13,889 matches
-
a simțit impulsul unui interes real. Și s-a neliniștit. Nu era un interes pentru fapte, pentru istoria bărbatului din fața lui (convențional precum toți cei pe care Îi fotografiase În decursul vieții), ci pentru omul Însuși. De la o vreme, o ciudată afinitate plutea În aer. - Ce ciudat, a continuat Markovic. Triumful Morții e singurul tablou din albumul dumitale care nu vorbește despre o bătălie. Ci despre Judecata de Apoi, mi se pare. - Da. Dar te Înșeli. Bruegel a pictat ultima bătălie
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
scurt despre pictura pe care o admirau amândoi (și natura, subliniase ea, are pasiunile ei), Își luaseră un rămas-bun impersonal În tăcere, iar ochiul antrenat al lui Faulques observase gentuța de fotograf care Îi atârna femeii pe umăr, și o ciudată Împletire de pași și hazard prin sălile muzeului, cu altă coincidență scurtă, de astă dată fără vorbe și surâsuri, În fața sticlirii ondulate a apei dintr-un tablou de Diego Rivera, care Întrețesuse destine fără ca vreunul din ei să fi fost
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
și perfecte. Pipăitul descoperă În ele virtuți care nu erau la vedere. Ascultă. Se Îmbină cu un pocnet minunat. Sunt frumoase și sinistre În același timp, nu-i așa? În ultimii treizeci sau patruzeci de ani, aceste piese cu forme ciudate au vrut, fără succes, să schimbe lumea. Arme ieftine ale tuturor paria de pe pământ, fabricate În mii de unități, cu mațele În vânt pe picioarele mele băgate În blugi foarte scumpi. Acest ready-made i-ar fi Înnebunit pe suprarealiști. Nu
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
cinabrului - când se dusese să facă un aranjament, iar celălalt i-l arătase mândru. Totul garanta unele simpatii, și ar fi fost ușor să-i facă să se ocupe de Markovic. Dar poate că ar fi mers prea departe. Pe lângă ciudata declarație de intenții, croatul nu făcuse nimic care să justifice măsuri riguroase. Plimbarea prin soare Îl făcea pe Faulques să transpire, udându-și cămașa. S-a așezat sub umbrarul unuia dintre barurile restaurant de pe cheiul pescăresc. Și-a Întins picioarele
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
ale ochelarilor. - Și dumneata pari o persoană răbdătoare, domnule Faulques. Pictorul de război n-a răspuns. Celălalt a tras o dată din țigară și a lăsat briza să-i ducă fumul din gura Întredeschisă. La sfârșit, a dat din cap. - E ciudată pictura dumitale. Te asigur că a fost o surpriză. Spune-mi ceva, te rog. Ai fotografiat războaie, revoluții. Munca dumitale de acum e un rezumat ori o concluzie? Vreau să zic dacă te limitezi să reproduci ceea ce ai văzut ori
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
neînsemnat, convins că nu vei primi nici un răspuns. Apoi, după ce a mototolit conserva Între degete și a aruncat-o Într-o cutie de carton cu gunoaie, dăduse din umeri. Fotografia din șanțul de curgere, a repetat, depărtându-se. Fotografia aceea ciudată, care n-a fost publicată nicăieri. Faulques s-a Întors Încet-Încet la turn, a cărui siluetă sumbră se distingea deasupra falezei. La nimic nu servea să-ți aduci aminte, s-a gândit. Dar era inevitabil. Între cele două puncte alese
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
cauzele resemnării deznădăjduite care curgea prin vinele ei, la fel de precisă ca inima ei sănătoasă și exactă, al cărei puls se putea observa, de parcă era vorba despre o boală incurabilă, la Încheieturile mâinilor, pe gâtul și brațele ei. În impulsurile și ciudata ei bucurie (era În stare să râdă ca un puști fericit, În hohote), În spatele căreia se ascundea așa cum alte ființe umane o fac Îndeobște În spatele unei cărți, al unui pahar cu vin ori al unei vorbe. În ceea ce Îl privea
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
care reflecta moravurile (scene din viața monahală cu câte o tușă picarescă, alegorică ori fabuloasă), dacă o priveai pe Îndelete, acea bucată de lemn Îți dezvăluia un al doilea nivel, dincolo de prima aparență unde, pe sub sinteza gotică, Întrevedeai linii geometrice ciudate și un conținut Îngrijorător. Olvido și Faulques Împietriseră În fața picturii, subjugați de atitudinile monahilor și ale celorlalte personaje din tablou, de intensitatea alegorică a feluritelor scene. Pare una dintre scenele de Crăciun pe care le compunem din figurine, subliniase Faulques
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
