13,823 matches
-
exploatată în condiții de minimă întreținere tehnică. Există însă și situații diferite dezvoltate în condiții fizico-geografice asemănătoare, în care anumite tronsoane de frontieră sunt străbătute de mai multe drumuri de acces: frontierele dintre Algeria-Mauritania, Algeria Mali, Algeria-Niger, Mauritania-Senegal, Eritrea-Djibouti sunt străbătute de câte 2 drumuri, frontierele Mauritania-Sahara Occidentală, Maroc-Sahara Occidentală, Somalia Etiopia, Somalia-Kenya sunt traversate de câte 4 șosele, iar Mauritania-Mali și Siria-Irak sunt legate prin câte 5 căi de acces. În peninsula arabă se găsește și singura dyadă terestră fără
Lumea arabă - un spațiu geopolitic intermediar by Cezar Teclean () [Corola-publishinghouse/Science/1590_a_3053]
-
faptelor, nu adevărul empiric al istoricilor, ci adevărul discursului despre cele două fenomene, pe care le-a legat de instanța puterii social-politice și de posibilitatea lui de a se produce prin discursuri. În viziunea sa, "producerea adevărului este în întregime străbătută de raporturi de putere"70, iar discursurile publice comportă interdicții de limbaj (ceea ce ar putea fi spus, fără a fi spus sau explicat în spațiul public!). Știința despre sex, până la Freud, este "făcută din eludări"71. Un discurs care ascunde
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
cam ireală se așternea pe fotografiile pe care le cercetam în fața unei ferestre deschise. Erau cele mai vechi poze din albumele noastre. Imaginile din ele treceau dincolo de hotarul imemorial al revoluției de la 1917, înviau vremea Țarilor, ba chiar mai mult, străbăteau cortina de fier atât de solidă în perioada aceea, ducându-mă când în piața din fața unei catedrale gotice, când pe aleile unei grădini a cărei vegetație mă lăsa perplex prin geometria ei infailibilă. Mă cufundam în preistoria familiei noastre... Deodată
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
de parcă viața mea începuse în clipa aceea. A doua amintire nu putea fi datată, atât era de îndepărtată. Nici măcar nu era un «eu» precis în nebulozitatea ei. Doar senzația intensă de lumină, mirosul înțepător al ierburilor și niște dâre argintate străbătând densitatea albastră a aerului - cu mulți ani mai târziu aveam să-mi dau seama că erau funigei. Insesizabilă și confuză, sclipirea aceea avea să-mi devină totuși dragă, căci reușisem să mă conving că era vorba de o reminiscență prenatală
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
pe sine și extraordinar de senină. Povestea ei, devenită de mult o legendă, o punea mai presus de grijile muritorilor de rând. Nu, nu i-am văzut nici o lacrimă. Doar o crispare dureroasă a buzelor, mici zvâcnituri care i-au străbătut obrajii, un freamăt fugar al pleoapelor... Eram așezați pe covorul presărat cu ghemotoace de hârtie și ne dedam unui joc pasionant: scoțând pietricelele din învelitoarele lor albe, le comparam - când un ciob de cuarț, când o pietricică rotundă, netedă și
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
în fotografiile din cele mai vechi albume ale bunicii. Acostând în barcă la zidul unei clădiri, el proptea o scară și se cățăra spre o fereastră de la etajul întâi. Era Vincent, unchiul Charlottei și reporter la Excelsior. De la începutul potopului, străbătea astfel străzile capitalei în căutarea evenimentului-cheie al zilei. Hrana rece a președintelui era un astfel de eveniment. Și chiar din barca lui Vincent era făcută fotografia aceea năucitoare pe care o cercetam pe o tăietură de ziar îngălbenită: trei bărbați
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
căutarea evenimentului-cheie al zilei. Hrana rece a președintelui era un astfel de eveniment. Și chiar din barca lui Vincent era făcută fotografia aceea năucitoare pe care o cercetam pe o tăietură de ziar îngălbenită: trei bărbați într-o ambarcațiune precară străbătând o vastă întindere de apă, mărginită de clădiri. O legendă dădea următoarea explicație: „Domnii deputați se duc la sesiunea Adunării Naționale”... Vincent încăleca pe pervazul ferestrei și sărea în brațele surorii lui, Albertine, și ale Charlottei, care se refugiaseră la
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
curând, aveau să producă mai mult oțel decât toate țările din lume laolaltă, cu holdele lui de grâu care unduiau de la Marea Neagră până la Pacific... Cu stepa aceea fără de hotar. Și, în balconul nostru, o franțuzoaică ne vorbea despre barca ce străbătea un oraș mare, inundat, și acosta la zidul unei clădiri... Am tresărit încercând să înțelegem unde eram. Aici? Acolo? În urechile noastre se stingea șoapta valurilor. Nu, nu era pentru prima oară că remarcam dedublarea aceea în viața noastră. Să
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
