14,117 matches
-
de "trecere" prin excelență) printr-o proiecție empatică ce reflectă ca-ntr-o oglindă, acum la nivelul personajului, "dedublarea" onirică din incipitul romanului (dialogul imaginar autor-personaj). Prima "viziune" e prilejuită de contemplarea unui cadavru, a cărui descompunere iminentă angrenează, în imaginația lui Bizu, spectacolul dezagregării universale: "Privind cu spaimă la bietul Truțu, el se gândea că peste câteva zile va începe să putrezească, pe când popa va continua să mugească peste Tana lui. [...] îi era greață; nu mai fusese niciodată la mort
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
care de atâta timp dorise să moară! Ce urâtă e moartea!". Înțelepțit, fiul armurierului nu va mai fi de aici încolo prizonierul percepțiilor imediate și nu se va mai raporta la realitate ca la un dat imuabil, "obiectiv". Reflecția și imaginația îl ajută să vadă "dincolo" de aparențe, astfel încât în biserică, la nunta vărului Lică36, Bizu "are din nou pe retină imaginea neantului vieții", într-o variantă mai puțin dezgustătoare, dar la fel de terifiantă: "oamenii nu erau oameni" ori "cadavre în putrefacție
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
în paginile memorialistice. Prin urmare, dacă Lovinescu înțelegea romanul ca pe o formă de lectură (și de transfigurare) a vieții, și dacă prima treaptă a acestui complex proces o constituie opera memorialistică, era firesc ca o dată cu Bizu scriitorul, ispitit de imaginația creatoare, să se transforme într-un cititor tot mai infidel față de "document" și de așa-zisa "realitate". De aceea, consecvent cu propria metodă, Lovinescu va concepe al doilea "roman" din ciclul Bizu ca pe o replică în oglindă a celui
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
cât și ca operă de ficțiune stricto sensu ("romanțarea" nu reușește decât pe jumătate). De aici vine și insatisfacția agronomului, care mărturisește că intenționa să-și încredințeze povestea propriei vieți ("vasul" sufletului) unui scriitor ideal, plăsmuit pe de-a-ntregul din imaginație un scriitor lucid și stăpân pe sine, meditativ dar angajat într-o crâncenă "luptă cu forma", și tocmai de aceea în stare să plămădească literaturii noastre "un destin rece de abstracție străbătută pe dedesubt de lava emoției și a pasiunii
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Or, autorul "real" pare să fi înșelat așteptările inginerului cu suflet sensibil. Din scrisoarea critică a lui Bizu merită reținută și observația că diferența dintre "romanul" unei vieți oarecare (la îndemâna oricărui veleitar cu memorie bună) și marea literatură (operă de imaginație și de transfigurare) ar ține de "formă", și nu de "conținuturi" (epicul, "amintirile", "documentul" în sine). Așa se explică de ce "forma" romanului lovinescian se cristalizează atât de lent, ca o expresie sublimată a dialogului dintre "ficțiunea romanțată" (atribuită predispozițiilor inconștiente
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
întâi în ritmul roților de tren (stimul auditiv ce antrenează memoria involuntară, inconștientul în Bizu "cântau" zurgălăii), iar apoi ancorat cu bună știință în peisajul familiar (element vizual, angajând conștiința și memoria voluntară), pe ale cărui coordonate se mișcă predilect imaginația scriitorului. Cu alte cuvinte, noul "roman" (etichetat astfel, ca și cel de dinainte, "în lipsa unei alte denumiri mai precise") va reedita din capul locului "formula" lovinesciană deja consacrată, în cadrele unei narațiuni gândite a multiplica, nuanțând până la infinitezimal, "experiențele" lui
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
ca atare, nu putea deveni o "icoană", ca o anume "madam Trandafirescu", de pildă ("văduvă brună, frumușică, cu nas subțire și ascuțit, adulmecând idealul"), care îi apare lui Bizu sub chipul unei făpturi de vis, plăsmuite în mare măsură de imaginația sa febrilă și anticipând întâlniri mai durabile, mai esențiale. Întâlnirile cu adevărat importante se și produc, de altfel, curând. De la bun început, Bizu se vede constrâns să țină seamă de prezența incomodă a unchiului său, Lică Scumpu (citite invers, numele
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
i se stricase din pricina coclelii"). Diana reacționează identic în toate împrejurările, cu o luciditate care ucide pasiunea din fașă. Și fiindcă "nu-i plăcea pateticul și nici nu se simțea bine în convulsiile lui" (femeia nu posedă, precum bărbatul, o imaginație bogată, și nici simț pentru melodramă nu are), ea îi refuză spovedania ca pe un semn prematur de capitulare. Deși prevenit, Bizu lasă mult prea repede garda jos și-și recunoaște înfrângerea ("dorința biruise voința"), călcând legământul tăcerii cerut de
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
