14,132 matches
-
1820 (și mentalitatea rămîne aceeași, pînă la 1870) vede În eros cauza ce duce la nașterea simțului liric. Și chiar dacă nu e conștient de această subordonare, poezia ca atare nu face decît să nutrească (și să se nutrească din) această iluzie. Iluzia, Întîi, că omul ia act de existența lui prin revelația unei pasiuni (o pasiune care-l constituie, Întemeiază printr-o mistuire perpetuă) și, În al doilea rînd, iluzia că această pasiune creează În modul cel mai direct poezia. Sursele
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și mentalitatea rămîne aceeași, pînă la 1870) vede În eros cauza ce duce la nașterea simțului liric. Și chiar dacă nu e conștient de această subordonare, poezia ca atare nu face decît să nutrească (și să se nutrească din) această iluzie. Iluzia, Întîi, că omul ia act de existența lui prin revelația unei pasiuni (o pasiune care-l constituie, Întemeiază printr-o mistuire perpetuă) și, În al doilea rînd, iluzia că această pasiune creează În modul cel mai direct poezia. Sursele acestei
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nu face decît să nutrească (și să se nutrească din) această iluzie. Iluzia, Întîi, că omul ia act de existența lui prin revelația unei pasiuni (o pasiune care-l constituie, Întemeiază printr-o mistuire perpetuă) și, În al doilea rînd, iluzia că această pasiune creează În modul cel mai direct poezia. Sursele acestei subordonări au fost determinate. Surse, În esență, livrești: poezia trubadurilor, Petrarea, poezia neoanacreontică, mica poezie franceză din secolul al XVIII-lea etc. Mă interesează, aici, mai puțin modelele
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
o poveste. Cu alte cuvinte, originalitatea romanului lovinescian din deceniul al treilea ar consta în insolitarea procedeului, fenomen în care formaliștii ruși vedeau manifestându-se conștiința artistică modernă, ce-și asumă caracterul convențional al unei literaturi scoase deliberat de sub vraja iluziei realiste, punctând, ca să folosesc o clasificare intrată în uz, glisarea de la paradigma "ionicului" la cea a "corinticului" (spre deosebire de Andrei, Bizu nu doar trăiește, ci vrea să scrie efectiv o carte). Ca atare, deși e imaginat ca o continuare firească a
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
copilăria lui Bizu, după prealabila pierdere a "conștiinței propriei personalități". Actul creator se vede astfel anticipat de preambulul onirico-memorialistic (fără a se confunda: arta nu-i tot una nici cu amintirea, nici cu visul!), într-o scenă regizată atent, astfel încât iluzia autenticității să fie deplină. Efectul, nu-i greu de prevăzut, e invers celui scontat, pentru că de la capitolul al III-lea încolo scriitorul nu mai aude și nu mai recunoaște "vocea" naratorului (ipostaziată ca formă de manifestare a inconștientului, a "dublului
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
cunoaște "taina" amorului carnal prin bunăvoința unei servitoare vulgare, ce acceptă "târgul" fără prea multe fasoane. Experiența sordidă ("Da' iute ai mai fost, cuconașule!", atât găsește de cuviință să spună femeia, înainte de a-și primi cuvenita răsplată) îl vindecă de iluzii, adâncind în conștiința sa prăpastia dintre aspirațiile nobile ale sufletului și mizeria trupului torturat de atracția sexuală. Așadar, fiind de natură inconștientă, obsesia erotică devine izvorul unei imaginații mai curând "muzicale", ce îndreaptă "ochiul" tânărului dezgustat de "realitatea" (perceptibilă vizual
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Simți apoi cum începe să se topească și dânsul și să-i foșnească viermii prin ochi, prin gură, dar mai ales prin nas". Spaima animalică trezită de terifianta "condițiune materială" a omului alungă dorul de moarte ca pe o vinovată iluzie, de basm mincinos: Va să zică așa sunt morții! Nu pe catafalc, ci în pământ, în putrezire, în descompunere, în piftia de carne și viermi. Și el care de atâta timp dorise să moară! Ce urâtă e moartea!". Înțelepțit, fiul armurierului nu
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
deziluzie", ci se manifesta "ca o simplă constatare ineluctabilă", vădind "un simț resemnat și fără tragism". Mai mult decât "lirismul propriu-zis", Bizu aprecia la Horațiu "prezența efectivă și eficace a morții, cu toate limitările aduse normelor unei vieți trăite fără iluziile voinței de putere". Evident că în personalitatea poetului tiburtin, asumată bovaric drept model ideal, studentul din Fălticeni încerca disperat să se regăsească pe sine. Dar Bizu se îmbolnăvește subit de tuberculoză și e nevoit să abandoneze studiile clasice (repaosul total
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