capul meu: fără să fiu întrebat, am început să vorbesc despre Nicolae și Alexandra, despre vizita lor la Paris. Intervenția mea a fost atât de neașteptată, iar detaliile biografice, atât de abundente, încât profesorul a părut încurcat. Chicote nedumerite au străbătut clasa: elevii nu știau dacă trebuia să considere discursul meu un act provocator sau un simplu delir. Dar deja profesorul stăpânea din nou situația subliniind: - Țarul a fost răspunzător de cumplita învălmășeală de pe câmpia Hodinka - mii de oameni călcați în
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
de cartierele elegante din Boiarsk. Mizeria lor era mai puțin bătătoare la ochi pe străzile cotite, înecate în zăpadă. Și-apoi, era așa de bine, la întoarcerea de la școală, să urci treptele vechi de lemn care scârțâiau sub pași, să străbați antreul întunecos, ai cărui pereți din bârne erau acoperiți cu o blană groasă de promoroacă, și să împingi ușa grea, care ceda cu un icnet scurt foarte viu. Iar acolo, în încăpere, puteai să stai o clipă fără să aprinzi
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
părea mai degrabă să-i amuze, zâmbeau, înduioșați de micuța ființă ce se lăsa în voia lor fără să spună nimic, impresionați de nevoia lui atât de firească în universul acela inuman... Nici o surpriză nici când, în țăcănitul șinelor, noaptea, străbătea o șoaptă: se anunța moartea unui pasager îngropat în densitatea vieților învălmășite. O singură dată, în decursul acelei lungi traversări jalonate de suferință, de sânge, de boli, de noroi, i s-a părut că întrevede un crâmpei de seninătate, de
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
pâlpâiau. „Ce proastă sunt!, și-a spus ea deodată. Asta e strada pe care locuiește unchiul meu...” S-a deșteptat, tresărind brusc. Trenul, oprit în plin șes, era plin de un zumzet nedefinit: o bandă îl ucisese pe mecanic și străbătea acum vagoanele, confiscând tot ce-i cădea în mână. Charlotte și-a scos broboada și și-a acoperit capul, înnodându-i colțurile sub bărbie, cum fac țărăncile bătrâne. Apoi, zâmbind încă la amintirea visului său, și-a aranjat pe genunchi
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
la Boiarsk, iarna se instalase de mult. Dar în ziua aceea aerul era călduț, gheața de sub pod se acoperise cu pete mari, umede. Primul semn de moină. Și fulgii mari, leneși, zburătăceau în liniștea albă a maidanelor pe care le străbătuse de atâtea ori în copilărie... Cu cele două ferestre înguste ale sale, izba părea să o zărească de departe. Da, casa o privea apropiindu-se, fațada ei ridată era însuflețită de o strâmbătură imperceptibilă, de bucuria amară a revederii. Charlotte
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
mamei mele... - Oribila moștenire economică și culturală lăsată de țarism... În cele din urmă, fără vlagă, Charlotte a șoptit: - Ascultați, dați-mi, vă rog, înapoi actele... Vocea șefului parcă s-a lovit de un obstacol. Un spasm rapid i-a străbătut chipul. A ieșit din birou fără să spună nimic. Profitând de absența lui, Charlotte a aruncat o privire pe teancul de broșuri. Titlul a cufundat-o într-o perplexitate fără margini: Pentru a termina cu desfrâul din celulele Partidului (recomandări
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Nu degeaba o evocau adulții prin aluzii însoțite de clătinări din cap sugestive. Era un fel de tabu în jurul căruia se învârtea istorisirea lor descriind astfel decorul. Vedeam mai întâi un râu curgând pe pietricele netede, apoi un drum care străbătea nemărginirea deșertului. Iar soarele începea să se legene în ochii Charlottei, obrajii ei se învăpăiau de la arsura nisipului și cerul răsuna de nechezaturi... Scena căreia nu îi înțelegeam sensul, dar căreia îi percepeam densitatea fizică, pierea. Adulții suspinau, schimbau vorba
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
propriile lui legi. Mai precis, nu se scurgea, ci unduia în jurul fiecărui eveniment evocat de Charlotte. Fiecare fapt, chiar și perfect accidental, se încrusta pentru totdeauna în viața de zi cu zi a acelei țări. Cerul ei nocturn era întotdeauna străbătut de o cometă, cu toate că bunica, referindu-se la o tăietură din ziar, ne precizase data exactă a acelei apariții celeste: 17 octombrie 1882. Nu mai puteam să ne imaginăm turnul Eiffel fără să-l vedem pe austriacul smintit care se
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
liniștit. Votca atenua amărăciunea trecutului. Iar eu simțeam că musafirii noștri, chiar și nou-veniții, o iubeau cu toții pe franțuzoaica aceasta care acceptase fără să crâcnească destinul țării lor. Istorisirile acelea mă învățau multe. Ghiceam acum de ce sărbătorile de iarnă erau străbătute întotdeauna, în familia noastră, de un fior de neliniște, asemenea unui curent viclean care trântește ușile într-o locuință goală, la ceasul înserării. În ciuda veseliei tatălui meu, în ciuda cadourilor, a zgomotului pocnitorilor și a scânteierii bradului, neliniștea aceea impalpabilă era
