17,219 matches
-
fugă, cu părul zbârlit și cu o teroare de un anumit fel, necunoscut până atunci și nemaiîntîlnit nici de-atunci încolo. Centrul, centrul obscen și mizer al clipelor vieții mele... "Stai!" îmi striga Lulu. Stai că am glumit, Victoraș!" Dar alergam din toate puterile, încercînd să ajung undeva, deși lespezile păreau să se-ntindă la nesfârșit, pierzîndu-se-n întuneric. Auzeam în urmă țocănitul unor pantofi de damă. într-un târziu am zărit în penumbră intrarea unei scări. Am luat-o într-acolo
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
163 Merg mai departe fără pauze de meditație, până la capăt, oricare ar fi el, orice ar aduce, oroare sau beatitudine. Dar să fie, în sfârșit, adevărul... Ne-au sculat a doua zi foarte devreme și ne-au gonit la înviorare. Alergam prin dimineața veselă și înghețată, încă amețiți, dar recunoscători pentru soarele ușor, orbitor, care țâșnea prin frunziș. Lulu era iarăși insul zălud de pe terenul de baschet, ridicol de scund și cu umeri prea largi, alergând pe lângă Fii și făcînd-o mereu
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
ne-au gonit la înviorare. Alergam prin dimineața veselă și înghețată, încă amețiți, dar recunoscători pentru soarele ușor, orbitor, care țâșnea prin frunziș. Lulu era iarăși insul zălud de pe terenul de baschet, ridicol de scund și cu umeri prea largi, alergând pe lângă Fii și făcînd-o mereu să râdă. Imediat cum deschisesem ochii îl căutasem speriat din priviri. Când l-am zărit mi s-a făcut iarăși rău, deși eram mult mai detașat emoțional, ca sub influența unuia dintre acele analgezice care
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
scrie. A naște. Tudor Svetlana Cârstean (Marguerite Duras) 1. Cred că soarele a răsărit undeva dincolo de zidurile camerei, dar nu mai văd nimic și nu-mi mai imaginez lumea de-afară, ce fac oamenii, în ce fel se mișcă, cum aleargă și se-nghesuie în autobuze, cum se privesc furioși. Doar aud. Stau aici, pe patul din Polizu, castanii sunt în floare, e un fel de parfum prin aer de la castanii ăștia, un parfum care intră discret printr-un mic geam
A scrie. A naste. Tudor. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Svetlana Cârstean () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1767]
-
Acolo se născuseră toți verișorii mei. Eu m-am născut la oraș. Dacă încetineai pasul, când treceai prin fața clădirii modeste, cu ferestrele foarte aproape de stradă, puteai auzi zgomote înfricoșătoare - așa spuneau ceilalți copii, de aceea eu mergeam repede, repede, aproape alergam, și chiar fără să-mi acopăr urechile cu mâinile amândouă, îmi opream auzul, îmi interziceam să aud orice zgomot ar fi venit dinăuntru. Ca atunci când îți ții respirația sub apă, până ieși din nou la suprafață. Acolo femeilor li se
A scrie. A naste. Tudor. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Svetlana Cârstean () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1767]
-
ochilor părăsiți de lumină?! Aida era toată o fluturare, un fâlfâit de aripi, sau aveam eu impresia asta pentru că o zăream doar câteva secunde, de obicei când venea nu stătea mult, îi pândeam plecarea prin ușa întredeschisă de la camera mea, alergam apoi la fereastră și-i urmăream drumul până la poarta de la stradă, eu locuiam la parter, iar familia Voinea își avea apartamentul sus, la etajul întâi, alteori ieșeam întâmplător, între ghilimele, și-atunci coboram împreună strada până în stația de autobus, ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
a surprins mama cu un bărbat străin, Fii acum cuminte și du-te acasă! Nu te gândi la nimic, ascultă-mă! Voiam numai, Taci! vocea ei mângâioasă foarte aproape de chipul meu, Hai, du-te acum! Și vino mâine! Și-am alergat ca nebun pe ușă lăsându-i cheia yale pe masa de bucătărie, lângă tava pregătită cu două pahare, a fost raza de soare oblică ce s-a răsfrânt pe buza unui pahar sau doar lacrimile mele neputincioase oprite bărbătește la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
mă întreabă ea ușor insinuant, Hai, vino! Iar eu cu tăria ce-o pot pune acum în vocea mea, Nu! mă privește scurt, înțelegându-mi înduplecarea și se smulge încet din îmbrățișarea mea neîncepută, fără cuvinte, îmi vine acum să alerg în urma ei, mai aveam atât de puțin până la ea acasă, să-i cer iertare, s-o cuprind pe la spate, mersul ei lent, ușor obosit îmi dovedește că tocmai acest lucru așteaptă, aproape seară, silueta ei a dispărut în cele din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
