KorAP: Find »[drukola/base=ideal & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...541 542 543 ...606 >

15,139 matches

Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753

unirii este menționat explicit în Regulament, titlul secțiunii V fiind "Începuturi de o unire mai de aproape între amândouă Prințipaturile" (art. 371-379). Doctrina naționalismului românesc își are astfel originea în prima jumătate a secolului a XIX-lea, moment în care idealul unirii tuturor românilor într-o singură formațiune politică începe gradual să se profileze, programul unionist căpătând accente sporite spre momentul revoluționar 1848. "Îngerul mântuirii" naționale, invocat în Proclamația de la Islaz din 1848, s-a întrupat în unirea Moldovei și Țării

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
fost unul din cele mai eficiente instrumente din "trusa de scule" utilizată pentru construcția statului-națiune. Învățământul public fiind un produs al sistemului centralizat de educație obligatorie, statul național rămâne încă dependent de educația de masă pentru asigurarea loialității cetățenilor față de idealurile proslăvite de ideea de națiune: unitate, vechime, continuitate etc. Pe acest fundal (al dependenței reproducerii sociale a ordinii naționale de funcționarea sistemului educațional), propunerea lui I. Illich (1971) de "de-școlarizare a societății" (deschooling society) aparține cu certitudine filonului de

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
a periodizării istorice. Modul în care trecutul colectiv este periodizat, precum și evoluția în timp a cadrajelor temporale, are consecințe socio-politice de prim ordin: periodizarea trecutului, prin stabilirea de praguri temporale de maximă încărcătură simbolică în desfășurarea timpului istoric, reflectă valorile, idealurile și aspirațiile regimului curent. Trecutul, secvenționat în deplină consonanță cu imperativele agendei politice contemporane, este astfel instrumentalizat pentru a consolida ordinea socială consacrată. Periodizarea este o "ficțiune regulatoare" utilizată de istorici pentru a introduce un principiu de ordine în haosul

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
prezentate ulterior o serie de "Fabule și istorioare" cum ar fi de exemplu "Arabul în pustie", "Păunul și cocoșul", "Trandafirul și fluturele" etc. Printre acestea este strecurată și o secțiune intitulată "Amoarea de patrie" (p. 54), în care se promovează idealul sacru al sacrificiului suprem pentru patrie. Povestioarele sunt continuate cu "Fabule în versuri", cartea încheindu-se grav, într-un registru liturgic, printr-o cascadă de "Rugăciuni", secondată de "Cele zece porunci" și în cele din urmă, de cele "Șapte Taine

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
părțile Daciei mai rămăsese țara Rumânească, Moldavia, Basarabia și Bucovina care și acestea de s-ar fi unit, ar fi mai păstrat oare care întregime din Dacia; dar politica vremii d-atunci nu vedea așa departe" (Aaron, 1835, p. 29). Idealul unității nu putea fi mai expres exprimat. Deplângând oportunitatea istorică pierdută de unire a Țării Românești cu Moldova, Basarabia și Bucuvina, pentru a căror alipire politică "ori că nu s-a făcut nici o mișcare, ori că nu s-a putut

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
din Italia" (Albineț, 1845, pp. 7-8). În acest scop, aduse în teritoriul cucerit "nenumărată mulțime de lăcuitori din Italia" (p. 8). Doar Aaron, care în Idee repede... a șlefuit mitul originii nobile a colonizatorilor romani într-o formă apropiată de idealul de puritate, insistând asupra faptului că proveniența acestora era exclusiv din Italia, își revizuiește convingerea. În Manual..., Aaron acceptă că "la anul 105 d. H. a adus mulțime nenumărată de oameni din mai multe părți ale împărăției romane, și cu

