-
înseamnă nu doar avea o opinie, ci a te încredința lui Dumnezeucu toată ființa ta. A crede deci cu adevărat înseamnă a te încredințatotal lui Dumnezeu când te consideri ineficient și slab de a mai faceceva prin tine însuți și alergi la ajutorul lui Dumnezeu ca la singurascăpare.Termenului ebraic pentru „credință” îi corespund, `ntr-o oare-care măsură” cât de cât cele două cuvinte grecești: „ejlpiv"” (elpis) șirespectiv verbul „ejlpivxw” redat de Vulgata lui Ieronim prin fides șirespectiv veritas (încredere), și „pivsti
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
de limită (ὅρον) prin propria-i natură, dar este limitat (ὁρίζεται) de către opusul său: de exemplu, viața este limitată de moarte. Și așa cum încetarea vieții este începutul morții, tot așa, a te opri din cursa bunătății înseamnă să începi să alergi în cursa răutății. Astfel că, bunătatea nu poate fi limitată sau definită. Mai departe: Dumnezeu este binele adevărat și original (ἀγαθόν). Acum, din moment ce singura limită a bunătății este răutatea și din moment ce Dumnezeu nu-l poate admite (ἀπαράδεκτον) pe opusul Său
Învăţătura Sfântului Grigorie de Nyssa despre întunericul luminos al prezenţei ascunse a lui Dumnezeu. Referire specială la cartea De vita Moysis. In: Din comorile Teologiei Părinților Capadocieni by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/151_a_441]
-
fie trecător, Pe-a țărei sale țărmuri să n-aibă ce să cânte? Dar nu-s colori destule în lume să-nvesmânte A munților Carpatici sublime idealuri Ce-noată n a lui suflet cum ’noată-n mare valuri Și-n creieri-i aleargă de gânduri vijelii, Cum ginii se sfarmă-n ruinele pustii.” Avem în aceste versuri motivația încarnării poetului coborât din stele și muzica (limba) română în formele căreia el va oglindi trecutul, prezentul, idealurile și peisajul natural ale neamului românesc. Este
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
țară primăvara era adevărata viață. Bunicuța simțea că prinde putere iar Pisa simțea adevărata libertate: iarbă, curte, copaci, grădină, jucăușii fluturi fugăriți de ea, dar mai ales provocarea cea mare era vânatul șoriceilor. Ce se mai juca cu ei!... Îi alerga. Îi arunca în sus. Apoi dintr-o lăbuță în alta, până îi zăpăcea de tot și apoi îi mânca. Toată ziulica stătea să-i pândească când veneau prin gard, ba mai și trecea gardul în curtea vecină. Și pentru că ea
[Corola-publishinghouse/Science/1468_a_2766]
-
inepuizabilă alături de El. Pentru a putea reveni la starea de conștiință pură de lumină, căldură și nesfârșită dragoste învăluitoare și vindecătoare. Și totuși, cuvintele umane sunt întotdeauna necuprinzătoare, insuficiente și incomplete pentru a o descrie. Altfel spus, starea după care alergăm toți și cei cu trup și cei fără trup, de când am decăzut din Rai. Noi toți căutăm inconștient sau conștient ca o atracție magnetizantă să redobândim starea de bine, de dragoste, echilibru și armonie pe care am pierdut-o. În
[Corola-publishinghouse/Science/1468_a_2766]
-
psihologic fiind conștientul. Iar zona nevăzută inconștientul, spiritul, sufletul etc., adică partea cea mai extinsă, exact unde se află adevărata alchimie a omului. De ce lumea este atât de prinsă în aceste plăceri, parcă am trăi într-o lume hedonică, toți aleargă după așa ceva, nu mai contează alte aspecte ale vieții. Țin să te felicit pentru un tânăr, să constate acest lucru, ai o maturitate în gândire, dar cred că și în spirit. Omenirea a fost dintotdeauna așa. Dar nu acesta-i
[Corola-publishinghouse/Science/1468_a_2766]
-
de departe; afară de câteva orașe, câteva cătune împrăștiete, încolo pretutindeni beciuri, bordeie subpământene, dar izolate, ascunse cu câteva lemne [...]. Temându se [țăranii, n.n.] să nu li se ia de fisc boii și plugul, ei preferă să nu le aibă și aleargă la mijloacele perfide ale cămătarilor, cărora le vând dinainte, pentru câțiva piaștri, recolta lor de grâu, lână, vin și ceară. Munca lor nu le mai aparține; puțina hrană ce le mai rămâne, udată cu sudoare, nu este de ajuns pentru ca să