renunțările în ordinea socială, indiferent la tot ce se petrecea afară, mulțumit numai cu bucuriile sale interioare". Altminteri, boala în sine nu tulbură cu nimic gândul celui născut "cu moartea în suflet", deprins încă din copilărie să accepte viața "fără iluzie", ca pe o "scurtă traiectorie dintre cele două neante definitive". Și asta deoarece comportamentul personajului nu suferă alterări spectaculoase sub influența unor împrejurări exterioare: apariția bolii nu constituie "intriga" cărții ca și Întâmplări în irealitatea imediată, schimbând ce e de
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Și înțelegerea survine tardiv, în singurătate, atunci când iubirea însăși (cu tot cu "icoanele" tinereții) nu-i decât amintire amintire fugară, trezită la viață în două chipuri distincte: 1. de zurgălăii trăsurii ovreiești (stimul muzical), ca un "miragiu de fericiri pierdute și de iluzii poetice", izvorând "din fundul conștiinței"; 2. în mod voluntar, conștient, aceeași amintire îi revenea de obicei în minte (numai în minte, nu și în suflet) ca o "suferință intimă". Din dorința de a conjuga cele două modalități de reprezentare și
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
a scăpat nota comică, comentatorii n-au sesizat însă intenția polemică a criticului-prozator54, care îl readuce pe Bizu în scenă tocmai pentru a ilustra, de data aceasta într-un mod pur dramatic, fără pic de imixtiuni "analitice", contrastul violent dintre iluzie și realitate, dintre "adevărul" subiectiv, al individului, și acela obiectiv, al comunității. De aceea s-a și făcut trimitere la procedeele teatrului popular (vodevilul, farsa), cărora Lovinescu încearcă să le atribuie o altă funcționalitate, astfel încât comicul să devină nu doar
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
șeful de cabinet, Vereș, colportorul tuturor bârfelor, și reîntâlnește pe Diana, care îi apare "mai frumoasă, mai voioasă, mai senină", dar la fel de indiferentă ca întotdeauna ("Nici măcar un cearcăn melancolic în jurul ochilor ei, o emoție fugară... Nimic"). Crezându-se vindecat de iluzii, Bizu e hotărât să-i răspundă, și el, cu aceeași indiferență, convins că femeia nu-i mai mult decât trup. Or, trupul Rosinei părea să-i satisfacă, pe moment, vanitatea. Situația se complică o dată cu intrarea pe fir a lui Hugo
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
aici încolo, romanul lovinescian urmărește procesul treptat de mistificare a realității, care ajunge să se conformeze imaginației, viselor și dorințelor eroinei, în acord cu teoria lovinesciană care spune că esența personalității umane constă în puterea de a voi, în forța iluziei, într-un anumit soi de egoism, care-i face pe oameni să fie realmente ceea ce vor ei cu adevărat să pară. Altruismul, dăruirea de sine, zice Lovinescu, sunt factori negativi, ce dizolvă personalitatea și, o dată cu ea, puterea de a visa
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
într-un anumit soi de egoism, care-i face pe oameni să fie realmente ceea ce vor ei cu adevărat să pară. Altruismul, dăruirea de sine, zice Lovinescu, sunt factori negativi, ce dizolvă personalitatea și, o dată cu ea, puterea de a visa, iluzia creatoare. De aceea, chiar dacă sunt admirabili din punct de vedere moral, oamenii altruiști, înclinați prin însăși natura lor la sacrificiul de sine, ilustrează de fapt un anumit conformism față de împrejurările concrete ale existenței, o slăbiciune de înger ce-i îndeamnă
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
să vină. Lovinescu izbutește să reconstituie în câteva pagini foarte reușite imaginea vieții patriarhale și a conacelor boierești de odinioară, reflectată într-un dublu registru, realist și idilic, în funcție de predispozițiile psihice ale celor doi dezrădăcinați (Bizu și Mili). Când puterea iluziei e suverană, întoarcerea acasă va fi celebrată cu fast, ca o sărbătoare; când însă luciditatea meschină pune la îndoială puterea dorinței, a visului, revenirea la matcă dobândește semnificația unui lamentabil eșec. Ca atare, exultanta stare de spirit produsă de iubirea
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
viață și de toate plăcerile ei triviale. Lovinescu interpretează așadar polemic teoriile privind legile implacabile ale eredității, sugerând posibilitatea unei mai bune cinstiri a antecesorilor nu prin reproducerea mecanică a acelorași "gene", nu prin procreație, ci prin instituirea quijotescă a iluziei creatoare, care oferă omului libertatea de a reinventa trecutul și de a-și alege singur "strămoșii", "modelele" ideale. În consecință, Mili cinstește cu pietate doar amintirea tatălui, care, ca și Luțica, a fost un om puternic, un învingător, fiind nevoită
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
femeii care, iubind, se desparte de viață, de Luțica cea "ră de muscă" și de propriul ei trecut, ca de un groaznic coșmar în care oamenii sunt pătimași și flămânzi, asemeni crapilor "cu gurile lacome, hâde". Cu această celebrare a iluziei creatoare se încheie, de altminteri, și cariera de prozator a lui Lovinescu. Pentru că cele câteva episoade publicate în presa vremii din monumentalul proiect al Mălurenilor par a ilustra un alt gen de proză, clasicizat, de tipul cronicii de familie 70