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
rouă, în răcoarea nopții. Țara asta e prea mare ca să poată fi învinsă. Liniștea din câmpia asta nemărginită va rezista bombelor...” Niciodată nu se simțise atât de apropiată de pământul acesta. În timpul primelor luni de război, somnul i-a fost străbătut de o neîntreruptă perindare de trupuri mutilate pe care le îngrijea lucrând paisprezece ore pe zi. În orașul acela, la vreo sută de kilometri de linia frontului, erau aduse convoaie întregi de răniți. Adesea, Charlotte îl însoțea pe medicul care
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
pline de trupuri omenești ciopârțite. I se întâmpla atunci să observe, pe linia paralelă, un alt tren, plin de soldați proaspăt mobilizați, care plecau în sens opus, îndreptându-se spre front. Iureșul trupurilor mutilate nu contenea nici măcar în somn. Îi străbăteau visele, se adunau la hotarul nopților, o așteptau: infanteristul tânăr cu falca smulsă, a cărui limbă atârna peste pansamentele murdare, altul - fără ochi, fără chip... Dar, mai ales aceia, din ce în ce mai numeroși, care-și pierduseră brațele și picioarele - trunchiurile oribile fără
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
trupul ei erau pătrunse de limpezimea câmpului liniștit, de lumina fluidă a asfințitului. Degetele ei păstrau mirosul puternic de mărar și de ierburi uscate. Știa deja că viața aceasta, cu toată durerea ei, putea fi trăită, că trebuia să o străbați încet, trecând de la apusul acela de soare la mirosul pătrunzător al tulpinilor, de la tihna nemărginită a câmpiei la ciripitul unei păsări pierdute în văzduh, da, trecând de la cerul acela la reverberarea lui profundă, pe care o simțea în pieptul ei
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
știu de ce, dar amănuntul acela mă exalta chiar mai mult decât însuși turnirul...), da, îi vorbeam despre trăsăturile virile reliefate de dârele roșietice și despre tânărul viteaz care suna de trei ori în cornul lui cerând întăriri. Știam că Pașka, străbătând vara ca și iarna malurile Volgăi, visa în taină la întinderile marine. Eram fericit să găsesc în colecția mea franțuzească o luptă înspăimântătoare dintre un marinar și o enormă caracatiță. Iar cum erudiția mea se hrănea mai presus de orice
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
de cele povestite. Sprijinit în coate de balustrada micului balcon, o ascultam. Întrebările mele mașinale readuceau, ca ecou, scene din trecut contemplate de mii de ori în copilărie, imagini familiare, ființe cunoscute: coaforul de câini de pe cheiul Senei, cortegiul imperial străbătând bulevardul Champs-Élysées, frumoasa Otero, Președintele înlănțuindu-și iubita într-un sărut fatal... Acum îmi dădeam seama că Charlotte ne repetase toate istorisirile acelea, în fiecare vară, cedând voinței noastre de a asculta din nou povestea preferată. Da, exact, nu erau
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
am fost transpus în clipa suspendată de zâmbetul celor trei cochete. M-am pomenit în atmosfera aceea cu miresme de toamnă, nările mi-au fremătat, atât de pătrunzătoare era aroma amăruie a frunzelor. Am clipit din ochi în soarele care străbătea printre crengi. Am auzit zgomotul îndepărtat al unui faeton înaintând pe pavaj. Apoi șuvoiul încă neclar al câtorva replici amuzate, schimbate de cele trei femei înainte de a încremeni în fața fotografului... Da, intens, pe deplin, trăiam timpul lor! Efectul prezenței mele
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
iar viața a continuat, în ciuda războaielor, a satelor arse, a lagărelor. Da, dacă plângeam, o făceam în fața resemnării lor tăcute. Nu purtau pică nimănui, nu cereau despăgubiri. Trăiau și încercau să ne facă fericiți. Tatăl meu își petrecuse toată viața străbătând spațiile nemărginite dintre Volga și Ural, montând cu brigada lui linii de înaltă tensiune. Mama, dată afară din universitate după crima ei, nu avusese niciodată curajul de a-și reînnoi tentativa. Devenise traducătoare într-una dintre marile uzine ale orașului
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
patra nopți de nesomn. Exact înainte de sincopa aceea, mi s-a părut că surprind gândul febril al uneia dintre femeile violate, al celei care ghicea brusc că, în nici un caz, nu va fi lăsată să plece. Gândul acela care a străbătut beția ei silită, durerea ei, dezgustul ei - a răsunat în capul meu și m-a trântit la pământ. Când mi-am revenit, m-am simțit alt om. Mai calm, mai rezistent totodată. Ca un bolnav care, după o operație, se
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]