15,655 matches
-
luni după aceea, aproape toată Finlanda a fost pierdută și preluată de Rusia. Ca urmare a războiului, la 17 septembrie 1809, în Tratatul de la Hamina, Suedia a predat o treime din partea estică în Rusia. La 29 martie, pentru a salva coroana de fiul său, Gustav a abdicat în mod voluntar, însă pe 10 mai, Parlamentul suedez, dominat de armată, a declarat că nu numai Gustav pierdea tronul ci toată familia, probabil fiind o scuză pentru a exclude familia de la succesiune pe
Gustav al IV-lea al Suediei () [Corola-website/Science/304436_a_305765]
-
specii de foioase care cresc în regiunile temperate sau subtropicale din Asia, Africa, Europa și America de Nord, majoritatea speciilor fiind originare din Asia. ul poate ajunge la o înălțime de 15 m, cu tulpina dreaptă, gri, ramificată de la înălțime mică, cu coroana rară. Frunzele de dud sunt subțiri, foarte diferite ca formă (ovate sau eliptice, acute sau scurt acuminate), cu baza rotundă și cu marginea neregulat serată; sunt divizate în 3-5 lobi inegali sau nedivizate, glabre, netede, puțin lucioase pe față și
Dud () [Corola-website/Science/304460_a_305789]
-
puțin lucioase pe față și scurt pubescente la nivelul nervurilor, pe dos. Dudul este o plantă dioică, de aceea pentru 5-6 exemplare de femele se plantează un mascul. Există și posibilitatea de a se altoi o creangă masculină pe o coroană feminină. Florile unisexuate, cele mascule sunt cilindrice, iar cele femele - oblonge. Înflorește în luna mai. Planta rodește numai de la vârsta de 7-9 ani. Fructul (duda) este compus din numeroase drupe false, mici, dispuse pe axul inflorescenței, care devine cărnos. Din
Dud () [Corola-website/Science/304460_a_305789]
-
în timpul Potopului. După patru ani, acesta a dat-o ca zestre fiicei sale Aleksandra, care s-a măritat cu Jan Klemens Branicki, trecând astfel la familia Branicki. În 1692, Stefan Mikołaj Branicki, fiul lui Jan Klemens Branicki (mareșal al Curții Coroanei), a obținut pentru Białystok drepturi de oraș de la regele Ioan al III-lea Sobieski. El a construit Palatul Branicki pe fundațiile castelului familiei Wiesiołowski. În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, orașul a fost moștenit de hatmanul Jan
Białystok () [Corola-website/Science/297953_a_299282]
-
conducătorul școlii de York, numit de Carol în fruntea Academiei Palatine din Aachen, ce și-a continuat activitatea că abate la mănăstirea Saint-Martin din Tours după 796. Carol a contribuit la fundamentarea ideii imperiale carolingiene, furnizând baza ideologică pentru preluarea coroanei. S-a implicat în dezbaterile iconoclastice. Academia Palatină de la Aachen nu a fost o universitate, însă a fost o instituție educațională. Avea rolul de-ai instrui pe tinerii fii de nobili, dar și pe reprezentanții altor categorii susținute de Carol
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
regat unit. Sfârșitul acestei mișcări politice a venit în 1864, atunci când Suedia-Norvegia a refuzat să-i acorde Danemarcei sprijin în războiul cu Prusia. Chiar dacă uniunea politică nu s-a realizat niciodată, în 1873 a luat ființă Uniunea Monetară Scandinavă, având coroana drept monedă unică; aceasta a funcționat până la Primul Război Mondial.