își punea eroul într-o postură ridicolă. Bizu cade, firesc, în capcană, pentru că e înclinat mereu să privească viața ca pe un spectacol de teatru. El citește și interpretează tendențios "realitatea", o mistifică deliberat, transformând-o într-o proiecție a imaginației subiective și a dorințelor nesatisfăcute (așa procedează, vom vedea, și Mili, dublul feminin al lui Bizu). A fost suficient ca prefăcuta femeie să intre un pic în rolul prescris de imaginația bărbatului predispus la îndrăgostire, să-și dea gura "ca
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
o mistifică deliberat, transformând-o într-o proiecție a imaginației subiective și a dorințelor nesatisfăcute (așa procedează, vom vedea, și Mili, dublul feminin al lui Bizu). A fost suficient ca prefăcuta femeie să intre un pic în rolul prescris de imaginația bărbatului predispus la îndrăgostire, să-și dea gura "ca un fruct copt" și să se cutremure "de toate vibrațiile" pentru ca ea să nu-i mai apară "ermetică și calculată" cum e, de fapt, în realitate. În afară de Bizu, mai există însă
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
de situație, minciuna e demascată, iar onoarea bietului agronom, salvată. Dezgustat de toată comedia, Bizu se desparte totuși și de cinstita Rosina, femeia care i-a deschis ochii, hotărând să-și dea demisia de la minister și să plece în străinătate. Imaginația eroului lovinescian n-a izbutit să mistifice, nici de data aceasta, realitatea. De aceea, chiar dacă "dureroasă", Diana rămâne, totuși, o simplă comedie. O comedie a lecturilor infidele și a intenționatelor erori de interpretare. 1.9. Femeia, un suflet pereche Ultimele
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
în poziție de adorare; nu-i sărutase ciorapul; se întinsese pe covor fiincă nu mai era alt fotoliu în cameră". Lucidă, femeia conștientizează că "visul transformase realitatea în situațiii sentimentale; i se păruse chiar că o și sărutase". Altfel spus, imaginația lucrează în sensul dorinței, după tiparele melodramei (la fel se întâmplă și cu Eminescu în Mite și Bălăuca), pe când conștiința, așa-numitul "simț al realității", pune mereu sub semnul întrebării melodrama, sancționată pe motiv că nu ar fi verosimilă. De
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
pe când conștiința, așa-numitul "simț al realității", pune mereu sub semnul întrebării melodrama, sancționată pe motiv că nu ar fi verosimilă. De fapt, de aici încolo, romanul lovinescian urmărește procesul treptat de mistificare a realității, care ajunge să se conformeze imaginației, viselor și dorințelor eroinei, în acord cu teoria lovinesciană care spune că esența personalității umane constă în puterea de a voi, în forța iluziei, într-un anumit soi de egoism, care-i face pe oameni să fie realmente ceea ce vor
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
se întâlnească, să se îmbine". Mili visează că Bizu e fericit datorită ei în realitate, fericirea și-o găsește bărbatul în brațele femeii cu strungăreață -, nu se mai îndoiește de nimic, iubește și se crede, la rândul ei, iubită, pentru că imaginația ei febrilă "nu-i îngăduia să retrăiască și stările sufletești ale lui Bizu; și le închipuia ca pe ale ei". Trezirea la realitate se produce însă curând, într-un mod brutal. Bizu o dezamăgește, mai întâi, deoarece refuză invitația de
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
înțeleagă puterea de seducție a poeziei eminesciene, Ibrăileanu ajungea la niște concluzii foarte apropiate de "ideile" lovinesciene, dar mult mai bine argumentate. Spre exemplu, criticul ieșean corela principiul sugestiei cu acela psihologist, al emoției și sentimentului, cum și cu mecanismul imaginației creatoare, pentru a evidenția "lipsa de subiecte, de ocazional" în lirica eminesciană. Imaginația, afirmă Ibrăileanu, "este serva supusă a sentimentului. Ea nu are alt rol decît să exprime sentimentul. De aici caracterul de imaterialitate al poeziei sale lirice, idealitatea ei
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
apropiate de "ideile" lovinesciene, dar mult mai bine argumentate. Spre exemplu, criticul ieșean corela principiul sugestiei cu acela psihologist, al emoției și sentimentului, cum și cu mecanismul imaginației creatoare, pentru a evidenția "lipsa de subiecte, de ocazional" în lirica eminesciană. Imaginația, afirmă Ibrăileanu, "este serva supusă a sentimentului. Ea nu are alt rol decît să exprime sentimentul. De aici caracterul de imaterialitate al poeziei sale lirice, idealitatea ei", care nu-i decât un "efect al muzicii din suflet, ca produs al
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
biografia poetului, ci o reconfigurează la alt diapazon, nietzscheean-vitalist (nicidecum "naturalist", cum s-a afirmat). Asemeni criticului de la Sburătorul, Călinescu vede în Eminescu "un mare erotic" din motive, evident, complet diferite: pentru Lovinescu, relevantă era tocmai inhibiția sexuală, care excită imaginația și complică sensibilitatea; pentru autorul Istoriei literaturii române de la origini până în prezent, poezia eminesciană exprimă o veritabilă "religie sexuală", potrivit căreia iubirea (fără sentiment) devine o formă de "dezlegare ori de prăbușire a vieții"117. După cum am anticipat, tot un
