14,879 matches
-
tot aici „Hadi lap” („Foaia oștirii”) și un număr de proclamații revoluționare (exemplare ale acestora pot fi văzute la muzeul amintit din Cluj). Căianu a primit în 1652 o culegere realizată de profesorul său, Mátyás Seregély, ca premiu pentru buna învățătură. Căianu o primește sub formă incompletă și va prelua sarcina adăugirii ei, activitate pe care o continuă până în 1671, la Lăzarea. "Codex Caioni" cuprinde 346 de piese foarte variate, reflectând pe deplin interesele muzicale ale epocii (îndeosebi pe cele ale
Ioan Căianu () [Corola-website/Science/301019_a_302348]
-
Genealogia (gr. γενεαλογία, din γένος "genos" - rasă, familie; λόγος "logos" - cuvânt, învățătură, știință) este una dintre cele mai vechi, dar și printre cele mai importante, științe auxiliare ale istoriei având drept scop studiul nașterii și evoluția famiililor, înrudirile care se stabilesc între persoanele unei epoci, evoluția acestor înrudiri în timp, precum și rolul
Genealogie () [Corola-website/Science/301011_a_302340]
-
financiar direct al Guvernului României și cel al Primăriei comunei Castelu, între anii 2004-2005. Tot în această perioadă, vechiului corp de clădire al școlii i-a mai fost adăugat unul nou, situat lângă cel dintâi, pentru a facilita accesul la învățătură numărului ridicat de elevi pe care satul îl are în prezent. Lângă școală, s-a ridicat în anul 2005 prin proiect guvernamental o modernă sală de sport în care elevii nisipăreni își desfășoară activitățile din aria curriculară de specialitate, dar
Nisipari, Constanța () [Corola-website/Science/301145_a_302474]
-
de numele căreia se leagă o generație întreagă de dascăli, dintre care amintim fam. Galeriu Toader. Localul școlii cuprindea o sală de clasă și două cămăruțe pentru locuința învățătorului. Fiii învățătorului, Vasile și Constantin Galeriu, au purtat mai departe făclia învățăturii, luminând generații de tineri, care au devenit, la rândul lor, dascăli sau gospodari de frunte ai comunei. În anul 1958, s-a construit noul local al școlii gimnaziale, care a scos generații de absolvenți, de pregătirea lor ocupându-se, cu
Sticlăria, Iași () [Corola-website/Science/301308_a_302637]
-
al XI-lea până în secolul al XV-lea, a fost un element dominant în instituțiile de învățământ religios și în universitățile Europei, avea ca scop principal alcătuirea unui sistem logic, în care să se reunească filosofia greacă și romană cu învățătura creștină. La început erau denumiți "scolastici" toți învățații din școlile monahale medievale, dar mai târziu termenul s-a limitat la profesorii de filosofie și teologie din universitățile epocii respective. Interesul principal al scolasticilor nu consta în descoperirea și cercetarea unor
Scolastică () [Corola-website/Science/301333_a_302662]
-
este izvorul adevărului și al oricărei forme de cunoaștere, el nu se poate exprima în moduri diferite și contradictorii. Orice contradicție între rațiune și revelația divină rezultă fie dintr-o folosire falsă a rațiunii, fie dintr-o interpretare greșită a învățăturii creștine. În cazul imposibilității unei trăsături comune, se dă totdeauna prioritate credinței, opinia teologilor fiind determinantă față de cea a filosofilor. Poziția scolasticilor era în contrast evident cu teoria adevărului dublu a filosofului și medicului arab Averroes (1126-1198) din Spania, din
