14,797 matches
-
al dictaturii, în cadrul, nu-i așa, larg democratic pe care-l instaurase, filmul este o suită inadmisibilă de erori. Eroarea fundamentală este de a nu vorbi aceeași limbă limba cenzurii, a CCES-ului, a tovilor Dulea, Bâtlan și alți mărunți dumnezei culturali. în mod de-a dreptul scandalos, filmul acesta nu este străbătut de acel ”suflu înnoitor” care ar fi trebuit, potrivit scenariului puterii, să ne transforme în mici golemi purtând Adevărul Partidului înscris pe frunte. Filmul lui Pița nu numai
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
destinul nostru nefiind decât închipuirea noastră?” Simte dispreț față de ideea scrisă ( deși cameră să, înțesata de cărți, induce inspirația, asigură starea de securitate, el își închipuie, trăiește ficțiunea). Transferul în planul imaginar este atat de intens, încât se identifică unui Dumnezeu domestic: ,,Lumea sărbătorii căreia mâinile Prin actul scriptural, memoria, imaginația altcuiva sunt însușite, iar creația, sub semnul pefecțiunii simbolizate de cifră magică șapte, devine reflectare a omenescului, fiecare decoperindu-se pe șine :,,Șapte cuvinte în care tot ce a fost viu
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
fost considerat că „pedagog spre Hristos” (Gălățeni 3,24), fiind dealtfel o preînchipuire și o „umbră a celor viitoare” (Coloseni 2,17). În comparație cu alte culte păgâne, care încep și se termină în lumea aceasta, cel iudaic nu doar indică pe Dumnezeul cel veșnic ci are în cele din urmă o continuitate, o împlinire și o desăvârșire, acest lucru realizându-se prin cultul creștin. De aceea spre deosebire de alte popoare păgâne care-și întemeiază cultul lor pe revelația naturală, israeliții își întemeiază cultul
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
purtătoare și transmițătoare ale harului divin mântuitor. Pe de altă parte nu tot ceea ce a dat antichitatea precreștina a fost cu desăvârșire rău, deoarece credință și cultură unor vârfuri ale antichității, care prin trăirea și gândirea lor au întrezărit pe Dumnezeul cel veșnic, este demnă de luat în seamă și tot astfel și unii drepți ai Vechiului Testament au devenit sfinți creștini. Astfel există un efort general al popoarelor în istorie care potrivit revelației naturale au putut să dea naștere, într-
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
cele mai multe ori nu pot îndeplini datoria de creștin pentru că lucrează patronului la care sunt angajați chiar și în zilele foarte sfinte ale anului. Catolicii nu comunica în divinitate cu schismaticii, nici nu merg la bisericile lor să se închine lui Dumnezeul cel Adevărat. În ziua Bobotezei, Mitropolitul cu mare fast se duce să binecuvânteze apă adunată în vase în curtea Principelui Domnitor. La mijlocul bazinului este așezată o cruce mare de gheață și aceasta oficiere semnifică Iordanul. Unii chiar dintre catolicii noștri
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
cum m-a tratat cu cîteva clipe înainte, îmi dau seama că nu-s destul de furios, așa că intru la spălător și mă opresc în fața oglinzii. Bag dosarul în sîn, mă uit în oglindă, mă privesc cu ciudă și-mi zic: Dumnezeii tăi de laș! Apoi, jap-jap!, îmi ard două palme că răsună încăperea. Îmi îndes mai bine casca pe cap, îmi aranjez fularul la gît, scot dosarul din sîn și ies, dînd un picior ușii să se închidă în urmă mea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
îmi surîde cu toată fericirea revărsată în ochi și pe buze: Atunci... pe deseară, Mihai! Te aștept... Îmi promiți că vii? Ce straniu a pătruns în mine acest "îmi promiți că vii"!... Ceva între rugăminte și ordin. Dar de ce?! De ce, Dumnezeule, de ce?!... De ce n-am plecat atunci cînd am vrut să mă ridic din fotoliu?! Acum aș fi fost departe, iar doamna Teona ar fi rămas pentru mine dulcea și chinuitoarea întrebare, lăsată timpului să o rezolve. Dar am rămas și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
atins doar, și toate rănile la un loc au desenat în mine un trandafir, pe care vreau să-l ofer de fiecare dată unei mîini întinse cu gingășie și dorință, dar... "...ca o floare de magnolie gata să se desfacă..." Dumnezeule!... Doamna Teona... Mi-a întins brațele și eu am lovit-o... Am ieșit din biroul ei triumfător, dar din clipa cînd am închis ușa cu grijă în urma mea, imediat ce am început să cobor scările fericit, un gînd m-a prins
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