nici el nu vorbiseră vreodată despre acea Întâmplare. Mai târziu, când se Întorsese la Barcelona, când totul se sfârșise și văzuse probele pe care Olvido nu mai avusese vreme să le developeze, Faulques Își dăduse seama că, printr-una dintre ciudatele simetrii În care erau atât de generoase haosul și normele lui, ea făcuse douăzeci și două de cadraje cu fotografiile lipite În album, tot atâtea câte zile de viață Îi mai rămăseseră. Verificase cu calendarul Într-o mână și probele
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
o săptămână Într-un abator industrial, fotografiind unelte ascuțite și bucăți enorme de carne de vacă agățate În cârlige, Înfășurate În folii de plastic, marcate cu ștampilele controlului sanitar. Totul În alb-negru, ca de obicei. Olvido developase roadele acelei munci ciudate și le pusese bine Într-un dosar, pe coperta căruia scrisese Der müde Tod. Moartea obosită. În acele imagini, ca și În depopulatele fotografii de război pe care le făcea - cel mult, un picior mort cu talpa găurită a unui
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
de bani ca să cineze cu o asemenea panoramă. Stăteau amândoi acolo, liniștiți, fascinați de spectacol, iar uneori singurul sunet era cel al gheții care clinchețea În pahare când mai beau o Înghițitură, distrați, cu gesturi pe care situația, lumina roșiatică ciudată le făceau nemăsurat de lente, aproape artificiale. Din vreme În vreme, sufla zefirul dinspre nord-vest, o briză de coastă care aducea un miros intens de ars și un vuiet surd și sincopat, asemenea duruitului timbalelor ori al tunetului, care se
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
chiar atât de departe. Deși, văzând asta (a pus bricheta În buzunar și a făcut un gest În care a cuprins pictura murală), trebuia să prevăd ultimele consecințe. Lui Faulques Îi era foame. Dacă n-ar fi fost vizitatorul cel ciudat, și-ar fi făcut câteva paste la soba cu gaz de la catul de sus al turnului. A urcat, trecând printre Markovic și cărțile de pe trepte, ca să se uite În cufărul unde Își ținea hainele, conservele și pușca cu alice. Nu
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
ceai. Capela Îi zboară de pe cap, căci e uimit văzând că pe masă joacă o țărancă pe care o cunoaște. Și ea dansează, poate, cu bărbatul care a pictat tabloul. Nelămurit, Markovic și-a scărpinat iar tâmpla. - Oricum, povestea e ciudată. - Fiecare istorisește În felul lui. În plus, am mai spus că soldatul e ca un sac fără fund. Uită-te acum și la acest tablou. Cum ți se pare? Markovic a redevenit atent. Pare binedispus, s-a gândit Faulques. Un
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
un cenușiu ceva mai luminos, ce părea să plutească pe fața pământului: umezeala care urca dinspre râul din apropiere și estompa, În șovăiala zorilor, o pată mai Întunecată, sumbră, neregulată; un ansamblu de linii drepte, de suprafețe rupte În unghiuri ciudate: podul distrus de pe Sava, peste care ostașii trebuiau să treacă, folosindu-se de ruine, Înainte de a urca iar o costișă lungă Între două coline și a ataca Dubica, invizibilă de cealaltă parte. Frecându-și membrele amorțite de frig, Faulques și
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
mângâie afectuos fața lui Faulques și nu mai adăugase nimic. Apoi o pornise singură prin odăi, iar el mersese În urma ei, privind-o, spionând imaginea fetiței ce se mișcase prin casa aceea de mână cu tatăl ei, În fața unui bătrân ciudat, nemișcat În fața unui televizor aprins și fără sunet. Dincolo de durere, calmantul Îi lăsa, ca Întotdeauna, zațul unei dulci lucidități. Faulques s-a ridicat În picioare, tot cu ochii la Hector și Andromaca. A stat așa câteva clipe, apoi s-a
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Nu-i teribil, a spus. E viața, nimic mai mult. O parte din ea. Irisurile albastre păreau acum mai atente. Carmen Elsken Îi studia gura și ochii, căutând În ei explicația imaginilor pictate pe perete. - Ai avut, probabil, o viață ciudată, a zis brusc. Pictorul de război a zâmbit iar, de astă dată În sinea lui. Asta era, deci. Toți Ivo Markovici și toți Faulques, retinele impresionate nu contau pentru acest punct de vedere. Așa aveau să-l vadă cei ce
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
vedere. Așa aveau să-l vadă cei ce nu fuseseră aici. Ori, mai bine zis, a rectificat privind turnurile din ciment și sticlă pe jumătate pictate pe perete, cei ce credeau, În mod eronat, că nu erau aici. - Nu mai ciudată ca a dumitale sau a oricărui altuia. Ea a meditat puțin, uimită, și a dat din cap. Părea să respingă o propunere intolerabilă. - N-am văzut niciodată așa ceva. - Faptul că nu vezi nu Înseamnă că nu există. Femeia ținea gura
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