Scandinavia () [Corola-website/Science/297999_a_299328]
-
august 1920 a pus un anunț în ziarul "Norges Handels- og Sjøfartstidende" (Gazeta comercială și maritimă norvegiană) prin care scotea insula la vânzare. Omul de afaceri Thorleif Imerslund a cumpărat drepturile de ocupare ale insulei de la Ruud plătindu-i 1000 coroane, probabil cu intenția de a exporta "guano" în Germania, unde terenul agricol era distrus după patru ani de război care creaseră o penurie de îngrășăminte chimice. Dar se pare că Imerslund a pierdut bani de pe urma acestei afaceri. Până pe data de
Insula Jan Mayen () [Corola-website/Science/298012_a_299341]
-
1520 se înscrie la universitatea din Viena sub numele de "Johannes Aust", unde primește deja în anul 1522 gradul de""Baccalaureus"", iar în anul 1525 titlul de ""magister artium"", de data aceasta pe numele de "Johannes Holler Coronensis" (Kronstadt = Orașul Coroanei). În timpul asediului Vienei de către armatele Imperiului Otoman, în 1529, Honterus se refugiază la Regensburg, la istoricul Johannes Turmair-Aventinus. În acest timp purta deja numele de "Johannes Hynter-Hunterus". În 1530, predă la Universitatea Iagellonă din Cracovia (Polonia), sub numele de "Johannes
Johannes Honterus () [Corola-website/Science/298028_a_299357]
-
și cu episcopul Simon Rozgonyi, dorea în fruntea țării un rege capabil să o conducă în împrejurările dificile generate de expansiunea otomană. Alegerea acestora s-a oprit asupra lui Vladislav al III-lea Jagello, rege al Poloniei din 1434. Acceptarea coroanei Ungariei de către Vladislav al III-lea al Poloniei, devenit astfel Vladislav I al Ungariei, la 6 martie 1440, venirea acestuia în regat, la 21 mai, și încoronarea sa la 17 iulie la Alba Iulia, au dus la declanșarea unui sângeros
Ioan de Hunedoara () [Corola-website/Science/298042_a_299371]
-
fricțiune pentru relațiile polono-ruse. Principala problemă era aceea că țării, care dețineau puterea absolutista în Rusia, doreau să nu aibă niciun fel de îngrădire a puterii lor și în Polonia. Cand în 1825, tarul Nicolae I a refuzat să accepte coroană de rege al Poloniei, dar a încercat să limiteze libertățile polonezilor, Seimul (parlamentul polonez) a hotarat să retragă țărilor dreptul de a mai fi numiți regi ai Poloniei. În momentul în care a izbucnit Insurecția de noiembrie, tarul a reacționat
Virtuti Militari () [Corola-website/Science/312501_a_313830]
-
la puțină vreme după aceea numit corespondent la Viena al ziarului "Breslauer Zeitung". Un an mai târziu, fiind un ardent avocat al asimilării evreilor, îl atacă pe bine cunoscutul sionist Theodor Herzl cu piesa polemică "Eine Krone für Zion" [O coroană pentru Zion] (1898). La 1 aprilie 1899 renunță la iudaism și fondează propriul său ziar, "Die Fackel" ("Torța") pe care îl va conduce și publica până la sfârșitul vieții și cu care își va lansa atacurile la adresa ipocriziei, psihanalizei și corupției
Karl Kraus () [Corola-website/Science/312520_a_313849]
-
români ai acestei provincii. Alături de el și urmând exemplul său, au promovat în această perioadă în diferite funcții administrative și alți români, între care Iacob Bologa, Ilie Măcelariu, Nicolae Barbu, Ladislau Vaida etc. În 1863 a fost decorat cu Ordinul Coroana de Fier de clasa a II-a, și de acea a fost numit la 13 august 1863, a fost numit consilier intim de stat al împăratului Francisc Iosif I și i s-a conferit, de asemenea, rangul de „baron imperial
Vasile Ladislau Pop () [Corola-website/Science/312530_a_313859]
-