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
cărțile lui, de căminul din strada Câmpineanu unde avuseseră loc, atâția ani la rând, ședințele de cenaclu fapt ce va fi contribuit, suplimentar, la accentuarea "emoției" invocate. În consecință, despărțirea de soție și de copil, ce a condus la destrămarea iluziei fericirii burgheze, e resimțită ca un sacrificiu dureros pe altarul creației, al scrisului activitate solitară având ca resort, în opinia criticului, un profund sentiment de insatisfacție, de frustrare și, în cazul creatorului român, chiar de resentiment 98. Nu întâmplător, romanele
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
toată poezia a dispărut", criticul se întreabă, dezamăgit: "De ce e atât de banală?". În acest context judecând lucrurile, ultima scenă din Acord final (cu Mili și Bizu îmbrățișați) capătă, pentru biografia lui Lovinescu, o semnificație tulburătoare, de proiecție ideală, de iluzie paradisiacă menită a lumina pustiul unei vieți chinuite fiindcă Mili a rămas, până la urmă, doar un personaj de roman, o pură ficțiune, contrazisă brutal de "realitatea" amorului. Era firesc, așadar, ca însemnările despre boală și singurătate să fie mai abundente
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
cu ochii, adică) e un fel de "voyeur" ce "se leagă de un mediator pe care dorința sa îl transfigurează", și, chiar dacă e încredințat "că-și cucerește personalitatea dorind această ființă", "în realitate o pierde", căci "fiecare este victima aceleiași iluzii"127. Apoi, cum erotismul (inhibiția sexuală) stă la originea procesului creator în genere, înseamnă că obiectul pasiunii desemnează, de fapt, tocmai acea "formă ideală" la care aspiră sufletul artistului. Dar starea sufletească a creatorului român (Lovinescu dixit) e prin excelență
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
erotică, generând toate acele "complexe" caracteristice unei culturi "minore". Aplicând "teoria" lui Girard ideilor lovinesciene, se poate spune că imitația "formelor" occidentale constituie o manifestare sui generis a "dorinței triunghiulare", adică a unui sentiment comun (bazat pe resentiment), care nutrește iluzia unicității, conducând, în fond, la disoluția personalității, la dispersia în anonimat. Conștient de asemenea pericol, romancierul Lovinescu va atribui "eroului" său un tip de conștiință scindată, care condamnă realitatea și reclamă refugiul în imaginar. Pe de altă parte, iubirea față de
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
umbră viorie; se distinge rețeaua fină a vinișoarelor de pe gât și spate; fruntea boltită și mai ales ochii de un albastru întunecat clipesc în umbra genelor lungi". După cum remarcăm, artistul izbutise să însuflețească imaginea moartă și să creeze, prin contrast, iluzia vieții, frumusețea "tabloului" datorându-se ambiguității reprezentării, ce oscilează între viață și moarte, între feminitate și masculinitate (modelul e androgin, și în el se "oglindesc" amândoi, și Eminescu, și Veronica), ca în picturile decadenților. Paloarea, răceala brațelor femeii iubite vădesc
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
din emoție și nu din realizare". De aceea, ulterior, Eminescu va ezita să o ceară de soție pe Veronica după moartea lui Micle, iar femeia se va arăta la rându-i interesată doar de obținerea pensiei de la minister, fără alte "iluzii". Așadar, pragmatica Veronică nu vrea să fie doar muză (ca Mite), și nici eroină de melodramă, asemeni femeii sinucigașe din "romanul" plăsmuit în visul poetului. Știind să-i citească în suflet de la bun început, "Bălăuca" încearcă mai întâi să-l
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
poetul o preferă, așadar, în rolul "Damei cu camelii"179 (tipul feminin celebrat de romantici). În plus, ceea ce anihilează voința nefericitului amorez, hipnotizându-l, nu e atât imaginea senzuală a brațului dezgolit (adorat și de ofițeri), cât muzica ("minciună universală, iluzie a sufletelor"), și "nu numai muzica glasului", ci muzica "întregii sale ființe", ce dădea Veronicăi, atunci când cânta, "un farmec nelămurit, de care nu se putea desprinde". Motivația "atracției" erotice e, după cum remarcăm, tipic lovinesciană. Dar când muzica încetează și vraja
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Mite și ceva din personalitatea Emiliei, femeia cu suflet de soră alături de care celălalt erou lovinescian, Bizu, își găsea, într-un final, fericirea. E vorba, desigur, tot de o proiecție bovarică: iubind-o (inconștient) pe Veronica, eroul lovinescian trăiește (conștient) iluzia unui altfel de amor, "mai nobil", față de Mite. Mistificația e mai mult decât evidentă. Dincolo de atâtea, variate, nuanțe, e clar că Lovinescu prezintă erotismul eminescian ca pe o formă de trăire contradictorie, de atracție și respingere față de femeie (Venere și
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]