14,353 matches
-
legături de colaborare cu toate organizațiile de români liberi, în măsura în care acestea au obiective și principii compatibile cu ale Ligii."<br> "e.- să stabilească și să întrețină legături de prietenie și de colaborare cu organizațiile asemănătoare, formate din refugiații aparținând celorlalte naționalități aflate sub tirania sovietică."" Deoarece personalitățile care au înființat Liga erau cele care se împotriviseră orientării Comitetului Național Român, este interesant de scos de comparat obiectivele pe care și le propuneau cele două organizații. Ambele organizații declarau că scopul principal
Liga Românilor Liberi () [Corola-website/Science/311400_a_312729]
-
și apoi reînființat în 1944, fiind inclus în componența RSS Ucrainene. Începând din anul 1991, acest raion face parte din Ucraina independentă. Acest raion are o suprafață de 903,4 km² și 59.993 locuitori (2001) , în mare majoritate de naționalitate ucraineni. Din componența raionului fac parte orașele Vijnița, Vășcăuți și Berhomet pe Siret și 14 comune rurale. Cea mai mare parte a raionului este așezată în Munții Carpați, iar partea de sud a acestuia este la frontiera cu România. Înainte de
Raionul Vijnița () [Corola-website/Science/311472_a_312801]
-
este un cartier al unui oraș în care locuiește o populație de o anumită rasă, naționalitate sau religie, ca urmare a unei politici de discriminare. În timpul celui de-al doilea război mondial, naziștii au creat ghetouri în diverse orașe din estul Europei, pe care le-au transformat în lagăre de exterminare. Este cunoscută rezistența unor ghetouri
Ghetou () [Corola-website/Science/312384_a_313713]
-
opera "La bohème", având-o ca parteneră în rolul lui Mimi pe Renata Scotto, alături de care va cânta apoi în mai multe spectacole. La Metropolitan Opera a cântat 105 spectacole, mai mult decât oricare alt tenor român, fiind solistul de naționalitate română cu cele mai multe prezențe în rol principal, de după război. Pentru comparație, în aceeași perioadă în care Vasile Moldoveanu cânta la Metropolitan, 1977-1986, Luciano Pavarotti avea 100 de apariții, Plácido Domingo - 149, iar José Carreras - 51. Tot 105 apariții a avut
Vasile Moldoveanu () [Corola-website/Science/312894_a_314223]
-
ca și Sârbii și au aceeași religie, și cei care se simt "Montenegrini" fiindcă Muntenegru și Serbia au avut perioade când au făcut parte din state diferite sau au fost state diferite. Guvernul, desigur, promovează identitatea "Montenegrină". Dreptul strămoșesc definește naționalitatea după strămoșii fiecărui cetățean: oricine are strămoși nemți, sau ruși, va fi socotit respectiv neamț sau rus indiferent de țara unde trăiește, de limba pe care o vorbește, de pașaportul pe care îl are. Dreptul pământean definește naționalitatea după pașaportul
Controversa identitară în Republica Moldova () [Corola-website/Science/312954_a_314283]
-
strămoșesc definește naționalitatea după strămoșii fiecărui cetățean: oricine are strămoși nemți, sau ruși, va fi socotit respectiv neamț sau rus indiferent de țara unde trăiește, de limba pe care o vorbește, de pașaportul pe care îl are. Dreptul pământean definește naționalitatea după pașaportul fiecărui cetățean: oricine are documente germane sau austriece este German sau Austriac, oricine are documente rusești este Rus, indiferent de strămoșii, limba sau credințele sale. Unul din motivele care întrețin controversa identitară în Republica Moldova este faptul că dreptul
Controversa identitară în Republica Moldova () [Corola-website/Science/312954_a_314283]
-
Stângii Europene (majoritar comunist): au fost aleși cu prilejul celui de-al II-lea congres, la Praga, în 24 noiembrie 2007. În 2007, Grigore Petrenco a contribuit la înființarea « Comunității moldovenești din România », rezervată moldovenilor născuți în Republica Moldova, declarați ca « naționalitate » diferită de cea românească. Cunoscând legea română și bazându-se pe faptul că în România, cuvintele « naționalitate » și « cetățenie » au semnificații legale diferite, Grigore Petrenco se aștepta ca autoritățile românești să reacționeze interzicând-o, ceea ce s-a și produs prin