incapabil să conducă. Pe 21 mai 1420, în calitate de Regentă, soția regelui Franței, Isabeau de Bavaria, semnează Tratatul de la Troyes, prin care își reneagă propriul fiu, pe Delfinul Carol, recunoscându-l pe Henric al V-lea al Angliei, drept moștenitor al Coroanei franceze. Henric al V-lea se căsătorise cu Catherine de Franța, fiica cea mare a regelui Carol al VI-lea, astfel că, la moartea „bietului rege nebun”, în 1423, Henric al V-lea „Plantagenetul” se încoronează rege al Franței la
Casa de Valois () [Corola-website/Science/312554_a_313883]
-
germanică), accesibil numai nobililor, era numit l’ordalie sau le Jugement de Dieu. În 1498 se întâmlă din nou ca un rege al Franței să moară fără descendenți de sex masculin; este vorba de Carol al VIII-lea (1483-1498). Totuși Coroana rămâne în cadrul familiei, deoarece cea mai apropiată rudă a regelui defunct este tot un Valois: Ludovic, nepotul ducelui Ludovic I de Orléans (frate al lui Carol al VI-lea cel Nebun), acesta devenind Ludovic al XII-lea (1498-1515). Dar nici
Casa de Valois () [Corola-website/Science/312554_a_313883]
-
23 martie 1568, semnată între Caterina de Medici și prințul de Condé, confirmată mai târziu de pacea de la Saint-Germain-en-Laye în 1570. Diplomatic, Carol se apropie de Anglia și de Sfântul Imperiu Roman. Unii îl văd pe Carol purtând în viitor coroana imperială. Carol se căsătorește la Mézières, în 27 noiembrie 1570 cu Elisabeta de Austria, fiica lui Maximilian al II-lea, Împărat Roman și a Mariei a Spaniei, infantă a Spaniei. În martie 1572, regele și regina își fac intrarea în
Carol al IX-lea al Franței () [Corola-website/Science/312545_a_313874]
-
reprezintă legea supremă în Marele Ducat de Luxemburg. Actuala Constituție a fost adoptată la data de 17 octombrie 1868. Constituția din anul 1868 este de fapt un plan de amendamente adus precedentelor constituții, după cum ar fi: Articolul 3 din Constituție - Coroana Marelui Ducat este ereditară în familia de Nassau, în conformitate cu pactul de la 30 iunie 1783 și al articolului 71 din Tratatul de la Viena din data de 9 iunie 1815. În alineatul 2, al Articolului 8 din Constituție, cetățenii statului au următorul
Constituția Luxemburgului () [Corola-website/Science/312588_a_313917]
-
a-și recupera banii. Prin Pacea de la Lausanne, din 24 iulie 1923, a fost întărită autoritatea britanică în Cipru, iar turcii ciprioți au fost sfătuiți de statul turc să părăsească insula. În 1925 britanicii declară Ciprul ca fiind colonie a coroanei britanice, sub o constituție nedemocratică. Grecii ciprioți au urmărit o unire cu Grecia ( "enosis"). În 1929 s-a înființat Uniunea Națională Radicală, care urmărea unirea cu Grecia. În 1931 NRU emite o proclamație de protest împotriva britanicilor, urmată de o
Constituția Ciprului () [Corola-website/Science/312581_a_313910]
-
de la data de 8 martie 1702, i-a succedat lui William al III-lea al Angliei și al II-lea al Scoției. Tatăl ei, Iacob al II-lea al Angliei (și al VII-lea al Scoției), a fost deposedat de coroană în 1688; cumnatul și sora ei au devenit monarhii William al III-lea și Maria a II-a, singurul astfel de caz în istoria britanică. După moartea Mariei în 1694, William a continuat ca singur monarh, până la propria sa moarte
Anna a Marii Britanii () [Corola-website/Science/312548_a_313877]
-
sa moarte în 1702. La data de 1 mai 1707, conform "Actelor Uniunii" din 1707, Anglia și Scoția s-au unit într-un singur stat, Regatul Marii Britanii. Anne a devenit primul suveran al noului stat, în timp ce continua să dețină separat coroana de regină a Irlandei. Regina Anna a domnit doisprezece ani până la moartea sa în august 1714. Viața Annei a fost marcată de numeroase crize, atât personale cât și cu privire la succesiunea coroanei. Pentru că a murit fără să lase moștenitori în viață
