14,132 matches
-
depășită de simulare și simulacrele sale, realul prezentându-se ca un fenomen extrem, satelizat, pentru care seducția nu mai reprezintă decât fascinația perfecțiunii tehnice. Informația și mass-media nu creează o scenă, ci doar un ecran lipsit de profunzime și de iluzie, situație care transformă complet seducția în fascinație. În interviurile lui Philipe Petit, Baudrillard remarcă imposibilitatea supraviețuirii stadiului oglinzii în contemporaneitate, stadiu înlocuit cu etapa "video" și cu omniprezența ecranului. Acum seducția completă este aceea a imaginii și a tehnologiilor avansate
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
ca și vânzătorul, manipulează relația cu interlocutorul prin intermediul unei adevărate arte de adaptare la caracteristicile acestuia din urmă, artă care trebuie să rămână de ordinul implicitului și al inobservabilului. Bazându-se pe aparențe și pe strategia de a le conferi iluzia realității, logica seducției, în viziunea lui Michel Meyer, vizează diminuarea distanțelor, fiind, de fapt, o logică a terțului inclus, spre deosebire de "logica de prădător", care este aceea a terțului exclus. Lionel Bellenger discută despre "persuasiunea-seducție" ce poate fi regăsită atât în
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
cel puțin o diferență. Dacă în planul discursivității obișnuite adevărul și falsul se află în "competiție", câștigul discursiv al unuia excluzându-l automat pe al celuilalt, în spațiul seducției "e ca și cum falsul ar străluci prin toată puterea adevăratului. E ca și cum iluzia ar străluci prin toată puterea adevăratului"550, instituind ambivalența simulacrului. 6.3.3. Seducție și manipulare Luând în considerare faptul că seducția și manipularea presupun, în esență, acțiunea asupra celuilalt, se urmărește obținerea răspunsului la întrebarea: Pot fi considerate seducția
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
creând o viziune de ansamblu a utilizării ei conștiente în contemporaneitate. În acest stadiu, majoritatea abordărilor teoretice prezentate schematic la începutul acestui subcapitol par a se aplica seducției (seducția ca persuadare aparținând logicii afectelor, crearea amalgamului afectiv, influențarea prin producerea iluziei unei alte identități subiectului sedus, utilizarea seducției ca simulacru sau înlocuitoare a unei argumentări etc.). Inserarea strategiilor seducătoare în discurs în vederea obținerii unor scopuri pragmatice, caracteristică acestor două stadii, poate susține ideea unei performativități a seducției, sub forma efectelor observabile
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
secretul, amânarea, acoperirea și, din acest punct de vedere, "o carte este terminată doar când obiectele sale au dispărut. Substanța sa nu trebuie să lase urme. Este ca o crimă perfectă. Oricare ar fi obiectul său, scriitura trebuie să permită iluziei să radieze și să se transforme într-o enigmă care să nu poată fi dezlegată de specialiștii și politicienii realiști ai conceptului. Obiectivul scriiturii este acela de a-și denatura obiectele, de a le seduce și a le face să
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
politicienii realiști ai conceptului. Obiectivul scriiturii este acela de a-și denatura obiectele, de a le seduce și a le face să dispară"556. În acest context, subliniază Baudrillard, ceea ce dă intensitate scriiturii, fie ea ficțiune sau teorie, este tocmai iluzia sensului, dimensiunea ironică a limbajului, care provin din acțiunea seducției. 6.5. Seducție și deconstrucție Din caracteristicile prezentate până acum se poate susține că rolul esențial pe care îl are seducția în interiorul oricărui discurs este acela de deconstrucție a sensurilor
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
pur. Într-o manieră asemănătoare, Baudrillard consideră că o parte importantă din termenii folosiți în textele filosofice sunt doar metafore, astfel încât chiar și atunci când lasă impresia că desemnează lucruri exterioare, limbajul nu este real, ci ține mai degrabă de domeniul iluziei. El este doar un cod ce trimite la sine însuși: "limbajul nu este niciodată real. Chiar și atunci când pare că desemnează lucruri, el de fapt realizează acest lucru urmând căi ireale, eliptice și ironice"560. Baudrillard crede că învestirea limbajului
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
urmând căi ireale, eliptice și ironice"560. Baudrillard crede că învestirea limbajului cu funcția de a desemna lucruri este o presupoziție care trebuie deconstruită, el nefiind decât un joc al semnelor care trimit la ele însele. Pasiunea pentru artificial și iluzie transpare de fiecare dată într-o utilizare liberă a limbii, "în jocul spiritual al scriiturii" și dispare doar atunci când limbajul este folosit pentru un scop limitat, cum ar fi comunicarea. Destituirea semnificatului central și a autorității autorului (teoretizată și de
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