altă pereche de ochi, perfect normali care într-o fracțiune de secundă fură invadați de un vânt răscolitor de nebunie încât el nu rezistă acestei bătăi puternice, se ridică automat și o luă la fugă ca un nebun, iar eu alergai la fată s-o ajut să se ridice, Și eu nu-l întreb mai mult pe Doru, 2 august, sunt acasă la țară și-mi pregătesc rucsacul, mine dimineață plec cu Ana spre Moldova la mănăstiri, am deschis acest caiet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
de pe turla bisericii s-a topit acum în soarele rănit al asfințitului, de aici, de pe deal nu se mai vede nicio cruce pe turlă, numai soarele prins ca într-o lance ascuțită stropind în juru-i cu raze, și brațul tău aleargă grăbit pe blocul de schițe să nu-i scape nimic din această nuntire secretă, ți-am promis solemn când m-ai adus cu tine că nici nu-ți vei da seama că sunt și eu prin preajmă, de aceea nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
-mi spună părintele, inima mea de atunci îmi vorbea domoală, sfătuindu-mă, dar astăzi bătând nebunește doar la auzul unui glas anume, o rochiei albă cu buline roz oprindu-se deasupra genunchiului, cum pot avea încredere în inima asta ce-aleargă mânzește, cum să las inima asta de acum să vorbească în numele sufletului meu, înșelătoare e încrederea în hârtia albă, ai impresia că e de ajuns să spui ce te doare pentru a primi leacul tămăduitor, te face numai să vorbești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
n-are cum să te vindece, o mână prietenoasă se oprește pe umărul meu, părintele Ioan a murit! Dumnezeu să-l ierte! Pădurea întreagă a luat foc de la lumina aceea, știam eu că așa are să se întâmple, dar călugării grăbiți aleargă care încotro, Nu acolo, îmi vine să le strig, veniți să ducem apă, a luat foc pădurea! arde prin frunziș soarele, apunând în mii de culori, Theo! dar el trece pe lângă mine grăbit, Da! Părintele Ioan a murit! Și poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
vale Izvorul își aduce neclintit apele, dar nu-i nimeni acolo să-l întâmpine, se lasă înserarea deasupra mănăstirii, țin ceva în mâini, e Cartea părintelui Ioan, cine mi-a dat-o?! O las speriat pe treptele de piatră și alerg ca un nebun în întâmpinarea morții, Lasă-ți inima să vorbească! cuvintele acestea sunt oare pentru acum? sau să le păstrez bine încuiate pentru altă dată?! Cum aș putea descifra privirea ei din seara asta, albastră, întoarsă spre mine, descheindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
culoarea sânzâienelor, așa cum mi le amintesc eu, și Theo își desface larg brațele așteptând nerăbdător îmbrățișarea Corinei, ea râde lăsându-se sărutată de frate, Simțurile tale de artist, dragul meu, nu pot fi nicicând luate prin surprindere, Theo! Theo! copiii aleargă zgomotoși la el, agățându-se de picioarele lui, două mogâldețe, fluturând ca două stegulețe viu colorate, Theo îi ia în brațe pe rând și eu, sărutat scurt de Corina, mă străduiesc să-mi umplu nările de parfumul ei subtil, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
cel cu părul la fel de lung ca al surorii sale, e o diferență doar de un an între ei, Irina e cea mai mică, dar au aproape aceeași înălțime, și cine nu-i cunoaște ar crede că sunt gemeni, ei nu aleargă la mama lor, ci la Theo care nu înțelege prea bine ce se întâmplă la picioarele sale, Theo! Theo! Copiii îl iubesc la nebunie pe Theo, ei au înțeles, mama lor le-a explicat cum că Theo nu vede și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
locul unde o scenă sau alta trebuie plasată în biserică, Copiii, prin camera goală de mobilier și plină de tablouri, grație unei limbi comune pe care Corina a vorbit-o cu ei, au revenit satisfăcuți în universul accesibil vârstei lor, aleargă prin cameră, printre tablouri, Bunavestire, niște case și Fecioara stând în picioare dinaintea unui jeț, Theo îmi citește dintr-o carte pe care o ține mereu cu el, și ținând capul ușor aplecat; într-o mână poartă fusul cu fuior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