Anna a Marii Britanii () [Corola-website/Science/312548_a_313877]
-
suveran al noului stat, în timp ce continua să dețină separat coroana de regină a Irlandei. Regina Anna a domnit doisprezece ani până la moartea sa în august 1714. Viața Annei a fost marcată de numeroase crize, atât personale cât și cu privire la succesiunea coroanei. Pentru că a murit fără să lase moștenitori în viață, Anna a fost ultimul monarh al Casei Stuart. A fost succedată de vărul său, George I din dinastia de Hanovra, care era descendent al Stuarzilor prin bunica sa maternă, Elisabeta, fiica
Anna a Marii Britanii () [Corola-website/Science/312548_a_313877]
-
dintr-o viitoare căsătorie. La 24 iulie 1689, Anna a născut un fiu, Prințul William, Duce de Gloucester, care, deși bolnav, a supraviețuit copilăriei. Cum regele William și regina Maria nu aveau copii, se părea că fiul Annei va moșteni coroana. Curând după ascensiunea lor, William și Maria l-a răsplătit pe John Churchill cu comitatul de Marlborough iar pe Prințul George făcându-l Duce de Cumberland. Anna a solicitat utilizarea Palatului Richmond și o indemnizație parlamentară. Inițial, William și Maria
Anna a Marii Britanii () [Corola-website/Science/312548_a_313877]
-
după o serie de sarcini eșuate. Pentru a exclude romano-catolicii de la pretenția tronului, Parlamentul a promulgat în 1701 așa numitul "Act of Settlement", care prevedea că, în lipsa unor moștenitori direcți ai lui William al III-lea sau ai prințesei Anne, coroana britanică va fi moștenită de Sofia de Hanovra și de copiii acesteia. Sofia de Hanovra era descendentă a lui Iacob I al Angliei prin Elisabeta Stuart. După ce William al III-lea a murit la 8 martie 1702, Anna a fost
Anna a Marii Britanii () [Corola-website/Science/312548_a_313877]
-
la Rouen în Franța ca al doilea fiu al lui Richard Plantagenet, al 3-lea Duce de York și al Ceciliei Neville. El a fost cel mai mare fiu din cei patru fii care a supraviețuit maturității. Pretinderea dreptului la coroană a Ducelui de York în 1460 a fost escaladarea conflictului cunoscut sub numele de Războiul celor Două Roze. Când tatăl său a fost ucis în Bătălia de la Wakefield, Eduard a moștenit revendicările sale. Cu sprijinul vărului său, Richard Neville, al
Eduard al IV-lea al Angliei () [Corola-website/Science/312608_a_313937]
-
Clifford. În plus, fiul lui Somerset, Henric Beaufort Conte de Devon și Buckingham, au fost răniți grav. Aceasta a fost prima bătălie a conflictului care a devenit cunoscut sub numele de Războiul celor Două Roze. Afirmația Ducelui de York asupra coroanei în 1460 a fost cheia de escaladare a Războiului celor Două Roze. Când Ducele de York a fost ucis în timpul bătăliei de la Wakefield la 30 decembrie 1460, cererea sa la tronul Angliei a trecut la Eduard. Eduar și Warwick s-
Eduard al IV-lea al Angliei () [Corola-website/Science/312608_a_313937]
-
Carol, Ducele de Burgundia, de a oferi orice asitență militară semnificativă l-a determinat să întrerupă negocierile cu francezii. El a venit cu termenii Tratatului de Oicquigny, care i-au oferit o plată imediată a sumei de 75.000 de coroane și o pensie de 50.000 de coroane. El a oprit o încercare a lui Alexandru Stewart, primul duce de Albany, fratele regelui James al III-lea al Socției, de a luat tronul scoțian în 1482. Gloucester a condus o
Eduard al IV-lea al Angliei () [Corola-website/Science/312608_a_313937]