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
semnatarilor săi. Marea răscoală țărănească din 1907 - ultima jacquerie europeană -, al cărui epicentru l-a avut în Flămânzi, Botoșani, din care s-a iradiat în tot regatul, a relevat cu elocvență că soluționarea problemei agrare a fost sacrificată în detrimentul urmăririi idealului național. Reforma agrară din 1864, deși a inițiat procesul de reglementare a relațiilor de proprietate funciară, nu a fost nici pe departe soluția definitivă a problemei. Tensiunile structurale acumulate au erupt în 1907, când armata a fost mobilizată pentru reprimarea

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
naționalismului german. Faptul că vom uza formula compactă de "naționalism etnic herderian" în locul celei complete de "naționalism etnic herderian-fichtean-humboldtian" este justificată, dincolo de motivele pragmatice deja expuse, și de dorința de a evita construcții lingvistice rebarbative. Simplitate estetică - aceasta este esența idealului de parcimonie expresivă pe care îl profesăm și în cazul de față. În paralel cu articularea progresivă a infrastructurii instituționale prin extinderea și consolidarea rețelei de unități școlare, autoritățile statale sunt interesate acum și de uniformizarea și standardizarea învățăturii. În

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
și a spiritului roman "se conservă pînŏ astăzi în tótă primitivitatea lor" (p. 23). Toate acestea îl îndrituiesc pe Heliade să proclame, în ciuda inevitabilelor impurități infiltrate în fondul etno-cultural, romanitatea esențială a românilor. După cum vom vedea în cele ce urmează, idealul purității și binomul pur-impur obsedează conștiința istorică românească. Cardinalitatea simbolică a purității, precum și îndărătnicia de a o abandona, sunt ilustrate de R.G. Melidon (1876), în manualul său de Istorie națională. Conștientizând puterea cvasi-magică a idealului de puritate, Melidon preferă să

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
vedea în cele ce urmează, idealul purității și binomul pur-impur obsedează conștiința istorică românească. Cardinalitatea simbolică a purității, precum și îndărătnicia de a o abandona, sunt ilustrate de R.G. Melidon (1876), în manualul său de Istorie națională. Conștientizând puterea cvasi-magică a idealului de puritate, Melidon preferă să fie anacronic, în evidentă desincronie cu tendința epocii de derogare de la acest ideal, și să mențină latinitatea neștirbită a românilor: "Națiunea Românéscă adecă némul nostru al Românilor s-a început pe la anul 100 dupe nașterea

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
precum și îndărătnicia de a o abandona, sunt ilustrate de R.G. Melidon (1876), în manualul său de Istorie națională. Conștientizând puterea cvasi-magică a idealului de puritate, Melidon preferă să fie anacronic, în evidentă desincronie cu tendința epocii de derogare de la acest ideal, și să mențină latinitatea neștirbită a românilor: "Națiunea Românéscă adecă némul nostru al Românilor s-a început pe la anul 100 dupe nașterea luĭ Christos, când atuncĭ stremoșiĭ noștri aŭ venit pentru prima óră de la cetatea Roma" (Melidon, 1876, p. 10

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
originii și identității poporului român rămâne moneda latină. Sinteza etnogenetică duală stabilită de Xenopol, în care românitatea își are obârșia prin asimilarea dacică în fondul dominant al latinității romane, este îmbogățită de N. Iorga prin adauăgarea elementului slav. Departe de idealul purității, a cărui nerespectare l-ar fi cutremurat pe Petru Maior, Iorga postulează teoria sintezei triale a etnogenezei românești. Plecând de la premisa că în perioada migrațiilor "rasele se amestecară: cutare aveà un tată barbar și o mamă romană sa din

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
proces de metamorfozare identitară. Din domn al Moldovei, Ștefan cel Mare a devenit mai întâi domn al Moldo-României (Albineț, 1845), pentru ca în perioada postpașoptistă tranziția să fie finalizată, acesta pierzând identificarea moldavă. c. Unitatea politică. Primul sudaj teritorial-instituțional presupus de idealul unificării politice a românității într-un singur stat național unitar s-a realizat în 1859 prin unirea principatelor danubiene. În ciuda acestui succes repurtat de naționalismul autohton, exista larga conștiință a "îmbucățirii politice a corpului românesc", după expresia lui Xenopol. Pentru

