KorAP: Find »[drukola/base=ideal & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...542 543 544 ...606 >

15,139 matches

Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753

straturilor sociale. În plus, ideea națională a destinului istoric al românismului este înlăturată de ideea socială a luptei de clasă fără considerente naționale. Iar principiul motric al istoriei devine din lupta pentru împlinirea idealului național în lupta clasei muncitoare pentru idealul egalitar. "Chestiunea națională" în avangarda teoretică a marxism-leninismului. Istoricul relației dintre teoria marxistă și chestiunea națională este povestea unei acomodări progresive a naționalismului în interiorul cadrelor doctrinare ale marxismului. Începutul a fost, însă, marcat de conștiința deplină a ireconciliabilității principiale dintre

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
Prin impunerea tactică a dreptului de autodeterminare națională în agenda politică a socialismului, antinaționalismul manifest al marxismului radical a fost diluat. Însă acceptarea ideii naționale s-a realizat doar ca o concesiune tactică, înțeleasă ca o necesitate practică în vederea atingerii idealului comunist al societății post- naționale. În formulele lor ideologice pure, naționalismul și comunismul sunt mutual exclusive, fiind fundamentate pe principii de viziune și diviziune inerent antitetice. În practica politică însă, compromisurile nu pot fi ocolite, astfel că ideologii pragmatici au

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
a articulat memoria românească s-a răsfrânt cel mai pregnant asupra ideii de unitate spirituală și politică a neamului românesc. Reorientarea antinaționalistă antrenată de comunismul incipient a lovit serios în ideea de unitate națională, urmărind să o relege în dosul idealului unității de clasă a proletariatului român. Am arătat mai devreme cum categorizările identitare nu s-au mai făcut după criteriile verticale ale etniei, ci în funcție de criteriile orizontale ale liniilor de separație clasială. În acord cu această răsturnare, ideea de unitate

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
ale etniei, ci în funcție de criteriile orizontale ale liniilor de separație clasială. În acord cu această răsturnare, ideea de unitate a fost la rându-i orizontalizată. Unitatea națională, creând frontiere verticale între grupuri etnice și dizolvând clivajele sociale interne în urmărirea idealului de omogenizare simbolică a entității naționale, contravenea noii sensibilități socialiste, care lucra similar doar că în sensul orizontal, al omogenizării intra-clasiale. Drept urmare, întregul concept mitic al unității a fost redefinit radical, forțându-se glisarea bruscă de la semantica națională a unității

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
a perioadei, evenimentelor și actorilor realizată până la momentul respectiv. Cu toate acestea, tentația mitică nu poate fi complet anihilată. Mihai Viteazul și lupta sa dețin un capital simbolic mult prea prețios pentru a nu fi exploatat politic. Din simbol al idealului unității naționale, Mihai este convertit într-un simbol al independenței, faptele acestuia însemnând pentru români "trezirea demnității și năzuinței spre independență" (Roller, 1952, p. 182). Formarea statului național român este pusă într-o corelație cauzală cu dezvoltarea capitalismului. Unirea Moldovei

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
comunistă, România participa la "războiul imperialist", ale cărui tranșee au reprezentat "un uriaș abator pentru soldații care trebuiau să-și verse sângele numai pentrucă așa cereau interesele imperialiștilor din Apus și ale clicii exploatatoare din țară" (Roller, 1952, p. 512). Idealul naționalist de reîntregire a neamului prin alipirea Transilvaniei este doar un alt opiu al popoarelor administrat de capitaliștii burghezi, pe care "partizanii intrării în acțiune alături de Antantă [îl] flutură în fața opiniei publice în mod demagogic" (Roller, 1952, p. 509). Rostul