Scolastică () [Corola-website/Science/301333_a_302662]
-
1126-1198) din Spania, din aceeași perioadă istorică. Averroes considera că adevărul poate fi descoperit fie pe calea filosofiei, fie prin mijlocirea teologiei islamice, doar că prin filosofie se atinge un nivel superior de cunoaștere și, în caz extrem, poate contrazice învățătura islamului. În perioada de dezvoltare amplă a scolasticii, filosoful și teologul italian Toma din Aquino realizează în scrierile sale un echilibru între rațiune și credință. Învățatul scoțian John Duns Scotus restrânge tot mai mult domeniul adevărului bazat pe rațiune și
Scolastică () [Corola-website/Science/301333_a_302662]
-
cunoștințe considerate rodul gândirii filosofice, în realitate se bazează exclusiv pe credință. Scolasticii acordau un deosebit respect așa ziselor autorități filosofice și teologice, în special filosofilor anichității greco-romane și părinților bisericii, și se fereau să adauge ceva nou la vechile învățături. Acest fapt le-a atras mai târziu critica celor care i-au considerat comentatori lipsiți de originalitate ai textelor vechi. Aristotel era socotit drept o autoritate de necontestat, fiind numit "Filosoful". Scrierile Sfântului Augustin se bucurau de aceeași prețuire nelimitată
Scolastică () [Corola-website/Science/301333_a_302662]
-
se bucurau de aceeași prețuire nelimitată în domeniul teologiei, fiind depășite doar de Sfintele Scripturi și de textele oficiale ale conciliilor bisericești. Metoda preferată a scolasticilor consta în operarea cu vocabularul logic și filosofic al lui Aristotel, atât în predarea învățăturilor, cât și în argumentare și dialog. Discuțiile pe teme teologice se bazau pe Biblie și pe "Sententiarum Libri Quator" ale lui Petrus Lombardus, care reuneau cugetările și concepțiile vechilor părinți ai bisericii. Cu timpul s-au dezvoltat treptat în practică
Scolastică () [Corola-website/Science/301333_a_302662]
-
discuțiilor se găsea dialogul public. Fiecare profesor al unei universități medievale era obligat să susțină de mai multe ori pe an o discuție pe o anumită temă în fața întregului corp profesoral și a studenților și să răspundă întrebărilor critice privind învățăturile predate. În secolul al XIII-lea aceste dispute au devenit mai flexibile, pentru ca un secol mai târziu să devină un pur exercițiu de retorică, interesând mai puțin conținutul temelor și tot mai mult subtilitățile și nuanțele formale. Acest fapt a
Scolastică () [Corola-website/Science/301333_a_302662]
-
În Spania, scolastica a avut o perioadă înfloritoare în secolul al XVI-lea cu dominicanul Francisco de Vitoiria și iezuitul Francisco Suárez. În anul 1879, Papa Leon al XIII-lea a încercat să readucă în actualitate tezele scolasticii, în special învățăturile lui Toma din Aquino (Neotomism), dând naștere unui curent ce a fost denumit Neoscolastică, care a avut răsunet în scrierile gânditorilor francezi Jacques Maritain și Étienne Gilson.
Scolastică () [Corola-website/Science/301333_a_302662]
-
ortho" - drept, corect) și δοξα ("doxa" - slăvire sau, într-un înțeles mai general, opinie), traducându-se, deci, literal „dreapta-slăvire”, cu înțelesul de „credință, opinie corectă”, sau „dreapta-credință”. Este de menționat că și unele din celelalte biserici creștine își consideră propriile învățături ca fiind drepte, sau chiar singurele drepte. Bisericile Ortodoxe Răsăritene reunesc astăzi o parte importantă a credincioșilor creștini. Istoric și cultural, ele sunt purtătoare ale unei tradiții bogate, dezvoltate de-a lungul a două milenii de viață creștină într-o