îmi spui c-o să primească locuință cînd o să-ți vezi tu ceafa... Să-ți fie rușine, Brîndușa!... Și ție și celorlalți ca tine clică de ipocriți!! Roșie de furie, trîntește receptorul la locul lui, apoi aruncă telefonul înapoi pe noptieră. Dumnezeule, cum e posibil?! exclamă, uitîndu-se lung la mine. Cum e posibil așa ceva?! Fața Cristinei, aprinsă, pare o floare de magnolie, peste care surîsul ei, trist, trece ca un vînt rece. Privirile, golite de orice lumină, îi lunecă în jos, peste
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
simțeam nevoia cuiva, o chemam pe ea în gînd... În ziua cînd am aflat că a fost numită ingineră-șefă m-am bucurat mult, mai mult decît dacă aș fi fost numită eu... Întotdeauna am văzut în ea un model... Dumnezeule, exclamă iar doamna Cristina, cum de s-a putut transforma?!... Deși, se întristează ea, am avut mereu o reținere... Bănuiam că ea... Trage perna de la capătul patului, o ridică puțin și se sprijină cu cotul de ea. Privirea ei continuă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
atmosfera asta, să pot pleca, mai bine-zis să fug, să ajung undeva unde să vărs greața din mine dezgustul de mine însumi -, să mă pot jura în fața cuiva, chiar și-n fața unei pietre, că n-o să se mai întîmple... Dumnezeule, într-adevăr, am fost satană! Ce greață mi-i de mine!... Dimineață am fost vulgar cu doamna Teona ah, imaginea aceea a copilului venind cu brațele deschise spre mine ! -, acum am fost brutal cu doamna Cristina... Cum mă voi purta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Îi simt privirea cinică, de învingător, căci, la urma urmei, eu nu-s decît un învins. Tăcerea camerei de hotel, așternută între mine și Cristina, e spartă brusc de sunetul telefonului. Ridic privirea și întîlnesc ochii speriați ai doamnei Cristina. Dumnezeule!, au aflat de la recepție că ești aici... Mă apropii de ea și-o prind de braț: Fiți calmă! Trebuia să las buletinul la recepție. Le spunem că am uitat. Răspundeți la telefon... Cristina lasă țigara în scrumieră și ia receptorul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
apasă îndelung pe claxon, depășind un autobuz. Ce-i la combinat, ce s-a întîmplat? E mare, dom' Vlădeanu, mare cît capra, clatină din cap Don Șef. A căzut stația finală de filtrare a gazelor. Au explodat turnurile de purificare. Dumnezeule! Cîți morți? Nici unul, din fericire. Pe-acolo, prin jurul turnurilor, e pustiu de obicei... De ce-au explodat turnurile, care-s noi, și nu au explodat tancurile de compresie?! mă mir eu, înfiorîndu-mă totodată, amintindu-mi că dimineață am trecut pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
în rezervor, dar ce pot face eu?! Totuși, m-a străfulgerat un gînd: că aș putea forța lucrurile... Dar cum?! îmi trebuie soluția practică... Privirea mea, aplecată o clipă spre mîna obosită a Tamarei, se ridică din nou, întîlnindu-i ochii. Dumnezeule!... Noaptea mea de Ajun, cu ninsoarea liniștită, e acum ger sec și aspru, cu vînt usturător. Tovarășe Vlădeanu, rostește scurt și apăsat Tamara, sigură pe sine, deschizînd între sufletul ei, pe care i-1 simțeam cîndva alături, și al meu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
a trebuit să te culci cu șeful sau cu directorul general? Sau, altfel spus, te-ai culcat cu un bărbat ca să obții un profit material, ori a contat numai dragostea ca atare ?... Tamara tresare și face din nou ochii mari. Dumnezeule! murmură ea. Pînă azi n-aș fi crezut că poți fi așa!... Ești vulgar, Mihai, vulgar și bădăran. Nu numai cu mine, acum. Ai fost și mai înainte, pe scări, cu doamna Brîndușa. Mi-era mie rușine de rușinea care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Vlad. Existența ta se concretizează în paginile scrise, tot așa cum a mea înseamnă invenții ori probleme tehnice rezolvate. Află că cele mai bune invenții le-am făcut cît am fost prieten cu Brîndușa. Brîndușa cealaltă, care știa să mă stimuleze. Dumnezeule, exclamă el uitîndu-se în sus, unde ții ascuns ceasul timpului, că vreau să ți-l fur și să-l dau înapoi!... Își coboară privirea pe pupitrul de comandă și începe imediat să dea comenzi. Nu pare să-l stînjenească destăinuirea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