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
al cheltuielilor pe cerințele trupului, treptat, uitând de rigorile prescrise de Iahve, Dumnezeul unic, spiritual și neiertător. Imitarea fără discernământ îmbolnăvește sufletul și trupul, alimentează egoismul, discordia, pofta de îmbogățire. în adevăr, unii evrei ajung bogați, uită pe semenii săraci, alergă după relații mari în cetățile grecești ca Alexandria Egiptului, care pretindea drept de stăpânire a Iudeei petrecărețe. Aceasta cade însă în mâna sirienilor. Intrându-le în obișnuință dispersia, diferitele grupuri de evrei se extind în orașe pline de cultură și
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
cea mare39; și deci, punând un Monolog în gura acestui Personaj, ar face un lucru ridicol (...). Ca un Amant să afle că Ibovnica lui se află în mare pericol, iar el să se amuze singur certându-se cu Destinul, în loc să alerge în ajutorul ei, nu i s-ar putea ierta la reprezentație, nu mai mult decât în realitate." Cazul monologului personajului care vorbește alături de un altul a cărui prezență o ignoră, și mai nerealist, nu este de acceptat după părerea lui
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
se află în orașul Atena sau în însemnatul Cairo, dacă vreți; este imposibil ca imaginația să nu se răcească și ca o mutare bruscă de scenă să nu o surprindă și să nu o dezguste la extrem, dacă trebuie să alerge mereu după obiectul său din provincie în provincie și aproape într-o clipită să treacă munții și să traverseze mările cu el odată." Chapelain atrage atenția asupra verosimilului care ar consta în reprezentarea într-un interval de timp de trei
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Oreste, care fugise din calea lor, pe când ele ațipiseră; de cealaltă, era văzut vinovatul, cu fruntea încinsă de o legătură, sărutând picioarele statuii Minervei și implorându-i ajutorul. Aici, Oreste își adresează jelania zeiței; acolo, se agită Furiile; merg, vin, aleargă. În sfârșit una dintre ele exclamă: "Iată urma de sânge pe care paricidul a lăsat-o cu pașii săi... Îl simt, îl simt..." Ea merge. Surorile-i nemiloase o urmează: ele trec, din locul unde erau, în adăpostul lui Oreste
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
admirabil prin aceea că oferă un fiu nemaiascultându-și dragostea de îndată ce este vorba de iubirea față de un părinte. Corneille nu vântură chestiunea duelului pe care nimic nu-l poate autoriza, ci îl zugrăvește ca un mare maestru pe fiul acesta alergând spre răzbunare; iar tandrețea filială ne face să uităm în acest moment faptul că va fi și el imfluențat de falsa onoare a națiunii sale." (cap. 8, "Despre Dramă") Dându-i Cezarului ceea ce este al Cezarului, el laudă și Prefața
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Sunt un om care iubesc adevărul și fiindcă-l iubesc, știu să-l caut. Demult mi-am făcut rețeta cu care, în materie de politică, îl poți obține aproape exact. De exemplu, gazeta opoziției zice : "la această întrunire a noastră, alergaseră peste 6000 de cetățeni, tot ce are capitala mai distins ca profesiuni libere, comercianți, proprietari, șcl.". Gazeta guvernului zice: "la această întrunire a lor, de abia se putuseră aduna în silă vreo 300 de destrăbălați, derbedei, haimanale". Atunci, zic eu
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
surprinzătoare scenă erotică 82, perfect camuflată prin metafora călătoriei nocturne, echivalenta mult mai subtilă a acrobațiilor din idila lui Stamate. Fragmentul următor este elocvent în acest sens: Baba, adică fata de-mpărat, or zâna, cum poftiți, era departe cu Prichindel. Alerga ușor ca vântul de parcă n-atingea pământul; îi zbura pe dasupra capului lui Prichindel părul ei bălan despletit; iar în lumina lunii, fâlfâia în fel de fel de ape zăbranicul vioriu țesut în fluturi și-n fire de argint, cu