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
șturlubatica Veronică) și tentația contrară, a negației și a inhibiției sexuale (Mite nu rămâne decât o "muză" și nimic mai mult), între acceptarea și refuzul realității (amorului). Bineînțeles, Lovinescu va înclina balanța în favoarea "Nemțoicuței", privilegiind imitația mistificatoare, refugiul obstinat în imaginație, în vis. Criticul împrumuta astfel lui Eminescu chiar profilul său psihic, obligându-l la un comportament stereotip, în acord cu propriile teorii despre "personalitate" și "specificul național". În altă ordine de idei, propensiunea spre idealizare a amorului de tip romantic-trubaduresc
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
e doar o literatură mimetică, de observație "realistă", lipsită de sugestivitate), apoi femeile- scriitoare (ca Mite sau Veronica) chiar n-au nicio șansă, unica lor menire fiind aceea de a stârni și de a întreține pasiunea erotică și, o dată cu ea, imaginația creatoare. Criticul de la Sburătorul făcea, în ultimii ani ai vieții, observații misogine de genul: "Știința ne arată că creierul femeii are o lipsă de mai bine de 200 de gr. față de creierul bărbatului, precum și un număr mai mic de circumvoluțiuni
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
de frumusețe. E drept, și Eminescu trăiește la un moment dat sentimentul exaltării amoroase când o vede îmbrăcată în rochie de bal. Numai că atunci el "se credea în fața altei femei", a unei "ființe de basm" femeia inaccesibilă, plăsmuită de imaginația sa febrilă, de voyeurist incurabil: " Ce înaltă și impunătoare părea! Ce albeață a pieptului, a sânilor! Ce iradiere a părului, ce degete lungi, subțiri, inelate! În imaginația lui o îmbrăcase și o dezbrăcase felurit, goală, în toate atitudinile familiare și
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
credea în fața altei femei", a unei "ființe de basm" femeia inaccesibilă, plăsmuită de imaginația sa febrilă, de voyeurist incurabil: " Ce înaltă și impunătoare părea! Ce albeață a pieptului, a sânilor! Ce iradiere a părului, ce degete lungi, subțiri, inelate! În imaginația lui o îmbrăcase și o dezbrăcase felurit, goală, în toate atitudinile familiare și voluptoase, dar nu și-o închipuise nicodată atât de frumoasă, de statuarică". Tulburarea erotică e provocată, așadar, nu de frumusețea (altminteri, discutabilă) a "nemțoicuței", ci de "icoana
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
legate de ea: "trecutul muntean nu trezea într-însul nici un răsunet" "sufletul îi bătea la Iași, în cavoul trecutului moldovenesc; prăpastiile Râpei Galbene, lângă care se afla, și decadența târgului părăginit nu le vedea; peste dânsele aruncase podul selenar al imaginației lui aprinse". Memoria afectivă impune mai apoi "tranziția" firească de la istoria neamului la biografia personală (de la "rasă" la "individ"), până când Eminescu izbutește să și-o amintească pe Veronica așa cum îi convenea lui, reconstituind trecutul nu exact cum a fost, ci
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
existente, prezente și posedate". Legând din nou erotismul de creativitate, Lovinescu scoate în evidență forma lor "internă" comună, modelată de o structură, am văzut, eminamente dramatică. Ca atare, atunci când își aduce aminte de prima întâlnire (moment auroral, resuscitat mereu de imaginația erotico-creatoare), Eminescu realizează că nu a observat nici ochii, nici frumusețea Veronicăi, pentru că era mai atent la "icoana" din mintea sa ("o cucoană fată fecioară"), mai mult la "tablou" decât la femeia vie din preajmă. Nu întâmplător, prietenii poetului se
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
o fi mușcând așa? se tot gândea el. În dragoste era deprins cu senzații mai blânde". Ca atare, numai "imaginea ideală a Veronicăi" va izbuti să-i risipească "urmele dinților țigăncii" și "pe această Veronică, așa cum i-o sculptase propria imaginație, o luă cu el la Berlin, floare presată într-o carte"161. Pe cealaltă Veronică, "reală", o va regăsi la întoarcere, după un ritual prestabilit, într-o postură convențională ("o zări la geam"), creată parcă dinadins tot de imaginația sa
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
propria imaginație, o luă cu el la Berlin, floare presată într-o carte"161. Pe cealaltă Veronică, "reală", o va regăsi la întoarcere, după un ritual prestabilit, într-o postură convențională ("o zări la geam"), creată parcă dinadins tot de imaginația sa de voyeur ("o compunea și o descompunea pe retina sa, înaltă, mlădie, dominatoare"). La rândul ei, cunoscându-l prea bine, știind prin urmare că "mai ales nesiguranțele începutului îl legănau într-o lume de irealitate, în care își găsea
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]