refuza atotputernicia sistemului. Această "adaptare" discursivă reprezintă, de altfel, și un principiu pe care l-a enunțat în legătură cu limbajul în genere, care, din perspectiva sa, trebuie să se muleze pe intenția de bază a discursului: "dacă vrea să vorbească despre iluzie, limbajul trebuie să devină el însuși iluzie. Dacă vrea să vorbească despre seducție, el trebui să devină seducție. În ceea ce privește realul, el nu ar ști la drept vorbind să-l imite, deoarece limbajul nu este niciodată real"564. Chiar dacă aceste exigențe
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
de altfel, și un principiu pe care l-a enunțat în legătură cu limbajul în genere, care, din perspectiva sa, trebuie să se muleze pe intenția de bază a discursului: "dacă vrea să vorbească despre iluzie, limbajul trebuie să devină el însuși iluzie. Dacă vrea să vorbească despre seducție, el trebui să devină seducție. În ceea ce privește realul, el nu ar ști la drept vorbind să-l imite, deoarece limbajul nu este niciodată real"564. Chiar dacă aceste exigențe nu se pot aplica unor utilizări restrânse
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
-și găsească deplina aplicabilitate. Din punctul de vedere susținut de teoria sa, nu obiectivitatea ideilor este aceea care poate justifica actul de a scrie, ci "singularitatea poetică a analizei" și transformarea limbajului în eveniment. Pentru realizarea acestei scriituri, dimensiunea ironică, iluzia sensului, denaturarea obiectului discursului, instituirea paradoxului și a aluziei, a secretului și a enigmei sunt câteva dintre coordonatele posibile: "A cifra, nu a descifra. A lucra iluzia. A fabrica iluzia pentru a provoca evenimentul. A face enigmatic ceea ce este clar
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
a analizei" și transformarea limbajului în eveniment. Pentru realizarea acestei scriituri, dimensiunea ironică, iluzia sensului, denaturarea obiectului discursului, instituirea paradoxului și a aluziei, a secretului și a enigmei sunt câteva dintre coordonatele posibile: "A cifra, nu a descifra. A lucra iluzia. A fabrica iluzia pentru a provoca evenimentul. A face enigmatic ceea ce este clar, ininteligibil ceea ce nu este decât prea inteligibil, ilizibil evenimentul însuși"565. Am putea numi una dintre formele de scriitură 566 sugerate de Baudrillard ca fiind o scriitură
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
transformarea limbajului în eveniment. Pentru realizarea acestei scriituri, dimensiunea ironică, iluzia sensului, denaturarea obiectului discursului, instituirea paradoxului și a aluziei, a secretului și a enigmei sunt câteva dintre coordonatele posibile: "A cifra, nu a descifra. A lucra iluzia. A fabrica iluzia pentru a provoca evenimentul. A face enigmatic ceea ce este clar, ininteligibil ceea ce nu este decât prea inteligibil, ilizibil evenimentul însuși"565. Am putea numi una dintre formele de scriitură 566 sugerate de Baudrillard ca fiind o scriitură "virală", în ideea
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
în joc, proclamând incompatibilitatea generală dintre gând/idee și realitate; * strategia violenței teoretice, inclusiv a violenței interpretative, care se vrea similară acelei violențe poetice de care vorbește Nietzsche; pentru Baudrillard, faptele și evidența trebuie violentate tocmai pentru a demasca prejudecățile, iluziile minții și ale limbajului nostru; * polemos-ul instituit atât la nivelul conținutului, al teoriei, al modului de a vedea societatea, cât și la nivelul stilului și al formelor de scriitură practicate; * strategia breșei în sensurile încetățenite și în receptările comune, ca
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
În același sens, Baudrillard notează în Cool Memories III. 1990-1995 (Galilée, Paris, 1995, p. 42): "A schimba datele lumii reale. În loc de a lucra inutil asupra realității, a face să intervină mecanismele de comutare dintre vis și realitate, dintre real și iluzie". 566 Baudrillard însuși amintește de două forme de scriitură: "cea care aglomerează și construiește totalități și cea care, dimpotrivă, dispersează, atentă la detalii. Aceeași muncă asupra detaliului, fragmentarului, în scriitura aforistică sau în fotografie..." (D'un fragment l'autre. Entretiens
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
sau fatală la 10 ani la indivizi care nu au dezvoltat boala coronariană sau alte afecțiuni ateroscerotice Riscul de evenimente coronariene acute (infarct miocardic, moarte subită de cauză cardiacă). Gerg Gingerenzer arăta că tendința aproape universală este de a crea "iluzia certitudinii" (Gigerenzer G. Calculated risks: how to know when numbers deceive you. Simon & Schuster New York 2002). {i poate că aceasta este una dintre explicațiile perseverenței cu care încercăm să perfecționăm continuu acuratețea scorurilor de risc pe care le utilizăm în
Factorul de risc geometric în arteriopatiile obliterante aterosclerotice by Antoniu Octavian Petriş () [Corola-publishinghouse/Science/1161_a_2068]
-