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
atingea pământul; îi zbura pe dasupra capului lui Prichindel părul ei bălan despletit; iar în lumina lunii, fâlfâia în fel de fel de ape zăbranicul vioriu țesut în fluturi și-n fire de argint, cu care era învăluită... Mult au alergat așa... Să stăm, să mai răsuflăm! a zis Prichindel amețit, când au ajuns într-o pajiste. Dar ea, ce să-l asculte?... De unde-și mai potolise fuga, s-a pornit iar și mai repede, și tot mai repede, pân-au
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
caracterizează îndeletnicirile, hobby-urile și gastronomia eroilor urmuzieni: "Cea mai mare plăcere a lui Algazy în afară de obișnuitele ocupații la prăvălie este să se înhame de bunăvoie la o roabă și urmat cam la doi metri de coasociatul său Grummer să alerge, în goana mare, prin praf și arșița soarelui, străbătând comunele rurale, în scopul unic de a aduna cârpe vechi, tinichele de untdelemn găurite și în special arșice, pe cari apoi le mănâncă împreună, după miezul nopții, în tăcerea cea mai
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și flori de sulfină și cu ele pe cap și pe piept, dănțuia în jurul copacilor bătrâni și cu brațele întinse se rotea pană când amețea și se lăsa să cadă cu fața îngropată în iarbă, râzând. Uneori începea brusc să alerge, fără vreo pricină... Alerga, însoțită de Pârvu, ca o ieduță, cu trupul mlădios și sprinten, care aluneca printre ierburi, paltini și aluni... pentru bucuria de a sări. Îi plăcea să hoinărească, de-alungul pârâului care susura tainic la umbra copacilor; venea
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
și cu ele pe cap și pe piept, dănțuia în jurul copacilor bătrâni și cu brațele întinse se rotea pană când amețea și se lăsa să cadă cu fața îngropată în iarbă, râzând. Uneori începea brusc să alerge, fără vreo pricină... Alerga, însoțită de Pârvu, ca o ieduță, cu trupul mlădios și sprinten, care aluneca printre ierburi, paltini și aluni... pentru bucuria de a sări. Îi plăcea să hoinărească, de-alungul pârâului care susura tainic la umbra copacilor; venea din inima pădurii, de unde
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
adâncuri milenare, pe când uriașii Elani hălăduiau pe aceste locuri. Un strat alb, gros, întinde punți peste depărtări. Iepuri speriați își croiesc pârtii de ieșire prin zăpezi și se depărtează țopăind greoi. Vieri sălbatici se pitesc în văgăuni strâmte împădurite, apoi aleargă buimaci în susul povârnișului. Păsări răpitoare; huhurezi, bufnițe... stau îmbufnate în vârfuri de copaci înalți și-și iau zborul alene, doar când te apropii. Stai și te întrebi... Există ceva mai minunat decât voința puterii?!.. Voința constrângerii, chiar a cruzimii, la
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Pădurarul începu să-și piardă răbdarea așteptând... Dar, iată-l că țâșnește. O zvâcnire minunat de ușoară, de sprintenă, o alunecare atât de mlădioasă, cum nu mai văzuse niciodată în toată viața lui de pădurar și vânător. Nu sare, nu aleargă... pare că nici nu atinge zăpada, pare că plutește pe deasupra învelișului moale... Deodată, îl vede în întregime, foarte clar, nu-i distinge însă mișcările... Zvelt și subțire, și, turnat ca din bronz, zboară departe. Cât l-ar fi dorit, pădurarul
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
lovi aerul de parcă ar fi lovit-o în piept cu ceva. Aproape în același timp se auzi și clopotul de la schitul de sus, de sub creastă, vălurit peste vale. Băteau de vecernie... A doua zi era Duminică. Tresări... Gânduri nebune îi alergau prin goana sângelui. Întreaga-i ființă se prefăcu într-un strigăt pe care-l sfărâmă între dinți... îl înăbuși cu pumnii în piept. Închise ochii strâns... strâns. Și, loviturile imimii în pieptul ei rămâneau în urechi ca bătăi de clopot
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]