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
p. 103). Despre "Unire" însă, niciun cuvânt. În fapt, istoriografia comunistă operează o revizie majoră, schimbând principiul unității naționale cu principiul egalității sociale. În acord cu această revizie structurală, mișcarea românească pentru împlinirea ideeii naționale lasă locul mișcării muncitorești pentru idealul dreptății sociale. Dacă în manualele interbelice istoria modernă a românilor evolua pe axa dezvoltării luptei naționale, în era Roller a istoriografiei autohtone aceasta se desfășoară în cadrele emergenței, maturizării și împlinirii luptei proletariatului împotriva exploatării de clasă. Iar începând cu

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
atotcuprinzător de socializare a naționalului. Pe aceleași linii deja trasate, tema independenței este reconceptualizată, pe plan extern, din neatârnare politică a națiunii române în independență economică a statului în fața imperialismului occidental. Pe plan intern, independența îmbracă semantica luptei sociale pentru idealul egalitar, o luptă care va fi condusă, începând cu secolul XX, de Partidul Comunist Român. Componenta monarhică a memoriei naționale, adăugată în secolul naționalist ca urmare a evoluțiilor politice în direcția constituirii monarhiei dinastice, a primit o lovitură de grație

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
capitaliste. Strâns corelată cu această doctrină comunistă a salvării este martirologia partidului comunist, care înglobează totalitatea sacrificiilor muncitorești în luptele contra exploatatorilor capitaliști și a suferințelor proletare aduse de persecutările și represiunile claselor dominante. Mișcarea muncitorească și zbaterile acesteia în numele idealului dreptății sociale sunt așezate în prelungirea "luptei de veacuri a poporului [român] împotriva exploatării" (Roller, 1952, p. 6). Înlocuind ideea națională ca vector al istoriei românilor, istoriografia socialistă restructurează desfășurarea istorică a poporului român în funcție de marile momente de tensiune socială

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
1952, p. 693). O dimensiune aparte a martirologiei partidului comunist o reprezintă experiența carcerală axată pe teroarea îndurată în pușcăriile regimului burghezo-moșieresc fascizat. Închisoarea Doftana este transformată în nucleul sistemului concentraționar în care comuniștii, ca deținuți politici, au suferit în numele idealurilor socialiste. Sistemul represiv burghezo-moșieresc, în care "erau închiși și schingiuți luptătorii revoluționari" mai cuprinde, pe lângă Doftana, închisorile Mislea-Dumbrăveni (destinată femeilor), Galata, Tg. Ocna, Caransebeș, Aiud. "Dar Doftana simboliza Bastilia românească" (Roller, 1952, pp. 659, 660). Cutremurul din 10 noiembrie 1940

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
Gheorghe Asachi și Ion Heliade Rădulescu. Numitorul comun împărtășit de toți acești intelectuali rezidă în lupta lor culturală în numele ideii naționale. Istoriografia comunistă destramă acest panteon național, instalând în locul său panteonul proletar. Figurile incluse în acesta sunt încarnări umane ale idealului socialist urmărit de mișcarea muncitorească. Personajele dominante ale panteonului proletar postum sunt Nicolae Petrovici Zubcu Codreanu (1850-1879), fondator al luptei revoluționare; Ion C. Frimu, martir al cauzei sindicaliste, mort ca urmare a "maltratărilor suferite și a tifosului exantematic pe care

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
a ocolit totuși formula etnică a românismului. Programul... condamnă deopotrivă "naționalismul îngust", șovin, cât și "cosmopolitismul" antinațional, optând pentru formula națiunii proletare în detrimentul națiunii etnice. Noua concepție identitară promovată de autoritățile statale reclama o dublă loialitate din partea cetățenilor, atât față de idealul național, cât și față de cel socialist. În anii săi de maturitate politică, regimul comunist pretinde astfel o solidaritate duală, ipostaziată atât în identificarea cu aspirațiile naționale cât și în participarea la unitatea poporului muncitor. 3.5.4. Memoria național-comunistă: desovietizare