milițienii nu știau nimic despre croați. Punct final, conchisese Faulques, să mergem. Se Întorseseră la automobil și erau gata să iasă din sat, când trecuseră pe lângă complexul polisportiv. Nu se vedea nici un suflet. Dar, pe neașteptate, el avusese o senzație ciudată, și opriseră mașina. Rămăseseră așa, Faulques cu mâinile pe volan, Olvido cu geanta În care erau aparatele fotografice În poală, privindu-se. Apoi, fără să spună vreo vorbă, coborâseră și se duseseră. Nu era nimeni, cu excepția unui copil care Îi
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
În absența sunetelor clădirii din ciment cenușiu, atât de sumbră și pustie, că nici păsările nu zburau pe deasupra ei. Și, când trecuseră pe sub arcada de la intrare și ajunseseră pe terenul de fotbal fără gazon, cu pământul răscolit și mirosul acela ciudat, Olvido se oprise, cutremurată. Sunt aici, spusese În șoaptă. Toți. Atunci li se alăturase copilul. Mersese În urma lor, apoi se așezase pe-aproape, pe o gradenă a stadionului. Să fi tot avut vreo opt, zece ani, era slab, blond, cu
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
ci și aspectul. În ultimele zile, o surprinsese de nenumărate ori privindu-l astfel, pe furiș la Început, pe față apoi, ca și cum voia să-și Întipărească În memorie totul despre el, toate imaginile acelei etape din călătoria lor lungă și ciudată, care era pe terminate. O călătorie al cărei bilet de Întoarcere ea Îl avea În buzunar. Faulques mergea cuprins de o tristețe și un frig nesfârșite. Ca să le ascundă, privise În jur: soldații care se depărtau, mergând spre răscruce, casa
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
nu există nici o ieșire? - Există consolări. Fuga prizonierului care, chiar când se trage În el, se crede liber. Înțelegi ce vreau să zic? - Mi se pare că da. - Uneori asta e de ajuns. Simpla strădanie de a Înțelege lucrurile. Întrezărirea ciudatei criptograme. Într-un fel, o tragedie te liniștește mai mult decât o farsă, nu ți se pare? Există și analgezice de moment. Cu puțin noroc, te fac să reziști. Și, bine administrate, te ajută până la sfârșit. - De exemplu? - Luciditatea, mândria
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Vasile Sălăjan, TR, 1972, 32; Nicolae Manolescu, Două romane de debut, RL, 1972, 36; Zaharia Sângeorzan, „Coborând spre nord-vest”, CRC, 1972, 41; Marcel Pop-Corniș, „Coborând spre nord-vest”, O, 1973, 5; Ion Vlad, Proză, TR, 1975, 36; Dumitru Micu, O scriere ciudată, CNT, 1975, 38; Dinu Flămând, Povara amintirilor, AFT, 1975, 9; Liviu Leonte, Două romane, CRC, 1975, 43; Anton Cosma, În lumina viitorului, TR, 1975, 49; Ardeleanu, Opinii, 133-135; Culcer, Citind, 234-240; Valeriu Cristea, Inconsecvențe, RL, 1976, 17; Anton Cosma, Romanul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289441_a_290770]
-
sat pescăresc Benidorm din Spania. Scurta lor ședere la văduva Mangada a dus la scrierea de către Plath a povestirii cu același titlu, deși cea mai mare parte din materialul descriptiv produs În acea perioadă are, privit dinspre prezent, o Înfățișare ciudat de plată. Atât și nimic mai mult. Nimic despre obsesiile ei transsexuale, nimic despre felul disperat În care-și caută un loc printre poeții timpului, nimic despre panica, despre spaima fără cuvinte, ca Într-o sfântă și blestemată muțenie, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Editura Dacia, Cluj, 1994. (19) Gae Aulenti, „Parcours différents”, in L’intime, Éditions Autrement, Paris, nr. 81, iunie, 1986, p. 134. (20) Bernard Cathelet, „Repli frileux”, in L’Intime, Éditions Autrement, Paris, nr. 81, iunie, 1986, p. 162. (21) Cu ciudatul său antonim - „for intim” -, care sugerează o dispunere „spațială”, a intimității, neglijând componenta temporală a acesteia! (22) Bernard Cathelet, loc. cit., p. 163. (23) Ibidem. (24) Oswald Ducrot, Tzvetan Todorov, Dictionnaire encyclopédique des sciences du langage, Éditions du Seuil, Paris
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
realitate. Ceea ce pictorul ascunde prin reveniri succesive asupra aceleiași părți din tablou, scriitorul se vede condamnat să lase expus privirii. Acest refuz al palimpsestului condamnă jurnalul intim la acumularea și exhibarea unui număr practic infinit de detalii. Însă, printr-o ciudată logică a constituirii semnificațiilor, ele alcătuiesc singurul temei de a contrapune existenței propriu-zise o existență scrisă. Țesătura-capcană Firește, autoportretul rămâne o convenție. Doar lectura (sau relectura) clar direcționată Îl poate trezi la viață. În același timp, În orice autoportret scris
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]