volume de poezie care îl impun publicului cititor de limbă română. Asociația Scriitorilor Israelieni de limbă română și Uniunea Scriitorilor din Israel îl disting cu numeroase premii. Este prezent în antologiile din poeții israelieni editate recent în România. Sertarul cu iluzii (1998), o antologie de autor, cuprinde materia literară a aproape trei decenii de poezie, etapele volumelor devenind aici cicluri. Omul de lut, legenda Golemului, este piesa de rezistență a poetului și a lecturilor sale de actor în fața publicului. Un alt
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286120_a_287449]
-
pleacă și-ncepe să colinde./ Aprind înc-o țigară și fumeg lângă ea./ Și-o beau pe îndelete, să țină cât cuprinde./ Ca Timpul ce în palmă mă ține și mă bea.” Muzica versului folcloric este persistentă, ca în Vânzătoarea de iluzii: „Sta desculță arcuind/ Șolduri dulci ca un colind / Pe sub șarpele din ochi / Bun de boală și deochi.” Omul de lut, din familia Nopților lui Macedonski, i-a cerut lui C. două decenii de cizelare, dar și încercarea resurselor sale vizionare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286120_a_287449]
-
Aviv, 1984; La lumina lămpii, Tel Aviv, 1985; Șlefuitorul de lentile, Tel Aviv, 1988; Cu dragoste, cu patimă, cu ură, Tel Aviv, 1994; Zilnicele prăbușiri, Tel Aviv, 1995; [Poezii], AMI, 40-51; Cu și fără Ea, Tel Aviv, 1998; Sertarul cu iluzii, postfață Andrei Strihan, Iași, 1998. Repere bibliografice: Solo Har, Generația confruntărilor, București, 1997, 145-151; Cristofor, Țara Sfântă, 37-40; Manolescu, Enciclopedia, 131; Aczél, Scriitorii rom. Israel, 49-51. E.-E.T.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286120_a_287449]
-
Închipuia. După cum observă Ken Blanchard, autorul lucrării The Servant Leader, adevărata putere a conducerii este În prezent influența, nu autoritatea. Managerul din ipostaza anterior menționată a descoperit că, astăzi, controlul la locul de muncă este În mare măsură doar o iluzie. În cu totul alte circumstanțe, un alt „manager” a avut parte de un refuz al autorității asemănător. Mitul puterii conferite de poziție Imediat după războiul din Golful Persic, numărul simpatizanților lui George H.W. Bush a atins cote fără precedent
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
se gândească că sensul de independență al Sulmonezului, care nu tolera niciun fel de constrângere, constituia, în cel mai bun caz, împreună cu alte forțe asemănătoare, o contrabalanță la autoritatea crescândă a împăratului; Augustus, însă, nu putea să-și facă nicio iluzie asupra sensului ovidian de "libertate", dar putea fi destul de sigur asupra sensului de libertate în concepția lui Paulus și a opozanților, gândind, poate cel puțin la început -, că întoarcerea libertății antice ar trebui să se întâmple prin intermediul său. Și în
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
luată. Fermitatea lui Augustus se explică prin faptul că Împăratul a evaluat corect adevăratele interese ale lui Ovidiu și ale lui Fabius, unul adula, celălalt accepta, favoriza, alimenta această exaltare din partea unui prieten apropiat și rudă. Nu era loc de iluzii. Augustus a ținut bine minte atitudinea lui Paulus și cu următoarea ocazie avea să se arate nemilos față de el. Ovidiu și Marcia aveau, deci, dreptate când se acuzau de moartea lui Paulus. Nu se poate afirma cu precizie dacă acea
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
că, în ultima perioadă a principatului, a avut loc o schimbare în raporturile dintre clasa conducătoare și Augustus. O societate augustană aproape idilică în prima parte a regimului său și sfâșiată de confruntări decisive în ultima parte, poate fi o iluzie istorică 466. În atitudinea lui Ovidiu cu privire la cele spuse mai sus, așa cum se reflectă în activitatea sa poetică nu există nici o deficiență, ci o coerență perfectă. Așa cum am văzut din opera lui Ovidiu, nici nu se poate vorbi de o
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
de contact au mai fost numite și “puncte de contact”, denumire improprie deoarece ele reprezintă totuși o suprafață. Nu acceptăm nici denumirea de “suprafață de contact”, justificată de faptul că uzura mărește aria de contact. Nu dorim să se creeze iluzia că acest contact interproximal poate avea orice dimensiune. Când reconstituim terapeutic aria de contact o vom face individualizat ca o contraimagine a ariei de contact a dintelui vecin și în raport cu situația reală din cadrul arcadei. Ideal, suma suprafețelor tuturor ariilor de
Morfologia dinţilor şi arcadelor dentare by George COSTIN () [Corola-publishinghouse/Science/100971_a_102263]
-
Îndreptat”, a căuta „rima mîndră” etc. A osteni, a lucra, a Îndrepta, a preface sînt verbe ce se repetă În artele lui poetice (Epistolele). Verbele ar putea fi Înscrise Într-o figură retorică: aceea a desăvîrșirii: travaliul lent, obsesia gramaticii, iluzia perfecțiunii. În același timp: figură a răbdării și a sterilității (prin frînarea posibilităților de invenție În poezie). Alexandrescu crede că „osteneala și răbdarea pot orice dobîndi”. El pune stilul Înaintea talentului. Nu este, din această pricină, neliniștit cu adevărat În fața
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]