Controversa identitară în Republica Moldova () [Corola-website/Science/312954_a_314283]
-
în 24 noiembrie 2007. În 2007, Grigore Petrenco a contribuit la înființarea « Comunității moldovenești din România », rezervată moldovenilor născuți în Republica Moldova, declarați ca « naționalitate » diferită de cea românească. Cunoscând legea română și bazându-se pe faptul că în România, cuvintele « naționalitate » și « cetățenie » au semnificații legale diferite, Grigore Petrenco se aștepta ca autoritățile românești să reacționeze interzicând-o, ceea ce s-a și produs prin decizia tribunalului din Pașcani (dosarul nr. 4094/866/2007). Odată această decizie publicată, Grigore Petrenco, bazându-se
Controversa identitară în Republica Moldova () [Corola-website/Science/312954_a_314283]
-
aștepta ca autoritățile românești să reacționeze interzicând-o, ceea ce s-a și produs prin decizia tribunalului din Pașcani (dosarul nr. 4094/866/2007). Odată această decizie publicată, Grigore Petrenco, bazându-se pe faptul că în Europa (și în dreptul internațional), cuvântul « naționalitate » înseamnă « cetățenie », a început o campanie politică și de presă prin care acuză România că nu le recunoaște Moldovenilor (sau persoanelor originare din Republica Moldova) dreptul constituțional de a se asocia. La data de 26 iunie 2008, Grigore Petrenco a prezentat
Controversa identitară în Republica Moldova () [Corola-website/Science/312954_a_314283]
-
hala de la Timpuri Noi, însă în urmă neînțelegerilor privind accesul în incinta, la reclamația directorului unității, câteva zeci de jandarmi și lucrători ai Serviciului Poliției de Intervenție Rapidă (SPIR) au intervenit în forță ridicând inițial 46 de persoane de diverse naționalități: români, germani, elvețieni, doi cehi, un spaniol, un portughez, un polonez și un moldovean. În timpul intervenției au avut loc incidente violente, în care manifestanții au fost loviți de forțele de ordine. După identificare, toți cei reținuți au fost eliberați. În
Summitul NATO 2008 () [Corola-website/Science/310860_a_312189]
-
Not Stupid". Meritocrația din Singapore se datorează și modului în care orașul-stat a devenit independent. El a fost expulzat în 1965 din Statul federal al Malaysiei pentru că populația, în majoritate de origine chineză, a refuzat poziția superioară a celor șapte naționalități care formează „bumiputera” și care revendicau privilegii în virtutea faptului că erau indigeni. În contrast, Singapore cerea egalitatea tuturor cetățenilor, fapt care s-a perpetuat apoi în politica sa. Totuși, se consideră că stratificarea societății din Singapore pe baza acestei politici
Meritocrație () [Corola-website/Science/310918_a_312247]
-
a întâlnit cu cel britanic David Lloyd George și cu președinții francez Georges Clemenceau și american Woodrow Wilson la Versailles, pentru a stabili noile frontiere europene. Italia a căpătat puține teritorii, datorită opoziției președintele american Wilson, care promisese libertate tuturor naționalităților pentru a-și forma propriile state. Ca urmare, Tratatul de la Versailles nu a aprobat pretențiile italienilor pentru anexarea Dalmației și Albaniei, așa cum fusese promis prin Pactul de la Londra. Mai mult chiar, britanicii și francezii au decis să transfere coloniile germane
Regatul Italiei (1861-1946) () [Corola-website/Science/310881_a_312210]
-
popor”. Mussolini și fasciștii și-au propus o serie de măsuri pentru schimbarea culturii și societății italiene bazându-se pe tradițiile Romei antice, dictatura personală și câteva perspective futuriste a unor intelectuali și artiști din peninsulă. În conformitate cu ideologia fascistă, definiția naționalității italiene se baza pe militarism și pe ideea „omului nou”. Italienii loiali trebuiau să scape de individualism și autonomie și să devină parte componentă a Statului, gata să-și sacrifice viața pentru Italia. Într-o asemenea societate totalitară, numai fasciștii