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
o formă maximalistă, astfel încât să stea la baza formării "Imperiului tuturor Românilor", "în vinele cărora curge acelaș dor frățesc" (p. 13), nu putem ignora detaliul, deosebit de important, care în fapt elimină din românitate pe frații ardeleni de crez unitar. Preaslăvind idealul națiunii înarmate și al societății militarizate (ultimul capitol se și intitulează sugestiv "Spre Națiunea Armată", p. 100), Cartea Românului încearcă din răsputeri să demonstreze nu doar necesitatea absolută a armatei pentru apărarea idealului național ("Necesitatea armatei este absolută. [...] o țară

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
pe frații ardeleni de crez unitar. Preaslăvind idealul națiunii înarmate și al societății militarizate (ultimul capitol se și intitulează sugestiv "Spre Națiunea Armată", p. 100), Cartea Românului încearcă din răsputeri să demonstreze nu doar necesitatea absolută a armatei pentru apărarea idealului național ("Necesitatea armatei este absolută. [...] o țară fără armată bună și puternică este un corp fără suflet, o candelă fără untdelemn", p. 45), ci și că "cea dintâi datorie și cel dintâi drept al cetățeanului român este de a fi

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
idee monomanică este reductibilă, în ultimă instanță, la ortodoxism, și iv) legionarismul, care, amalgamând elemente prelevate din diversele curente de extrema dreaptă aflate în circuitul intelectual al interbelicului, s-a concretizat într-o vibrantă mișcare socială de masă animată de idealul înfăptuirii revoluției naționaliste, în urma căreia neamul românesc ar fi mântuit ca rezultat al "împăcării României cu Dumnezeu" - după expresia "Căpitanului" Corneliu Zelea Codreanu (Ornea, 1996, p. 220). Dincolo de rivalitățile și inamicițiile precipitate de competiția pentru impunerea propriei formule a concepției

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
Omenirea [...] e o simplă abstracție, iar fraternité, ca atribut al omenirii, e o abstracție a abstracției - adevărată chimaera vacuo bombinans", o himeră care zornăie în gol (p. 43). Sentențios și bombastic, Mehedinți proclamă necesitatea de a pune capăt acestor false idealuri: "Destul cu glumele metafizice...! A venit vremea să ne întoarcem spre realitate. În locul falsei treimi: égalité, liberté, fraternité, progresul cugetării moderne ne sfătuiește să punem treimea adevărată: dreptate, solidaritate, naționalitate" (p. 45). O dreptate care să țină cont de structura

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
dominația imperiilor multietnice care nu au intrat în noua logică a statelor-națiune. Alte diferențe cruciale țin de elementele mitice instituționalizate ca parte integrantă a modelului răsăritean al societății naționale. În loc de individualismul prevalent în imaginarul politic apusean, naționalismul est-european a accentuat idealul colectivist al poporului ca realitate organică trans-personală de care individul aparține inextricabil. Postulând interesul suprem al colectivității ca tronând suveran deasupra intereselor egoiste ale indivizilor, ethosul colectivist reclama din partea individului, dacă nu sacrificarea abnegantă a propriilor interese, atunci cel puțin

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
românesc. Momentul 1600, vertebra decisivă a spinării trecutului românesc în perspectiva naționalistă, este deliberat eliminată din succesiunea de momente simbolice transformate în borne temporale. Evitând capcanele "naționalismului retrospectiv" (Smith, 2002, p. 32) (i.e., tentația de a proiecta intenții, aspirații și idealuri naționaliste într-un trecut în care ideologia naționalismului nu apăruse încă pe scena ideilor politice), N.A. Constantinescu (1928) epurează "Cea dintâi Unire a tuturor Românilor" (p. 163) de orice intenționalitate naționalistă: aceasta "nu putea să dureze", în primul rând "fiindcă