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
a dus greul bătăliilor împotriva cotropitorilor străini, pentru unirea țărilor române, pentru cucerirea independenței de stat, pentru închegarea statului unitar român" (p. 31). Totuși, odată cu dezvoltarea capitalismului, povara luptei revoluționare a fost preluată de proletariat, care devine nu numai "purtătorul idealurilor [sociale] ale maselor populare", ci și exponentul aspirațiilor înspre "făurirea unității naționale și a cuceririi independenței de stat" (p. 32). Revoluția "burghezo-democratică" din 1848, precum și înfăptuirea statului național din 1859 sunt "momente cruciale", "de o deosebită importanță istorică" atât în

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
retragerea aureliană, acțiunile (proto)românilor au fost ghidate de acel "instinct de unire" descoperit de R.G. Melidon: În ceasurile de mare primejdie, cnezatele au căutat să se unească între ele. Odată unite, nu s-au mai despărțit. Căci ținta lor, idealul lor era să formeze un stat mare, cuprinzînd tot poporul și tot pămîntul românesc" (Almaș și Fotescu, 1986, pp. 24-25). În versiunea național-comunistă, teza instinctului românesc de unire este reformulată în teza evoluției istorice inexorabile spre unitate statală: "situate de

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
1984 varianta naționalistă a evenimentului, sub titlul Revoluția populară de sub conducerea lui Horea. "Răscoala țărănească" devenea "revoluție populară", caracterul social, de clasă, al răscoalei era metamorfozat la rându-i în caracter național. Punând întreaga mișcare ca desfășurându-se sub egida idealului național, Pascu procede la etnificarea revoluției, ceea ce echivalează cu românizarea mișcării. Solidaritatea de clasă este pulverizată în fața solidarității naționale, țăranii români luptând împotriva nobililor maghiari. Revoluția populară a lui Horea avea și un pronunțat caracter naționalist, întrucât scopul final urmărit

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
Armată Sovietică", ieșirea din blocul Puterilor Axei și câștigarea războiului alături de Aliați este acum interpretată internalist, ca evenimentul lansator al "revoluției de eliberare socială și națională" (Petric și Ioniță, 1983, p. 7). PCR devine astfel purtătorul torței în care arde idealul luptei pentru dreptate socială și cel al libertății naționale. Evocând linia trasată în Program..., în care sarcina socială a Partidului era completată cu "misiunea sa istorică de apărare a intereselor naționale ale întregului popor" (1975, p. 49), literatura didactică propagă

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
internațională în "strălucita inițiativă de pace a tovarășului Nicolae Ceaușescu" (p. 250). Realegerile seriale în funcția de secretar general al PCR sunt tot atâtea prilejuri de efuziuni colective. Confirmarea lui Nicolae Ceaușescu, "cel mai strălucit fiu al clasei muncitoare, simbolul idealurilor de libertate, pace și progres ale poporului român, personalitate proeminentă [...] a vieții politice internaționale", în funcția supremă de secretar general "s-a înfăptuit într-o ambianță de un entuziasm și o înflăcărare fără precedent, dovedindu-se a fi emanația voinței

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
Programul... din 1974, adoptat drept "măreață carte de căpătîi" a discursului didactic (Almaș și Fotescu, 1979, p. 179), fixa teza că Partidul ipostaziază "înțelepciunea colectivă" a poporului român și a "națiunii noastre socialiste". În această calitate, de întrupare instituțională a idealului social și național, Partidul pretinde loialitate supremă și recunoașterea unanimă a rolului de călăuză politică a maselor. Dacă istoria modernă a României (1821-1918) stă sub semnul Națiunii, istoria contemporană a țării este ombilical legată de Partid. Destinul social-național românesc se