Regatul Italiei (1861-1946) () [Corola-website/Science/310881_a_312210]
-
dintre care diviziile a 352-a și a 91-a, care erau considerate cele mai slabe. Printre militarii care apărau Zidul Atlanticului se aflau germani care nu fuseseră considerați apți din motive medicale pentru frontul de răsărit, soldați de diferite naționalități ale Europei ocupate, precum polonezii, până și foști prizonieri de război sovietici, care aleseseră să lupte alături de naziști decât să îndure condițiile inumane din lagăre. Alte divizii ocupau zone din preajma perimetrelor de debarcare: Măsurile defensive concepute de Rommel erau zădărnicite
Bătălia pentru Normandia () [Corola-website/Science/309487_a_310816]
-
Războiului care a izbucnit, școala nu și-a mai putut deschide porțile. În schimb, în 1943, în luna septembrie, s-a deschis la București, școala primară Sf. Anton, în clădirea în care a funcționat noviciatul. În noiembrie 1944, Frații de naționalitate germană au fost internați în lagăre: doi în lagărul de la Tg. Jiu și patru în mănăstirea surorilor catolice din București, str. Pitar-Moș. După 23 august 1945 au fost puși în libertate, putându-și relua activitatea în școli. Când Frații se
Frații Școlilor Creștine () [Corola-website/Science/310012_a_311341]
-
ca un trăsnet, naționalizarea școlilor confesionale de către regimul comunist instalat la putere. La acea dată de 1 august, în țară erau patru comunități F.S.C., două la București și două la Satu Mare. Numărul Fraților era de 38. Unii Frați (9), de naționalitate germană și austriacă se hotărăsc să se repatrieze. Cei rămași au desfășurat o muncă de catehizare în șase centre din București, cu aproximativ 400 de copii. Prin Decretul 810/1949, al Consiliului de Miniștri, se desființează toate ordinele și congregațiile
Frații Școlilor Creștine () [Corola-website/Science/310012_a_311341]
-
Unii dintre prizonieri erau originari din Basarabia și Bucovina de nord ocupate ca urmare a ultimatumului din 1940, dar cei mai mulți erau cetățeni români care nu fuseseră nicioadată declarați cetățeni sovietici. În cazul celor dintâi, autoritățile sovietice i-au declarat de naționalitate „moldovenească”, fiind în general separați de prizonierii „români”, în lagărele de prizonieri, autoritățile sovietice ținând evidența în general pe „naționalități” și mai puțin pe țări de origine. În aprilie 1946, Viaceslav Molotov afirma că, în 1945, 61.662 de prizonieri
Prizonierii de război români în Uniunea Sovietică () [Corola-website/Science/310146_a_311475]
-
erau cetățeni români care nu fuseseră nicioadată declarați cetățeni sovietici. În cazul celor dintâi, autoritățile sovietice i-au declarat de naționalitate „moldovenească”, fiind în general separați de prizonierii „români”, în lagărele de prizonieri, autoritățile sovietice ținând evidența în general pe „naționalități” și mai puțin pe țări de origine. În aprilie 1946, Viaceslav Molotov afirma că, în 1945, 61.662 de prizonieri români fuseseră repatriați, 20.411 participaseră la formarea fiviziilor de voluntari români din Diviziile „Tudor Vladimirescu” și „Horia, Cloșca și
Prizonierii de război români în Uniunea Sovietică () [Corola-website/Science/310146_a_311475]
-
a fost Spassk nr. 99, care a funcționat din 1941. Pe toată durata funcționării, așa cum demonstrează cercetarea prin acest lagăr s-au perindat 66.160 de prizonieri (sau după alte surse, 66.746), dintre care 6.740 au fost de naționalitate română. La aceștia s-au adăugat un număr de peste 1.000 de prizonieri de altă naționalitate, care au luptat în Armata Română: evrei, ucrainieni, armeni, „moldoveni”. Autoritățile sovietice au ținut evidența prizonierilor pe naționalități, nu pe țări de origine. Prizonierii