o întreb, Acolo! la un colț al casei lângă tufa scuturată de trandafiri, în acest joc dreapta și stânga nu mai contează, nici număratul din sută în sută, sărind ici-colo numărătoarea, eu mă îndrept spre colțul casei, ea a și alergat să se ascundă, încântată probabil de surpriza pe care le-a pregătit-o celorlalți doi parteneri de joc care vor aștepta o fetiță și în locul ei voi veni eu, o sută, două sute, Ileana a întrebat de tine, trei sute, ar trebui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
fost încă dat să vadă faimoasa cădere de apă a Izvorului, nimeni nu poate să explice de ce nu mai vine apa ca altădată, pe podețul de lemn, pe sub care curgea înainte după ce se aduna în scobitura din stâncă, trec curioși, aleargă copii, în adâncitura dintre pietre bani de metal, când eram eu mic nu era voie să pășească nimeni peste apă, pe podeț, nu mai vine apa dacă treci podul! mă amenința părintele Ioan, acum nu-și mai amintește nimeni de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
hainele ușoare de primăvară, pantofii, ciorapii de mătase, părul străbătut de vântul blând, parfumul lor adulmecat de nările mele flămânde, vitrinele spălate de două ori pe zi, zumzetul inconfundabil al Romei, Piazza Navona, Fântâna Fluviilor, ceasul din piață, porumbeii, copiii alergând, terasa plină, abia de mai găsesc un singur loc la o masă, aș bea o cafea, Fântâna celor patru fluvii, apa coborând în șiroaie vesele, Nilul, Dunărea, Gangele, nu-mi amintesc cel de-al patrulea fluviu, îl întreb pe vecinul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
coridorul luminat al facultății, lângă fereastră, vorbind în franceză unui străin despre mine însumi, tot despre mine vorbește acum și Mireille, dar ea nu-și dă seama și eu n-o înțeleg, o las însă să vorbească, în timp ce cărbunele meu aleargă grăbit pe coala de hârtie și mă încearcă sfâșietor sentimentul unei pierderi definitive, mi-a interzis s-o ating și fac un efort suprem de a mă concentra numai asupra desenului, nopțile ea dispare ca o cenușăreasă speriată, părăsindu-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
Paris, la întrebarea firească ce mi s-ar fi pus dacă ei ar ști adevărul, ce căutam la Paris, n-aș fi în stare să le răspund cum se cuvine, într-adevăr, ce căutam la Paris?! 22 iunie, în timp ce eu alerg ca un disperat pe la ambasadă încercând să-mi recapăt identitatea furată, Andrea încearcă să discute cu profesorii cu care ar fi trebuit să am examene, din fericire Andrea are o reputație foarte bună ca student și profesorii mă tratează și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
și am în fața mea o coală de hârtie, iar în mâna dreaptă un creion, nu mai văd nimic altceva, poate nici ochii nu-mi sunt cu adevărat deschiși, vocea foarte aproape peste umărul meu mă pune să desenez, mâna mea aleargă grăbită pe coala de hârtie, dar eu nu văd decât foaia albă, mintea mea nu poate să înțeleagă și abandonez orice constrângere, desenul îmi dă o plăcere neobișnuită, chiar dacă nu văd defel ceea ce desenez, optsprezece ani, inima mea se pornește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
pregătită pentru mantia arhanghelului Mihail și lacrimi mi-au curs pe obraji, fiindcă în acele momente de tensiune copilul din mine a înțeles că tatăl lui nu se va mai întoarce niciodată, și n-a fost destul și rusul a alergat repede la perete și și-a mânjit mâinile în vopsea și, izbucnind furios, a întins-o cu palma pe tot peretele, ceilalți care erau cu el s-au oprit speriați, au urlat ceva în limba lor și-au ieșit afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
frenezie să desenez, mă uit când la Ioan Gură de Aur orbit de soare, reflectorizant în lumină, când pe foaia mea albă pe care din câteva linii ușoare iese la iveală un alt Ioan Gură de Aur și mâna mea aleargă grăbită pe desen, o liniște fără margini mă cuprinde și urcă din adâncurile ființei mele fiindcă acum știu cum trebuie pictată biserica și eu nu voi putea picta altfel, 23 septembrie, pe locul rămas liber din altar lângă Ioan Gură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
e bătrân acum și fratele Rafael, nu se mai mișcă cu aceeași ușurință ca altădată și gândul meu se îndreaptă acum cu duioșie spre ochii lui rotunzi și apropiați, iluminați pe dinlăuntru de inima lui mare, de câte ori, mic copil, nu alergam în brațele lui, gata oricând să mă primească și să mă alinte și pe când încă nu știam că oamenii se împart în femei și bărbați, când credeam că pe lume există numai bărbați după asemănarea celor de la mănăstire, deși aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]