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
Războiul de Independență din 1877-1878. Din luptele de eliberare socială sunt eliminate cu desăvârșire, printr-o operație de extirpare discursivă de precizie chirurgicală, orice referință la Partidul Comunis Român. Singurele elemente reziduale ale istoriei proletare centrate pe lupta muncitorească în numele idealului libertării sociale sunt de găsit în referirile făcute la crearea Partidului Social- Democrat al Muncitorilor din România în 1893, care "a condus lupta pentru ziua de lucru de 8 ore, pentru dreptul muncitorilor de a participa la conducerea țării, pentru

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
suprafață printr-o zbatere a românilor cu ei înșiși în efortul de a deveni ceea ce, esențialmente, sunt - europeni. Noua schemă dominantă de interpretare a istoriei românilor este cea a europenismului. Meta-povestirea românității în meandrele istoriei este reașezată de pe linia împlinirii idealului național pe traseul intrărilor și retragerilor din "Europa". Rămâne metafora oceanică a fluxului și refluxului ca dispozitiv euristic de descifrare hermeneutică a sensului ascuns în destinul istoric românesc, însă apele naționalismului purtate de curenții independenței și unității naționale sunt înlocuite

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
prin introducerea lor într-un panteon. De cele mai multe ori, în jurul acestor figuri panteonizate este țesută ceea ce am numit a fi o martirologie. Regimul comunist și-a elaborat propriul său panteon proletar-partinic, prin canonizarea eroilor muncitori care s-au sacrificat în numele idealului luptei sociale. Răsturnarea regimului din 1989 a basculat și panteonul său proletar-partinic. Gradual, pe măsură ce manualele au început să abordeze subiectul regimului comunist (prima generația de manuale stopau narațiunea istoriei românilor odată cu sfârșirea celui de-al Doilea Război Mondial), a început

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
unei "nevoi de seninătate" (p. 3). 3.6.5. Memoria istorică românească "sub specie Europaea" "Politica regretelor" - paradigma etică europeană a memoriei în post- naționalism. După ce a apărut pe scena britanică a ideilor politice ca o doctrină emancipativă, îngemănată cu idealurile democrației și având ca finalitate politică înzestrarea cu demnitate a poporului prin împuternicirea subiecților cu drepturi civile (Greenfeld, 1992, p. 31), naționalismul de tip individualist-liberal inventat și articulat doctrinar în Anglia de-a lungul secolelor XVI-XVIII a trecut printr-o

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
participative, a fost așezată o înțelegere revizuită a patriotismului și identității naționale, în care etnicul și-a pierdut primordialitatea. Ceea ce are ca urmare o redefinire substanțială a tipului antropologic urmărit de regimul politic. Neîndoielnic, "fiecare societate își face un anumit ideal despre om, despre ceea ce trebuie să fie el, atît din punct de vedere intelectual, cît și fizic și moral", iar acest model uman este, "într-o oarecare măsură, același pentru toți cetățenii" (Durkheim, 1980, p. 38) [1911]. În contextul tranziției

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
om, despre ceea ce trebuie să fie el, atît din punct de vedere intelectual, cît și fizic și moral", iar acest model uman este, "într-o oarecare măsură, același pentru toți cetățenii" (Durkheim, 1980, p. 38) [1911]. În contextul tranziției postcomuniste, idealul de om despre care vorbește Durkheim ca finalitate a educației în societatea românească a luat forma cetățeanului angajat civic. De la zidirea antropologică a Românului Național în secolul al XIX-lea, revizuit în idealul omului socialist instituit de regimul comunist, s-

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
p. 38) [1911]. În contextul tranziției postcomuniste, idealul de om despre care vorbește Durkheim ca finalitate a educației în societatea românească a luat forma cetățeanului angajat civic. De la zidirea antropologică a Românului Național în secolul al XIX-lea, revizuit în idealul omului socialist instituit de regimul comunist, s-a trecut la construirea cetățeanului european sub auspiciile politice ale postcomunismului românesc. Călcând pe urmele analizei întreprinse de S. Szakács (2013), pașii ne poartă înspre aceeași destinație concluzională. Analiza de conținut tematică a

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]