soție, mă împac de minune cu ea..." A fost întrebată și madam Chirilă. "Nu cred că soțul meu... Ne împăcăm de minune, sîntem o familie exemplu, soțul meu nu mi-a dat niciodată prilejul să mă îndoiesc de fidelitatea lui." Dumnezeule! exclamă Vlad, lovind cu pumnii în pupitru. Auzi: se împăcau de minune... Cum să nu se răstoarne totul pe mine?! Ce puteam face eu?! Trebuia să reacționez într-un fel: mi-am construit o poză, în spatele căreia m-am retras
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
prietena lui desigur, că prea erau intimi. Am coborît pe scări și l-am așteptat la lift. Cînd am urcat în mașină, prietena tovarășului Vlădeanu a ieșit pe balconul din colțul vestic al etajului șase și i-a făcut semn." Dumnezeule! exclam eu, ridicîndu-mi ochii, acoperiți cu palma, de ce nu exiști cu adevărat, să urc la tine și să-ți dau palme!... Oftez adînc, mototolesc mănușile, fac un gest nervos și deschid portiera. Stai! mă oprește Don Șef. Ce te-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mai tare, cafeaua curge aproape toată, ea se înfurie și răstoarnă ce-a mai rămas în lingură într-o cutie care ține loc de coș de gunoi. Ce scenă! murmură Fulvia, uitîndu-se la cafeaua împrăștiată pe jos. M-a răscolit... Dumnezeule!... Parcă... La ce te referi? o întreb eu, tamponîndu-mi nasul cu batista. Microbuzul care m-a adus de la șantier m-a lăsat în piața din spatele complexului alimentar. Lîngă blocuri, jos, pe trotuar, era adunată o mulțime de oameni... Doamne! face
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
vatră, tătăroaicele mi-au cedat locul, s-au așezat pe rogojini de papură și am pus de-un taifas prin tălmaci: a trebuit să povestesc tot: plecarea ta, starea mea sufletească. Din când în când, Menaru mă întrerupea: „Să dai Dumnezeu să meargă bine la ea. Serghil Cara-Căz frumos, cap - cap - deștept la ea, mult deștept, draga!“ Apoi adresându-se celorlalte le explica nu știu ce; ele dădeau din cap cu un aer tragic, cu ochii închiși ca Amidée când cânta Cara-Căz. M-
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mai vezi. Să știi asta, să-ți porți crucea. Și mi-o port. Uite că iar sunt lașă și termin scrisoarea cu văicăreli. Te iubesc, zilele trec repede, vezi, deja sunt aproape patru luni de la plecarea ta, mai rămân 20... (Dumnezeule!) M. 27/1948 I 3 ianuarie 1948, sâmbătă, ora 5 p.m. [...] Eri seară a sosit aici la noi Sabina. Nu a venit direct de la munte, cu skii la spinare, cu glasul răgușit, nu a răsturnat toată casa, ci îmbrăcată orășenește
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
actualitate toate acestea? — Păi... Îmi dreg glasul. Sinceră să fiu, nu mai sunt atât de înnebunită după lanțurile de ceas. Sau după chestiile de făcut shakere. — Am înțeles. Nici după lingurile de dulceață din perioada victoriană? Linguri de dulceață? Ce Dumnezeului voiam să fac cu o tonă de lingurițe de dulceață de pe vremea lui Pazvante? Știți ceva? zic cu un aer gânditor. Cred că de acum am să mă axez numai pe recipientele de bar din anii ’30. Și să-mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
spun stânga. Mașina virează, iar eu scotocesc în geantă după invitație, ca să verific adresa exactă. Sir Gilbert și Lady Cleath-Stuart speră că vor avea plăcerea de a vă avea drept oaspeți... Mă uit ca vrăjită la scrisul elegant, cu înflorituri. Dumnezeule, tot nu-mi vine să cred că Suze și Tarquin chiar se căsătoresc. Adică, normal, o cred, nu-i vorba. La urma urmei, sunt împreună de mai bine de un an, iar Tarquin s-a mutat efectiv în apartamentul în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
surescitată la culme. Deschide o ușă de la șifonier și fermoarul port-manteau-ului de stambă - și mă găsesc în fața unei rochii pur și simplu fabuloase, din mătase și catifea, cu ape în toate direcțiile, cu mâneci lungi și cu tradiționala trenă lungă. — Dumnezeule, Suze, zic, cu respirația întretăiată și un nod în gât. O să fii nemaipomenit de frumoasă. Încă nu-mi vine să cred că te măriți pe bune! „Doamna Cleath-Stuart“. — Oo, nu-mi spune așa! face Suze, strâmbând din nas. Parcă vorbești
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
urmă de nimic care să semene a port-manteau care ascunde vreo rochie sau a cutie de pălării. — Deci, ăă... Caroline... Mă întrebam cu ce te îmbraci azi. Ca mamă a miresei! — Mamă a miresei? Se uită la mine ușor șocată. Dumnezeule mare, ai dreptate. Nu m-am gândit în felul ăsta. — Așa! Deci, nu... ți-ai pregătit nimic mai special de îmbrăcat? — E cam devreme să mă-mbrac de pe acum, nu crezi? zice Caroline. O să-mi trag ceva pe mine înainte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]