Biserica Ortodoxă () [Corola-website/Science/301429_a_302758]
-
fi fost adus în Dobrogea chiar de Apostolul Andrei, deci foarte de timpuriu. Prima mențiune scrisă privind martiriul unor creștini pe teritoriul românesc datează din anul 290 și se referă la doi mucenici răsăriteni, Epictet și Astion. Trăirea în spiritul învățăturii lui Iisus a devenit însă un mod de viață și pentru un mare număr de locuitori ai meleagurilor românești. Ca dovadă, Biserica Ortodoxă Română a canonizat mai mulți sfinți și mucenici, ultimul dintre aceștia fiind monahul Gheorghe de la Cernica (în
Biserica Ortodoxă () [Corola-website/Science/301429_a_302758]
-
Siro-iacobită, Etiopiană, Eritreană și Indiană. Diferența principală este una ce ține de hristologie. Biserica Ortodoxă susține, conform hotărârilor Sinodului de la Calcedon, că Hristos are două naturi (φισισ - firi), omenească și dumnezeiască, "nedespărțite, neîmpărțite, neamestecate și neschimbate". Bisericile necalcedoniene contestă această învățătură, fie într-o formă radicală numită monofizitism (Dumnezeu fiind considerat a avea o singură natură/fire, cea dumnezeiască), fie într-o formă mai moderată numită miafizitism (Dumnezeu fiind considerat a avea o singură natură, dar compusă). Deși, începând cu secolul
Biserica Ortodoxă () [Corola-website/Science/301429_a_302758]
-
iminentă unire între ortodoxie și anglicanism, în urma evoluțiilor acestuia din urmă după cel de-al Doilea Război Mondial s-a ajuns la o serie de poziții ireconciliabile, nemaiputându-se vorbi de un crez comun. Pe lângă amplificarea în anglicanism a unor învățături de credință (neo)protestante, diferendul fundamental cu ortodoxia este dat de viziunea diferită a anglicanilor în privința hirotoniei femeilor și a acceptării homosexualității. Între Biserica Ortodoxă și Biserica Romano-Catolică există o sumă de deosebiri doctrinare. Cele mai cunoscute dintre ele poartă
Biserica Ortodoxă () [Corola-website/Science/301429_a_302758]
-
predestinarea omului (potrivit căreia destinul omului este fixat dinainte de Dumnezeu, fără a putea fi schimbat prin deciziile libere ale individului) și susține libertatea deplină a acestuia de a își alege singur propriul destin. Pe lângă deosebirile esențiale arătate mai sus privind învățăturile "Sola Scriptura" și "Sola Fide", mai există o multitudine de diferențe, care variază în funcție de denominația neoprotestantă. Dintre acestea, amintim: Există astăzi 14 biserici ortodoxe locale autocefale și 2 autonome, aflate între ele în comuniune euharistică; mai sunt, de asemenea, una
Biserica Ortodoxă () [Corola-website/Science/301429_a_302758]
-
textul elaborat se arată clar că «noi proclamăm în el în mod egal două voințe naturale sau două voi și două principii naturale de acțiune care nu se supun nici unei diviziuni, nici unei schimbări, nici unei împărțiri, nici unei confuzii, în acord cu învățătura Sfinților Părinți». O altă contribuție a sinodului a fost stabilirea Pentarhatului (format din episcopiile Romei, Constantinopolului, Alexandriei, Antiohiei și Ierusalimului).