Prizonierii de război români în Uniunea Sovietică () [Corola-website/Science/310146_a_311475]
-
cercetarea prin acest lagăr s-au perindat 66.160 de prizonieri (sau după alte surse, 66.746), dintre care 6.740 au fost de naționalitate română. La aceștia s-au adăugat un număr de peste 1.000 de prizonieri de altă naționalitate, care au luptat în Armata Română: evrei, ucrainieni, armeni, „moldoveni”. Autoritățile sovietice au ținut evidența prizonierilor pe naționalități, nu pe țări de origine. Prizonierii militari au fost organizați în 24 de „divizii de producție”, separate de divizia de producție a
Prizonierii de război români în Uniunea Sovietică () [Corola-website/Science/310146_a_311475]
-
care 6.740 au fost de naționalitate română. La aceștia s-au adăugat un număr de peste 1.000 de prizonieri de altă naționalitate, care au luptat în Armata Română: evrei, ucrainieni, armeni, „moldoveni”. Autoritățile sovietice au ținut evidența prizonierilor pe naționalități, nu pe țări de origine. Prizonierii militari au fost organizați în 24 de „divizii de producție”, separate de divizia de producție a prizonierilor civili. Prizonierii au fost folosiți în diferite întreprinderi industriale și în minele de cărbuni. În cadrul diviziei de
Prizonierii de război români în Uniunea Sovietică () [Corola-website/Science/310146_a_311475]
-
au fost organizați în 24 de „divizii de producție”, separate de divizia de producție a prizonierilor civili. Prizonierii au fost folosiți în diferite întreprinderi industriale și în minele de cărbuni. În cadrul diviziei de civili, 92 dintre prizonieri au fost de naționalitate română. 7.765 de prizonieri străini de război au murit în lagărul Spassk nr. 99 în perioada 1941-1950 și au fost înmormântați pe teritoriul regiunii Karaganda. Dintre aceștia, 827 au fost de naționalitate română. Alți 200 de prizonieri morți în
Prizonierii de război români în Uniunea Sovietică () [Corola-website/Science/310146_a_311475]
-
civili, 92 dintre prizonieri au fost de naționalitate română. 7.765 de prizonieri străini de război au murit în lagărul Spassk nr. 99 în perioada 1941-1950 și au fost înmormântați pe teritoriul regiunii Karaganda. Dintre aceștia, 827 au fost de naționalitate română. Alți 200 de prizonieri morți în Kazahstan nu erau de naționalitate română, dar au fost militari ai Armatei Române (ucrainieni, unguri, etc). Există un număr de prizonieri „moldoveni” morți, care sunt înregistrați separat de cei români. Morții din lagărele
Prizonierii de război români în Uniunea Sovietică () [Corola-website/Science/310146_a_311475]
-
prizonieri străini de război au murit în lagărul Spassk nr. 99 în perioada 1941-1950 și au fost înmormântați pe teritoriul regiunii Karaganda. Dintre aceștia, 827 au fost de naționalitate română. Alți 200 de prizonieri morți în Kazahstan nu erau de naționalitate română, dar au fost militari ai Armatei Române (ucrainieni, unguri, etc). Există un număr de prizonieri „moldoveni” morți, care sunt înregistrați separat de cei români. Morții din lagărele de prizonieri din regiunea Karaganda au fost înmormântați pe teritoriile diviziilor de
Prizonierii de război români în Uniunea Sovietică () [Corola-website/Science/310146_a_311475]
-
apoi pentru o perioadă la kibbutz-ul Degania, primul de acest fel din Palestina. Odată cu declanșarea primului război mondial, el a fost expulzat de către turci la Alexandria (Egipt), unde se aflau numeroși evrei expulzați și ei din Palestina (cei de naționalitate rusă, Rusia luptând în război împotriva Imperiului Otoman). Acolo l-a cunoscut pe Vladimir Jabotinski, împreună cu care a dezvoltat ideea creării Legiunii Evreiești pentru a lupta împreună cu trupele britanice împotriva inamicilor comuni, cu scopul de a elibera Palestina în beneficiul
Iosef Trumpeldor () [Corola-website/Science/310224_a_311553]