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
Unire a tuturor Românilor" (p. 163) de orice intenționalitate naționalistă: aceasta "nu putea să dureze", în primul rând "fiindcă era o unire silită, din care lipsea unirea sufletească" (p. 169). În interpretarea critică a lui Constantinescu, Mihai Viteazul a servit idealul național, dar "fără a-și da seama" (p. 175), acest fapt datorându-se absenței conștiinței unității naționale în acel moment istoric. În aceeași tradiție critică, de-naționalizantă, se înscrie și manualul redactat de R. David (1937). În plus față de maniera de

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
occidentale. Apoi, cu câteva excepții (Constantinescu, 1928; David, 1937), toate celelalte manuale afișează o ambivalență față de momentul 1600 în istoria românilor: chiar dacă există un consens unanim asupra faptului că acțiunea unificatoare a lui Mihai Viteazul nu a fost motivată de idealuri naționale, "ci numai de interese politice" (Lambrino, Lazăr și Arbore, 1939, p. 212), acest fapt nu îi împiedică pe autorii de manuale să investească retrospectiv anul 1600 ca punct cardinal al istoriei românilor. De asemenea, demnă de remarcat este tendința

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
înrădăcinarea paradigmei sintezei triale substrat-strat-adstrat; ii) afirmarea din ce în ce mai în forță a elementului autohton, pe măsură ce punctul de greutate se deplasează de pe latinitate înspre dacism. În deplină concordanță cu aceste mișcări reconfigurative referitoare la origine în memoria națională, o altă îndepărtare de idealul purității merită semnalată. Am arătat cum pentru cărturarii Școlii Ardelene (și pe urmele lor în prima generație de manuale de istorie: Aaron, 1839; Albineț, 1845; Rusu, 1865; Moldovan, 1866) de o importanță crucială era proveniența geografică a coloniștilor romani. Motivați

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
politic al trecutului a devenit consolidarea memoriei naționale în cadrul statal. Încorporând, la pachet cu teritoriile alipite Vechiului Regat, și importante minorități etnice, eforturile autorităților statale românești s-au îndreptat înspre integrarea internă a teritoriului și înspre omogenizarea lingvistico-culturală a țării. Idealurile mitice al purității și omogenității încă nu și-au epuizat forțele: În alte state există mare deosebire de credință și de limbă, între locuitorii provinciilor apropiate, pe când la noi nu există deosebire între un Bucovinean și un Bănățean, între un

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
românismului de ortodoxie. Rezonând intim în aceeași comuniune de idei cu gândurile lui N. Crainic, D. Stăniloae atribuie ortodoxiei calitatea supremă de scop lăuntric al românismului: "Ortodoxia este adevărata entelehie [a] vieții" naționale românești, "legea [spirituală] care o duce spre idealul cuprins virtual în ea" (Stăniloae, 1939, p. 66). Pentru a dezamorsa contradicția în care se închid universalismul creștin și particularismul național, Stăniloae recurge la o neașteptată manevră argumentativă, îndumnezeind națiunea. Respingând apodictic doctrina catolică a naționalității ca o însușire suprapusă

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
a fost înlocuit cu metafora geodezică a straturilor sociale. În plus, ideea națională a destinului istoric al românismului este înlăturată de ideea socială a luptei de clasă fără considerente naționale. Iar principiul motric al istoriei devine din lupta pentru împlinirea idealului național în lupta clasei muncitoare pentru idealul egalitar. "Chestiunea națională" în avangarda teoretică a marxism-leninismului. Istoricul relației dintre teoria marxistă și chestiunea națională este povestea unei acomodări progresive a naționalismului în interiorul cadrelor doctrinare ale marxismului. Începutul a fost, însă, marcat

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]