Al treilea conciliu de la Constantinopol () [Corola-website/Science/301448_a_302777]
-
Caldeea antică. În această țară, precum și în țările învecinate, inclusiv în Egipt, crucea era folosită ca simbol al zeului Tamuz [având forma misticului Tau, inițiala numelui său]. Spre mijlocul secolului al III-lea A.D., bisericile fie se îndepărtaseră de unele învățături ale credinței creștine, fie le falsificaseră. Pentru a mări prestigiul sistemului ecleziastic apostat, păgânii erau primiți în biserici fără să fie regenerați prin credință și li se permitea să-și păstreze, în mare parte, semnele și simbolurile păgâne. Astfel, Tau
Cruce creștină () [Corola-website/Science/301447_a_302776]
-
Dictionary of New Testament Words, de W. E. Vine (Londra, 1962), p. 256. „Este straniu, totuși adevărat, că, cu mult înainte de nașterea lui Cristos și de atunci încoace, crucea era folosită ca simbol sacru în țări în care nu ajunseseră învățăturile Bisericii. ... Grecii, care i se închinau lui Bachus, tirienii, care i se închinau lui Tamuz, caldeenii, care i se închinau lui Bel, și scandinavii, care i se închinau lui Odin, toți au folosit un obiect cruciform în închinarea adusă acestora
Cruce creștină () [Corola-website/Science/301447_a_302776]
-
pentru ca retras în munți, să poată redacta în liniște un răspuns fundamentat atacurilor pastorului Magyari. În replica sa Pázmány a arătat cu acribie că dogmele și instituțiile prezentate de Magyari drept invenții papale își au suportul în evanghelii, deci în învățătura nemijlocită a lui Isus Cristos. Argumentului că biserica romană ar trebui părăsită pentru că la sânul ei se găsesc și oameni slabi, Pázmány i-a răspuns cu sfatul ca acela care dorește să abandoneze din acest motiv biserica Romei, să o
Petrus Pázmány () [Corola-website/Science/300032_a_301361]
-
fundamentale ale ideologiei, precum respectul față de valorile tradiționale, credința și familia. Democrația creștină este o ideologie politică, care urmărește să aplice principiile creștine în politica publică. Ea a apărut în Europa secolului al XIX-lea sub influența conservatorismului și a învățăturii catolice sociale. Ea continuă să fie influentă în Europa și în America Latină, deși într-un număr de țări etosul ei creștin a fost diluat de secularizare. În practică, democrația creștină este, adesea, considerată conservatoare pe probleme culturale, sociale și morale
Creștin democrație () [Corola-website/Science/300174_a_301503]
-
preot greco-catolic de pe Valea Someșului. A avut alți patru frați, între care și Emil Hațieganu. A absolvit gimnaziul superior greco-catolic din Blaj, unde a fost coleg de clasă cu viitorul cardinal Iuliu Hossu, ambii fiind cunoscuți ca elevi excepționali la învățătură. A urmat cursurile Facultății de Medicină ale Universității din Cluj. În 1910 și-a încheiat studiile cu un strălucit doctorat și a devenit asistent al profesorului Zsigmond Purjesz. Un portret al profesorului Purjesz s-a aflat în cabinetul profesorului Hațieganu
Iuliu Hațieganu () [Corola-website/Science/300208_a_301537]
-
poate fi obținută prin autoflagelare, (o altă practică a sectanților). Precum cei mai mulți creștini-ortodocși, Rasputin credea cu tărie că trupul lumesc este un dar sacru oferit de Dumnezeu. Dobândirea harului divin prin afundarea în păcat pare să fi fost una dintre învățăturile secrete pe care le-a predicat și practicat Rasputin în cercul aristocratelor. Ideea că dobândirea harului divin se poate face prin îndreptarea păcatelor nu era una nouă. Se înțelegea că păcatul este o parte de neseparat a condiției umane, responsabilitatea
Grigori Rasputin () [Corola-website/Science/300212_a_301541]
-
Învățătura despre - termen care nu apare în Sfânta Scriptură - își face simțită prezența în filozofia creștină prin intermediul crezurilor postniceene. Unul dintre acestea este exprimat în simbolurile de credință creștine, mai cu seamă în Simbolul atanasian: - Tatăl este creator, dar co-mântuitor, co-sfințitor
Sfânta Treime () [Corola-website/Science/300218_a_301547]
-
două ipostaze și respectiv o ipostază). Această credință este acceptată de multe din mișcările creștine contemporane. Teofil al Antiohiei este primul autor patristic care folosește termenul de „Treime”. Primele două concilii ecumenice (Niceea - 325 și Constantinopol - 381) au statornicit definitiv învățătura de credință a Bisericii, inclusiv dogma Sfintei Treimi, astfel că din secolul al IV-lea după Hristos se poate vorbi de o "adevărată cinstire în toată lumea creștină a Sfintei Treimi." Doctrina Sfintei Treimi exprimată în forma: „Tatăl, Fiul și Sfântul
Sfânta Treime () [Corola-website/Science/300218_a_301547]